ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1402/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2016, la data de 15 februarie 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția D. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de Evaluare nr. x din 21 ianuarie 2016 emis de Inspector de integritate și comunicat în data de 1 februarie 2016, ca fiind netemeinic și nelegal

Prin Sentința nr. 128 din 17 mai 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenția D., pentru anularea Raportului de Evaluare nr. x din 21 ianuarie 2016 emis de Inspecția de Integritate din Cadrul Agenției D..

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând pe fond, admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare nr. x din 21 ianuarie 2016 întocmit de Agenția D..

În esență, recurentul a susținut că instanța de fond nu a făcut o analiza riguroasa și nu a interpretat prin analogic dispozițiile art. 178 alin. (1) din Legea 95/2006 coroborat cu dispozițiile art. 81, alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

De asemenea nu au fost avute în vedere nici dispozițiile art. 70 din Legea nr. 31/1990 coroborate cu dispozițiile art. 115 din Legea 161/2003, respectiv art. 22 alin. (1) din Legea 176/2010.

În motivarea hotărârii prima instanța preia doar textele de lege enunțate atât în cadrul contestației formulate cât și de intimată fără însă a le determina legătura prin raportare la starea de fapt existenta dovedita cu înscrisurile depuse în probațiune odată cu înregistrarea cererii.

În opinia recurentului, nu poale fi menținută motivarea hotărârii de către instanța de fond. în sensul ca "suspendarea activității pe perioada 1 martie 2012 - 6 noiembrie 2016 și situația juridica a societății SC B. SRL, de lichidare începând cu luna octombrie 2015 conform celor menționate de către reclamant, nu simt în măsura sa probeze ca reclamantul nu s-a aflat în starea de incompatibilitate intre funcția deținuta în cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița începând cu data de 1 octombrie 2008 - data numirii în funcția de Șef de secție conform Dispoziției nr. 303 din 15 septembrie 2008 emisa de către managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița și calitatea de administrator al SC B. SRL începând cu data de 19 decembrie 2002 și până în prezent".

Această motivarea, pe de-o parte nu corespunde materialului probator administrat în sensul că nu se poate vorbi de imposibilitatea probării celor susținute în acțiune, întrucât reclamantul a depus înscrisuri clare de unde rezultă că societatea în discuție al cărui administrator a fost, a fost suspendată în perioada 1 martie 2012 - 6 noiembrie 2016. Pe de alta parte, aceasta motivare pe lângă faptul ca nu are susținere în fapt, nu are temei nici în drept.

Reiterează că prin raportul de evaluare atacat s-a constatat în mod greșit că ar fi fost notificate elemente în sensul existentei unui conflict de interese, a unei stări de incompatibilitate a reclamantului în perioada 1 octombrie 2008 - prezent. Întrucât s-a deținut simultan atât funcția de șef secție Anatomo-Patologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, cât și funcția de administrator în cadrul SC B. SRL. încălcându-se dispozițiile art. 184. alin. (12) coroborată cu prevederile art. 180, alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006. Recurentul a arătat că din actele depuse rezultă că la data de 1 martie 2012, în calitate de administrator al societății enunțate anterior a reziliat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Caraș Severin, ca urmare a suspendării activității cabinetului pe o perioada de 2 ani, începând cu data de 1 martie 2012.

Prin decizia privind aprobarea cererii de acordare a regimului de declarare derogatoriu, conform art. 81, alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca urmare a cererii înregistrata de către societatea subsemnatului sub nr. x din 2 noiembrie 2013 a fost suspendata activitatea acestui cabinet pe perioada 2 decembrie 2013 - 6 noiembrie 2016.

Prin urmare, societatea nu și-a desfășurat activitatea din anul 2002, existând doar scriptic, fiind suspendata din 2013 până în noiembrie 2016.

În atare situație este evident că nu se poate vorbi și nu a existat în această perioadă identitate între atribuțiile unui administrator al unei societăți comerciale cu răspundere limitata și atribuțiile pe care un manager le are de executat în instituții publice.

Raportat la toată această situație faptic dovedită, atâta vreme cât societatea nu și-a desfășurat activitatea în toată această perioadă a suspendării, nu sunt incidente dispozițiile art. 178 alin. (1) din Legea 95/2006, neexistând incompatibilitate între funcția deținuta în cadrul Spitalului Județean de Urgenta Reșița și calitatea de asociat al SC B. SRL, societate suspendată.

Mai mult decât atât, arată instanței de control ca între calitatea de șef serviciu și cea de administrator există diferențe esențiale, cea de-a doua presupune atribuții de administrare prin efectuarea operațiunilor de aducere la îndeplinire a obiectului de activitate și nu o include pe prima, nefiind o activitate de conducere.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, iar rejudecând cauza pe fond admiterea contestației formulata împotriva Raportului de Evaluare nr. x/20l6 emis de Inspector de integritate doamna C. și pe cale de consecință, anularea acestuia ca fiind netemeinic și nelegal.

Intimata-pârâtă Agenția D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, susținând, în esență, că prima instanță a reținut în mod legal că reclamantul a încălcat dispozițiile art. 184 alin. (12) coroborate cu prevederile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Raportului de Evaluare nr. x din 21 ianuarie 2016 emis de Agenția D..

Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată, reținând că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin deținerea simultană atât a funcției de asociat unic și administrator în cadrul SC B. SRL, cât și a funcției de șef de secție Anatomo-Patologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița.

Soluția curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Astfel, modalitatea de rezolvare a criticilor recurentului-reclamant pe margine stării de incompatibilitate generată de cumulul funcției de șef secție cu cea de administrator al societății comerciale va fi examinată de Înalta Curte prin raportare la conținutul prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind instanța de control judiciar că soluția primei instanțe sub acest aspect reflectă aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în speță.

În acest sens, Înalta Curte reține că, prin Dispoziția nr. 303 din 15 septembrie 2008, recurentul reclamant a fost numit în funcția de șef secție Anatomo-Patologie.

Conform informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, recurentul-reclamant a avut calitatea asociat unic al SC B. SRL, începând cu 26 septembrie 1991 și până în prezent, iar funcția de administrator începând cu 19 decembrie 2002 și până în prezent (conform Adresei nr. x din 14 ianuarie 2015 transmisă de Oficiul Național Registrului Comerțului).

Recurentul-reclamant susține, în prezenta cale de atac, că în mod greșit a confirmat prima instanță legalitatea raportului de evaluare având în vedere că activitatea societății SC B. SRL a fost suspendată în perioada 1 martie 2012 - 6 noiembrie 2016.

În acest sens, trebuie observat faptul, așa cum a subliniat și judecătorul fondului, că susținerile referitoare la suspendarea activității pe perioada 1 martie 2012 - 6 noiembrie 2016 și situația juridică a societății SC B. SRL, de lichidare începând cu luna octombrie 2015, nu sunt în măsură să probeze că reclamantul nu s-a aflat în starea de incompatibilitate generată de deținerea simultană a atât a funcției de asociat unic și administrator în cadrul SC B. SRL, cât și a funcției de șef de secție Anatomo-Patologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița.

De altfel, suspendarea societății a avut loc în perioada 2012 - 2016, iar recurentul-reclamant a fost numit șef de secție în anul 2008, astfel că în mod corect s-a stabilit că recurentul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 octombrie 2008 - prezent.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că suspendarea activității societății pentru un anumit interval de timp, nu este în măsură să înlăture starea de incompatibilitate generată de funcțiile deținute și exercitate simultan.

Fără suport juridic sunt și trimiterile recurentului-reclamant la dispozițiile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, întrucât prevederile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 nu sunt aplicabile în speță în sensul stabilirii stării de incompatibilitate între funcțiile deținute de către reclamant, în cauză fiind incidente prevederile art. 184 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 și ale art. 185 din Legea nr. 95/2006 care reglementează funcțiile de conducere din cadrul Spitalelor Publice.

Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese reprezintă un important mijloc de apărare al intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcții sau demnități publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situația de incompatibilitate sau conflict de interese în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementări.

În concluzie, Înalta Curte împărtășește opinia instanței de fond, potrivit căreia, motivele invocate de reclamant, reiterate prin cererea de recurs, nu sunt natură a atrage anularea Raportului de Evaluare nr. x din 21 ianuarie 2016 emis de Agenția D..

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 128 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 128 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2019.

GGC - CP