ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 645/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Casa Corpului Didactic Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, anularea Deciziei nr. 01/1563 din ES/22.07.2015 și a Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare în valoare de 476.257,61 RON - corecție financiară de 100%, identificat cu nr. x/05.04.2016, și respectiv x/01.04.2016 (comunicat prin Adresa x/05.04.2016, înregistrată la reclamantă sub nr. x/05.05.2016) (Anexa 2).

Totodată, a solicitat anularea Adresei nr. x/05.04.2016, înregistrată sub nr. x/05.05.2016, precum și a tuturor actelor subsecvente emise.

În subsidiar, în măsura în care s-ar fi apreciat că acțiunile/inacțiunile beneficiarului reprezintă nereguli, a solicitat reindividualizarea sancțiunilor, în sensul diminuării lor, astfel încât să fie respectat principiul proporționalității aplicării sancțiunii, conform art. 2 lit. n) și art. 17 din O.U.G nr. 66/2011.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3614 din 10 octombrie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Casa Corpului Didactic Brașov, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În principal, s-a invocat aplicarea greșita a normelor O.U.G. nr. 66/2011 în sensul reținerii acțiunilor recurentei ca fiind "neregulă", iar în subsidiar, aplicarea greșita a normelor O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu H.G. nr. 519/20014 sub aspectul individualizării corecției financiare.

Arată recurenta că, așa cum rezulta din Proiectul procesului-verbal, Raportul Autorității de Certificare (în continuare "ACP") și Plați nr. x/06.05.2015 a fost comunicat către OI POSDRU la data de 10.06.2015, suspiciunea de neregulă fiind înregistrată cu nr. OI/5462/SJCSN/10.06.2015. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, OI POSDRU avea obligația legala de organizare a activității de verificare în termen de 10 zile de la primirea sesizării, cel mai târziu la data de 21.06.2015.

Ca atare, susține recurenta, potrivit art. 21 alin. (23), termenul maxim pentru efectuarea verificării și de emitere a proceselor-verbale este de 90 de zile, termen care se calculează de la termenul maxim pentru organizarea activității - respectiv 21.06.2015; rezultă că termenul maxim de verificare și emitere a procesului-verbal, chiar calculat începând cu 22.06.2015 era 20.09.2015. În aceste condiții, susține recurenta, termenul maxim impus de dispozițiile legale pentru finalizarea verificării și emiterea procesului-verbal - cu prelungirea de 90 de zile prevăzuta de lege ca termen maxim, ar fi fost 20.12.2015 și nu 19.02.2016.

Concluzionând, în opinia recurentei, în speță au fost încălcate dispoziții legale imperative, iar verificarea efectuată cu nerespectarea termenului este nelegală, proiectul procesului-verbal astfel încheiat fiind lovit de nulitate absolută.

O altă critică vizează faptul că, deși în august 2013 a avut loc auditul Autorității de Audit de pe lângă Curtea de Conturi, CCD Brașov a solicitat în repetate rânduri acest raport, care nu le-a fost transmis, iar în ianuarie 2014, a avut loc un audit al OI POSDRU MENCS, în urma căruia au rezultat un Proces-Verbal de Constatare și o Notă de Constatare contestate, care fac parte din dosarul cu numărul x/2014 aflat pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În continuare, arată recurenta, în iunie 2014 a avut loc vizita de monitorizare la fața locului (VFL) pentru validarea Cererii de rambursare finale, verificându-se din nou, prin eșantion, fiecare cerere de rambursare și grupul țintă, ocazie în care nu s-au aplicat corecții suplimentare.

În ianuarie 2015, s-a derulat un audit al ACP, prin URS-V a OI POSDRU MENC, în urma căruia, reclamanta a primit un Proces-verbal de constatare și o Notă de constatare; în opinia titularei căii de atac, singura ipoteza în care activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare putea fi reluată, era aceea în care ar fi apărut alte date suplimentare, necunoscute la data efectuării verificărilor.

Or, autoritatea își motivează activitatea pe dispozițiile art. 31 și invocă sesizarea primită ca temei al reluării activității de verificare, însă primirea unei sesizări care nu aduce date suplimentare necunoscute la data verificărilor anterioare nu este de natură a determina reluarea activității de verificare și constatare, din punct de vedere al ordinii emiterii actelor, prin ultimul documente emis, respectiv răspunsul la contestație, OI POSDRU concluzionând că achiziția nu necesita corecții.

Ulterior, la momentul emiterii deciziei de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal contestat prin cerere, achiziției i-a fost aplicată o corecție de 100% la rambursare. Precizează recurenta și faptul că, începând cu Cererea de rambursare nr. x și până la cererea de rambursare nr. x, au fost aplicate reclamantei corecții în valoare de 10% pe contractul de închiriere spațiu, deși primele 3 cereri de rambursare nu au avut corecții pe aceasta achiziție și au fost prezentate exact aceleași documente.

În concluzie, susține recurenta, instanța de fond în mod greșit a aplicat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și a încadrat acțiunea beneficiarului ca fiind o neregulă, câtă vreme nu a existat nicio acțiune/inacțiune a beneficiarului prin care s-ar fi încălcat prevederile legale în vigoare și ale contractului de finanțare și nu există niciun prejudiciu.

Pe de altă parte, în mod greșit în opinia recurentei, hotărârea recurată califică respectivul contract de închiriere ca fiind inform, argumentând ca acesta nu prevede chiar unul dintre elementele principale ale unui contract de locațiune imobiliară și anume identificarea imobilului închiriat, iar simpla trimitere la documentațiile de atribuire din cadrul procedurii de achiziție publică, nu este suficientă. Sancțiunea aplicată și menținută prin hotărârea recurată este, în opinia recurentei, excesivă și în totală contradicție cu H.G. nr. 509/2014 și cu principiul proporționalității sancțiunii administrative, astfel cum acesta este consfințit de O.U.G. nr. 66/2011.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare pe calea căreia a solicitat respingerea recursului, în principal ca nemotivat și în subsidiar, ca nefondat.

În susținerea incidenței dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat intimatul faptul că motivele invocate de care recurenta-reclamantă nu ar putea fi încadrate în vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute la art. 488 C. proc. civ., întrucât acestea sunt, practic, o reiterare a argumentelor prezentate în fondul cauzei, că simpla nemulțumire a recurentei-reclamante față de soluția instanței de fond, fără a indica o critică anume, nu poate fi asimilată unei reale motivări a recursului.

Cu privire la criticile ce fac obiectul recursului, intimatul a susținut caracterul nefondat al acestora, arătând că nerespectarea termenelor de emitere a procesului-verbal de constatare a neregulilor nu poate fi sancționată cu nulitatea procesului-verbal astfel încheiat, ci poate atrage doar sancțiuni pentru personalul vinovat de săvârșirea abaterii.

Pe de altă parte, deficiențele constatate ar fi avut în vedere alte date în ceea ce privește achiziția "servicii de închiriere sediu" care au atras aplicarea de corecții astfel că, în această situație, era permisă reverificarea, nefiind incident principiul autorității de lucru judecat, întrucât nu există un act administrativ prin care organul de control să fi analizat noile elemente care constituie obiectul verificării în cadrul respectivei suspiciuni de nereguli.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: "(…) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Lipsa acestor motive sau neîncadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. sunt sancționate cu sancțiunea nulității, potrivit dispozițiilor art. 489 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate despre care face vorbire dispoziția legală anterior menționată se referă, în primul rând, la indicarea considerentelor pentru care partea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, lipsa acestora atrăgând sancțiunea menționată.

Sub aspectul temeiului de drept procesual, se reține că partea are obligația de a indica, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de nelegalitate pe care le apreciază că sunt incidente, însă este suficientă indicarea considerentelor pentru care hotărârea recurată este apreciată a fi nelegală, încadrarea în drept a acestora, într-unul dintre motivele de la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., putând fi făcută chiar de către instanța de control judiciar, din oficiu.

În prezenta cauză, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a indicat și argumentat aspecte care pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 6 C. proc. civ. referitoare la pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a normelor de drept material și, respectiv, nemotivarea sau motivarea defectuoasă a sentinței, motive de nelegalitate indicate în debutul cererii de recurs, astfel că instanța de control judiciar poate trece la analiza incidenței acestora.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepția nulității, în baza prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, se constată că un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurentă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă și contradictorie a hotărârii primei instanțe.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, deși recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin motivele formulate, acest motiv nu a fost dezvoltat, iar din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-și găsească incidența în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este, însă, fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 și urmează a-l admite, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Din perspectiva situației de fapt se reține că, între reclamantă și pârât, s-a semnat contractul de finanțare nerambursabilă, cu titlul "Dezvoltarea Competențelor Personalului didactic și didactic auxiliar de conducere din sistemul de învățământ preuniversitar - COMPENDIU", cod SMIS - 22489 al cărui Beneficiar este Casa Corpului Didactic Brașov.

OI POSDRU MENCS a procedat la constatarea unei suspiciuni de neregulă, având la bază Raportul Autorității de Certificare și Plată (ACP) nr. 654039/06.05.2015, conținând constatări cu implicații financiare în ceea ce privește contractul de finanțare x aferent proiectului "Dezvoltarea competențelor personalului didactic auxiliar de conducere, din sistemul de învățământ preuniversitar - Compendium", cod SMIS 22489.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare contestat în prezenta cauză, a fost stabilită în sarcina Beneficiarului, o creanță de plată în sumă de 376.243,50 RON reprezentând cheltuieli cu chirie sediu și cheltuieli cu serviciile de catering. Împotriva măsurilor stabilite în titlul de creanță, reclamanta a formulat contestație administrativă ce a fost respinsă prin Decizia nr. 1563/22.07.2016, ulterior învestind instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea acestor acte administrative, inclusiv a acestei din urmă decizii.

Prin cererea introductivă de instanță, dar și prin motivele de recurs, reclamanta-recurentă a invocat, printre altele, faptul că organul de control a încălcat dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 privitoare la efectuarea unei noi activități de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Potrivit acestui text de lege, activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi relevată de aceeași sau de altă structură de control, prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora.

Prima instanță a reținut că acest motiv de nelegalitate nu ar fi întemeiat întrucât, în speță, ar fi fost aduse elemente noi prin scrisoarea standard de informare a Beneficiarului referitoare la cererea de rambursare nr. x și ar fi fost avute în vedere alte date în ceea ce privește achiziția "servicii de închiriere sediu", astfel, deficiențele constatate în cadrul analizării cererii de rambursare s-ar fi referit la lipsa Notei justificative cu privire la stabilirea ponderilor factorilor de evaluare, lipsa declarațiilor de confidențialitate și imparțialitate, privilegiul acordat ofertantului fără motivarea punctelor acordate.

În cadrul recursului, cu privire la acest motiv de nelegalitate a actelor contestate, recurenta a invocat greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât sesizarea ACP nu putea fi încadrată în ipoteza prevăzută de art. 31, pentru că nu au existat date suplimentare cu privire la achiziția serviciilor de închiriere care să poată fi premisa unei noi verificări a contractului de închiriere.

Din analiza probelor administrate, Înalta Curte constată că această critică este fondată, fiind de natură să conducă la reformarea sentinței, pentru argumentele ce urmează:

În urma verificării de către autoritate a cererii de rambursare și a documentelor anexate acesteia, recurenta Casa Corpului Didactic Brașov a fost informată cu privire la motivele care au stat la baza diminuării de către organismul financiar a cheltuielilor solicitate prin respectiva cerere.

Ulterior, la începutul anului 2014, organismul intermediar a desfășurat o vizită de monitorizare pentru validarea cererii finale, verificându-se fiecare dintre cererile de rambursare anterioare, fără a se constata corecții suplimentare.

După o perioadă de un an, în luna ianuarie 2015, în urma unei sesizări, Autoritatea de certificare și plată a derulat un audit în urma căruia a fost întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/3284/SJCSN/05.04.2016 și Nota de constatare.

Este de reținut faptul că, în momentul în care organismul intermediar a verificat documentele care au stat la baza Cererii de rambursare nr. x și a decis aplicarea unei corecții de 10% pentru achiziția de închiriere spațiu (corecția a fost contestată de către beneficiar), în urma acestui demers, prin răspunsul la Contestația nr. 01/5539/SVPH/07.06.2016, organismul intermediar a admis contestația și a stabilit faptul că reclamanta este îndreptățită să solicite rambursarea acestor cheltuieli, aplicarea acestei corecții nefiind legală.

Cu toate acestea, privitor la aceleași aspecte din cadrul aceleiași achiziții, prin emiterea procesului-verbal de constatare nereguli contestat în prezenta cauză, organismul intermediar a stabilit prin două documente succesive, concluzii diferite cu privire la aceeași procedură de achiziție, în legătură cu aceleași aspecte.

Instanța de fond s-a limitat la a înlătura acest motiv de nelegalitate pentru faptul că deficiențele constatate ar fi avut în vedere "alte date" ce au atras aplicarea de corecții prin actul contestat în prezentul dosar, fără a se identifica și a se analiza care ar fi acele noi date de natură să justifice reluarea verificării și încadrarea acestei acțiuni în limitele de legalitate prevăzute de dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011.

În acest context, este întemeiată susținerea recurentei în sensul că raportul de audit întocmit de APC nu putea constitui temei valabil pentru verificarea aceleiași proceduri de achiziție, datele suplimentare impuse de art. 31 trebuind a se referi, așa cum rezultă din economia textului de lege citat, la procedura de achiziție în sine și nu la activitatea organismului intermediar.

Nu este lipsit de semnificație nici faptul că acest aspect nu a fost combătut în niciun fel de către niciuna dintre intimatele-pârâte prin întâmpinarea la recurs, față de această critică, limitându-se la a sublinia legalitatea sentinței în ceea ce privește nereținerea, cu privire la aspectul în discuție, a unei autorități a lucrului judecat.

În considerarea argumentelor expuse, este fără putere de tăgadă că, având în vedere împrejurarea că nu au fost identificate date suplimentare cu privire la achiziția serviciilor de închiriere care să probeze condiția premisă a unei noi verificări a procedurii încheierii contractului de închiriere spațiu, aspect verificat anterior și nesancționat (ca urmare a înlăturării, în urma contestării, a corecției stabilită inițial), organismul intermediar a făcut o aplicare greșită în cauză a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, soluția sa fiind, în mod nelegal menținută de către instanța de fond, context care atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Față de soluția de admitere a recursului în urma analizei acestui motiv de recurs care va conduce la reformarea în tot a sentinței recurate, Curtea nu va mai proceda la analiza celorlalte critici invocate, de asemenea, în baza motivului de casare anterior citat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de argumentele expuse, în raport de dispozițiile art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, reținând cauza spre rejudecare, va admite în tot acțiunea introductivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de reclamanta Casa Corpului Didactic Brașov împotriva Sentinței nr. 3614 din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea.

Anulează Decizia nr. 01/1563 din ES/22.07.2015 și Procesul-verbal nr. x/05.04.2016 și respectiv nr. x/01.04.2016, emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - NN