ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1748/2019

HOTĂRÂRE

10.10.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1748/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Cererea

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 4 februarie 2019, sub nr. x/2019, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul Dosarului de executare silită nr. x/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc C., solicitând anularea executării silite, a tuturor actelor de executare silită și a Încheierii din camera de consiliu nr. 307 din 11 ianuarie 2019, pronunțate de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus încuviințarea executării silite; suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare; obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712, 713, 714, 719, 720, 666 alin. (6), 651 și 663 C. proc. civ.

II. Hotărârea Judecătoriei Constanța

Prin Sentința nr. 3069 din 18 martie 2019, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Constanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ.:

"Contestația se introduce la instanța de executare" conform art. 651 alin. (1) din același act normativ, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În raport de aceste prevederi legale, a arătat că, pentru a determina competența instanței de judecată în soluționarea contestației la executare, prin raportare la instanța de executare, este necesară interpretarea noțiunii de "domiciliu", pentru a se putea aprecia asupra instanței competente în judecarea cererii, în special prin prisma faptului că aceasta vizează două componente, respectiv domiciliul în fapt și domiciliul menționat în evidențele organelor statului.

Potrivit art. 87 C. civ., "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Judecătoria Constanța a apreciat că noțiunea de "domiciliu" nu corespunde elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de "domiciliu de fapt", deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este cel al asigurării cunoașterii procesului și actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.

Față de împrejurarea că petentul își desfășoară activitatea în municipiul București, iar conform precizărilor sale, acesta locuiește în imobilul achiziționat de la intimată, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 septembrie 2017 de Biroul Individual Notarial "D.", instanța a apreciat că domiciliul în fapt al acestuia este sectorul 5 al municipiului București.

De asemenea, a reținut că intimata a confirmat că are cunoștință despre împrejurarea că petentul lucrează în București, aspect care a fost, de altfel, consemnat în Încheierea din 14 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Constanța.

Analizând corespondența purtată de părți, această instanță a arătat că notificările au fost expediate către contestator la adresa din București.

Împrejurarea că în cuprinsul notificărilor contestatorul a făcut trimitere la domiciliul său din municipiul Constanța, astfel cum acesta figurează în evidențele organelor statului, a fost apreciată că nu este suficientă pentru înlăturarea concluziilor reținute, considerând că primează noțiunea de "domiciliu în fapt", iar în notificare acesta a arătat că "domiciliul procesual ales pentru comunicare" este în București.

Astfel, Judecătoria Constanța a reținut că, la data declanșării executării silite, respectiv la 8 ianuarie 2019, domiciliul în fapt al contestatorului era în municipiul București, Judecătoria Sectorului 5 București fiind competentă să soluționeze contestația în anulare.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București

Prin Sentința nr. 3283 din 7 mai 2019, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că domiciliul contestatorului este în municipiul Constanța, Bd. x, jud. Constanta, fiind menționat în cartea de identitate, în evidențele Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DPABD) și în titlul executoriu reprezentat de Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 septembrie 2017 de Biroul Individual Notarial "D.".

Instanța a apreciat că susținerea contestatorului, în sensul că domiciliul său, în înțelesul legii de procedură civilă, este în imobilul ce face obiectul titlului executoriu, situat în București, str. x, nu poate fi reținută, întrucât aceasta echivalează cu invocarea de către contestator a propriei culpe, intervalul de timp scurs de la 14 septembrie 2017 până la data încuviințării executării silite, 11 ianuarie 2019, fiind suficient pentru efectuarea modificărilor în evidențele DPABD.

De asemenea, Judecătoria Sectorului 5 București a avut în vedere, la pronunțarea soluției, aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că noțiunea de domiciliu care interesează regulile de procedură civilă, în general și, implicit, competența instantei de executare, nu corespunde elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia; aceste aspecte trebuie însă circumscrise fiecărei situații în parte, nefiind acceptabil ca un debitor să ignore obligația pe care o are de a figura cu mențiuni reale în evidențele DPABD, alegându-și instanța de executare, prin invocarea unui presupus domiciliu de fapt.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) "Contestația se introduce la instanța de executare."

În sensul prevederilor art. 651 alin. (1) teza I din același act normativ, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare a acesteia, iar noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziții prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Dacă titularul și-a declarat domiciliul sau reședința, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza mențiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate."

Sancțiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menționată la art. 91 alin. (2) C. civ., care prevede că în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.

Cu toate acestea inopozabilitatea față de terți a domiciliului real, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ. nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Raportat la acest din urmă text normativ, în doctrina și în practica judiciară, s-a arătat constant că "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv".

Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoștințarea părții despre existența litigiului, ci și în facilitarea prezentării acesteia în fața instanței pentru a-și formula apărările și a exercita căile de atac prevăzute de lege.

În cauză, litigiul dedus judecății are ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., împotriva executării silite efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc C. în Dosarul nr. x/2019.

În cuprinsul contestației la executare, contestatorul a menționat că domiciliază, în fapt, în municipiul București, str. x, în imobilul care face obiectul titlului executoriu reprezentat de Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la 14 septembrie 2017 de Biroul Individual Notarial "D.", pe care l-a dobândit de la intimată.

De asemenea, a arătat că, potrivit adeverinței de salariat depusă la dosar, locul său de muncă este în municipiul București.

Contestatorul a susținut, totodată, că în mod eronat a fost solicitată încuviințarea executării silite la Judecătoria Constanța, întrucât, atât la data formulării acestei cereri, cât și la momentul depunerii cererii de executare silită la organul de executare, intimata avea cunoștință despre faptul că acesta locuia, în fapt, în municipiul București.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit verificărilor efectuate de Judecătoria Constanța la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, la 12 martie 2019, domiciliul activ al contestatorului este, din 7 aprilie 1987, în municipiul Constanța, Bd. x, jud. Constanța .

Înalta Curte mai reține însă că Notificarea nr. x din 11 decembrie 2018, prin care intimata l-a somat pe contestator cu privire la îndeplinirea obligației de plată a sumei de 3.000 euro, a fost expediată, prin intermediul executorului judecătoresc C., la domiciliul în fapt a acestuia din București, str. x.

De asemenea, prin răspunsul formulat la notificarea mai sus menționată, contestatorul a arătat că domiciliul său ales pentru comunicare este în București, str. x.

În cauză, se constată că intimata a sesizat organul de executare de pe raza localității Constanța la data de 8 ianuarie 2019, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate în Dosarul de executare nr. x/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc C., anexat la dosarul Judecătoriei Constanța, deși avea cunoștință că domiciliul real al debitorului este în Municipiul București, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 91 alin. (3) C. civ.

Având în vedere că debitorul contestator A. avea domiciliul în fapt în municipiul București, str. x, Înalta Curte reține că Judecătoria Sectorului 5 București este instanța de executare competentă să judece cauza, în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că Judecătoria Constanța este instanța care pronunțat Încheierea de încuviințare a executării silite nr. 307 din 11 ianuarie 2019, în Dosarul nr. x/2019, nu este de natură să atragă de plano competența acesteia în soluționarea contestației la executare pendinte, având în vedere dispozițiile art. 666 alin. (6) și art. 712 alin. (3) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.