Decizia nr. 1537/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 1954/2016 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.03.2016 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de lucrător al securității a pârâtului A.. În motivarea acțiunii s-a arătata că prin cererea nr. P 775/02126.05.2011, adresată C.N.S.A.S. de către domnul B., se solicită verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. x (cotă C.N.S.A.S.).

Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința civilă nr. 1954 din data de 07.06.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securității.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței civile nr. 1954 din data de 07.06.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. Prin cererea de recurs se arată că în mod greșit instanța de fond a concluzionat că pârâtul a fost angajat la Serviciul "F" din cadrul I.J. Dâmbovița. Nu a existat un asemenea serviciu, nu a participat la supravegherea informativă a domnului B. și acest aspect rezultă din modul de redactare a Notei de Investigații. În cuprinsul Notei a redat, relatat ceea ce i s-a spus, fără a face completări sau trasa măsuri de încadrare informativă a domnului B. De fapt, nu avea cui să traseze măsuri de încadrare informativă, iar ofițerii de investigații nu aveau competență pe asemenea măsuri. Mai mult decât atât, soacra și soția numitului B. fusese în audiență la inspectorul șef al Inspectoratului Județean Dâmbovița unde relatase cam aceleași aspecte, pe care i le-a relatat și pârâtului, cu scopul de a-l împiedica pe B. să-și părăsească soția. Invocă Decizia nr. 672 din data de 26.06.2012 a Curții Constituționale în care se arată că, în cazul unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, realizarea justiției presupune și verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut Ioc în trecut, într-un anumit context politic și istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibru dintre justiția imparțială, fără urme vindicative, într-o societate democratică și protecția drepturilor individului să fie atins. În final, arată că activitatea de investigații desfășurată nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile art. XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 martie 2019.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Instanța de control judiciar constatată că, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a investit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul disp. art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât A.. În cauză, verificările au fost declanșate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către numitul B., în temeiul disp. art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Prima instanță a admis acțiunea reclamantului reținând că, pârâtul a fost implicat în activitatea de verificare a unei persoane în sensul strângerii de informații care țineau de viața privată a respectivei persoane și că sunt întrunite ambele condiții pentru constatarea calității pârâtului de lucrător al securității, Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Prin motivele de recurs se arată că, în mod greșit instanța de fond a concluzionat că pârâtul a fost angajat la Serviciul "F" din cadrul I.J. Dâmbovița. Nu a existat un asemenea serviciu, nu a participat la supravegherea informativă a domnului B. și acest aspect rezultă din modul de redactare a Notei de Investigații. Această critică nu poate fi primită deoarece, din Nota de Constatare nr. S/Dl/1/x/25.05.2015, precum și a copiei dosarului Cota SRI x cota CNSAS I.2480/vol. 1 privind pe B. rezultă că domnul A. a fost angajat al fostei Securități, având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Dâmbovița, Serviciul "F" (1985) și că a participat la supravegherea informativă a titularului dosarului anterior menționat, domnul B., șef al Unității Autoservice din Târgoviște. Scopul supravegherii informative survine ca urmare a faptului că persoana urmărită fusese semnalată "în relații cu cetățeni străini și intenții de a părăsi ilegal țara, ori de a refuza înapoierea în țară, în situația că i se va aproba călătorie turistică în străinătate (sublinierile CNSAS, dosar cu cota arhivistică x)". De fapt, prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul-reclamant consideră că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 potrivit cărora: lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Critica privind neîncadrarea activității recurentului-pârât în prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este nefondată. Potrivit dispozițiilor legale enunțate, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Prima condiție prevăzută de disp.art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, al Securității în perioada 1945 - 1989, este întrunită, întrucât pârâtul a avut calitatea de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Dâmbovița, Serviciul "F" (1985), împrejurare care, de altfel, nu a fost contestată în cauză. Și cea de-a doua condiție prevăzută de textul legal, respectiv aceea ca persoana vizată să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză. Activitatea desfășurată de pârât, anume de supraveghere informativă survine ca urmare a faptului că persoana urmărită fusese semnalată "în relații cu cetățeni străini și intenții de a părăsi ilegal țara, ori de a refuza înapoierea în țară, în situația că i se va aproba călătorie turistică în străinătate (sublinierile CNSAS, dosar cu cota arhivistică x)". Participarea recurentului la instrumentarea dosarului privind verificarea numitului B.., rezultă indubitabil din conținutul Notei de investigații privind rezultatul verificărilor efectuate asupra numitului B., datată 11.07.1985, document întocmit și semnat olograf de către recurent, și constă în gestionarea informațiilor obținute prin investigații și filaj, date ce evidențiază motivele supravegherii informative anterior menționate. Astfel, potrivit acestui document "(...), cei în cauză intenționează să efectueze o excursie prin A.C.R. în mai multe țări, printre care și Anglia, unde are cunoștință o familie de englezi pe care a cunoscut-o ia mare, cu care s-a împrietenit și tine legătura prin corespondentă. (...) a mai efectuat o excursie în Franța. în această excursie, cel verificat i-a propus soției sale să rămână în exterior dar aceasta a refuzat. (...)", informații ce evidențiază legătura cu cetățenii străini a persoanei urmărite. Din același document rezultă și intenția persoanei urmărite de a părăsi ilegal țara, și anume, (...), soacra lui, a afirmat că a auzit că are pașaport sau cerere pentru a i se aproba o excursie în străinătate și profesoara cu care trăiește ginerele ei și dacă va primi aprobarea de plecare și această profesoară și va pleca și el în excursie, cu siguranță că nu se va mai întoarce în țară. (...)". Prin culegerea de informații privind viața privată a persoanei urmărite, astfel cum rezultă din documentele menționate, domnul A. a participat nemijlocit la instrumentarea unei acțiuni motivate politic (relații cu cetățeni străini și intenția de emigrare). Recurentul nu a contestat calitatea sa de ofițer al fostei Securități, iar susținerile din cuprinsul cererii de recurs referitoare la profilul serviciului din care făcea parte sunt nerelevante din perspectiva prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, care condiționează reținerea calității de lucrător al Securității de apartenența la fosta Securitate - aspect dovedit și necontestat de recurent - și de îngrădirea unui drept fundamental, aspect, de asemenea, dovedit în speță. În această calitate, recurentul-pârât A. a participat la supravegherea informativă a titularului dosarului anterior menționat, domnul B., șef al Unității Autoservice din Târgoviște. Scopul supravegherii informative survine ca urmare a faptului că persoana urmărită fusese semnalată "în relații cu cetățeni străini și intenții de a părăsi ilegal țara, ori de a refuza înapoierea în țară, în situația că i se va aproba călătorie turistică în străinătate (sublinierile CNSAS, dosar cu cota arhivistică)". Participarea recurentului-pârât la instrumentarea dosarului privind verificarea numitului B., rezultă indubitabil din conținutul Notei de investigații privind rezultatul verificărilor efectuate asupra numitului B., datată 11.07.1985, document întocmit și semnat olograf de către recurent, și constă în gestionarea informațiilor obținute prin investigații și filaj, date ce evidențiază motivele supravegherii informative anterior menționate. În mod corect s-a reținut de către prima instanță că, potrivit acestui document "(...), cei în cauză intenționează să efectueze o excursie prin A.C.R. în mai multe țări, printre care și Anglia, unde are cunoștință o familie de englezi pe care a cunoscut-o ia mare, cu care s-a împrietenit și tine legătura prin corespondentă. (...) a mai efectuat o excursie în Franța. În această excursie, cel verificat i-a propus soției sale să rămână în exterior dar aceasta a refuzat. (...)", informații ce evidențiază legătura cu cetățenii străini a persoanei urmărite. Din același document rezultă și intenția persoanei urmărite de a părăsi ilegal țara, și anume, (...), soacra lui, a afirmat că a auzit că are pașaport sau cerere pentru a i se aproba o excursie în străinătate și profesoara cu care trăiește ginerele ei și dacă va primi aprobarea de plecare și această profesoară și va pleca și el în excursie, cu siguranță că nu se va mai întoarce în țară. (...)". Prin culegerea de informații privind viața privată a persoanei urmărite, astfel cum rezultă din documentele menționate, recurentul-pârât A. a participat nemijlocit la instrumentarea unei acțiuni motivate politic (relații cu cetățeni străini și intenția de emigrare). Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului-pârât, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, prelucrând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi, aspecte ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate a fostului regim. În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate și prelucrate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată. Nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente. Important este faptul că simpla folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viață privată. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu poate fi primită susținerea recurentului potrivit căreia "Nu am utilizat nici un mijloc sau metodă secretă de culegere de informații, nu am recurs la nicio presiune sau violență pentru obținerea acestora" atât timp cât prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt în sensul că, informațiile nu au fost colectate prin violență sau prin alte mijloace ascunse. Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurentul-pârât, în viață personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului) și odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților, care le prelucrau, pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a celui urmărit de către Securitate. De asemenea, Înalta Curte constată că, în apărare, recurentul-pârât a invocat dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012. Având în vedere că decizia sus-citată se referă la prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care definesc noțiunea de colaborator al Securității, iar nu la prevederile art. 2 lit. a), care definesc noțiunea de lucrător al Securității, iar în prezenta cauză s-a cerut constatarea calității de lucrător al Securității, Înalta Curte constată că afirmațiile recurentului referitoare la Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012 nu au relevanță în cauză. Legiuitorul nu condiționează reținerea calității de lucrător al Securității de existența unei pluralități de acte abuzive, în sensul legii, fiind de ajuns, pentru a respecta exigențele definiției legale, și întrunirea condițiilor cerute chiar și în ceea ce privește un singur caz de încălcare a unui drept fundamental. Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, activitatea desfășurată de către recurentul-pârât A., în calitate de angajat al fostei Securități, a îngrădit dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. Prin urmare, în mod corect, prima instanță a admis acțiunea și a reținut calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât A., fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru reținerea calității de lucrător al Securității, în privința recurentului. În consecință, se reține că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.