ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6534/2019

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016 din 08.09.2016, reclamanta Societatea A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea parțială a Deciziei nr. 1239/29.07.2016 emisă de pârât, în sensul acordării și a sumei de 4.207,2 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloare piese de schimb înlocuite la autovehiculul avariat cu nr. de înmatriculare x.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 3085 din 6 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea, a anulat parțial Decizia nr. 1239/29.07.2016, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de plată formulată de reclamantă referitoare la suma de 4.207,2 RON și a obligat pârâtul să plătească reclamantei această sumă, reprezentând despăgubiri.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea cererii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată. În motivarea recursului, arată că sentința este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond, dar și a unei interpretări superficiale și eronate a situației de fapt și a probelor administrate. Reclamanta a solicitat să fie despăgubită de FGA cu suma de 30.720 RON, reprezentând contravaloarea pieselor și a manoperei pentru reparația autovehiculului avariat. În urma instrumentării dosarului de daună, cererea de despăgubiri a fost admisă în parte, respectiv a fost respinsă pentru suma de 4.716 RON compusă din contravaloare piese neconstatate (4.207 RON) și diferență contravaloare manoperă (255 RON). Prin cererea introductivă, reclamanta a afirmat că suma neaprobată de 4.207 RON reprezintă contravaloarea unor piese fără de care autoturismul nu ar fi putut fi reparat. FGA nu preia obligațiile asigurătorului în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței asigurătorului. FGA plătește despăgubiri în baza dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment și nicidecum în baza unei răspunderi contractuale. Drept urmare, nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare. Potrivit art. 12 din Legea nr. 213/2015, instrumentarea dosarelor de daună se face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare. FGA a analizat cererea de despăgubire în baza dispozițiilor legale incidente și pe baza documentelor justificative anexate, cu ajutorul sistemului de calcul AUDATEX, care este agreat atât de unitățile reparatoare cât și de asigurători. Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât ea are doar caracter reparator și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului. FGA a analizat și a instrumentat în sistemul AUDATEX costul pieselor și al manoperei, rezultând că reclamantei nu i se cuvine întreaga sumă menționată în devizul de reparații. În raport de prevederile art. 41 și 42 din Norma ASF nr. 23/2014, se întocmește proces-verbal de constatare a pagubelor, care trebuie să cuprindă și eventualele obiecții ale părților cu privire la prejudiciile constatate și la soluțiile tehnice adoptate. Dacă la demontarea sau reparația bunului avariat rezultă și alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate inițial, se întocmește un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, de către asigurătorul RCA. În speță, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit nu se referă și la avarierea pieselor pentru care cererea de despăgubire a fost respinsă, acest proces-verbal fiind însușit fără obiecții de către reclamant. Contravaloarea pieselor neconstatate nu este cuvenită cu titlu de despăgubire, câtă vreme acestea nu au fost menționate în procesul-verbal. Așadar, la acordarea despăgubirilor în cuantum de 26.004 RON a fost avut în vedere devizul de reparație din 4.08.2015 emis de Societatea B. SRL și notele de constatare a daunei întocmite de asigurătorul C. SA.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. SRL solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de fond a aplicat în mod corect principiul reparării integrale a prejudiciului, instituit de art. 1385 C. civ. Cât privește invocarea art. 42 din Norma ASF nr. 23/2014, intimata-reclamantă a arătat în fața instanței de fond că autovehiculul a fost demontat pentru prima dată la autoritatea service autorizată x din Brașov și că acolo s-a constatat că este necesară schimbarea și a altor piese. Împrejurarea că nu s-a încheiat un proces-verbal de constatare suplimentar se datorează intrării asigurătorului în procedura falimentului. Instanța a reținut corect că procesul-verbal de constatare suplimentar nu este singurul act prin care se poate dovedi întregul prejudiciu, în acest sens fiind chiar dispozițiile art. 43 și art. 46 din Norma ASF nr. 23/2014. În cererea de recurs se susține că despăgubirea nu poate depăși cuantumul pagubei suferite. Instanța de fond a analizat în concret acest argument și a administrat și proba cu expertiză de specialitate, concluzionând că piesele neconstatate erau necesare reparării autovehiculului, respectiv întreaga contravaloare a reparațiilor cerută este corectă. Cât privește susținerile recurentei potrivit cărora nu ar prelua obligațiile asigurătorului intrat în faliment, arată că acestea nu pot fi primite câtă vreme, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări, la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale.

Procedura de soluționare a recursului Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 18.12.2019. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată următoarele: Deși, formal, recurenta-reclamantă a invocat cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., din cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs pot fi decelate numai argumente subscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că sentința recurată ar fi fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept substanțial incidente. Chestiunea litigioasă dezlegată de instanța de fond a fost aceea a neacordării sumei de 4.207 RON, cu titlu de despăgubiri pentru avarii produse autovehiculului marca x înmatriculat sub nr. x, proprietatea societății recurente-reclamante. În această privință, prin decizia FGA nr. 1239/29.07.2016, s-a constatat că suma reprezintă contravaloarea unor piese de schimb a căror avariere, respectiv necesitate de înlocuire, nu s-a constatat în urma evenimentului rutier asigurat. Instanța de fond a admis cererea reclamantei, concluzionând pe baza probatoriului cu înscrisuri și a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea autovehicule/circulație rutieră, că piesele de schimb respective au fost avariate în accidentul produs și a fost necesară schimbarea lor. Prin urmare, contravaloarea lor reprezintă prejudiciu care trebuia reparat în baza poliței RCA eliberate de asigurătorul C. SA, intrat în faliment, pe principiul reparării integrale a acestui prejudiciu, reglementat de art. 1385 din C. civ. Cât privește neconsemnarea în procesul-verbal de constatare a pagubelor produse la vehicul a avarierii pieselor respective și neîntocmirea unui proces-verbal de constatare suplimentar, instanța a reținut că un astfel de act nu este singurul prin care se poate dovedi întregul prejudiciu, conform Normei ASF nr. 23/2014 și că, în cauză, reclamanta a dovedit că schimbarea pieselor a fost necesară în urma avariilor produse autoturismului său în accidentul rutier din 28.07.2015. Înalta Curte constată că soluția se bazează pe o aplicare greșită a normelor de drept substanțial incidente. Potrivit art. 12 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 213/2015, instrumentarea de către FGA a dosarului de daună se face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractul de asigurare. Intimata-reclamantă s-a adresat asigurătorului C. SA pentru avizarea dosarului de daună. Dosarul nr. x a fost instrumentat în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie încheiat pentru vehiculul condus de persoana vinovată de producerea accidentului. Asigurătorul a procedat la constatarea avariilor, întocmind note de constatare, în aplicarea prevederilor art. 39 și 41 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Intimata-reclamantă nu a solicitat constatarea unor pagube suplimentare. Și potrivit art. 15 alin. (1) lit. h), i) și j) din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, constatarea avariilor rezultate în urma producerii evenimentului se efectuează în conformitate cu prevederile legii și ale condițiilor de asigurare, întocmindu-se proces-verbal de constatare a pagubelor, iar la cererea petentului sau a unității reparatoare, FGA efectuează constatări suplimentare ale avariilor a căror depistare nu a fost posibilă la constatarea inițială, iar rezultatele constatării sunt menționate într-un nou proces-verbal de constatare (suplimentar). Rezultă că, potrivit cadrului normativ citat, procesul-verbal de constatare a pagubelor are un rol doveditor asupra pagubelor produse prin evenimentul asigurat, pentru situația depistării ulterioare a unor alte avarii ce nu au putut fi observate la constatarea inițială (așa cum reclamanta arată că s-a întâmplat în cazul de față), Normele stabilind procedura de constatare suplimentară. În cauză, instanța de fond a stabilit că avarierea pieselor a căror contravaloare a fost respinsă de la acordarea despăgubirilor nu a fost constatată printr-un astfel de proces-verbal de constatare a pagubelor. Rolul expertizei de specialitate realizate în fond a fost acela de a servi la lămurirea împrejurării dacă respectivele piese au fost avariate în accidentul din data de 28.07.2015, adică dacă a fost necesar să fie schimbate pentru repararea avariilor produse autoturismului x cu nr. de înmatriculare x. Concluziile expertizei au fost în sensul că respectivele piese de schimb (tijă capotă motor, cârlig de prindere, aripă față dreapta, suport motor față stânga, panou suport motor stânga, jantă aluminiu față stânga) se puteau avaria în accidentul din 28.07.2015 (conform amplasării vehiculelor, dinamicii accidentului, amplorii generale a avariilor). În lipsa procesului-verbal de constatare a pagubelor suplimentare și în condițiile în care lucrarea de specialitate nu a putut stabili că în mod cert piesele au fost avariate în accidentul din 28.07.2015, nu se poate considera că reclamanta a făcut dovada prejudiciului pretins, mai exact a legăturii de cauzalitate între evenimentul asigurat și paguba pretinsă. Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea reclamantei A. SRL, ca neîntemeiată.