ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 82/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele MFP - ANAF - DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală - Inspecție Fiscală Persoane Juridice 4 a solicitat anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x din 19 noiembrie 2015, anularea raportului de inspecție fiscală nr. x din 19 noiembrie 2015 și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiterii deciziei sus menționate ce a stabilit în mod nelegal în sarcina societății o datorie în valoare de 1.238.044 RON în baza unor documente netemeinice și nelegale.

Prin Sentința civilă nr. 2226 din 1 noiembrie 2016 Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și în consecință, a declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara competența de soluționare a cauzei formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele MFP - ANAF - DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală - Inspecție Fiscală Persoane Juridice 4.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 29 noiembrie 2016 sub nr. x/2016.

Prin Sentința nr. 192 pronunțată în data de 21 iunie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii.

A respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvență, reprezentată de administrator special B. și având ca administrator judiciar desemnat C. împotriva Deciziei de impunere nr. x din 19 noiembrie 2015 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 19 noiembrie 2015, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală - Inspecție Fiscală Persoane Juridice 4.

Împotriva Sentinței nr. 192 pronunțată în data de 21 iunie 2017 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvență, reprezentată de administrator special B., solicitând, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, admiterea recursului, casarea sentinței de fond și să se trimită cauza spre rejudecare, având în vedere că prima instanță nu a intrat în judecata fondului.

În motivarea recursului, s-au arătat, în esență, următoarele:

Instanța de fond a procedat în mod nelegal la soluționarea cauzei fără a discuta probele propuse și fără a ține cont de înscrisurile depuse la dosar și criticile aduse actelor administrative atacate. Mai mult decât atât s-a limitat să analizeze cauza doar sub aspectul inadmisibilității acesteia. Această excepție a fost invocată de către intimata care a susținut că acțiunea este inadmisibilă deoarece după formularea plângerii către ea, ar fi dispus prin Decizia nr. 1587/241 din 30 mai 2016 suspendarea soluționării acesteia. Instanța de fond și-a însușit toate argumentele intimatei trecând peste apărările sale și fără a da eficiență dovezilor care impuneau respingerea excepției.

Prima critică pe care a înțeles să o invoce la fond și o reiterează este legată de faptul că intimata nu mai putea invoca această excepție, instanța trebuind să observe tardivitatea formulării apărării. Astfel apărarea a fost făcută abia la al treilea termen de judecată după declinarea competenței de către Tribunalul Timiș în favoarea Curții de Apel Timișoara, respectiv la 15 martie 2017 și nu cu prilejul formulării întâmpinării inițiale înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 4 august 2016. În opinia sa această excepție nu este una de ordine publică și se impunea decăderea intimatei din dreptul de a o mai invoca raportat la dispozițiile art. 208 C. proc. civ.

A doua critica pe care o formulează privește faptul că decizia de suspendare a soluționării plângerii sale nu i-a fost comunicată pentru a putea formula vreo acțiune prin care să solicite anularea acesteia. Acest fapt a fost constatat indiscutabil de către instanța, intimată neputând face dovada comunicării deciziei în discuție către societatea reclamantă. Intimata a dovedit doar că decizia respectivă a fost comunicată către societatea care este administratorul judiciar al societății reclamante care se afla în procedura insolvenței. Raportat la faptul că procedura de înștiințare cu privire la emiterea respective decizii a fost viciată, nefiindu-i comunicată conduce la inopozabilitatea acesteia față de societatea reclamantă care a formulat contestația prin administratorul special.

Noțiunea de comunicare a actelor de procedură nu este una care să poată fi definită după bunul plac, iar orice procedură de înștiințare sau comunicare trebuie făcuta la sediul declarat oficial de către contribuabil. Toate analizele făcute de către instanța de fond și intimată sunt lipsite de substanță, deoarece deși nu fac dovada faptului că înștiințarea privitoare la decizia de suspendare ar fi fost remisă la sediul social al subscrisei, ba mai mult chiar recunosc acest aspect, înțeleg totuși să concluzioneze că în speță decizia își produce efecte și în lipsa comunicării.

Contrar celor reținute de către instanța noi opinează ca necomunicarea acesteia conduce la inopozabilitatea sa, ceea ce o definește ca inexistentă față de societatea reclamantă motiv pentru care se impune judecarea contestație pe fond raportat la faptul că intimata nu a soluționat plângerea sa în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Timișoara-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală-Inspecție Fiscală Persoane Juridice 4 a depus întâmpinare prin care a invocat în primul rând excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu privire la excepția nulității recursului invocată de către intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală - Inspecție Fiscală Persoane Juridice 4, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), ca urmare, se va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor de recurs formulate, a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte reține că prin Decizia de impunere nr. x din 19 noiembrie 2015 s-au stabilit în sarcina reclamantei S.C. A. S.R.L., o serie de obligații fiscale suplimentare de plată, urmare a unui control efectuat de AJFP Timiș - Activitatea de inspecție fiscală, finalizat cu Raportul de inspecție fiscală nr. x din 19 noiembrie 2015, obligații constând în impozit pe profit în sumă de 248431 RON, la care se adaugă dobânzi/majorări de întârziere de 140844 RON și penalități de întârziere în sumă de 37671 RON, cum și constând în TVA suplimentar calculat la suma de 519952 RON cu dobânzi/majorări de întârziere de 226992 RON și penalități de întârziere de 64154 RON.

Împotriva Deciziei de impunere nr. x din 19 noiembrie 2015, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 19 noiembrie 2015 și a Procesului-verbal nr. x din 18 noiembrie 2015, emise de AJFP Timiș, societatea supusă controlului fiscal și sancționată, S.C. A. S.R.L. a formulat contestație administrativ fiscală, la data de 18 decembrie 2015, în baza art. 205 Codul de procedură fiscală, potrivit cu care "Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație.", contestația fiind definită în alin. (2) ca o cale administrativă de atac, ea neînlăturând dreptul la acțiune al celui ce se socotește lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal ori prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

La data de 7 iunie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a promovat acțiune în instanță direct contra Deciziei de impunere nr. x din 19 noiembrie 2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 19 noiembrie 2015, motivând că nu i-a fost în nici un fel soluționată contestația administrativă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta AJFP Timiș a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de obiectul acesteia, față de prevederile art. 205 și 218 din Codul de procedură fiscală conținut de O.G. nr. 92/2003, coroborate cu art. 8 din Legea. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motivat de împrejurarea că, DGRFP Timișoara-Serviciul Soluționare Contestații a soluționat contestația administrativă a reclamantei prin emiterea Deciziei nr. 1587/241 din 30 mai 2016, prin care, în temeiul prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, s-a hotărât suspendarea soluționării contestației administrative până la rezolvarea sesizării penale efectuată de organele de inspecție fiscală către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, efect al aprecierii organelor fiscale că există indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Instanța de control judiciar constată că dezlegarea dată de prima instanță excepției inadmisibilității este corectă și legală, criticile recurentei - reclamante nefiind întemeiate.

Astfel, titlul IX (art. 205 - 218) din Codul de procedură fiscal reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ - fiscal, procedură care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ potrivit art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

În interpretarea normelor care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementată de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că procedura contestației prevăzută de Codul de procedură fiscală are caracterul unei proceduri administrative obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacării în fața instanței de contencios fiscal a deciziilor emise de organele fiscale în soluționarea contestațiilor cu privire la actele administrative fiscale, instanța neputând fi investită cu o acțiune vizând fondul raportului de drept fiscal dacă procedura de contestare nu a fost îndeplinită sau nu a fost finalizată printr-o decizie emisă conform art. 216 din O.G. nr. 92/2003.

Observă instanța de control judiciar că prin motivele de recurs nu s-a probat de către reclamantă faptul că a fost urmată procedura administrativă menționată anterior ci s-a învederat o tardivitate a invocării excepției de către intimata-pârâtă și s-au reiterat susținerile din fond potrivit cărora decizia de suspendare a soluționării plângerii sale nu i-a fost comunicată pentru a putea formula vreo acțiune prin care sa solicite anularea acesteia.

Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității a fost invocată prin întâmpinarea depusă de către intimata-pârâtă la instanța investită inițial cu soluționarea litigiului, respectiv Tribunalul Timiș, iar la momentul la care a fost pusă în discuție, reclamanta nu a înțeles să invoce o eventuală tardivitate a formulării acestei excepții. De asemenea, deși instanța de fond, în virtutea rolului activ consacrat legislativ de prevederile art. 22 noul C. proc. civ., a pus în vedere reclamantei dacă înțelege a-și preciza acțiunea prin contestarea și a Deciziei de soluționare a contestației administrativ-fiscale, nr. 1587/241 din 30 mai 2016, față de prevederile art. 218 din O.G. nr. 92/2003, la termenul de judecată din 21 iunie 2017, aceasta, prin reprezentant, a arătat că nu dorește să formuleze o atare precizare, deoarece decizia nu i-a fost comunicată și, prin urmare, nu-i este opozabilă, iar, pe de altă parte, nu este interesată în a ataca numai soluția de suspendare a contestației administrativ fiscale.

Se reține că instanța de fond procedând la verificări cu privire la modul de comunicare a Deciziei nr. 1587/241 din 30 mai 2016 a constatat că, într-adevăr, comunicarea actului s-a efectuat cu administratorul judiciar al reclamantei, C., la data de 3 mai 2016, dar, deși corespunde realității faptul că decizia de soluționare a contestației administrativ fiscale nu a fost comunicată administratorului special, ci administratorului judiciar, reclamanta nu poate opune cu succes inopozabilitatea Deciziei nr. 1587/241 din 30 mai 2016, în conformitate cu art. 45 din O.G. nr. 92/2003, de vreme ce, chiar dacă s-ar admite că nu cunoștea de soluționarea contestației la momentul introducerii acțiunii pendinte, a luat în mod evident cunoștință de ea în timpul litigiului, pârâta depunând la dosar decizia menționată și, mai mult decât atât, la interpelarea instanței de fond la termenul de judecată din 21 iunie 2017 a arătat că nu dorește să își precizeze acțiunea în sensul contestării și a Deciziei de soluționare a contestației administrativ-fiscale nr. 1587/241 din 30 mai 2016.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.., prin administrator special B. și administrator special B. împotriva Sentinței civile nr. 192 din 21 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - MM