ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2390/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la 5 septembrie 2016, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe C. și Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să plătească reclamantelor suma de 15.000 RON cu titlu de daune materiale și 1.000.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul soțului, respectiv tatălui lor, D., precum și suma de 10.000 euro pentru reclamanta A., reprezentând daune morale pentru leziunile fizice suferite și 500.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru reclamanta B., pentru prejudiciile suportate ca urmare a decesului tatălui său D..

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 107 din 18 iunie 2018, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să plătească reclamantei A. sumele de 15.000 RON cu titlu de daune materiale și 100.000 euro cu titlu de daune morale și reclamantei B. suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamante și de către pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, ca organism de plată a asigurărilor - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii.

Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 424/A din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de reclamanți, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 euro pentru reclamanta A. și 15 000 euro pentru reclamanta B. (ambele sume în echivalent RON la cursul BNR la data plății), fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamante.

Motivele de recurs

În motivarea cererii de recurs, recurentele susțin următoarele:

Sub aspectul situației de fapt reținute, a reținerii culpei conducătorului auto C. în producerea accidentului, răspunderea acestuia provenind din faptul că a pus în circulație un autoturism pentru care nu a încheiat o asigurare de răspundere civilă obligatorie, soluția instanței de apel este nelegală sub aspectul reducerii cuantumului daunelor morale solicitate.

În acest sens, recurentele susțin că nicio sumă nu poate acoperi suferința provocată prin moartea subită a autorului lor, însă aceasta nu înseamnă că moartea unei persoane nevinovate poate rămâne nepedepsită sub aspectul despăgubirilor cuvenite celor mai importante persoane din viața acestuia.

Susțin recurentele că lipsa autorului lor înseamnă și pierderea suportului pentru întreaga familie, singura persoană din familie care avea posibilitatea de a le susține din punct de vedere financiar, pierderea lui însemnând, pe lângă golul emoțional și lipsirea de mijloacele financiare necesare traiului pe care îl aveau când acesta era în viață, siguranța zilei noastre de mâine fiind grav periclitată.

În acest context, recurentele susțin că soțul/tatăl lor era angajat CFR, avea un salariu sigur, de aproximativ 3.000 RON lunar, era principalul întreținător al familiei, acesta având posibilitatea reală de a contracta un credit bancar pentru achiziționarea unui imobil în care urmau să locuiască fiica acestuia, B., împreună cu soțul și fiul lor, această posibilitate de achiziționare a unei case fiind spulberată.

Invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentele susțin că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul CSA nr. 14/2011, modificat prin Ordinul nr. 3/2013 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, care prevăd cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate în caz de deces precum și că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislației și a jurisprudenței din România, și că, în acest domeniu, cuantumul daunelor morale suferit de persoanele păgubite se stabilește în strictă conformitate cu prevederile în vigoare în acest domeniu la data producerii accidentului.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic, datorită imposibilității de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru terța persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanță nu se stabilește arbitrar, ci el trebuie sa fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei.

Susțin recurentele că intensitatea și durata suferințelor psihice încercate, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului sunt elemente obiective ce trebuiau avute în vedere de către instanță la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Instanța de apel, deși prezintă în motivarea hotărârii că despăgubirile au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial și că acestea trebuie raportate la consecințele negative suferite de reclamante sub aspectul vieții familiale, a relațiilor de rudenie, aceeași instanță, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a avut în vedere toate criteriile arătate, și nici dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, instanța de apel, deși a reținut criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale pentru fiecare reclamantă, în concret, a utilizat numai următoarele criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate acestora pentru prejudiciile morale invocate, considerând că doar relația de rudenie dintre reclamanți și victimă, precum și posibilitatea fiecăreia dintre reclamante de a obține venituri proprii sunt suficiente pentru a justifica suferințele produse reclamanților prin decesul victimei D..

Cum principiile de drept naționale și convenționale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite de reclamante pe plan fizic și moral, avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială, se susține că instanța de apel, ținând seama de aceste consecințe, era ținută să se raporteze și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, ori înlăturând acordarea despăgubirilor raportat de dovezile administrate în apel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale invocate de către reclamanți, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Recurentele invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, care prevede principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, în opinia recurentelor fiind fără echivoc că traumele suferite, urmare a dispariției victimei D., au produs consecințe negative majore asupra vieții lor familiale, care au determinat schimbări profunde în calitatea vieții acestora.

Spre deosebire de daunele materiale, care se stabilesc pe baza probelor administrate, despăgubirile reprezentând daunele morale se determină prin evaluarea făcută de o instanță de judecată, care trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile, în mod rezonabil, că ar fi fost cauzate prin fapta săvârșită, dar și de jurisprudența națională în materie.

Prin urmare, recurentele susțin că sumele care li se cuvin trebuie stabilite raportat la criteriile obiective determinate de instanță, respectiv afectarea relației de afecțiune dintre reclamanți și victimă și lipsa suportului material ce le-a fost asigurat în timpul vieții de victima accidentului.

Recurentele solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 11 iunie 2019.

Prin Rezoluția din 12 iunie 2019, completul de filtru a dispus comunicarea motivelor de recurs, cu mențiunea că intimații au obligația de a formula întâmpinare, iar după efectuarea procedurilor de comunicare, întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, ca organism de plată a asigurărilor - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 26 septembrie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu.

La 2 octombrie 2019, completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, s-a fixat termen la 5 decembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlu preliminar, se reține că, în raport de dispozițiile art. 24 și 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluționarea recursului de față se vor avea în vedere dispozițiile C. proc. civ. existente la data inițierii demersului judiciar.

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În recursul cu care a învestit Înalta Curte, deși recurentele au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, acestea nu au formulat critici susceptibile de încadrare în acest motiv de nelegalitate sau într-unul dintre celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Susținerile recurentelor se referă la situația de fapt, respectiv greaua încercare pricinuită de decesul soțului/tatălui lor, precum și consecințele negative asupra calității vieții lor, lucruri de netăgăduit, de altfel, precum și la cuantumul daunelor morale acordate care, în opinia lor, nu poate acoperi suferința pricinuită.

Relativ la cuantumul daunelor morale acordate prin decizia recurată, recurentele susțin că instanța de apel nu a avut în vedere toate criteriile pentru stabilirea acestui cuantum, încălcând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanțele naționale.

Cu privire la aceste susțineri, Înalta Curte reține că recurentele nu au indicat, în mod concret, care este acea jurisprudență constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor morale într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva lor, întrucât analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului.

Totodată, Înalta Curte reține că, deși recurentele au invocat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 24 alin. (2) lit. b din Ordinul CSA nr. 14/2011, modificat prin Ordinul nr. 3/2013 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, acestea nu au arătat, în concret, în ce constă această încălcare, cu atât mai mult cu cât instanța nu a reținut aceste dispoziții în argumentarea soluției sale.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textului de lege, a jurisprudenței CEDO sau a principiilor de drept, așa cum au procedat recurentele, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, raportat la argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. având în vedere că, potrivit legii, în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, iar nu orice nemulțumire a părții.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentele au nesocotit natura căii de atac a recursului, în cuprinsul cererii de recurs nefiind regăsite critici de nelegalitate în combaterea motivelor reținute de curtea de apel în pronunțarea soluției sale, respectiv care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, recurentele formulând susțineri exclusiv cu privire la situația de fapt și la cuantumul despăgubirilor acordate.

Așa fiind, constatând că susținerile din cererea de recurs nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută în acest caz de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 424A din 1 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2019.

GGC - CL