ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 185/2020

I. Circumstanțele cauzei

I.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 ianuarie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Deciziei de invalidare nr. 3101 din 10 februarie 2015, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București

Prin Sentința civilă nr. 1511 din 17 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

I.3. Decizia Curții de Apel București

Prin Decizia civilă nr. 400A din 28 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a constatat perimarea apelului formulat de reclamantă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta A., formulând critici susceptibile de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

II.2. Motivele de recurs

Recurenta susține că instanța de apel a pronunțat perimarea cererii de apel în mod nelegal, întrucât a procedat la suspendarea nelegală a judecării apelului, având în vedere că a solicitat în mod temeinic amânarea cauzei, deoarece era în imposibilitate de a se prezenta la acel termen, sens în care a atașat dovezi medicale: a mai susținut că a fost și în imposibilitate de a-și angaja un apărător.

Prin suspendarea judecății i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, așa cum este reglementat în Convenția europeană a drepturilor omului.

II.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, în termen legal, intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepția tardivității declarării recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității declarării recursului și a reiterat susținerile din motivele de recurs.

II.4. Procedura de filtru

După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților; recurenta-reclamantă a comunicat un punct de vedere asupra acestuia la 14 octombrie 2019 (data poștei) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Completul de filtru a fixat termen la 3 decembrie 2019 pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului.

În ceea ce privește excepția tardivității declarării recursului, s-a reținut că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., întrucât decizia recurată a fost pronunțată la 28 martie 2019, iar recursul a fost declarat și motivat la 1 aprilie 2019 (data poștei, potrivit mențiunilor de pe plic, dosar recurs).

Prin încheierea de la data menționată, recursul declarat de reclamantă a fost admis în principiu și s-a stabilit termen în ședința publică de azi. 28 ianuarie 2020 pentru analizarea pe fond a recursului.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia recurată pe baza motivelor de recurs formulate și a înscrisurilor și lucrărilor cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Recurenta-reclamantă nu a procedat la încadrarea criticilor sale în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, apreciază că motivele invocate în cererea de recurs sunt susceptibile de încadrare în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că decizia instanței de apel este pronunțată prin aplicarea sancțiunii procedurale a perimării cererii de apel, iar recurenta, în principal, critică aplicarea acestei sancțiuni.

În cererea de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a suspendat în mod nelegal judecata în apel, în condițiile în care a solicitat pentru acel termen, amânarea judecății pentru motive temeinice, dovedite prin înscrisurile atașate cererii.

Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință din 31 mai 2018 s-a dispus suspendarea soluționării apelului, având în vedere că niciuna dintre părțile cauzei nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Recurenta, prin cererea formulată la 14 ianuarie 2019, a solicitat curții de apel repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății.

Instanța de apel a repus cauza pe rol stabilind termen la 28 martie 2019, în vederea discutării perimării cererii de apel.

Prin decizia recurată, s-a reținut că pricina a rămas în nelucrare din culpa părților mai mult de 6 luni, astfel că la termenul fixat, a constatat îndeplinite condițiile pentru aplicarea sancțiunii procedurale a perimării, în temeiul dispozițiilor art. 416 și urm. C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că de la data suspendării judecății în apel nu a intervenit nicio cauză de suspendare sau întrerupere a cursului termenului de perimare.

Înalta Curte constată că, în realitate, prin motivele de recurs, recurenta critică încheierea de suspendare a judecății în apel, măsură dispusă prin încheierea din 31 mai 2018, în timp ce decizia recurată valorifică sancțiunea procedurală a perimării cererii de apel, prin aplicarea dispozițiilor art. 416 și urm. din C. proc. civ.

Criticile sale sunt nefondate din perspectiva sancțiunii perimării, având în vedere că potrivit art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., pentru a provoca un control de legalitate a încheierii de suspendare din 31 mai 2018, recurenta era ținută să formuleze recurs împotriva încheierii de suspendare pentru lipsa părților, recurs ce putea fi formulat pe toată durata suspendării, dar mai înainte de împlinirea termenului de perimare ori de repunerea cauzei pe rol pentru reluarea judecății.

Totodată, pentru a fi împiedicată împlinirea termenului de perimare și pentru a fi evitată aplicarea sancțiunii reglementate de art. 416 din C. proc. civ., printr-o normă imperativă, recurenta avea posibilitatea să fi solicitat judecata cauzei în lipsă până la momentul suspendării dispuse prin încheierea din 31 mai 2018 sau, după suspendarea judecății, să fi formulat cerere de repunere pe rol până la împlinirea termenului de perimare de 6 luni (la 30 noiembrie 2018, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.).

Această soluție decurge din împrejurarea că încheierea prin care instanța de apel a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., este o încheiere interlocutorie, conform celor prevăzute de art. 235 din C. proc. civ., având un regim juridic separat pentru promovarea căii de atac a recursului, stabilit printr-o normă expresă - art. 414.

Prin urmare, nefiind vorba despre o încheiere interlocutorie pronunțată de instanța de apel pe parcursul judecății, nu este aplicabilă regula de la art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., normă aplicabilă și în recurs prin efectul art. 494 din același cod, astfel încât, încheierea nu poate fi criticată după desesizarea instanței de apel prin pronunțarea soluției asupra apelului (constatarea perimării apelului).

Având în vedere cele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 497 raportat la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 400A din 28 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.

GGC - LM