ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1660/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 iunie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins cererile de sesizare a Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată de contestatorul A., în apelul formulat de către contestator, împotriva sentinței civile nr. 3557 din 02 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2018, intimați fiind pârâții CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, MINISTESRUL APĂRĂRII NAȚIONALE și COMISIA DE CONTESTAȚII DIN CADRUL MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE.

În motivare, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, curtea de apel a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, a solicitat anularea deciziei nr. 142331/2 din 23.05.2018 prin care a fost actualizată pensia militară de stat stabilită în favoarea acestuia.

La emiterea deciziei de actualizare a pensiei militare, contestatorul a susținut că a fost avut în vedere articolul unic din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 56/2017, în care legiuitorul a folosit sintagma de "soldă de bază" în loc de "soldă de funcție", terminologie de natură să contravină principiilor și dispozițiilor constituționale la care a făcut referire contestatorul.

Instanța a apreciat că motivarea excepției de neconstituționalitate nu este suficient de clară în sensul verificării condițiilor cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă textul de lege invocat are legătură cu soluționarea cauzei și care sunt principiile de drept constituțional în contradicție cu dispozițiile cuprinse în actul normativ criticat.

Contestatorul în motivarea amplă a cererii se referă în principal la folosirea unei sintagme în conținutul O.U.G. care nu este suficient de clară pentru a oferi actului normativ claritate și predictibilitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, este criticată ordonanța pentru nerespectarea condițiilor de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000.

Astfel, în lipsa unei motivări clare a excepției din care să rezulte legătura actului normativ cu obiectul cauzei, curtea de apel a constatat că nu se pot reține condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, astfel că în baza art. 29 alin. (6) din acest act normativ a respins cererea de sesizarea a Curții Constituționale.

Cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile art. 519 C. proc. civ., s-a reșinut că investirea instanței supreme se face exclusiv de către completul de judecată prevăzut în textul de lege evocat care judecă în ultimă instanță și dacă a constatat că o chestiune de drept de care depinde soluționarea cauzei necesită lămuriri, solicitând instanței competente să dea o rezolvare de principiu acestei probleme de drept.

Chestiunile de drept incidente în cauză nu necesită lămuriri în condițiile art. 519 C. proc. civ., motiv pentru care instanța a apreciat că nu este oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație în acest sens.

Împotriva încheierii din 15 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, recurentul-reclamant A. a declarat recurs.

Recurentul-reclamant susține nelegalitatea încheierii recurate în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 519 C. proc. civ., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) și (5) C. proc. civ.

Recurentul consideră că se impunea admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a existenței a unei practici neunitare în legătură cu problema de drept supusă dezbaterii instanței de judecată, respectiv necesitatea suspendării judecării cauzei conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunțarea unei decizii de către Curtea Constituțională a României care să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Recurentul consideră că există o incompatibilitate a completului C1-Apel-3 de a se pronunța pe cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind suspendarea judecării cauzei conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunțarea unei decizii de către Curtea Constituțională a României care să soluționeze excepția de neconstituționalitate, întrucât acest complet era format din judecătorii care compun și completul C1-Recurs care a pronunțat la 09.09.2019 în dosarul nr. x/2018, o soluție definitivă de respingere a unui recurs formulat împotriva unei soluții de admitere a suspendării judecării art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunțarea unei decizii de către Curtea Constituțională a României. Invocă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Totodată, recurentul-reclamant a criticat încheierea recurată și cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a articolului unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017 privind completarea art. 1 din Legea nr. 152/2017 de aprobare a O.U.G. nr. 99/2016.

Recurentul susține că cererea de sesizare a Curții Constituționale îndeplinea toate condițiile de admisibilitate, în conformitate cu art. 146 lit. d) din Constituția României, art. 29-33 din Legea nr. 47/1992, republicată, interpretate coroborat cu dispozițiile din Decizia CCR nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

Astfel, recurentul arată că a invocat, prin răspunsul la întâmpinare, excepția de neconstituționalitate în fața unei instanțe de judecată, excepție care are ca obiect articolul unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017, care deși nu mai este în vigoare produce efecte juridice și are legătură directă cu soluționarea recursului.

Totodată, arată că intimatele au invocat faptul că nu au aplicat prevederile legale mai sus invocate pentru a realiza actualizarea solicitată de reclamant, din cauza faptului că în textul legal este utilizată sintagma "solda de bază", în locul sintagmei "soldă de funcție".

Prin urmare, recurentul consideră că de soluția pe care o va pronunța Curtea Constituțională a României cu privire la excepția de neconstituționalitate menționată depinde hotărârea pe care o va pronunța instanța pe fondul cauzei, fiind îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de textul legal.

Referitor la faptul că O.U.G. nr. 56/2017 nu mai este în vigoare din 4.11.2017, însă articolul unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017 produce încă efecte cu consecința blocării dreptului la actualizarea pensiei militare de stat, recurentul invocă Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în care s-a reținut că "sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sesnul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare."

În consecință, recurentul susține că și O.U.G. nr. 56/2017 este supusă controlului de constituționalitate, chiar dacă la data formulării excepției de neconstituționalitate, ordonanța nu mai era în vigoare, deoarece producea în continuare efecte juridice.

Recurentul mai arată și faptul că excepția de neconstituționalitate invocată nu are ca obiect o prevedere legală a cărei neconstituționalitate să fi fost stabilită printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale a României.

Totodată, consideră că prin soluția pronunțată s-a încălcat principiul fundamental consacrat de Constituție prin art. 21 - Accesul liber la justiție. Menționează și prevederile art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Moniotorul Oficial nr. 826/13.09.2005.

Recurentul susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv pentru care consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Asupra recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 15 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 519 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, iar legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În materie civilă, potrivit art. 519 C. proc. civ. "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Art. 520 alin. (1) C. proc. civ. reține că "Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților".

Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un incident procedural ivit în cursul soluționării unui litigiu aflat pe rolul curții de apel sau al tribunalului, în privința căruia instanța este îndreptățită să aprecieze asupra întrunirii condițiilor referitoare la sesizarea Înaltei Curți, cuprinse în dispozițiile art. 519 C. proc. civ.. Or, această apreciere este lăsată la latitudinea instanței în fața căreia se invocă această chestiune și nu poate fi supusă cenzurii în nicio cale de atac, astfel că recursul exercitat în cauză va fi respins, ca inadmisibil.

Asupra recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 15 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a articolului unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017 privind completarea art. 1 din Legea nr. 152/2017 de aprobare a O.U.G. nr. 99/2016.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată "(1)Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziții, se atribuie instanței în fața cărora a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, o competență limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională, cu soluționarea excepției.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În ceea ce privește primele patru condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața Curții de Apel Pitești, secția I civilă, instanță învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 3557 din 2 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, de către una din părți, respectiv de petent, are în vedere neconstituționalitatea articolului unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017 privind completarea art. 1 din Legea nr. 152/2017 de aprobare a O.U.G. nr. 99/2016, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că dispoziția legală, pretins a fi lovită de neconstituționalitate, nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei, întrucât litigiului civil nu îi sunt aplicabile dispozițiile articolului unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017, prevederi au intrat în vigoare la data de 07.08.2017, în condițiile în care recurentul-reclamant a solicitat prin cererea de chemare în judecată actualizarea pensiei începând cu 30.06.2017, dată la care ordonanța invocată nu era în vigoare.

De altfel, chiar Curtea Constituțională a României a reținut prin mai multe decizii (Decizia nr. 43 din 22 ianuarie 2019, Decizia nr. 656 din 30 octombrie 2018), faptul că deschiderea dreptului la pensie este guvernată de principiul tempus regit actum, neputându-se considera că reglementările anterioare acestui moment, referitoare la condițiile acordării dreptului la pensie, generează o așteptare legitimă. Astfel, până la momentul pensionării, se pot succeda mai multe reglementări, care stabilesc condiții de pensionare diferite, relevantă fiind însă doar cea aplicabilă la momentul acordării acestui drept.

Față de cele expuse, Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, din cuprinsul încheierii recurate rezultând că instanța nu a putut constata existența legăturii dintre dispozițiile incriminate și soluționarea cauzei, având în vedere că petentul, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, în realitate, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la forma neadecvată a sintagmei "soldă de bază" în loc de "soldă de funcție" prevăzută în O.U.G. nr. 56/2017, care în opinia sa nu este suficient de clară pentru a oferi actului normativ claritate și predictibilitate și nu respectă condițiile de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000, fără a arăta în concret în ce constă contradicția dintre normele incriminate și dispozițiile constituționale.

Or, una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite de cererea de sesizare a Curții Constituționale, pentru ca instanța în fața căreia s-a ridicat excepția să poată aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a cererii, vizează motivarea acesteia, partea trebuind să indice în concret în ce constă încălcarea normelor constituționale de către dispozițiile pretins a fi neconstituționale, cerință a cărei neîndeplinire determină imposibilitatea constatării respectării condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și, implicit, a vreunei legături a normelor incriminate cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește invocarea în acest recurs a depășirii atribuțiilor puterii judecătorești și încălcării prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, recurentul nu a arătat în ce mod instanța care a pronunțat încheierea atacată a încălcat aceste dispoziții și, prin urmare, aceste susțineri nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 15 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 519 C. proc. civ.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 15 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a articolului unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017 privind completarea art. 1 din Legea nr. 152/2017 de aprobare a O.U.G. nr. 99/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2020.