ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 375/2020

HOTĂRÂRE

12.02.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 375/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 27 noiembrie 2018, A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să se constate calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului pentru acordarea de despăgubiri în compensare pentru imobilul expropriat indicat; să se dispună acordarea de măsuri compensatorii, sub formă de puncte, conform art. 16 din Legea nr. 165/2013, determinate potrivit art. 21 alin. (6) și (7) din același act normativ; precum și să se dispună obligarea primei pârâte la emiterea Deciziei de compensare, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 820/PI din 10 iunie 2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare. A declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului București.

S-a reținut, în esență, având în vedere dispozițiile normative speciale invocate de reclamant, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013, raportate la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. IX/2006, că aparține secției civile a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul persoanei juridice competența de soluționare a cererilor formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate de acordare de despăgubiri.

Cum, în cauză, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are calitatea de persoană juridică notificată, iar sediul acesteia se află în București, s-a constatat că aparține Tribunalului București competența de soluționare.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința nr. 2702 din 6 decembrie 2019, a admis excepția de necompetență teritorială. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. A constatat ivit conflict negativ de competență. A înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

S-a reținut, în esență, că a rămas câștigată instanței sesizate inițial, respectiv Tribunalului Timiș, competența de soluționare a cererii, în condițiile în care aceasta nu a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., devenind astfel incidente cele ale art. 130 alin. (1) cu referire la art. 132 alin. (2) din cod.

Mai mult, s-a constatat că instanța de declinare s-a declarat competentă să judece cauza sub toate aspectele, la termenul de judecată din 20 mai 2019.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În speță, procedând la verificarea competenței, instanța inițial învestită, respectiv Tribunalul Timiș și-a reținut la termenul din 20 mai 2019, prin încheierea pronunțată la acea dată, față de prevederile art. 131 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 95 pct. 4 C. proc. civ., competența generală, materială și teritorială de judecată în cauză.

Ca atare, Tribunalul Timiș nu mai putea reveni asupra celor stabilite la termenul din 20 mai 2019, dat fiind caracterul interlocutoriu al încheierii pronunțate.

Potrivit art. 235 C. proc. civ., instanța este legată de încheierile interlocutorii, ceea ce presupune că, în cazul dat, instanța nu mai putea reveni asupra aspectului prin care s-a stabilit competența soluționării cauzei.

Întrucât, ca efect al celor statuate la termenul de judecată din 20 mai 2019, Tribunalul Timiș a devenit instanța competentă teritorial să judece actuala pricină, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, va fi determinată competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.