ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 975/2020

Ședința publică din data de 19 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.04.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Deciziei nr. 08/03.03.2015 și exonerarea reclamantei de la plata amenzii; cu cheltuieli de judecata efectuate pentru formularea apărărilor în prezenta cauză, în fata instanței, cât și a apărărilor efectuate în fața Consiliului Concurenței, respectiv cele realizate față de Raportul de investigație și cele realizate pentru ședința de audiere din 30.10.2014.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 3221 din 04 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea completată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs A. S.R.L., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat, în esență, că sentința instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța a preluat ad literam punctul de vedere al intimatului-pârât fără a oferi argumente proprii care să justifice soluția dată. S-a arătat că chiar dacă a achiesat întru totul la concluziile intimatei, instanța de fond era datoare să arate punctual motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat fiecare din criticile formulate de recurenta-reclamantă împotriva deciziei contestate.

De asemenea, recurenta a criticat sentința instanței de fond arătând că au fost aplicate greșit normele de drept material incidente cauzei.

Astfel, s-a arătat că instanța de fond nu a oferit niciun argument pentru care consideră că motivul de nelegalitate, prin care s-a susținut că în realitate deliberările s-au desfășurat în prezența a 2 membri, este netemeinic.

Recurenta a arătat că instanța de judecată nu a motivat temeinic care sunt argumentele care justifică concluzia că fapta săvârșită de către recurentă nu poate fi considerată o faptă de gravitate mică sau nu este posibilă interpretarea că încălcarea s-a desfășurat pe o perioadă mai mică de un an.

Recurenta a criticat sentința pronunțată de instanța de fond arătând și că au fost analizate superficial motivele recurentei de înlăturare a probatoriului reținut de intimat, prin achiesarea în totalitate la opiniile Consiliului Concurenței, fără ca instanța să argumenteze cu propriile convingeri care sunt considerentele concrete pentru care sancționarea recurentei este justificată.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul Consiliul Concurenței s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 08/03.03.2015 emisă de Consiliul Concurenței și, în consecință, exonerarea sa de la plata amenzii.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

în baza Raportului privind investigația declanșată din oficiu în baza Ordinului Președintelui nr. 389/25.04.2012 pe piața transportului de persoane în regim de taxi din municipiul București și județul Ilfov, pârâtul Consiliul Concurenței a emis Decizia nr. 8/03.03.2015 prin care a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către S.C. B. S.R.L., S.C. B. Filiala București, S.C. A. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., printr-o înțelegere/practică concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi în municipiul București și județul Ilfov .

Prin art. 2 al menționatei decizii, s-a reținut că încălcarea reprezintă faptă de gravitate mare încadrându-se în categoria restricționărilor pe orizontală de tipul cartelurilor. Pentru această încălcare s-a aplicat, pentru fiecare contravenient în parte, un cuantum de 4% din cifra de afaceri totală realizată în anul 2013.

Prin art. 3, Consiliul Concurenței a constatat că practica anticoncurențială a debutat în decembrie 2009 și s-a epuizat odată cu ultima acțiune concertată a participanților, prin încercarea de coordonare a comportamentului concurențial, în martie 2011. S-a reținut astfel încadrarea încălcării în categoria faptelor de durată medie (între unu și cinci ani), fapt care determină o creștere a cuantumului amenzii cu până la 50% din cuantumul determinat pentru gravitatea faptei. Pentru această încălcare s-a reținut majorarea cuantumului rezultat în urma aplicării procentului prevăzut la art. 3, cu 10%, conform Capitolului II, punctul 7, lit. C), subpunctul 1 lit. b) din Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, din 02.09.2010, aprobate prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 420/2010.

În vederea determinării cuantumului amenzii nu s-au reținut circumstanțe agravante pentru niciuna dintre întreprinderile implicate în săvârșirea încălcării (art. 4), reținându-se în schimb o serie de circumstanțe atenuante (art. 5), respectiv:

- colaborarea în mod efectiv și pe deplin cu Consiliul Concurenței pe parcursul procedurii de investigație, dincolo de obligația legală de a coopera;

- încurajarea comportamentului anticoncurențial de lipsa de acțiune a autorităților de autorizare în ceea ce ține de verificarea respectării propriilor reglementări.

În plus, pentru reclamanta din prezenta cauză, pârâtul a mai reținut, în cadrul circumstanțelor atenuante, și împrejurarea referitoare la realizarea pe piață/piețele pe care a avut loc încălcarea a unei cifre de până la 20% din cifra de afaceri totală a întreprinderii, fapt care determină o reducere a nivelului de bază cu până la 25%.

Tot cu titlu de circumstanță atenuantă s-a reținut, suplimentar, implementarea efectivă a unui program de conformare cu regulile de concurență, fapt care determină o reducere a nivelului de bază cu încă 10% conform Capitolului III, punctul 1, lit. C), lit. d)

1

) din Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, din 02.09.2010.

În consecință, în raport de Instrucțiunile din 02.09.2010 privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenței nr. 21/1996, modificate și completate, în temeiul disp. art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost sancționată pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, cu amendă în cuantum de 173.040 RON, reprezentând 1,54% din cifra de afaceri realizată în 2013.

Judecătorul fondului a constatat deopotrivă caracterul legal și temeinic al deciziei atacate, atât din perspectiva situației de fapt reținută de pârât cât și a legislației efectiv aplicată.

Nu a fost reținută apărarea centrală formulată de reclamantă în sensul neprobării comportamentului anticoncurențial al acesteia de către autoritatea de concurență, respectiv abordarea unui comportament inteligent în sensul adaptării la cerințele pieței și la prețul stabilit de aceasta (prin jocul unei libere concurențe).

În sensul implicării efective a reclamantei în înțelegerea/practica concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi în municipiul București și județul Ilfov, instanța de fond a reținut probele expuse la punctele 76-85, 133 și 166 din decizie, documente ridicate în cadrul investigației și declarații ale reprezentanților întreprinderilor implicate.

De asemenea, curtea de apel a considerat ca fiind neîntemeiate și criticile privind pretinsa nerespectare a dispozițiilor legale referitoare la compunerea plenului Consiliului Concurenței, precum și cele privind nulitatea deciziei pentru lipsa unor înscrisuri.

Totodată, prima instanță a apreciat ca fiind vădit nefondată considerarea faptei ca fiind de gravitate mică, în condițiile în care, potrivit Instrucțiunilor din 02.09.2010 privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenței, faptele de natura fixării prețurilor se încadrează în categoria faptelor de gravitate mare, pentru care legiuitorul a statuat că amenda poate fi aplicată într-un procent cuprins între 4% și 8% din cifra de afaceri totală a contravenientului.

De asemenea, contrar poziției exprimate de reclamantă, instanța de fond a constatat că situația de fapt a fost în mod corect reținută de pârât, acesta făcând deopotrivă o corectă aplicare a prevederilor legale în vigoare, respectiv disp. art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, dar și disp. Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 420/2010.

Astfel, în mod corect au fost valorificate, cu toate consecințele juridice aferente, împrejurări precum încadrarea încălcării în categoria faptelor de durată medie (între unu și cinci ani), fapt care determină o creștere a cuantumului amenzii cu până la 50% din cuantumul determinat pentru gravitatea faptei, pentru încălcare reținându-se majorarea cuantumului rezultat în urma aplicării procentului prevăzut la art. 3, cu 10%, conform Capitolului II, punctul 7, lit. C), subpunctul 1 lit. b) din Instrucțiuni (art. 3), dar o serie de circumstanțe atentuante:

- reducerea nivelului de bază cu 10% pentru fiecare circumstanță atentuantă reținută, potrivit prevederilor Capitolului III, lit. C) subpunctul 1 lit. c) și d) din Instrucțiuni (art. 5),

- reducerea nivelului de bază cu până la 25%, potrivit prevederilor Capitolului III, punctul 1 lit. C) lit. b)

1

) din Instrucțiuni (art. 6),

- reducerea nivelului de bază cu încă 10% conform Capitolului III, punctul 1 lit. C) lit. d)

1

) din Instrucțiuni (art. 7).

Înalta Curte apreciază că sentința recurată este legală și își însușește considerentele acesteia.

Nu sunt întemeiate criticile recurentei (pct. 1 din motivele de recurs) potrivit cărora sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ. fiind invocat în mod formal, atâta timp cât din lecturarea considerentelor sentinței rezultă că instanța de fond a făcut o analiză minuțioasă a tuturor aspectelor litigiului, iar recurenta nu a dovedit că vreuna dintre criticile de nelegalitate aduse deciziei atacate a rămas fără răspuns.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că, în cuprinsul pct. 2 al considerentelor decizorii (pg. 42-44 din sentință) instanța de fond a răspuns în mod exhaustiv argumentelor referitoare la nelegalitatea cvorumului Plenului Consiliului Concurenței, cu ocazia audierii și deliberărilor. Astfel, judecătorul fondului a arătat, în esență, următoarele: lipsa unuia dintre membrii Plenului Consiliului de la o parte a dezbaterilor nu constituie motiv de nelegalitate a deciziei, atâta timp cât respectivul membru a semnat procesul-verbal din 30.10.2014 în această calitate, decizia este luată de plen pe baza întregului dosar de investigație, nu numai pe baza dezbaterilor din 30.10.2014 și nu există un temei legal care să susțină interpretarea reclamantei; potrivit dispozițiilor O.G. nr. 12/2014 și O.U.G. nr. 77/2014, acte normative în vigoare la data dezbaterilor și deliberării, Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența a cel puțin trei dintre membrii săi. Înalta Curte nu poate primi teza recurentei conform căreia instanța este cea care trebuie să arate că o anumită împrejurare nu poate constitui motiv de nelegalitate, atâta timp cât potrivit art. 249 din noul C. proc. civ., cel care face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească, ceea ce înseamnă că reclamanta ar fi trebuit să explice de ce o anumită împrejurare constituie motiv de nelegalitate.

De asemenea, în considerente (pct. 3.1), curtea de apel a arătat, în esență, că este vădit nefondată susținerea reclamantei potrivit căreia fapta anti-concurențială ar fi una de gravitate mică, în condițiile în care, potrivit Instrucțiunilor din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea nr. 21/1996, faptele de natura fixării prețurilor se încadrează în categoria faptelor de gravitate mare și că lipsa contribuției reclamantei la evenimentele din martie 2011 nu poate înlătura concluzia autorității de concurență cu privire la durata încălcării, atâta timp cât în determinarea duratei pentru care are loc înțelegerea anti-concurențială se rețin toate actele/faptele de coordonare a comportamentului întreprinderilor implicate, fără a fi necesară participarea acestora la fiecare dintre actele/faptele menționate. Consiliul nu a reținut fapte diferite, ci aceeași faptă și, ca urmare, nu putea reține că aceasta din urmă este săvârșită pe durate diferite.

Înalta Curte apreciază drept nerelevante susținerile recurentei referitoare la lipsa caracterului original al considerentelor instanței de fond, în condițiile în care, în mod evident, o hotărâre judecătorească nu poate fi echivalată cu o teză de doctorat. Nu există dispoziții procedurale care să interzică instanței de judecată însușirea punctului de vedere al uneia dintre părți, atâta timp cât, precum este cazul și în speță, considerentele hotărârii cuprind analiza și respingerea motivată a susținerilor părții potrivnice. Din lecturarea integrală a considerentelor sentinței atacate rezultă, fără îndoială, existența unei analize proprii a instanței de fond asupra litigiului cu care a fost sesizată.

Cât privește criticile recurentei privitoare la nemotivarea temeinică a susținerilor sale referitoare la probatoriul administrat, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a acestor critici se referă, în fapt la modul în care instanța de fond a apreciat probele administrate în cauză. Acest aspect se sustrage însă controlului instanței de recurs, dat fiind că, potrivit art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ., scopul recursului îl constituie să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nu sunt întemeiate afirmațiile recurentei conform cărora judecătorul fondului nu ar fi analizat apărările sale cu privire la nota din agenda contabilei D. și e-mailul datat 25.01.2010 ce atestă existența unei discuții între doi directori ai societății reclamante - în cuprinsul pct. 1 al considerentelor sentinței este arătat în mod explicit și argumentat punctul de vedere al instanței asupra acestor probe, punct de vedere potrivit căruia nota din agenda sus menționată nu poate primi nicio altă explicație, decât în sensul confirmării unor discuții între agenții economici cu privire la o aliniere simultană de preț a mai multor întreprinderi, iar împrejurarea că nota nu este semnată nu îi poate diminua valoarea probatorie. De asemenea, în privința e-mailului datata 25.01.2010, se arată că acesta nu poate fi reținut ca dovadă a unui comportament paralel, deoarece semnalează, prin conținut, o înțelegere referitoare la creșterea tarifului unor întreprinderi concurente până la nivelul convenit și că nu este întemeiată apărarea reclamantei în sensul că respectivul e-mail este o comunicare internă, atâta timp cât acesta confirmă preexistența unei înțelegeri, nepunându-se problema respectării sau nu a acesteia. Totodată, a fost abordat în considerente și aspectul referitor la diferența dintre tariful convenit (1,39 RON) și cel practicat de reclamantă (1,4 RON), instanța de fond considerând că, în esență, este vorba despre același preț, diferența de 0,01 RON fiind prea mică pentru a se putea vorbi despre prețuri substanțial diferite și că nu se poate primi ca explicație alegerea acestui preț în vederea atragerii unui număr mai mare de consumatori, aceștia din urmă fiind, mai degrabă, tentați să aleagă prețul (formal) mai mic - 1,39 RON.

Au fost analizate și apărările reclamantei privitoare la celelalte mijloace de probă, prima instanță arătând că nu este întemeiată susținerea acesteia referitoare la caracterul necredibil al articolului din presa scrisă în cuprinsul căruia erau relatate afirmațiile unui director executiv al societății reclamante. Instanța de fond a avut în vedere atât calitatea persoanei intervievate, cât și împrejurarea că evenimentele relatate sunt confirmate de alte mijloace de probă.

Cât privește criticile formulate de recurentă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată lipsa unui temei legal al aprecierii recurentei în sensul că în cauză sunt incidente doar condițiile de cvorum reglementate prin Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la data de 09.08.2014. Aceasta în condițiile în care, astfel cum s-a arătat și mai sus, instanța fondului a arătat că potrivit dispozițiilor O.G. nr. 12/2014 și O.U.G. nr. 77/2014, Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența a cel puțin trei dintre membrii săi, iar aceste acte normative erau în vigoare la data dezbaterilor și deliberării, neexistând vreo dispoziție legală care să susțină teza reclamantei referitoare la amânarea aplicării acestor prevederi, în contextul în care regula o constituie aplicarea imediată a legii noi, din momentul intrării în vigoare. A arătat, de asemenea că procedura în fața Consiliului Concurenței nu este una jurisdicțională, ci una administrativă, căreia nu îi sunt aplicabile prevederile C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste argumente ale instanței de fond nu au fost criticate decât formal, fără a se invoca în mod concret vreo interpretare sau aplicare greșită a legii. Ca urmare, nu sunt întemeiate în drept criticile formulate de recurentă, prin care se susține nelegalitatea cvorumului Plenului Consiliului Concurenței la data dezbaterii și deliberării.

Nu poate fi primită interpretarea recurentei conform căreia art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 trebuie interpretat în sensul că Plenul Consiliului Concurenței nu poate adopta hotărâri decât cu votul majorității membrilor prezenți la dezbateri. Înalta Curte apreciază că această interpretare adaugă la lege atâta timp cât textul legal menționat se referă la majoritatea membrilor prezenți, fără alte mențiuni. Ca urmare, acesta trebuie interpretat în sensul că se referă la membrii prezenți în faza deliberării.

Cât privește susținerile referitoare la imposibilitatea participării la deliberări a membrului Plenului care a lipsit de la dezbateri, Înalta Curte reține că nu există vreun text legal care să stabilească o astfel de interdicție, dar și că nu poate fi reținută vreo vătămare adusă recurentei, atâta timp cât procedura este una administrativă, nu judiciară, dezbaterile sunt înregistrate audio-video, iar decizia Plenului Consiliului este luată pe baza întregului material probator.

Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentei privitoare la nelegalitatea deciziei atacate, ca efect al nerespectării dispozițiilor art. 7 și 10 din Regulamentul ce reglementează procedurile de desfășurare a audierilor, atâta timp cât legea specială nu prevede sancțiunea nulității într-un asemenea caz și, oricum, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada vreunei vătămări rezultate din neregularitățile procedurale pe care le susține, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus, dezbaterile au fost înregistrate audio-video.

Este nefondată și susținerea recurentei conform căreia "încadrarea se putea face cel mult la o faptă de scurtă durată" având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, în determinarea duratei pentru care are loc înțelegerea anti-concurențială se rețin toate actele/faptele de coordonare a comportamentului întreprinderilor implicate, fără a fi necesară participarea acestora la fiecare dintre actele/faptele menționate, iar contactul dintre reclamantă și celelalte întreprinderi a fost dovedit.

Înalta Curte are în vedere că cele două mijloace de probă mai sus evocate (nota din agenda contabilei D. și e-mailul din 25.01.2010) sunt de natură să ateste existența cel puțin a unui contact dintre societatea reclamantă și alți operatori transport persoane în regim de taxi, aspect relevat, de altfel și de către instanța fondului în cuprinsul considerentelor sentinței atacate.

Contrar celor susținute de recurentă, fapta anti-concurențială nu poate fi apreciată drept una de gravitate mică, atâta timp cât, după cum chiar aceasta arată, Instrucțiunile adoptate de Consiliul Concurenței prin Ordinul nr. 420/2010 stabilesc că restricționările pe orizontală de tipul cartelurilor, în vederea fixării prețurilor se încadrează în categoria faptelor de gravitate mare. Chiar acceptând că legea ar permite stabilirea unei categorii de gravitate mai mică, este de necontestat că aceasta nu instituie o obligație în acest sens în sarcina autorității de concurență și, în consecință, nu se poate reține interpretarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de fond în această privință. Oricum, în raport cu împrejurările cauzei, nu se poate reține nici că autoritatea de concurență și-ar fi exercitat dreptul de apreciere cu exces de putere.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3221 din 04 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2020.