ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 186/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii deduse judecății
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Dr. Chirurg B. în cadrul Penitenciarului Rahova solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună condamnarea părții în cauză și despăgubiri conform art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin rezoluția din data de 15 aprilie 2014, în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de apel a pus în vedere reclamantului să precizeze în mod clar obiectul cererii de chemare în judecată.
Constatând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin rezoluția administrativă din data de 15 aprilie 2014, în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de apel a procedat la anularea cererii de chemare în judecată ca informă.
La data de 12 iunie 2014, reclamantul a formulat cerere de reexaminare împotriva măsurii de anulare a cererii de chemare în judecată dispusă prin încheierea din Camera de Consiliu de la 15 mai 2014.
Prin încheierea de ședință din data de 23 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014/a1, în baza art. 200 alin. (6) și 7 C. proc. civ., instanța a admis cererea de reexaminare formulată de reclamant și a dispus revenirea asupra măsurii anulării cererii, dispunând totodată retrimiterea dosarului la completul inițial învestit pentru continuarea procedurii de regularizare.
Prin rezoluția administrativă din data de 17 iulie 2014, instanța a procedat la continuarea procedurii de regularizare, sens în care a dispus comunicarea acțiunii către pârât, dovada de comunicare nefiind restituită la dosarul cauzei.
La data de 14 august 2014, conform rezoluției administrative, instanța a dispus recomunicarea acțiunii către pârât, acțiunea și dovada de comunicare fiind restituite la dosarul cauzei cu mențiunea că raporturile de serviciu ale pârâtului cu această instituție au încetat la data de 30 mai 2012, conform adresei din 6 august 2014 emisă de Penitenciarul Spital București Rahova.
În raport de adresa din 6 august 2014 emisă de Penitenciarul Spital București Rahova din care rezultă că raporturile de serviciu ale pârâtului cu această instituție au încetat la data de 30 mai 2012, la data de 05 septembrie 2014 instanța a dispus în sarcina reclamantului obligația de a indica domiciliul pârâtului în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancțiunea anulării cererii.
Constatând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin rezoluția administrativă din data de 05 septembrie 2014, în acest caz instanța neputând păși mai departe, acestea având prioritate asupra analizării cerințelor de fond și formă intrinseci ale cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ. Curtea de apel a dispus, prin încheierea din 9 octombrie 2014 cererea de chemare în judecată ca informă.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul a formulat recurs.
Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este inadmisibil.
Potrivit disp. art. 200 alin. (4) C. proc. civ., împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, reclamantul poate face numai cerere de reexaminare.
Față de această situație și având în vedere disp. art. 457 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, instanța constată că recursul declarat împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată este inadmisibil și urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 9 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.
Procesat de GGC - NN