ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118/2019

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 10 decembrie 2018, sub dosarul nr. x/2018, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestație la executare împotriva: - executării silite începute de BEJ B., în dosarul nr. x/2018, pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza sentinței civile nr. 2705 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4081 din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, sentință al cărei dispozitiv a fost lămurit prin încheierea din 10 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 133 din 12 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova; - adreselor de înființare a popririi din 20 noiembrie 2018, emise în dosarul de executare nr. 2769/2018; - tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 2769/2018; - încheierii din 19 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2018, privind încuviințarea executării silite. Totodată, s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, în temeiul art. 719 alin. (1) C. proc. civ. În drept, au fost invocate prevederile art. 712 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3315 din 8 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut că a fost învestită atât cu o contestație la titlu cât și o contestație la executare propriu-zisă. Privitor la contestația la executare propriu-zisă s-a reținut că determinarea instanței competente se face prin aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitorului, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București. În ceea ce privește contestația la titlu instanța a reținut incidența prevederilor art. 714 alin. (3) teza I, coroborat cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ., astfel că Judecătoriei Sectorului 5 București îi revine competența de soluționare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub dosarul nr. x/2019.

Prin sentința nr. 482/2019 din 24 iunie 2019, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a disjuns capătul de cerere având ca obiect contestație la executare, fiind format ulterior dosarul nr. x/2019. Totodată, a fost respinsă contestația la titlu formulată de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr. 518/2019 din 2 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, fiind înaintată cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3), coroborat cu art. 714 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data formulării cererii de executare silită, respectiv 10 septembrie 2018, și că Judecătoriei Sectorului 5 București îi revine competența de soluționare a contestației la executare, instanță în circumscripția căreia debitorul își are sediul și care a încuviințat executarea silită prin încheierea din 19 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018. Pentru aceste motive, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 3 octombrie 2019 sub nr. x/2019.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, pentru următoarele considerente: Obiectul prezentei cauze îl constituie contestația la executare împotriva actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 2769/2018, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B., încuviințarea executării silite fiind dispusă prin încheierea din 19 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2018. Chiar dacă acțiunea introductivă a conținut și un capăt de cerere calificat și soluționat ca atare drept contestație la titlu, dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc declinarea corespunzătoare a competenței reglementată distinct în ce privește contestația la executare. Determinarea instanței de executare în soluționarea prezentei contestații la executare se face prin raportare la art. 714 coroborat cu art. 651 C. proc. civ., norme legale prin care se prevede că acțiunea se introduce la instanța de executare, instanța fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. La alin. (3) se prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. Instanța de executare, în competența căreia sunt plasate toate litigiile privind executarea silită conform alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. este determinată de dispozițiile art. 651 alin. (1) din același Cod. Astfel, conform art. 666 și art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare încuviințează executarea silită și își validează implicit, în această procedură, calitatea de instanță competentă să soluționeze litigiile privind contestația la executare. De altfel, art. 714 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia instanța de executare soluționează contestația la executare propriu-zisă. Prin urmare, momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite. De asemenea, trebuie aplicat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta, precum contestația la executare ori întoarcerea executării silite. Așadar, în raport cu dispozițiile legale evocate și înscrisurile de la dosar, rezultă că, în cauză, instanța de executare este Judecătoria Sectorului 5 București, instanță căreia îi revine competența să soluționeze contestația la executare. Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.