ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3880/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 31 iulie 2018, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, suspendarea, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Cluj, executării Deciziei de impunere nr. x din 12 decembrie 2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 12 decembrie 2014 cu privire la sumele stabilite suplimentar.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 208 din 7 septembrie 2018, Curtea de Apel Cluj a admis excepția de tardivitate, invocată de pârâtă, și a respins cererea de suspendare a actului administrativ atacat, ca tardiv formulată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta societatea A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea cererii și suspendarea deciziei de impunere atacate

În motivarea opțiunii sale procesuale recurenta reclamantă a susținut următoarele:

Prima instanță a interpretat eronat semnificația noțiunii "până la soluționarea acțiunii în fond" din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susținând că ar însemna până la pronunțarea hotărârii în primă instanță asupra cererii de anulare a actului administrativ pentru care se solicită suspendarea executării, indiferent dacă soluția dată de prima instanță necesită analiza pe fond a motivelor de legalitate actului administrativ sau se fundamentează pe o excepție.

În opinia recurentei, prin sintagma "până la soluționarea acțiunii în fond" legiuitorul stabilește limita temporală până la care se poate formula cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, și anume, până la momentul la care acțiunea în anularea actelor administrative este soluționată în fond.

Prin noțiunea de fond se înțelege examinarea pretențiilor părților și pronunțarea unei hotărâri care să evoce fondul cauzei, iar nu soluționarea cauzei prin admiterea unei excepții după cum se susține în hotărârea primei instanțe, sens care rezidă și din dispozițiile C. proc. civ.

Prin urmare, determinarea limitei temporale până la care se poate formula cererea de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este dublu condiționată, și anume, să fie soluționată acțiunea principală, iar soluția acțiunii principale să vizeze fondul cauzei.

În condițiile în care acțiunea reclamantei recurenta a fost respinsă ca prescrisă, rezultă că cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 promovată în acest dosar a fost formulată în termen legal întrucât acțiunea principală având ca obiect anularea actelor administrative contestate nu a fost soluționată în fond, ci pe cale de excepție, fără a fi depășită limita temporală anterior analizată.

Dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/204, în varianta de interpretare a instanței de fond, în sensul că aceasta se referă la posibilitatea formulării cererii de suspendare a executării actului administrativ până la momentul soluționării pe fond a acțiunii principale, instaurează, în opinia recurentei, un regim discriminatoriu între justițiabili, contravenind astfel dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât îi lasă expuși pe particularii aflați în situația reclamantei, procedurii de executare a actului administrativ cu efecte prejudiciale ireversibile în condițiile în care nu există o soluție cu titlu definitiv în ceea ce privește legalitatea actelor a căror anulare o solicită, motiv pentru care s-a solicitat înlăturarea de la aplicare a acestei dispoziții legale.

În continuare, recurenta reclamantă susține temeinicia cererii de suspendare a executării actului administrativ formulată în prezenta cauză, apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru intervenția acestei măsuri, respectiv existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube în patrimoniul recurentei.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 12 decembrie 2014 ca tardivă, este legală.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta reclamantă a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 12 decembrie 2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, în ceea ce privește creanțele fiscale în cuantum de 2.593.531 RON reprezentând impozit pe profit, TVA și accesoriile aferente, până la soluționarea definitivă a cauzei în fond, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a considerat că formularea cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este tardivă, apreciind în esență că o astfel de cerere poate fi formulată până la momentul pronunțării primei instanțe asupra acțiunii în anularea acestui act administrativ.

Soluția primei instanțe este nelegală, reflectând interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale aplicabile în cauză.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Rezultă din textul legal expus în precedent că cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 formulată pe cale separată de cea a cererii în anulare a actului administrativ unilateral poate fi formulată oricând în intervalul cuprins între sesizarea instanței cu cererea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită și momentul soluționării acțiunii în fond.

Prin sintagma "acțiune în fond" se înțelege, așa cum în mod just a remarcat judecătorul fondului, acțiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită prin procedura instituită de art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că legiuitorul prin această expresie a încercat a delimita cererea în anulare a actului administrativ unilateral, unde judecătorul de contencios administrativ învestit are plenitudine de jurisdicție, fiind competent a analiza fondul legalității și temeiniciei actului administrativ pretins vătămător în temeiul căreia poate înlătura definitiv din ordinea juridică actul administrativ contestat, de cererea în suspendarea executării acestui act administrativ, unde instanța face o analiză de suprafață a motivelor de nelegalitate, verificând aparența și evidența acestora, și urmare a constatării cărora poate pronunța numai o soluție provizorie privind raporturile juridice de drept administrativ deduse judecății.

Este irelevant sub acest aspect, contrar celor susținute de reclamantă prin recurs, dacă instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ soluționează cererea pe cale de excepție procesuală sau pe fondul pretențiilor deduse judecății, condiția fiind îndeplinită numai dacă instanța de contencios a fost învestită cu o acțiune în anularea actului administrativ unilateral, distincția dedusă de recurentă nefiind avută în vedere de legiuitor.

Însă, prin sintagma "soluționarea acțiunii în fond" folosită de legiuitor în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a fixa limita temporală maximă până la care se poate promova o cerere de suspendare pe acest temei juridic, se înțelege soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a actului administrativ, moment până la care de altfel se poate dispune această măsură procesuală, fiind logic și rezonabil în a se aprecia că această măsură provizorie poate fi cerută până la epuizarea perioadei de timp înlăuntrul căreia poate fi dispusă.

Argumentația instanței de fond de natură a susține că acest moment temporal este la data pronunțării instanței de fond asupra cererii în anulare, astfel că formularea cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 după consumarea lui ar fi tardivă, este eronat și nu acoperă toate situațiile care se pot ivi în practică.

Împrejurarea că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de anulare a actului administrativ nu face inutilă cercetarea cazului bine justificat în cazul unei cereri de suspendare a acestuia, întrucât numai verificarea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pot duce la soluționarea acesteia, atunci când vorbim de temeinicia acestei măsuri. Faptul că în cazul analizei existenței cazului bine justificat instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare valorifică cele statuate cu autoritate de lucru judecat provizoriu de instanța care analizează fondul cauzei, conduită jurisprudențială des întâlnită în practică, nu presupune o neverificare a îndeplinirii acestei condiții.

Pe de altă parte, instanța de fond nu a avut în vedere și situația în care instanța învestită cu fondul litigiului soluționează cauza pe cale de excepție procesuală, cum este cazul de față, când analiza în concret a condițiilor suspendării executării actului administrativ se impun cu prisosință pentru a da o soluție asupra cererii cu acest obiect.

Faptul că măsura suspendării executării actului administrativ întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 este prelungită prin efectul legii în cazul în care acțiunea în anularea actului administrativ a fost admisă de instanța de fond, până la soluționarea definitivă a acesteia, ar demonstra eventual lipsa de interes în promovarea unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 15 din acest act normativ, însă nu poate constitui un argument pentru limitarea în timp a posibilității de a cere o asemenea măsură.

Însă, sub acest aspect, instanța de fond nu are în vedere și situația în care persoana vătămată prin actul administrativ nelegal nu cere suspendarea actului întemeiată pe dispozițiile art. 14, situație în care orice considerații legate de inutilitatea unui astfel de demers judiciar întemeiat pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu mai sunt valabile.

Nu în ultimul rând, așa cum s-a remarcat deja în jurisprudență, limitarea în timp a posibilității de a cere suspendarea executării actului administrativ la momentul pronunțării în fond asupra cererii de anulare a actului administrativ poate duce la situații absurde, când pe durata soluționării recursului cererea de suspendare ar fi apreciată ca tardiv formulată, iar ca efect al admiterii căii de atac și pronunțării unei soluții de casare a hotărârii cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, cererea de suspendare ar fi apreciată din nou în termenul legal de formulare.

Prin urmare, sunt fondate criticile reclamantei referitoare la soluția de respingere ca tardivă a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 12 decembrie 2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj din încheierea atacată, așa încât pentru a se da posibilitatea instanței de fond de a soluționa cererea de suspendare se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul societatea A. S.R.L., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. S.R.L. împotriva Sentinței nr. 208 din 7 septembrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 septembrie 2019.

GGC - MM