ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2019

HOTĂRÂRE

29.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2019, pe rolul Judecătoriei Constanța, A., executor judecătoresc, a solicitat încuviințarea executării silite în cazul cererii de intervenție formulată la data de 12 martie 2019, de creditoarea B., în Dosarul de executare nr. x/2019 împotriva debitorului C., în baza titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 12.516 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Constanța, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare.

Prin Sentința nr. 3.475 din 26 martie 2019, Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

S-a reținut, în esență, în raport de prevederile art. 127 din C. proc. civ., că creditoarea-intervenientă are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Constanța.

Judecătoria Fetești, prin Încheierea nr. 720 din 11 aprilie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii necontencioase cu obiect încuviințare executare silită în favoarea Judecătoriei Constanța. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență. A suspendat judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență, în conformitate cu prevederile art. 134 din C. proc. civ.

S-a reținut, în esență, că norma cuprinsă la art. 127 din C. proc. civ., fiind una derogatorie de la dreptul comun privind competența teritorială este de strictă interpretare și aplicare, iar în speță părțile nu au solicitat judecata cauzei la Judecătoria Fetești, astfel cum prevede textul de lege, precum și faptul că cererea este una necontencioasă.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 133 pct. 2 din cod, Înalta Curte, reține următoarele:

Acțiunea ce face obiectul învestirii instanței este o cerere de încuviințare a executării silite, formulată de executorul judecătoresc A., la cererea creditoarei B., împotriva debitorului C.

Se observă că instanța competentă a soluționa cauza potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv Judecătoria Constanța, și-a declinat competența în considerarea dispozițiilor art. 127 din cod, și a calității creditoarei de judecător în cadrul instanței.

Dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În speță, însă nu se pune problema incidenței acestui text de lege. Astfel, obiectul acțiunii cu care a fost învestită instanța este o cerere de încuviințare a executării silite, care se judecă în procedură necontencioasă.

Potrivit art. 527 din C. proc. civ., sunt supuse procedurii necontencioase cererile pentru soluționarea cărora este nevoie de intervenția instanței, fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.

Art. 666 din C. proc. civ., care reglementează soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, stipulează în sensul că debitorul nu participă la judecarea cererii, nu este citat, nu i se comunică și nu poate ataca încheierea.

Ca atare, încuviințarea executării silite intră în categoria procedurilor necontencioase, pentru a căror soluționare, deși este nevoie de intervenția instanței, nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.

Or, în aceste circumstanțe, art. 127 C. proc. civ., nu-și găsește aplicabilitate în cauză, nefiind întrunită condiția pentru care a fost instituită o atare reglementare, respectiv aceea a înlăturării oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții.

Pentru aceste motive, constatându-se greșita dezînvestire a Judecătoriei Constanța, va fi stabilită competența de soluționare în favoarea acestei instanțe, în acord cu dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.