ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 121/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.09.2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a solicitat anularea Deciziei nr. 12500 din 03.04.2015 emisă de autoritatea pârâtă, admiterea contestației formulată împotriva Procesului-verbal nr. x din 30.01.2015 emis de AFIR, respingerea pretențiilor pârâtei la restituirea sumei de 13.373,25 RON, obligarea pârâtei la continuarea planului de finanțare nerambursabilă instituit conform Deciziei de finanțare x pentru anii 2015 - 2016 - 2017.

Prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 11.02.2016, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună și anularea Procesului-verbal nr. x/30.01.2015, emis de pârâta AFIR.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 1581 din 12 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 1581 din 12 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal., a promovat recurs reclamantul A. Persoană Fizică Autorizată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., republicat.

În motivarea recursului declarat se arată că sentința recurată este neconformă cu dispozițiile legale invocate de reclamant, pentru că aceasta conține motive contradictorii, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a doua din C. proc. civ., și pentru că este rezultatul încălcării și chiar aplicării greșite a normelor de drept material, fiind incident și motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a prezentat istoricul litigiului și a susținut faptul că sentința contestată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul susține că instanța și-a bazat decizia pe elemente nerelevante substanțial neținând cont de situația factuală reală și nici de argumentele sale juridice. În acest sens, se precizează că instanța de fond nu a luat în seamă decât constatările contradictorii și chiar confuze ale intimate, care au dus la întocmirea Procesului-verbal nr. x, care deși contestat în termenul legal, fusese respins, astfel ca acesta să ajungă să constituie temeiul de fapt și nicidecum cel legal, pentru luarea deciziei stopării de finanțare nr. x/3.04.2015 prin care beneficiarul A. PFA i s-a încetat finanțarea proiectului.

În continuare, recurentul nu aduce argumente pertinente de nelegalitate a sentinței recurate, înțelegând doar să reitereze aspecte ce țin de fondul acțiunii.

Astfel, precizează recurentul că instanța de fond nu a exprimat niciun punct de vedere cu privire la faptul că elementele reținute ca fiind în răspunderea beneficiarului, nu se pot atribui acestuia.

De asemenea recurentul susține că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că justificările deciziei stopării finanțării se bazează pe elemente nerelevante, neesențiale, confuze și chiar contradictorii.

În opinia recurentului, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că acțiunile pârâtei s-au declanșat în urma unui control, deși celelalte nu constataseră nereguli.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu titlu prealabil, se constată că, deși a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, recurentul - reclamant a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentința atacată va fi analizată și din perspectiva acestui motiv de casare.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, față de prevederile legale incidente dar și de apărările intimatei-pârâte, Curtea constată că recursul de față este nefondat, în sensul și pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Așa cum s-a menționat anterior, în cadrul recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat este nefondat.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile reclamantei sau pârâtei.

În acest context vom sublinia că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, dacă lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, astfel că în cuprinsul cererii de recurs nu sunt formulate niciun fel de critici care să poată fi încadrate în acest motiv de recurs, invocarea lui fiind astfel formală.

În continuare, recurentul a prezentat situația de fapt, cadrul normativ aplicabil, istoricul litigiului și a formulat critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Referitor la criticile expuse de recurent vizând faptul că instanța de fond "nu a exprimat nici un punct de vedere cu privire la faptul că elementele reținute ca fiind în răspunderea beneficiarului, nu se pot atribui acestuia", sunt neîntemeiate. Instanța de fond în mod corect a reținut că este fără relevanță și împrejurarea că reclamantului-recurent nu i s-ar putea imputa vreo culpă pentru eliberarea unor adeverințe medico-veterinare ce nu corespund adevărului/realității faptice sau pentru înscrierea în registrul agricol a unor mențiuni sau aplicarea unor semnături în cuprinsul acestuia ce par a fi false, întrucât instanța investită cu prezenta cauză nu poate stabili, în cadrul litigiului în contencios administrativ, existența unor eventuale fapte penale, identificarea autorilor sau participanților ori vinovăției acestora.

Recurentul-reclamant avea obligația să colaboreze cu medicul veterinar în vederea identificării și înregistrării animalelor din exploatația sa, comunicându-i orice modificare a efectivelor de animale din cadrul exploatației, precum și motivul care a condus la aceste modificări, în vederea operării modificărilor în baza de date a ANSVSA.

Prin urmare, deficiențele constatate cu privire la modul de ținere a evidenței animalelor de către medicul veterinar de circumscripție, corelate cu neglijența beneficiarului referitoare la faptul că nu s-a asigurat dacă demersurile prevăzute de lege au fost realizate de medicul veterinar, în sensul existenței unei concordanțe între realitatea de fapt și documentele care atestă această realitate, conduc la neeligibilitatea cheltuielilor din cadrul proiectului.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a luat în considerare faptul că justificările deciziei stopării finanțării "se bazează pe elemente nerelevante, neesențiale, confuze și chiar contradictorii", și acesta este neîntemeiat. Sub aspectul identificării la fața locului a numărului de animale declarate, s-a reținut corect că reprezintă un aspect fără caracter determinant în susținerea cererii de chemare în judecată, din moment ce simpla existență fizică a unor animale în gospodăria părții reclamante nu este suficientă pentru ca aceasta să acceseze finanțarea nerambursabilă.

În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond nu a ținut seama de faptul că "acțiunile pârâtei s-au declanșat în urma unui nou control, deși celelalte nu constataseră nereguli", acestea nu pot fi reținute, în contextul cauzei de față, controlul ex-post constituind o obligație legala stabilită în sarcina autorității publice competente de art. 17 - 37 din O.U.G. nr. 66/2011. Trebuie subliniat faptul că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare, verificare pe care beneficiarul a acceptat-o necondiționat.

A mai susținut recurentul că "așa cum se menționează în Decizia de finanțare, banii nu se dau înapoi, ci doar nu mai primesc pentru ultimii doi ani".

La art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Decizia de finanțare, se prevede că banii încasați nu se mai rambursează, doar în situațiile în care "la verificarea conformității Planului de afaceri, beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile de acordare a sprijinului" cât și "la solicitarea beneficiarului (...) în caz de imposibilitate motivată (...) de a îndeplini obiectivele planului de afaceri".

În cauza de față, aceste prevederi nu sunt aplicabile. În speța de față, beneficiarul a obținut necuvenit sumele aferente tranșelor de plată acordate, nedeținând niciun animal în exploatație la data evaluării cererii de finanțare.

Prin urmare, devin aplicabile prevederile din Secțiunea 3 - "Constatarea creanțelor", art. 71 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1605/2002: "Sumele plătite în mod necuvenit se recuperează" și cele din Regulamentul UE nr. 65/2011 - art. 5, alin. (1): "în cazul efectuării unei plăți necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia, calculată în conformitate cu alin. (2)."

Prin urmare, prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial, iar producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora.

Astfel, obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

În cauza de față, așa cum corect s-a reținut, toate aceste obligații au fost cunoscute și asumate de beneficiar încă de la semnarea contractului, astfel că acesta nu poate susține că nu a cunoscut aceste prevederi.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. Persoană Fizică Autorizată împotriva Sentinței nr. 1581 din 12 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2019.

GGC - GV