ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1004/2020

Asupra recursului de față;

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 iunie 2013 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2013, reclamanta A.. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata de despăgubiri în sumă totală de 3.558.478 RON și echivalentul în RON al sumei de 158.992 euro la data plătți, compusă din: despăgubiri în valoare de 1.383.190 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de blocarea programului de răscumpărare de acțiuni al S.C. C. S.A. (Capitolul V, Secțiunea 9); despăgubiri în valoare de 1.093.164 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a valorii de piață a acțiunilor S.C. C. S.A. (Capitolul V, Secțiunea 10); despăgubiri în valoare de 82.124 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a situației financiare și a dividendelor plătite de S.C. C. S.A. (Capitolul V, Secțiunea 11); despăgubiri în valoare de 158.992 euro (echivalentul în RON la data plății) pentru repararea prejudiciului cauzat de cheltuielile suportate de A., ca urmare a activității abuzive a pârâtei (Capitolul V, Secțiunea 12); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în valoare de 1.000.000 RON, conform celor descrise în Capitolul VI; cu cheltuieli de judecată.

B. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3685 din 30 iulie 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a admis excepția inadmisibilității cererilor de la petitele 1-4 ale cererii de chemare în judecată; s-au respins cererile de la petitele 1-4 ale cererii de chemare în judecată, ca inadmisibile; s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru cererea de la petitul 5 al cererii de chemare în judecată; s-a respins cererea de la petitul 5 al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată; s-au respins celelalte cereri formulate în cauză, cererile privind pe D., E., F. și G..

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.., dosarul fiind înregistrat, sub nr. x/2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 26 iunie 2014.

Apelanta-reclamantă a solicitat ca, în urma admiterii căii de atac exercitate, să se dispună:

- în principal, anularea în parte a sentinței apelate (cu privire la capetele de cerere nr. x, 2, 4 și 5) și trimiterea dosarului spre rejudecare Tribunalului București, în baza art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

- în subsidiar, în cazul în care se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile anulării, a solicitat schimbarea, în parte, a sentinței atacate și obligarea intimatei la plata de despăgubiri în valoare totală de 3.476.354 RON și echivalentul în RON al sumei de 146.418 euro la data plății efective, compuse din:

(1) despăgubiri în valoare de 1.383.190 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de blocarea programului de răscumpărare de acțiuni al S.C. C. S.A. (primul capăt al cererii introductive);

(2) despăgubiri în valoare de 1.093.164 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a valorii de piață a acțiunilor S.C. C. S.A. (al doilea capăt al cererii introductive);

(3) despăgubiri în valoare de 146.418 euro (echivalentul în RON la data plății) pentru repararea prejudiciului cauzat de cheltuielile suportate de A. ca urmare a activității abuzive a intimatei (al patrulea capăt al cererii introductive);

(4) despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în valoare de 1.000.000 RON (al cincilea capăt al cererii introductive).

- obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată;

Prin încheierea de ședință din 20 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a încuviințat proba cu înscrisuri pentru apelantele A.. și B. și s-a respins proba cu expertiza tehnică ca nefiind utilă soluționării cauzei; s-a anulat apelul incident declarat de apelanta B., ca insuficient timbrat; s-a dispus reluarea dezbaterilor cu privire la apelul incident declarat de D.; totodată, s-a dispus reluarea procedurii de citare a apelantului D., cu mențiunea de a semna apelul și de a timbra apelul cu 4 RON taxa judiciară de timbru și 0,15 RON timbrul judiciar, sub sancțiunea anulării; s-a acordat termen la data de 20 martie 2015, cu citarea apelantului D., cu mențiunea de a semna apelul și de a timbra apelul cu 4 RON taxa judiciară de timbru și 0,15 RON timbrul judiciar, sub sancțiunea anulării, efectuându-se o adresă în acest sens.

D. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 2277A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a admis apelul promovat de reclamanta A.. împotriva sentinței civile nr. 3685 din 30.07.2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., intimatul D. și intervenientele H. și G..

S-a anulat, în parte, sentința apelată și s-au trimis spre rejudecare aceleiași instanțe capetele de cerere nr. x, 2, 4 și 5.

S-au menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

S-au respins, ca neîntemeiate, cererile de intervenție accesorie formulate de intervenientele H. și G..

E. Considerentele instanței de apel

Pentru a pronunța acestă soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu titlu prealabil, s-a observat că prin acțiunea introductivă reclamanta A.. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei B. la plata de:

(1) despăgubiri în valoare de 1.383.190 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de blocarea programului de răscumpărare de acțiuni al S.C. C. S.A.;

(2) despăgubiri în valoare de 1.093.164 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a valorii de piață a acțiunilor S.C. C. S.A.;

(3) despăgubiri în valoare de 82.124 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a situației financiare și a dividendelor plătite de S.C. C. S.A.;

(4) despăgubiri în valoare de 158.992 euro (echivalentul în RON la data plății), sumă precizată în cererea de apel la cuantumul de 146.418 euro, pentru repararea prejudiciului cauzat de cheltuielile suportate de reclamanta A.., ca urmare a activității abuzive a pârâtei;

(5) despăgubiri în sumă de 1.000.000 RON, pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamantă.

S-a constatat că împotriva sentinței civile nr. 3685 din 30 iulie 2014 a Tribunalului București doar reclamanta A.. a promovat apel principal, care, însă, nu a privit soluția dată capătului (3) de cerere, vizând despăgubiri în sumă de 82.124 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a situației financiare și a dividendelor plătite de C. S.A. și că, prin încheierea din 20 februarie 2015, s-a anulat, ca insuficient timbrat, apelul incident declarat de apelanta-intimată B. împotriva aceleiași sentințe, la 10 noiembrie 2014 (data poștei), prin care au fost criticate:

(i) soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a apelantei privind daunele morale solicitate;

(ii) refuzul de a lua act de oferta de plată făcută de intervenientul D.;

(iii) considerentele sentinței atacate referitoare la existența unui abuz de minoritate constând în tergiversarea soluționării unor dosare, la faptul că, prin întârzierea publicării hotărârii AGA din 25 aprilie 2012, derularea programului de răscumpărare a fost întârziată, la faptul că acesta nu putea fi inițiat decât după publicarea în Monitorul Oficial, la faptul că investitorul I. este un participant serios la piața de capital și la împrejurarea că nu sunt dovedite afirmațiile intimatei cu privire la vânzarea unor active ale Fondului Proprietatea la un preț sub prețul pieței și răscumpărarea acestora de J., considerente apreciate ca fiind de natură a o prejudicia pe autoarea căii de atac.

A rezultat, așadar, că nefiind atacate cu apel, au rămas definitive, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., soluțiile date prin sentința civilă nr. 3685 din 30.07.2014 în privința capătului (3) din cererea de chemare în judecată, prin care s-au pretins despăgubiri în sumă de 82.124 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a situației financiare și a dividendelor plătite de C. și în privința cererilor formulate de D., E., F. și G..

Referitor la dezlegarea dată prin sentința civilă nr. 3685 din 30 iulie 2014 în privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru cererea de la petitul (5) al cererii de chemare în judecată, vizând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 1.000.000 RON pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamantă, Curtea a reținut că pârâta B. a declarat apel incident, care, însă, a fost anulat, ca insuficient timbrat, prin încheierea din data de 20 februarie 2015.

S-a mai relevat faptul că din motivarea apelului principal, promovat în cauză de către reclamanta A.., a rezultat că această parte a solicitat, în principal, anularea, în parte, a sentinței atacate cu privire la capetele de cerere (1), (2), (4) și (5) și, în baza art. 480 alin. (3) C. proc. civ., trimiterea dosarului spre rejudecare Tribunalului București, invocând, în esență, nemotivarea hotărârii apelate și greșita respingere, ca inadmisibile, a capetelor de cerere (1), (2) și (4).

Prin urmare, în raport și de dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a considerat că este necesar să analizeze, cu prioritate, aceste critici, urmând ca, numai în ipoteza în care rezultă caracterul lor nefondat, să se purceadă la verificarea aserțiunilor formulate de către apelanta-reclamantă în sensul netemeiniciei hotărârii atacate, față de îndeplinirea condițiilor de angajare, în privința intimatei-pârâte, a răspunderii civile delictuale.

Odată trasate astfel limitele în care pricina va fi devoluată, în fața instanței de apel, în sensul art. 476 și art. 477 C. proc. civ., Curtea a constatat că este fondat motivul de ordine publică referitor la nemotivarea sentinței atacate, invocat de apelanta-reclamantă.

Instanța de apel a reamintit că hotărârea poate fi desființată pentru nesocotirea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. fie în situația în care judecătorul fondului a motivat superficial ori nu a motivat deloc soluțiile adoptate, inclusiv cu privire la apărările invocate de părțile chemate în judecată, fie atunci când sentința cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, fie în ipoteza în care există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată ori inadmisibilă, fie atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că din unele reiese că acțiunea dedusă judecății este fondată, iar din altele faptul că este inadmisibilă.

În primul rând, Curtea a constatat că singurele paragrafe din sentință în care judecătorul de la prima instanță a motivat propriu-zis soluția adoptată cu privire la cererile de la petitele (1)-(4) ale cererii de chemare în judecată, respectiv respingerea, ca inadmisibile, a acestor cereri sunt cele de la pagina 15 (ultimul paragraf) și de la pagina 16 (primul paragraf).

Altfel spus, instanța de prim grad de jurisdicție a respins, ca inadmisibile, primele patru capete de cerere ținând cont de incidența dosarului nr. x/2013, "soluționat cu privire la constatarea abuzului de minoritate săvârșit de pârâtă, privind acțiunea directă a societății C. împotriva pârâtei" și având în vedere că, întrucât "deja există pronunțată o hotărâre judecătorească cu privire la acțiunile abuzive ale pârâtei formulate de societatea în care reclamanta deține calitatea de acționar majoritar (dosar nr. x/2013)", s-ar ajunge astfel ca pârâta să fie "obligată de două ori, concomitent, la plata unor daune către societatea C., în cadrul căreia reclamanta este acționar majoritar și, în același timp, distinct, către prezenta reclamantă, acționar în cadrul societății", adică "s-ar obține o dublă sancțiune".

Or, este vădit eronat raționamentul primei instanțe expus în această dovadă incontestabilă de motivare superficială, neclară, incoerentă și, deci, contrară exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

S-a arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 aprilie 2013 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a Civilă, sub nr. x/2013, reclamanta C. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat:

(1) să se constate abuzul de minoritate pozitiv săvârșit de pârâtă, care a promovat aproximativ 60 de litigii împotriva reclamantei invocând calitatea sa de acționar minoritar cu scopul vădit de a o hărțui pe cale judiciară și de a bloca/obstrucționa activitatea desfășurată de aceasta;

(2) încetarea imediată și interzicerea pentru viitor a abuzului de minoritate săvârșit de pârâtă;

(3) obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat de abuzul de minoritate săvârșit de pârâtă, evaluat de aceasta la suma de 1.105.772.20 RON, reprezentând diferența de valoare plătită în plus în perioada 12-16.04.2013, ca urmare a imposibilității derulării programului de răscumpărare la data adoptării hotărârii AGEA;

(4) obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București a observat că simpla analiză comparativă a cererilor de chemare în judecată care au făcut obiectul dosarului nr. x/2013 și a prezentului dosar - demers obligatoriu de realizat de către prima instanță, înainte de a se pronunța pe inadmisibilitatea primelor patru capete de cerere - ar fi permis concluzia neechivocă, în sensul că nu se poate vorbi de o dublă reparație a aceluiași prejudiciu și, astfel, de existența, în speță, a unui motiv de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii în răspundere civilă delictuală.

Într-adevăr, pe de o parte, Curtea a remarcat faptul că despăgubirile solicitate de reclamanta C. S.A. în dosarul nr. x/2013 au fost pretinse pentru repararea prejudiciului cauzat de abuzul de minoritate săvârșit de pârâta B., evaluat de reclamantă la suma de 1.105.772.20 RON, reprezentând diferența de valoare plătită în plus în perioada 12-16.04.2013, ca urmare a imposibilității derulării programului de răscumpărare la data adoptării hotărârii AGEA.

Pe de altă parte, instanța de apel a reliefat că în prezentul dosar:

- reclamantă este A.., o altă persoană juridică decât reclamanta C. S.A. din dosarul nr. x/2013;

- prejudiciul pretins a fi reparat, pe primul capăt de cerere, formulat de către reclamanta A. în dosarul de față:

(i) îndeplinește condiția să nu fi fost reparat încă, atâta vreme cât, prin sentința civilă nr. 3441 din 02.07.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și menținută prin decizia civilă nr. 1171A/22.06.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere vizând obligarea pârâtei B. la repararea prejudiciului cauzat reclamantei C. S.A. de abuzul de minoritate săvârșit de pârâtă, evaluat de aceasta la suma de 1.105.772.20 RON, reprezentând diferența de valoare plătită în plus în perioada 12-16.04.2013, ca urmare a imposibilității derulării programului de răscumpărare la data adoptării hotărârii AGEA;

(ii) are o natură diferită față de cel solicitat de reclamanta C. S.A. în dosarul nr. x/2013, întrucât pretinsa faptă ilicită constând în amânarea programului de răscumpărare a acțiunilor Fondului Proprietatea S.A. cu aproape un an, ca urmare a abuzului de minoritate săvârșit de pârâta B. a produs, în opinia apelantei-reclamante A.., prejudicii directe și personale în patrimoniul societății, fiind afectată valoarea acțiunilor emise de C. S.A., aflate în proprietatea sa;

(iii) vizează perioade diferite față de prejudiciul solicitat de reclamanta C. S.A., deoarece aceasta a cerut, în dosarul nr. x/2013, despăgubiri numai pentru răscumpărările efectuate în perioada 12-16.04.2013, pe când, în prezenta cauză, reclamanta A.. a solicitat despăgubiri pentru perioada 12.04.-24.05.2013;

- prejudiciul pretins a fi reparat, pe al doilea capăt de cerere, formulat de către reclamanta A.. este separat și distinct de prejudiciul decurgând din întârzierea programului de răscumpărare a acțiunilor societății C. S.A., avându-se în vedere că, din simpla cercetare a petitelor și motivelor cererii de chemare în judecată, reiese limpede că al doilea capăt de cerere privește restul activităților pretins abuzive ale pârâtei B., altele decât cele care au provocat întârzierea programului de răscumpărare, cu efect negativ asupra valorii de piață a acțiunilor S.C. C. S.A.;

- prejudiciul pretins a fi reparat, pe al patrulea capăt de cerere, formulat de către reclamanta A.. în prezentul dosar, care se referă la recuperarea cheltuielilor angajate de reclamantă cu asistența juridică pentru a preveni, contracara și limita acțiunile abuzive ale intimatei-pârâte și efectele negative ale acestora asupra Fondului Proprietatea S.A. și asupra acționarilor săi, nu are, așadar, nicio legătură cu pagubele a căror reparare de către pârâta B. a fost solicitată de reclamanta C. S.A. în dosarul nr. x/2013, fiind vorba despre un prejudiciu suportat exclusiv de către reclamanta A..

S-a constatat că prima instanță a respins, ca inadmisibile, capetele (1)-(4) ale cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune, evident, o necercetare a fondului, cu toate că, anterior, a reținut:

- pe de o parte, abuzul de drept procesual și de minoritate al pârâtei (intimate) B., fapta ilicită a acesteia, constând în tergiversarea cu rea-credință a soluționării dosarului nr. x/2012, prejudiciul cauzat reclamantei, așa cum a fost constatat prin expertiza efectuată în pricină și validată de tribunal și vinovăția pârâtei (intimate) B.;

- pe de altă parte, caracterul nefondat al argumentelor reclamantei (apelante) A.. privind pierderea de șansă și caracterul neîntemeiat al apărărilor pârâtei (intimate) B. referitoare la inexistența interdicției Fondului Proprietatea S.A. de a demara programul de răscumpărare abia după publicarea hotărârii A.G.A. în Monitorul Oficial, la neincidența în cauză a prevederilor art. 103 din Legea nr. 31/1990, la aplicarea dispozițiilor art. 204 din aceeași lege, la perioada de valabilitate a programului de răscumpărare, la neafectarea prețului acțiunilor urmare a întârzierii programului de răscumpărare, la alegerea de către administrator a momentului răscumpărării față de restricția prevăzută de art. 5 alin. (2) din Regulament, la probatoriile administrate și la înscrisuri pretins constituite pro causa emanând de la CNVM.

Astfel, instanța de prim control judiciar a ajuns la concluzia că există o contradicție evidentă între, pe de o parte, considerentele sentinței atacate, citate mai sus, din care rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății ori, după caz, caracterul nefondat al unor apărări sau alegații invocate de părțile litigante și, pe de altă parte, soluția reflectată în dispozitivul hotărârii apelate, în sensul că acele capete (1)-(4) ale cererii de chemare în judecată sunt inadmisibile, impunându-se respingerea lor ca atare.

Curtea a mai constatat că judecătorul de la prima instanță a motivat superficial ori nu a motivat deloc soluțiile adoptate cu privire la capetele (2) și (4) ale cererii de chemare în judecată.

S-a observat că, în referire la capătul (2) de cerere, vizând repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a valorii de piață a acțiunilor S.C. C. S.A., tribunalul s-a mărginit să arate că, "pentru a se reține cu certitudine că acțiunile abuzive ale pârâtei au influențat prețul de piață al acțiunilor, trebuie determinate criteriile obiective concrete avute in vedere de reclamantă pentru susținerea unei astfel de ipoteze".

Prin urmare, s-a reținut că nu există în considerentele sentinței apelate niciun argument, motiv, apreciere a primei instanțe din care să reiasă de ce ar fi insuficiente sau netemeinice argumentele reclamantei (apelante) A.. invocate în motivarea cererii introductive și probele deja administrate în cauză pe acest capăt de cerere.

Or, în lipsa motivării, instanța de control judiciar nu poate percepe raționamentul tribunalului care a stat la baza concluziei, evidențiate în dispozitivul sentinței atacate, în sensul că trebuie respins, ca inadmisibil, capătul (2) de cerere.

De asemenea, s-a observat, în referire la capătul (4) de cerere vizând repararea prejudiciului cauzat de cheltuielile suportate de reclamantă, ca urmare a activității abuzive a pârâtei (intimate) B., că prima instanță a justificat soluția adoptată prin argumentul că "cererea referitoare la cheltuieli de judecată (...) vizează astfel de cheltuieli în cadrul litigiilor pârâtei cu C., ce pot fi recuperate in condițiile legii, fie pe calea unei executări silite".

Mai exact, s-a constatat că nu există niciun raționament al judecătorului care a pronunțat sentința apelată din care să reiasă de ce este inadmisibil a se pretinde, pe cale separată, așa cum este cazul în prezenta cauză, cheltuieli de judecată izvorâte din litigiile purtate de intimata-pârâtă B. cu C. S.A. și în care apelanta-reclamantă A.. a fost parte.

Totodată, Curtea a remarcat că, după ce tribunalul a reținut [cu autoritate de lucru judecat, în sensul art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., față de împrejurarea că, în aplicarea art. 461 alin. (2) C. proc. civ., pârâta (intimată), în privința acestor considerente, nu a formulat apel principal, iar apelul incident declarat de această parte (și) împotriva unora dintre considerente a fost anulat, ca insuficient timbrat, prin încheierea din data de 20 februarie 2015, așa cum s-a arătat la pct. 2.5. lit. b) din decizia instanței de apel] că reclamanta (apelantă) A.. are calitate procesuală activă și că există fapta ilicită constând în "afirmațiile pârâtei referitoare la imaginea grupului I., din care face parte și reclamanta A..", prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecății pe capătul (5), susținând, probabil, față de caracterul confuz, neclar, incoerent al exprimării ("lipsa unor astfel de dovezi privind măsura în care a fost afectată partea prin acțiunile pârâtei, legătura de cauzalitate"), că reclamanta (apelantă) nu a dovedit prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Prin urmare, s-a reținut că există o contradicție evidentă între considerentele sentinței atacate, astfel încât instanța de control judiciar nu poate percepe care a fost raționamentul logico-juridic ce a determinat tribunalul să aprecieze că probele administrate în cauză nu sunt de natură a fundamenta elementele evocate (prejudiciul și raportul de cauzalitate), necesare pentru a se admite capătul (5) de cerere.

Un atare demers este imposibil în lipsa unei exprimări clare, coerente, corecte gramatical, limpezi, convingătoare a judecătorului care a motivat sentința apelată și în condițiile în care nu există nicio referire a acestui magistrat la dovezile administrate în cauză, inclusiv la propunerea reclamantei (apelante) A..

Curtea a concluzionat în sensul că hotărârea apelată conține considerente care fie nu au legătură cu pricina, fie nu explică soluțiile adoptate, fie sunt contradictorii între ele ori cu dispozitivul, fie sunt incoerente.

Întrucât soluția pe capătul (3) de cerere nu a fost apelată de către reclamantă s-a apreciat că sentința instanței de fond trebuie să fie anulată în parte, cauza urmând să fie trimisă, spre rejudecare, Tribunalului București, secția a VI-a civilă cu privire la capetele de cerere (1), (2), (4) și (5), conform dispozițiilor art. 480 alin. (2) și alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ.

S-a arătat că tribunalul, în rejudecare, urmează să se pronunțe pe cererile deduse judecății în cauză, respectiv pe capetele de cerere (1), (2), (4) și (5), cu luarea în considerare și cercetarea corespunzătoare a tuturor probelor administrate și a susținerilor părților litigante și să motiveze soluția adoptată de o manieră pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă, necontradictorie și susceptibilă de a permite exercitarea controlului judiciar, adică respectând exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În fine, Curtea de Apel București a constatat că nu sunt întemeiate cererile de intervenție accesorie formulate în cauză de intervenientele H. și G., acestea fiind respinse ca atare.

S-a menționat că ambele cereri de intervenție accesorie au fost formulate pentru a sprijini apărarea intimatei-pârâte B., parte în contradictoriu cu care, în speță, reclamanta A.. a promovat apel.

Altfel spus, cererile de intervenție au caracter accesoriu, în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., fiindcă soluționarea acestor cereri depinde de soluția pronunțată cu privire la cererea de apel.

Or, în speță, apelul declarat în cauză de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta (intimată) B. a fost apreciat ca fondat, fiind admis.

Prin urmare, s-a reținut că nu pot fi privite, ca apărări utile, cererile de intervenție accesorie formulate în cauză de către intervenientele H. și G., de vreme ce intimata (pârâtă) B. a căzut în pretenții, față de admiterea apelului promovat în contradictoriu cu această parte.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel

La data de 2 februarie 2018 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierii din 20 februarie 2015 și a deciziei civile nr. 2277A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În ceea ce privește încheierea din 20 februarie 2015 a Curții de Apel București, prin care a fost anulat apelul incident formulat împotriva sentinței nr. 3685 din 30.07.2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a susținut că este nelegală, întrucât au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora "Pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor".

A solicitat casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel în vederea judecării apelului incident, arătând că nu a fost relevat modul de calcul al taxei judiciare de timbru și că nu există o motivare a instanței, care să justifice împrejurarea că i-a fost aplicat un tratament discriminatoriu, față de apelanta-reclamantă, căreia i s-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 50 RON, cu toate că apelul promovat de către aceasta viza capete de cerere evaluabile în bani.

În esență, s-a arătat că legea aplicabilă pentru calculul taxelor judiciare de timbru, aferente tuturor cererilor formulate în prezentul dosar este Legea nr. 146/1997, avându-se în vedere că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 5 iunie 2013, iar O.U.G. nr. 80/2013 a intrat în vigoare la 29 iunie 2013.

Recurenta-pârâtă a relevat faptul că apelul incident formulat împotriva sentinței pronunțate de către Tribunalul București a vizat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și considerentele hotărârii, în temeiul art. 461 din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

A apreciat că pentru apelul declarat împotriva soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale active taxa judiciară de timbru datorată este de 4 RON, conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 13 din aceeași lege, iar apelul formulat împotriva considerentelor hotărârii trebuie timbrat tot cu 4 RON, deoarece nu este reglementată o taxă specială pentru căile de atac ce vizează considerentele, așa cum legiuitorul a prevăzut în cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013, care însă nu este aplicabilă.

În plus, recurenta a criticat încheierea din 20 februarie 2015 din perspectiva faptului că nu rezultă din conținutul acesteia modalitatea în care a fost calculată taxa judiciară de timbru și textul de lege incident, în condițiile în care prin apelul promovat nu s-a contestat vreo sumă de bani.

Recurenta-pârâtă a arătat că decizia ce formează obiectul recursului este nelegală pentru următoarele motive:

Curtea de Apel București a considerat, în mod greșit, că sentința instanței de fond este nemotivată și a dispus casarea, reținând că nu au fost examinate toate argumentele în mod "efectiv" și că raționamentul instanței, expus în cadrul paginilor 15 și 16 ale hotărârii ar fi o "dovadă incontestabilă de motivare superficială, neclară, incoerentă".

În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a făcut o analiză subiectivă a hotărârii tribunalului, influențată de interesul părții adverse, așa cum transpare din propria motivare.

A apreciat că instanța de fond a arătat, pe larg, în cuprinsul considerentelor sentinței, care au fost redactate pe 6 pagini, raționamentul ce a dus la dezlegarea pricinii, cel puțin cu privire la capetele de cerere ale reclamantei.

Prima instanță a arătat pretențiile formulate de către reclamantă și dezlegarea pe care o dă fiecăreia, precum și motivele pentru care a ajuns la această dezlegare.

Faptul că dezlegarea dată nu a fost pe placul Curții de Apel București nu poate duce la o anulare a sentinței, întemeiată pe nemotivare sau pe argumente contradictorii.

Recurenta a solicitat să se observe faptul că întregul raționament al Curții de Apel București se întemeiază pe situația premisă a anulării apelului incident pe care l-a formulat în cauză, ceea ce a condus, în opinia instanței de apel, la autoritate de lucru judecat cu privire la considerentele instanței de fond pe aspectele referitoare la abuz.

S-a susținut că dacă taxa judiciară de timbru aferentă apelului incident ar fi fost calculată în mod legal, astfel încât acesta să nu fie anulat, ar fi dispărut chiar situația premisă de la care a pornit instanța de apel și anume aceea că ar fi existat un abuz din partea pârâtei B..

Prin urmare, recurenta a considerat că acest aspect ridică semne de întrebare cu privire la modalitatea în care Curtea de Apel București a înțeles să calculeze taxa judiciară de timbru datorată, fiindu-i aplicat un tratament discriminatoriu raportat la cel aplicat părții adverse.

A menționat că admiterea recursului cu privire la încheierea de ședință din data de 20 februarie 2015 lasă nemotivată și fără un raționament logic și solid decizia atacată, deoarece fără autoritate de lucru judecat cu privire la considerentele referitoare la abuz, instanța de apel nu mai are chiar premisele pe care își întemeiază motivarea și soluția finală, devenind astfel incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ., aducând, totodată, argumente eronate, neclare și contradictorii ce rezultă din greșita înțelegere a dosarului și a sentinței pronunțate de către prima instanță.

În acest sens, recurenta a arătat că fiecare capăt de cerere din acțiunea introductivă a reclamantei a fost analizat și că instanța de fond a răspuns în considerentele sentinței la fiecare petit.

În plus, a făcut referire la jurisprudența instanței supreme, care a arătat, în mod constant, că motivarea nu trebuie să răspundă punctual la fiecare problemă invocată în cerere sau la fiecare apărare, atâta timp cât din considerentele hotărârii se poate deduce raționamentul instanței, astfel încât, ulterior, acesta să poată fi analizat și cenzurat de către instanța superioară, în calea de atac.

S-a relevat faptul că reclamanta a promovat o acțiune cu 5 capete de cerere, iar 4 dintre acestea au format obiectul apelului, respectiv:

a) capătul de cerere privind pretinsa blocare a programului de răscumpărare (1);

b) capătul de cerere privind pretinsul prejudiciul cauzat de așa-zisa afectare negativă a valorii de piață a acțiunilor Fondului Proprietatea (2);

c) capătul de cerere privind despăgubiri rezultând din cheltuieli (4);

d) capătul de cerere privind despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu moral (5);

Cu privire la motivarea respingerii capetelor de cerere 1 și 2 recurenta-pârâtă a susținut următoarele:

Instanța de fond a reținut că, potrivit concluziilor expertizei, prețul de piață al unei acțiuni este influențat de factori multipli, inclusiv performanța societății listate (pagina 15) și s-a arătat că, în mod similar, mecanismele pieței afectează "mecanismul de formare a prețului unei acțiuni listate pe piața de capital", precum și faptul că piața de capital are un specific, evidențiat de către expertiză, care nu permite identificarea unei pierderi de șansă în sensul susținerilor reclamantei.

Or, Curtea de Apel București nu a observat această motivare, referindu-se în decizia pronunțată doar la două paragrafe, omițând, totodată, să observe și că a fost efectuată o expertiză în speță, pe care se sprijină raționamentul instanței de fond și la care se face trimitere în mod constant.

Lecturarea fragmentată a sentinței tribunalului este motivul pentru care instanței de apel i se pare că raționamentul primei instanțe ar fi "neclar", "incoerent" și "superficial".

Recurenta-pârâtă B. a învederat faptul că a solicitat, în fața instanței de apel, efectuarea unei noi expertize, invocând motive temeinice pentru care ar fi trebuit să fie anulată și refăcută expertiza administrată la fond, însă cererea sa a fost respinsă.

Pe de altă parte, recurenta a susținut că apelanta-reclamantă nu a cerut, în apel, efectuarea unei alte expertize, astfel încât rămâne câștigat cauzei raportul de expertiză pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția pronunțată.

În aceste condiții, a apreciat că hotărârea instanței de fond trebuia să fie înțeleasă și analizată doar prin prisma probelor administrate în dosar, care au confirmat și convergeau spre concluzia din sentință, respectiv aceea că nu a putut fi identificată cauza unui prejudiciu decurgând din valoarea pe piață a acțiunilor și că prețul acțiunilor pe piață este determinat de un mecanism complex, în centrul căruia se află cererea și oferta.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând acordarea cheltuielilor de judecată recurenta a arătat că o altă societate, un acționar, respectiv I. a intervenit în litigiile cu C., astfel încât reclamanta din prezenta cauză nu a efectuat nicio cheltuială în acele dosare.

Recurenta a menționat că acesta este și motivul pentru care a invocat în fața instanței de fond lipsa calității procesuale active a reclamantei și a formulat apel incident, care a fost anulat, în mod nelegal, prin încheierea din data de 20 februarie 2015.

În opinia recurentei, casarea încheierii din 20 februarie 2015 duce și la casarea deciziei pronunțate pe fondul apelului, avându-se în vedere că s-au invocat apărări care atrag respingerea capătului de cerere nr. 4.

De asemenea, a arătat că lipsa calității procesuale active a reclamantei și a pretinsului prejudiciu rezultă chiar din actele depuse de aceasta la dosar, în sensul că se poate observa faptul că se cer cheltuieli pe care le-a efectuat I., și nu reclamanta A..

S-a susținut că instanța de fond, în mod corect, a reținut că apelanta-reclamantă nu poate cere cheltuielile de judecată pe care o terță persoană le-a suportat pentru soluționarea anumitor dosare, chiar dacă ambele societăți fac parte din același grup, întrucât au personalități juridice distincte și patrimoniu distinct.

Mai mult, a relevat faptul că societatea I. și-a recuperat cheltuielile efectuate în dosarele la care se face referire, astfel încât acționarii nu au avut de suferit niciun prejudiciu.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a mai arătat că, pe de o parte, reclamanta nu este persoana îndreptățită să primească acele sume constând în cheltuieli de judecată, deoarece au fost acordate exclusiv Fondului Proprietatea, iar, pe de altă parte, între acționari nu există alte raporturi juridice decât cele decurgând din votul în adunările generale, conform unor mecanisme prevăzute de Legea nr. 31/1990, prezenta cerere fiind în afara cadrului stabilit de Legea nr. 31/1990.

Or, în speță, o terță parte cere să fie despăgubită cu niște sume ipotetice pentru motivul că o altă persoană ar fi fost chemată în judecată.

Recurenta a solicitat să se observe faptul că reclamanta nu a făcut apel împotriva soluției date cu privire la capătul 3 de cerere, la care se referă instanța de fond în paragraful citat de Curtea de Apel București.

Astfel, a menționat că tribunalul a avut în vedere pretenția reclamantei din petitul 3 atunci când a motivat în sensul că reclamanta nu poate solicita daune rezultând din cheltuielile de judecată efectuate de către C. S.A., daune pe care reclamanta le-a cerut cu titlu de dividende neîncasate.

Mai exact, recurenta-pârâtă a învederat faptul că, în ceea ce privește acest petit, Tribunalul București a arătat că instanțele de judecată au dispus deja obligarea pârâtei B. la plata sumelor respective către C. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată, sume care urmează să fie valorificate prin procedura executării silite sau prin orice mijloc legal (pagina 15, paragraful penultim din sentință).

S-a susținut că petitul 3 din cererea de chemare în judecată nu a fost respins pe motivul că ar fi identic cu cel din dosarul nr. x/2013, așa cum greșit a reținut curtea de apel, ci pentru că a fost deja câștigat, cu titlu de cheltuieli de către C. S.A., în alte dosare, acest aspect rezultând din probatoriul depus la dosar.

Recurenta-pârâtă B. a arătat că aceste cheltuieli au fost acordate de către instanțele de judecată în dosarele anterioare, în care s-a intervenit, și nu în dosarul nr. x/2013 având ca obiect pretenții.

A arătat că la aceste cauze a făcut referire tribunalul atunci când a respins capătul de cerere nr. x, cu privire la care nu s-a formulat apel, apreciind că daunele solicitate, cu titlu de prejudiciu ce rezultă din lipsa de oportunitate constând în dividende, ca urmare a faptului că C. S.A. ar efectuat niște cheltuieli în dosarele în care a intervenit, nu pot fi obținute de două ori: o dată de către C. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată și, a doua oară, de către un acționar al societății, cu titlu de daune.

Prin urmare, recurenta a apreciat că în situația în care instanța de apel ar fi lecturat hotărârea instanței de fond în integralitatea ei și ar fi analizat probele din dosar, ar fi observat distincția dintre cele două capetele de cerere (3 și 4) și raționamentul diferit pe care instanța de fond l-a aplicat.

Cu privire la incidența dosarului nr. x/2013 asupra dezlegării prezentului dosar recurenta-pârâtă a susținut următoarele:

În mod greșit, instanța de apel a considerat că soluția pronunțată în dosarul nr. x/2013 nu are nicio înrâurire asupra soluției din dosarul de față și că tribunalul nu ar fi trebuit să îl aibă în vedere.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea de Apel București a observat că în prezentul dosar se solicită daune decurgând din întârzierea programului de răscumpărare cu câteva zile în plus față de perioada menționată în dosarul nr. x/2013 (pagina 37).

Or, instanța de fond nu a avut în vedere numărul de zile, ci faptul că toate pretențiile reclamantei decurg din același program de răscumpărare, anunțat prin aceeași hotărâre de adunare generală, derulat în aceeași perioadă, pentru aceeași societate.

Astfel, s-a arătat că în dosarul nr. x/2013 instanța de judecată a constatat că societatea nu a suferit niciun prejudiciu decurgând din modul în care a fost derulat programul de răscumpărare.

Recurenta a susținut că în prezentul dosar un acționar al aceleiași societăți înțelege să solicite dezdăunarea pentru modul în care derularea programului de răscumpărare a afectat societatea.

Or, în mod corect, instanța de fond a constatat că în dosarul nr. x/2013 societatea nu a suferit niciun prejudiciu și nici acționarii săi, pentru că prețul acțiunilor este determinat de mecanismele de piață specifice.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că hotărârea dată în dosarul nr. x/2013 este invocată ca și un argument suplimentar, care trebuie să fie coroborat cu celelalte motive dezvoltate mai sus.

În plus, a învederat că din considerentele Curții de Apel București nu rezultă de ce împrejurarea că două persoane diferite (societatea și acționarul) cer despăgubiri rezultând din aceeași faptă ar anula raționamentul instanței de fond, care, în mod corect, a arătat că efectele programului de răscumpărare și modul în care s-a derulat privesc exclusiv raporturile dintre societate și acționar.

Cu alte cuvinte, nu acționarul, ci societatea suferă prejudicii în raport cu terții, iar dacă reclamanta a suferit vreun prejudiciu direct, decurgând din faptul că, în cadrul programului de răscumpărare acțiunile ar fi fost tranzacționate la un anumit preț, trebuie să poată demonstra acest prejudiciu, dar raportat la propriul patrimoniu, nu la patrimoniul societății.

Or, în speță, reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu decurgând din modul de derulare a programului de răscumpărare, deoarece nu a vândut acțiunile pe care le deținea la acea dată, astfel încât să înregistreze o pierdere. În schimb, patrimoniul său a înregistrat o creștere potențială prin creșterea valorii acțiunilor din piață, creștere pe care ar fi putut să o valorifice prin vânzarea acțiunilor la un preț mai mare decât la cumpărare.

Recurenta a susținut că societatea reclamantă nu a răscumpărat nicio acțiune proprie, nu a vândut și nu a cumpărat, nefiind parte în procesul de răscumpărare.

Prin urmare, reclamanta A.. nu a fost afectată direct sau indirect de modul de derulare a programului de răscumpărare, care a fost demarat de către societatea C. la cererea reclamantei, tocmai pentru a crește prețul acțiunii în piață.

Recurenta-pârâtă B. a învederat că a fost chemată în judecată de către C. S.A., societate controlată de reclamantă, pentru același lucru, acțiunea fiind respinsă, ca neîntemeiată.

S-a arătat că în dosarul nr. x/2013 expertiza judiciară întocmită de un expert independent a concluzionat că nu există niciun prejudiciu, că creșterea prețului unei acțiuni este o consecință directă și imediată a anunțării derulării unui program de răscumpărare de către o societate comercială, că acesta a fost scopul urmărit de către C. S.A.

De asemenea, acea expertiză concluzionează în sensul că C. a obținut profit din programul de răscumpărare.

În fine, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a dezvoltat, la paginile 16-17 din sentință, raționamentul care a condus la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale ca nedovedite, în condițiile art. 257 C. civ.

G. Apărările intimatei-reclamante

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata-reclamantă A.. a solicitat respingerea recursului promovat de pârâta B., ca nefondat.

În ceea ce privește recursul vizând încheierea din 20 februarie 2015 a Curții de Apel București a arătat că pârâta nu poate supune analizei, în recurs, critici referitoare la pretinsa nelegalitate a modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanța de apel.

A solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 2277A/2017 din 8 decembrie 2017 a Curții de Apel București, cu consecința menținerii acesteia ca fiind temeinică și legală.

H. Considerentele instanței de recurs

În susținerea recursului formulat împotriva încheierii din 20 februarie 2015 a Curții de Apel București recurenta-pârâtă a invocat, în esență, faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 146/1997, care este aplicabilă raportat la data promovării litigiului, apreciind că taxa judiciară de timbru datorată pentru soluționarea apelului incident era de 8 RON.

Prin raportare la această susținere, instanța supremă a reținut că recurenta-pârâtă a înțeles să critice, în recurs, modul de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente apelului incident.

Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 prevede că "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate", iar potrivit art. 18 alin. (3) din același act normativ "Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă".

În speță, instanța supremă a constatat că, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 3 decembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de apelanta B. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.055 RON, aferentă apelului incident declarat de către aceeași parte în dosarul nr. x/2014.

Cum încheierea anterior menționată are caracter irevocabil de la data pronunțării, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, rezultă că modul de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate în apel nu mai poate fi criticat în calea de atac a recursului.

În sprijinul acestei concluzii poate fi evocată și decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, prin care s-a statuat că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului".

Prin urmare, Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurenta-pârâtă pe acest aspect.

Analizând recursul promovat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 2277A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Înalta Curte a constatat că este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte a reținut că autoarea căii de atac a dezvoltat critici care se pot circumscrie doar motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și că a invocat formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a anulat sentința tribunalului pe motivul că nu a fost motivată și că raționamentul expus în cuprinsul acesteia este "neclar", "incoerent" sau "superficial".

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte a constatat că instanța de prim control judiciar, învestită cu soluționarea unei căi devolutive de atac, în urma analizei efectuate, a ajuns la concluzia corectă că este fondat motivul de ordine publică referitor la nemotivarea sentinței atacate de către apelanta-reclamantă.

Înalta Curte a reamintit faptul că motivarea hotărârilor judecătorești constituie o obligație a instanței judecătorești, iar lipsa motivării sau motivarea necorespunzătoare a hotărârii nu răspunde nici dezideratului părților de a cunoaște temeiurile ori cauzele pentru care instanța s-a oprit la o anumită soluție și nu permite nici exercitarea controlului judiciar, în căile de atac neputându-se verifica legalitatea și temeinicia soluției pronunțate.

În același timp, obligația de a motiva hotărârile judecătorești și de a răspunde tuturor capetelor de cerere formulate de părți intră și în conținutul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Judecătorii au obligația, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază soluția, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate și analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-și găsească rațiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

În speță, Curtea de Apel București a reținut că primele patru capete de cerere din acțiunea formulată de reclamanta A.. au fost respinse ca inadmisibile de către prima instanță, avându-se în vedere că s-a pronunțat deja o hotărâre judecătorească cu privire la acțiunile abuzive ale pârâtei B. în dosarul nr. x/2013, fără a se proceda la o analiză comparativă a celor două cereri de chemare în judecată, situație în care s-ar fi observat că nu este vorba despre o dublă reparație a aceluiași prejudiciu.

De altfel, Tribunalul București nici nu a arătat în ce ar consta "dubla reparație" la care s-a ajunge în situația în care acțiunea reclamantei A.. ar fi admisă.

În plus, instanța de apel a efectuat o astfel de analiză și a concluzionat în sensul că obiectul capetelor de cerere 1, 2 și 4 din acțiunea de față nu se suprapune cu cel al acțiunii promovate de către C. S.A., în dosarul nr. x/2013.

Totodată, s-a reținut că există o contradicție evidentă între considerentele sentinței atacate, din care rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății ori, după caz, caracterul nefondat al unor apărări sau alegații invocate de părțile litigante și soluția reflectată în dispozitiv, în sensul că acele capete (1)-(4) ale cererii de chemare în judecată sunt inadmisibile.

Curtea a mai constatat că judecătorul de la prima instanță a motivat supe