ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 991/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.04.2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 81/24.11.2016, sau, în subsidiar, să fie aplicată o politică de clemență în sensul reducerii cuantumului amenzii aplicate ori de absolvire de răspundere pecuniară.

Prin Sentința nr. 4261 din 9 noiembrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată (contestație) formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

3.1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei [art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.].

Recurenta-reclamantă consideră că prima instanță nu a motivat care a fost rațiunea pentru care a respins acțiunea, cu toate că s-au arătat în detaliu care sunt gravele încălcări ale legii făcute de către intimatul-pârât.

Nemotivarea este asimilată unei soluționări a procesului fără a se intra în judecata fondului, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

3.2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.]

Cu privire la durata încălcării pentru recurenta-reclamantă, instanța de fond a apreciat în mod greșit, preluând raționamentul intimatului-pârât, care a reținut ca durată a încălcării întreaga perioadă cuprinsă între 13.01.2010 - data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și 24.11.2016, data deliberării Plenului Consiliului, fără să se considere relevantă data încetării, reținută pentru vânzătorul B.

Pentru furnizorul B., perioada pentru care acesta este sancționat, se sfârșește în luna mai 2015, deși se are în vedere un contract bilateral care naște drepturi și obligații în sarcina ambelor părți.

Încetarea contractului trebuie să se producă în același moment pentru cele două părți, or, de la data de 30.05.2015, când B. încetează faptele anticoncurențiale și până la 24.11.2016, recurenta-reclamantă nu mai poate săvârși nicio faptă de asemenea natură.

În perioada 30.05.2015 - 24.11.2016 nu mai sunt îndeplinite prevederile art. 5 din Legea nr. 21/1996, deoarece nu există o înțelegere expresă sau tacită între cei doi agenți economici.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.01.2010 încheiat cu SC B. SRL din toate punctele de vedere, respectiv: clasificare, calificare, interpretare, efecte produse, încetare, în raport de prevederile art. 942, art. 969, art. 943, art. 944, art. 1321, art. 1322 din vechiul C. civ.

Instanța de fond urma să facă o interpretare a contractului, pentru a determina înțelesul exact al clauzelor sale, prin cercetarea manifestării de voință a părților în strânsă corelație cu voința lor internă, potrivit disp. art. 970, 977 - 985 din vechiul C. civ.

Astfel, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.01.2010 a fost calificat în mod greșit ca un contract de distribuție, deși intenția părților de la momentul contractării este aceea a unui contract de agent/mandat remunerat, contractul nu a produs efecte juridice și nu s-a solicitat rezilierea, fiind considerat caduc, întrucât relațiile contractuale s-au desfășurat prin vânzare directă, pe baza facturilor care țineau loc de contract de vânzare-cumpărare.

Arată recurenta-reclamantă faptul că nu s-a putut apăra în fața Plenului, când au avut loc audierile, deoarece în raport nu există această extindere a perioadei de săvârșire a faptei anticoncurențiale.

Pentru societatea B. a încetat săvârșirea faptei anticoncurențiale ca urmare a intervenției intimatului-pârât, iar recurenta-reclamantă nu putea să continue săvârșirea acesteia fără concursul furnizorului.

Un alt motiv de nelegalitate îl reprezintă reținerea ca circumstanță atenuantă pentru societatea B., împrejurarea intervenției intimatului-pârât, deși aceasta ar fi trebuit să o privească și pe recurenta-reclamantă.

În acest sens, se încalcă principiul echității, susține recurenta-reclamantă, iar instanța de fond nu s-a pronunțat sub acest aspect, apreciind doar că nu există nicio vătămare.

Referitor la acordul de mediere consfințit prin hotărâre judecătorească, acesta arată, în mod neechivoc, faptul că acel contract nu s-a aplicat niciodată, s-a practicat adaosul comercial obișnuit al societății, nu au existat rubrici de discount sau reduceri pe facturi, nu s-a primit bonus de la furnizor.

Instanța de fond interpretează în mod greșit modul de lucru, susținând că a fost afectat consumatorul prin faptul că recurenta-reclamantă a fost nevoită să vândă bunurile la prețurile de listă ale societății B.

Recurenta-reclamantă mai arată că bunurile nu puteai fi vândute la prețul sus-menționat, decât dacă era agent sau mandatar.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată aceasta este nelegală, deoarece actul administrativ atacat este nelegal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurenta-reclamantă susține casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, considerând că, în motivarea hotărârii nu se regăsesc argumentele care au condus la respingerea acțiunii, aceasta echivalând cu o insuficientă cercetare a cauzei, fie sub aspectul stării de fapt, fie prin faptul să nu s-au detaliat gravele încălcări ale legii de către societate.

În esență, recurenta-reclamantă invocă faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, or, din conținutul considerentelor aflate la filele x din hotărâre, Înalta Curte constată că s-au adus argumente ample în ceea ce privește efectele contractului de vânzare-cumpărare nr. x/13.01.2010, existența/inexistența înțelegerii anticoncurențiale, îndeplinirea condițiilor prev. de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, calificarea contractului încheiat între părți, efectele hotărârii judecătorești invocate de reclamantă, prescripția dreptului autorității de a aplica amenda, individualizarea faptei, durata încălcării, ceea ce reprezintă criticile aduse actului administrativ contestat.

Față de acestea, urmează a se constatata neîntrunirea motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prima critică se referă la reținerea eronată a duratei încălcării pentru perioada 13.01.2010 - 24.11.2016.

Recurenta-reclamantă consideră că perioada corectă este cuprinsă între 13.01.2010, data încheierii contractului între aceasta și societatea B. și 30.05.2015, când vânzătorul a recunoscut săvârșirea faptei.

Înalta Curte apreciază că prima instanță s-a raportat, în mod corect, la data de 24.11.2016 ce reprezintă data deliberării Plenului Consiliului Concurenței, avându-se în vedere că recunoașterea faptei de către societatea B. nu îi este opozabilă recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă avea posibilitatea ca pe întreaga perioadă de timp de desfășurare a investigației să recunoască fapta, să prezinte probe din care să rezulte rezilierea contractului ori să probeze încetarea săvârșirii faptei anticoncurențiale.

O altă critică privește interpretarea contractului încheiat între recurenta-reclamantă și societatea B. și calificarea greșită a actului ca fiind un contract de distribuție.

Recurenta-reclamantă susține că între părți s-a încheiat un contract de agent/mandat remunerat.

Din conținutul obiectului contractului nr. x/13.01.2010 reiese că societatea B. vinde recurentei-reclamante accesorii auto, jante de oțel, etc., iar societatea A. (recurenta din prezenta cauză) cumpără aceste produse, ceea ce reprezintă clauze ale unui contract de vânzare-cumpărare.

În schimb, printr-un contract de agent, reprezentantul este investit să negocieze și să încheie contracte în numele celui reprezentat, în vederea cumpărării unor produse, etc.

Or, în cauză, din cuprinsul clauzelor contractului nu rezultă o astfel de relație comercială între părți, dimpotrivă cumpărătorul este proprietarul bunurilor, iar riscul contractului îi aparține.

Recurenta-reclamantă susține încălcarea regulilor de interpretare a contractelor prevăzute de disp. art. 970, 977 - 985 din vechiul C. civ., însă nu demonstrează și nu explică anume care reguli au fost încălcate și nici cum a ajuns la rezultatul interpretării.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare și a prezumției de nevinovăție ca urmare a faptului că perioada încălcării anticoncurențiale susținută în raport este diferită față de cea reținută prin decizie (cu 1 an și jumătate mai mare), Înalta Curte observă că partea a susținut în fața instanței de judecată aceste motive de nelegalitate și a avut posibilitatea să formuleze apărări și să demonstreze contrariul, însă nu a administrat nicio probă în dovedirea celor reținute, cum nici în calea de atac a recursului, nu a putut invoca în cadrul motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., norma de drept material încălcată sau interpretată greșit.

Referitor la încălcarea principiului echității datorată nereținerii aceleiași circumstanțe atenuante ca și în cazul B., Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate este nefondat.

Acordarea unor circumstanțe atenuante se realizează ca urmare a analizării pentru fiecare participant la înțelegere a condițiilor prevăzute de lege, respectiv dovedirea că participarea a fost redusă și că în cursul perioadei de încălcare, în mod efectiv a evitat punerea în aplicare a acordului, ceea ce recurenta-reclamantă nu a demonstrat.

În plus, societatea B. a recunoscut încheierea acordului anticoncurențial, în timp ce recurenta-reclamantă a negat în mod constant, săvârșirea faptei anticoncurențiale, cel puțin până la redactarea motivelor de recurs, care nu cuprind și asemenea critici.

În mod corect prima instanță a reținut, în legătură cu efectele Sentinței civile nr. 5285/17.11.2016 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, că o hotărâre de expedient nu dezleagă cu putere de lucru judecat, după o procedură contradictorie și pe baza unui probatoriu administrat nemijlocit, chestiunea modificării acordului de voință inițial al părților din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.01.2010.

Este cert că promovarea acelui litigiu, care s-a finalizat cu un acord de mediere și pronunțarea unei hotărâri de expedient s-a făcut pro causa, cu o săptămână înainte de emiterea Deciziei nr. 81/24.11.2016 a Consiliului Concurenței, deși investigația începuse încă din data de 22.12.2011.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 4261 din 9 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - GV