ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 859/2019

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17.06.2015 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., prin dl. B. în calitate de administrator special, în contradictoriu cu Agenția Naționala de Administrare Fiscală - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău și cu Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Galați, în temeiul prevederilor art. 194 din noul C. proc. civ., art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare a solicitat:

- Anularea ca nelegală a Deciziei nr. 401/12.12.2014 privind soluționarea contestației depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, județul Buzău, înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu nr. x/05.11.2014 pentru considerentele expuse la pct. 1 al prezentei acțiuni,

- Anularea ca nelegală și neîntemeiată a Deciziei nr. 401/12.12.2014 privind soluționarea contestației depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, județul Buzău, înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu nr. x/05.11.2014 precum și a Deciziei de impunere nr. x/10.09.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/10.09.2014 întocmite de AJFP pentru considerentele expuse la punctul 2 al acțiunii;

- Anularea ca nelegală și neîntemeiată a Deciziei nr. 401/12.12.2014 privind soluționarea contestației depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, județul Buzău, înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu nr. x/05.11.2014 precum și obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/10.09.2014 emisă de AJFP Buzău pentru considerentele expuse la punctul 3 al acțiunii.

Prin Sentința nr. 258 din data de 2 decembrie 2015 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 258 din data de 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și art. 459 alin. (3) din C. proc. civ., reclamanta formulând concomitent și cerere de recurs.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Prin Sentința nr. 109 din data de 21.04.2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 258 din data de 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2015, formulată de revizuenta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Buzău.

Împotriva Sentinței nr. 109 din data de 21.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs revizuenta S.C. A. S.A. Societate în faliment prin lichidator judiciar C., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs cu privire la motivul de nelegalitate invocat, se arată încălcarea de către instanța de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), pentru următoarele considerente.

Pentru termenul de judecată din data de 21.04.2016, data pronunțării sentinței recurate, a formulat cerere de amânare a cauzei, iar instanța a reținut că motivul amânării îl reprezintă faptul că reprezentantul convențional al revizuentei are de susținut o altă cauză aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și de Justiție. În acest sens fiind atașată, în copie, citația emisă de instanța superioară, pentru Dosarul nr. x/2013, având termen în data de 21 aprilie 2016 și împuternicire de reprezentare juridică."

Instanța a respins cererea de amânare ca neîntemeiată, în raport de dispozițiile art. 222 C. proc. civ., reținând că revizuenta avea "obligația să-și asigure prezența prin apărător, motivul invocat nefiind un motiv mai presus de voința părților".

Respingând cererea de amânare pentru considerentul că motivul invocat în susținerea cererii nu este mai presus de voința părților, consideră că instanța a încălcat dispozițiile art. 222 C. proc. civ. și dreptul la apărare deoarece existența a două termene de judecată în două dosare aflate pe rolul a două instanțe din localități diferite, cu aceeași ora de începere a ședinței de judecată, cum a fost cazul în situația de față, nu este un aspect ce poate fi imputat părții. Nici faptul că o parte dorește să fie reprezentată în față instanței și a formulat în acest sens o cerere de amânare a judecații nu i se poate imputa acesteia dat fiind faptul că partea are dreptul de a fi reprezentată și apărată în instanței.

Prin dreptul la un proces echitabil se înțelege dreptul de a fi judecat cu respectarea unor principii fundamentale ale procesului civil cum ar fi contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea.

Chiar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a recunoscut conținutul acestui drept la un proces echitabil, iar recunoașterea și facilitarea dreptului la apărare este una dintre componentele sale esențiale. Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ.: "amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei".

Lăsarea admiterii unei cereri de amânare la voia instanței, nu circumscrie în niciun caz ideea existenței unei puteri discreționare a acesteia de vreme ce dreptul la apărare este garantat constituțional prin articolul 24(1) din Constituția României. Or, câta vreme din dovezile depuse la dosarul cauzei rezultă fără putință de tăgadă că nu s-a urmărit tergiversarea judecății, nimic nu împiedica instanța să amâne judecarea cu atât mai mult cu cât era primul termen de judecată.

Motivarea respingerii cererii de amânare prin obligația părții de a-și asigura un apărător în condițiile în care singurul consilier juridic al societății trebuia să reprezinte societatea într-o altă cauză, aspect dovedit așa cum reține însăși instanța de fond, este fără suport legal.

2) Sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. intră și încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "căile extraordinare de atac pot fi exercitate și concomitent, în condițiile legii. Recursul se judecă cu prioritate." Instanța a procedat la judecarea cererii de revizuire încălcând regula judecații prioritare a recursului; față de Sentința nr. 258/02.12.2015 societatea a exercitat concomitent cu cererea de revizuire și calea de atac a recursului. Apreciază că încălcând dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. civ. instanța a pronunțat o sentință nelegală prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

3) O altă încălcare a regulilor de procedură ce intră sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. o reprezintă încălcarea de către instanța de fond a regulilor de procedură stabilite de art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) C. proc. civ., așa cum acestea sunt preluate și se reflectă în art. 509 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Dispozițiile de mai sus transpun două principii fundamentale ale procesului civil regăsite în art. 9 alin. (2) C. proc. civ. (dreptul de dispoziție al părților) și art. 22 alin. (6) (rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului).

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.: "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților". Potrivit art. 22 alin. (6) "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Principiile definite mai sus stau la baza reglementării căii de atac a revizuirii fiind suportul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar această normă legală reprezintă expresia acestor principii și sancțiunea ce intervine în cazul încălcării lor.

Instanța a respins cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 258/02.12.2015 reținând următoarea motivare: "revizuenta a învestit instanța de fond cu contestație vizând anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014 privind soluționarea contestației sale în considerarea încălcării de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispozițiilor art. 216 C. proc. fisc. A solicitat, de asemenea reclamanta-revizuentă anularea aceleiași Decizii nr. 401/12.12.2014 în considerarea încălcării dispozițiilor art. 107 C. proc. fisc. S-a solicitat totodată și anularea Deciziei de impunere nr. x/10.09.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/10.09.2014 întocmite de AJFP".

Se observă, practic, că instanța de fond a fost învestită cu cererea de anulare a Deciziei nr. 401/12.12.2014 în temeiul motivelor de nelegalitate anterior expuse și nu cu capete de cerere diferite, determinând obiect diferit al acțiunii. (...)

Cazul de revizuire invocat de către revizuentă constă în faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere (minus petita), asupra unui lucru cerut. Or, în prezenta cauză instanța de fond a fost investită cu o cerere în anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014, cerere asupra căreia s-a pronunțat în sensul respingerii sale ca neîntemeiată.

Motivul de revizuire invocat în cererea soluționată prin Sentința nr. 109/21 aprilie 2016 este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1, ipoteza de minus petita; la baza invocării acestui motiv de revizuire stă aprecierea că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut în sensul că din cuprinsul Hotărârii nr. 258/02.12.2015 rezultă că instanța nu a cercetat toate capetele de cerere care făceau obiectul acțiunii și a omis astfel să soluționeze toate cererile formulate prin acțiune ceea ce atrage incidența în cazul de față a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Din analiza acțiunii deduse judecății rezultă că prima solicitare formulată a vizat în mod exclusiv anularea ca nelegală a Deciziei nr. 401/12.12.2014 privind soluționarea contestației depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare nu și a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală deoarece motivul de nelegalitate invocat vizează doar Decizia nr. 401/12.12.2014. Anularea acestei decizii pe considerentele invocate ar fi condus la emiterea unei noi decizii de către ANAF, iar celelalte două capete de cerere formulate de societatea noastră ar fi rămas fără obiect.

Al doilea capăt de cerere a vizat atât anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014 cât și a Deciziei de impunere nr. x/10.09.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/10.09.2014 întocmite de AJFP deoarece, constatarea de către instanța de fond a încălcării dispozițiilor art. 107 C. proc. fisc. s-ar fi repercutat atât asupra deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală cât și asupra deciziei de soluționare a contestației.

Admiterea acestui capăt de cerere ar fi condus la rămânerea fără obiect a capătului de cerere subsecvent.

În final s-a solicitat anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014 pentru încălcarea art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. și reluarea soluționării pe fond a cauzei, solicitare incompatibilă cu celelalte două capete de cerere.

Având în vedere cele de mai sus recurenta apreciază că solicitările formulate au avut obiecte diferite și temeiuri juridice diferite, iar efectele obținute în urma admiterii acestor capete de cerere erau și acestea diferite.

Prin urmare consideră că este vorba despre mai multe capete de cerere subsecvente; indiferent însă cum sunt denumite pretențiile formulate prin acțiune apreciază că nu se poate susține că instanța s-a pronunțat asupra a tot ceea ce s-a cerut.

Atât din Sentința civilă nr. 258/02.12.2015 cât și din Sentința nr. 19/27.01.2016 rezultă că instanța nu a avut în vedere solicitările formulate de societate prin primele 2 capete de cerere, nicăieri nu se face măcar o trimitere la obiectul diferit al cererilor și la temeiul diferit al acestora; nu numai că instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor dar nici măcar în motivarea Sentinței nr. 258/02.12.2015 nu face trimitere la dispozițiile art. 216 și art. 107 C. proc. fisc. invocate și detaliate pe larg în cuprinsul acțiunii.

În mod greșit a reținut instanța că:

"în prezenta cauză instanța de fond a fost învestită cu o cerere în anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014" în condițiile în care una dintre cererile noastre a vizat și Decizia de impunere nr. x/10.09.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. F BZ 1372/10.09.2014 întocmite de AJFP.

Intimații-pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-revizuentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților-pârâți, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Instanța de fond a fost învestită cu o cerere prin care s-a invocat cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. "instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere (minus petita), asupra unui lucru cerut.

Instanța de fond a respins cererea de revizuire reținând că, prima instanță a fost învestită cu cererea de anulare a Deciziei nr. 401/12.12.2014 în temeiul motivelor de nelegalitate expuse la punctele 1-3 și nu cu capete de cerere diferite, care să determine obiect diferit al acțiunii.

Recurenta arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de amânare a cauzei motivat de faptul că revizuenta avea "obligația să-și asigure prezența prin apărător" iar motivul invocat nu este un motiv mai presus de voința părților".

Înalta Curte constată că, la dosarului de fond se află cerere de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, prin care revizuenta S.C. A. S.A. a arătat că, cererea sa îndeplinește cerințele impuse de art. 222 C. proc. civ. în sensul că, motivul pentru care a solicitat amânarea (existența a două dosare aflate pe rolul a două instanțe diferite) este unul temeinic, neimputabil părții sau reprezentantului ei, are caracter excepțional deoarece nu au mai fost formulate alte cereri de amânare în cauză.

Acest motiv de recurs nu este întemeiat și va fi respins deoarece, caracterul excepțional al unei cereri nu poate fi interpretat prin numărul acestora, ci prin raportare la imposibilitatea de prezentare a părții din motive neimputabile părții sau reprezentantului ei.

Prevederile art. 222 alin. (1) C. proc. civ. oferă posibilitatea părții interesate de a solicita instanței amânarea judecății în vederea angajării unui apărător, însă instanța de judecată va acorda acest termen numai cu titlu de excepție și numai după verificarea îndeplinirii de parte a unor condiții și anume: existența unor motive bine întemeiate și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei, motive inexistente în cauză. Împrejurarea că societatea recurentă avea termen de judecată în aceeași zi la instanțe diferite nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința părții, aceasta putând depune diligențe pentru a-și angaja un apărător în condițiile în care consilierul juridic nu se putea deplasa la sediul uneia dintre instanței.

Printr-o altă critică circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că în mod greșit instanța a procedat la judecarea cererii de revizuire și a încălcat regula judecății cu prioritate a recursului, având în vedere că împotriva Sentinței nr. 258 din data de 02.12.2015 societatea a exercitat concomitent cu cererea de revizuire și calea de atac a recursului.

Înalta Curte constată că prin răspunsul la întâmpinare depus în dosarul de fond însăși revizuenta apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire a Sentinței nr. 258/2015, deoarece hotărârea evocă fondul, iar dispozițiile art. 459 alin. (1) C. proc. civ. care nu permit exercitarea căilor de atac extraordinare atât timp cât este deschisă calea de atac a apelului, sunt respectate, având în vedere că Sentința nr. 258/2015 nu este supusă apelului.

Or, în cazul în care revizuenta a exercitat calea de atac a recursului concomitent cu cererea de revizuire, avea posibilitatea să înștiințeze instanța de judecată despre acest demers, deoarece instanța nu are obligația verificării din oficiu a altor aspecte în afara celor prevăzute de dispozițiile art. 131 și art. 510 C. proc. civ. Or, recurenta invocă propria turpitudine în situația în care a solicitat revizuirea unei hotărâri care în materia contenciosului administrativ nu rămăsese definitivă, în condițiile art. 22 raportat la art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la motivul cererii de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că instanța nu ar fi avut în vedere solicitările formulate de societate prin primele 2 capete de cerere, obiectul diferit al cererilor și temeiul diferit al acestora.

Din analiza sentinței recurate rezultă că, în mod corect s-a reținut că cererea introductivă de instanță are un singur capăt de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014 și că temeiul motivelor de nelegalitate nu reprezintă capete de cerere distincte, ci se referă la același obiect, deoarece argumentele diferite prezentate în susținerea cererii de anulare a actului administrativ nu pot fi asimilate unor cereri distincte.

Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut instanța de fond că, prin cererea de revizuire se reiterează practic criticile aduse Deciziei nr. 401/12.12.2014 reprezentând motive de nelegalitate a acesteia, însă pe calea extraordinară de atac a revizuirii nu se poate relua cercetarea judecătorească, instanța fiind învestită a analiza întrunirea condițiilor ce reglementează cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În consecință, se reține că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurentă.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.A. Societate în faliment prin lichidator judiciar C., împotriva Sentinței nr. 109 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

GGC - NN