ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1411/2019

HOTĂRÂRE
19.09.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1411/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 1 februarie 2019, reclamanta A., cu domiciliul în jud. Sălaj și reședința în Spania, a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu B., stabilirea locuinței minorului C. la reclamantă, în Spania.

În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 303 din 19 februarie 2019, Judecătoria Zalău a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

S-a reținut în motivare incidența art. 998 C. proc. civ. în raport de împrejurarea că reclamanta a învestit Judecătoria Zalău cu o cerere de divorț, în cadrul căreia a solicitat și stabilirea locuinței minorului la mamă, situație în care instanța competentă să judece cererea de divorț este competentă să judece și cererea pendinte.

S-a mai reținut și incidența art. 915 alin. (1) C. proc. civ., față de împrejurarea că ultimul domiciliu comun al soților a fost în Spania, aspect ce reiese din mențiunile reclamantei din cererea introductivă de instanță.

Instanța a arătat că, la momentul sesizării instanței, niciuna dintre părți nu mai locuia în Crișeni, localitate aflată în raza de competență a Judecătoriei Zalău, întrucât reclamanta locuia în Spania, iar pârâtul în Timișoara.

Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara a pronunțat Sentința civilă nr. 4387 din 11 aprilie 2019, prin care a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției se arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 920 C. proc. civ., în temeiul cărora instanța competentă să soluționeze cererea de divorț, poate lua măsuri provizorii pe calea ordonanței președințiale cu privire la locuința minorului.

Astfel, pentru a stabili competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială, instanța a avut în vedere instanța competentă să soluționeze cererea de divorț.

A arătat că, în materia desfacerii căsătoriei, competența teritorială este exclusivă, aspect ce rezultă din coroborarea art. 129 alin. (2), pct. 3 și art. 126 alin. (1) C. proc. civ., raportate la art. 915 C. proc. civ.

Instanța a arătat că instanțele enumerate de art. 915 nu sunt deopotrivă competente și reclamantul nu are posibilitatea de opțiune, ci trebuie să intenteze acțiunea în ordinea și condițiile stabilite de lege.

Raportat la situația de fapt expusă în dosar, instanța a reținut că ultima locuință comună este în Spania, iar cauza ar trebui soluționată de instanța de la ultima locuință comună, însă, în lipsa unor dispoziții speciale în legislația internă, devin aplicabile dispozițiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, în cazul în care instanțele române sunt competente și nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea se va îndrepta, potrivit regulilor de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 București, respectiv la Tribunalul Municipiului București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat Sentința civilă nr. 3640 din 30 mai 2019, prin care a admis excepția de necompetență teritorială invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare cererii în favoarea Judecătoriei Zalău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului de competență.

S-a reținut că, pe rolul Judecătoriei Zalău se află dosarul nr. x/2019 având ca obiect divorțul părților, în cadrul căruia se va soluționa și cererea accesorie privind stabilirea locuinței minorului, situație în care această judecătorie este competentă să judece și cererea pendinte, prin raportare la dispozițiile art. 998 C. proc. civ.

Se mai apreciază că, și în situația în care dispozițiile art. 998 C. proc. civ. ar fi interpretate în sensul că instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului se stabilește în abstract, strict în raport de dreptul ce face obiectul cererii de ordonanță președințială, respectiv stabilire locuință minor, competența de soluționare ar aparține tot Jud. Zalău, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința minorul, conform art. 114 C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 998 C. proc. civ. prevede că "cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului".

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă vreunul dintre ei mai locuiește în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuiește în circumscripția de la ultima locuință comună, este competentă instanța de la domiciliul pârâtului".

Obiectul acțiunii cu care a fost sesizată instanța de judecată este cererea reclamantei de stabilire a locuinței minorului C. la reclamantă, în Spania, pe calea ordonanței președințiale.

Înalta Curte reține, conform celor învederate prin cererea de chemare în judecată, că ultimul domiciliu comun al soților, în fapt, a fost în Spania, unde au locuit și muncit până în anul 2013, când pârâtul a revenit în România, întorcându-se ulterior în anul 2018.

Având în vedere că, la momentul sesizării instanței, părțile nu mai locuiau împreună la ultimul domiciliul comun cunoscut, în raport de prevederile mai sus citate, instanța competentă să soluționeze cererea pendinte este cea de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria Timișoara.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2459/2019
Asupra conflictului negativ de competență; I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 20 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B.
ÎCCJ 2019-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 544/2019
După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 2 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.,
ÎCCJ 2019-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 480/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Judecătoria Cluj-Napoca la data de 08.11.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat stabilirea, în mod provizo
ÎCCJ 2019-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1604/2019
. 1067 alin. (2) C. proc. civ., instanța română în fața căreia pârâtul este chemat rămâne competentă de a judeca cererea, dacă pârâtul se prezintă în fața instanței și formulează apărări în fond, fără a invoca excepția de necompetență, cel
ÎCCJ 2019-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1059/2019
Arad, nu mai locuiesc în prezent în respectiva localitate, pârâta locuind în prezent în orașul Beclean, județul Bistrița Năsăud. Judecătoria Beclean, prin Sentința civilă nr. 359 din 23 aprilie 2019, a admis excepția necompetenței teritoria
Sursă