Decizia nr. 86/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 63/2017 a Curții de Apel Târgu

Cererea de chemare în judecată Prin cererea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 13 martie 2017 reclamanta Comuna Avrămești a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, să se dispună în principal anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x încheiat la data de 18 august 2016, iar în subsidiar, înlocuirea corecției de 25 %, cu o corecție de 5 %, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 63 din 16 iunie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă. A respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Comuna Avrămești, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 63 din 16 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Comuna Avrămești solicitând admiterea recursului și, în urma casării sentinței atacate, să se dispună trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond. Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere atitudinea încurajatoare a intimatei, care în mod repetat a informat recurenta în sensul că punctul său de vedere va fi calificat drept plângere prealabilă, respectiv că este în curs soluționarea acestei plângeri. Având în vedere acest aspect, instanța de fond trebuia să administreze probe pentru stabilirea reală a stării de fapt în ceea ce privește modul de soluționare de către intimat a contestației recurente. Astfel, a învederat prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de le ge* chiar dacă părțile se împotrivesc. " În situația de față problema derulării din partea recurentei a procedurii prealabile putea fi realizată prin administrarea probei cu înscrisuri, sens în care instanța de fond trebuia să țină cont de actele aflate la dosarul cauzei, din care rezulta că, actul administrativ atacat s-a redactat și s-a semnat de către membrii comisiei constituite la nivelul intimatului la data de 18 august 2016. De asemenea, din actele aflate la dosarul cauzei rezulta că punctul de vedere al recurentei s-a transmis prin poștă electronică la data de 18 august 2016 orele 11:56 și s-a confirmat primirea acesteia la orele 12:09 la aceeași dată. Astfel, ținând cont de fluxul general al intrărilor și ieșirilor din cadrul oricărei instituții publice, în mod logic punctul de vedere în cauză putea fi repartizată comisiei de control cel mai devreme la data de 19 august 2016, or în situația în care s-a transmis direct membrilor echipei de control nu s-a înregistrat. Având în vedere cele de mai sus, consideră că instanța de fond în mod neîntemeiat a reținut că nu s-a parcurs procedura prealabilă, din moment ce era imposibil de analizat punctul de vedere transmis în ziua în care s-a și semnat nota de constatare atacat. Consideră că instanța de fond nu a motivat aspectele pentru care susținerile sale au fost înlăturate de la probațiune. Recurenta-reclamanta și-a întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a depus întâmpinare, prin care, a invocat în principal excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat să se respingă recursul ca nefondat și să se mențină ca legală și temeinică sentința pronunțată de către instanța de fond.

Considerentele instanței de recurs Cu privire la excepția nulității recursului invocată de către intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), motiv de casare indicat de altfel și de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs. Cât privește susținerea intimatului-pârât, în sensul că recurenta-reclamantă nu aduce critici de nelegalitate concrete cu privire la sentința recurată, ci își exprimă o simplă nemulțumire față de soluția instanței de fond, acest aspect urmează a fi evaluat pe fondul recursului, urmând a se verifica dacă criticile aduse în concret sunt eficiente și pot conduce la admiterea recursului. Ca urmare, se va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor de recurs formulate, a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Înalta Curte constată că instanța fondului în mod temeinic a apreciat că în funcție de dispozițiile legale incidente în cauză, se instituie o procedură administrativă obligatorie și care stabilește obiectul acțiunii judiciare prin raportare la soluția dată contestației administrative. Omisiunea părții interesate de a urma această procedură respectiv formularea unei acțiuni având un alt obiect decât cel expres indicat de art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 impun admiterea excepției de inadmisibilitate, astfel cum aceasta a fost invocată de pârâtă. S-a reținut de către instanța de fond că apărările reclamantei, în sensul că la momentul la care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la proiectul notei de constatare a fost informată că acesta va fi considerat contestație administrativă, nu pot fi reținute în cauză, nefiind susținute de nici un fel de probe și de altfel, neexistând o bază legală în acest sens. Înalta Curte nu poate reține susținerile din cererea de recurs ale recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond trebuia să administreze probe pentru stabilirea reală a stării de fapt în ceea ce privește modul de soluționare de către intimat a contestației recurente, susțineri bazate în drept pe dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece instanța de fond în mod corect a constatat că reclamanta în calitate de structură verificată și-a exprimat punctul de vedere cu privire la proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, conform adresei cu nr. x din 18 august 2016, iar acest punct de vedere a fost menționat în nota de constatare și nu a fost însușit de structura de control, nota fiind aprobată de conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene. Înalta Curte are oricum în vedere și dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ. potrivit cărora Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. Înalta Curte reține și faptul că Nota de constatare din data de 8 august 2016, care conținea și punctul de vedere exprimat de reclamantă, a fost comunicată reclamantei la data de 30 august 2016 cu mențiunea expresă că poate formula contestație conform art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011 și că în mod corect instanța de fond, în acord cu dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat că procedura contestației administrative este supusă unor termene de decădere și implică un anumit conținut al cererii conform art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011 sens în care nu se poate aprecia că exprimarea unui punct de vedere cu privire la proiectul de notă de constatare poate fi echivalat unei contestații administrative al cărei obiect este limitat la numai sumele și măsurile stabilite și înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare care reprezintă titlu de creanță. Astfel, nu se poate reține că reclamanta ar fi urmat procedura administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, iar potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. civ. Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Comuna Avrămești împotriva Sentinței nr. 63 din 16 iunie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.