ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 534/2020

HOTĂRÂRE

25.02.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 534/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 5 noiembrie 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând pe calea ordonanței președințiale să se stabilească un program de vizită pentru păstrarea legăturilor personale cu minorii C. și D., precum și un program pentru a lua legătura telefonic cu minorii până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2019, având ca obiect divorț.

Prin Sentința civilă nr. 2791 din 19 decembrie 2019, Judecătoria Onești a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.

În motivarea soluției, instanța a reținut că între părți există un proces pe rolul instanței având ca obiect divorț, exercitare autoritate părintească, stabilire locuință minor, stabilire pensie de întreținere, cerere care face obiectul Dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Onești.

Judecătoria Onești a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998 coroborat cu art. 114 C. proc. civ. potrivit cărora: (1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită."

Având în vedere că reședința minorilor, persoane ocrotite, este în comuna Cernat, județul Covasna, acolo unde are domiciliul și pârâta, Judecătoria Onești a declinat competența în favoarea instanței de la domiciliul persoanelor ocrotite.

Judecătoria Târgu Secuiesc, prin Sentința civilă nr. 61 din 4 februarie 2020, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea soluției, instanța a reținut că din interpretarea prevederilor art. 998, art. 997 alin. (2(și (5) și art. 919 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. reiese că instanța de divorț este cea care se pronunță și asupra unei cereri accesorii divorțului referitoare la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, iar o astfel de cerere reprezintă o acțiune asupra fondului ce trebuie avută în vedere la stabilirea instanței competente să soluționeze o cerere de ordonanță președințială având același obiect.

S-a reținut că astfel cu rezultă din precizările părților existente în înscrisurile de la dosar, ultimul domiciliu comun l-au avut în circumscripția teritorială a Judecătoriei Onești, ceea ce atrage calitatea de instanță de divorț a acestei instanțe, competentă să soluționeze și cererea de ordonanță președințială ce face obiectul prezentului dosar.

Instanța a mai reținut că spiritul legii este, de asemenea, în sensul de a da în competența unei singure instanțe toate cererile ce țin de divorț, adică cererea principală și cererile accesorii, chiar și cu privire la măsurile vremelnice care pot fi luate pe parcursul procesului de divorț, după cum rezultă și din prevederile art. 920 C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 5 noiembrie 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând stabilirea unui program de vizită pentru păstrarea legăturilor personale cu minorii C. și D., precum și un program pentru a lua legătura telefonic cu minorii până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2019, având ca obiect divorț.

Conform art. 920 C. proc. civ., în procedura divorțului, "Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei". Prin urmare, textul condiționează inițierea procedurii ordonanței președințiale de existența unui proces de divorț pendinte, așa cum este cazul în speța de față.

Se constată că, în procedura divorțului, măsuri privind ocrotirea persoanei fizice, care în mod obișnuit ar intra în competența instanței de tutelă, potrivit art. 114 C. proc. civ., pot fi luate pe calea ordonanței președințiale, în temeiul art. 920 C. proc. civ. care, ca normă specială, se va aplica cu prioritate față de art. 114 C. proc. civ.

Topografic, art. 920 C. proc. civ. este așezat după art. 919 C. proc. civ., care îngăduie instanței învestite cu soluționarea cererii de divorț să se pronunțe asupra cererilor accesorii și incidentale formulate în divorț. Din moment ce textul permite această prorogare de competență în mod expres, fără a face nici o distincție, apare ca lipsită de relevanță dezbaterea privind lipsa caracterului incidental al ordonanței președințiale, căci "ubi lex non distinguit, nec nos distinquere debemus" (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem).

Din cuprinsul art. 919 și 920 C. proc. civ. rezultă că procedura divorțului cuprinde și norme privind cererile accesorii și incidentale introduse pe calea ordonanței președințiale în scopul stabilirii locuinței copiilor minori, a obligației de întreținere, a încasării alocației de stat pentru copii și a folosirii locuinței familiei.

Aceste prevederi au caracter special, motiv pentru care vor fi aplicate cu prioritate față de art. 114 (în ce privește competența instanței de tutelă), de art. 123 alin. (1) C. proc. civ. (în materia prorogării de competență asupra cererilor accesorii, adiționale și incidentale) și de art. 997 - 998 C. proc. civ. (în materia ordonanței președințiale).

Față de cele expuse, Înalta Curte reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 919 și art. 920 C. proc. civ. în temeiul căruia instanța învestită cu soluționarea cererii de divorț, adică Judecătoria Onești, poate lua măsurile vremelnice, până la soluționarea procesului de fond privind desfacerea căsătoriei.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială în favoarea Judecătoriei Onești, instanță care urmează să se pronunțe și asupra cererii de divorț