ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6442/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.12.2016 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice emiterea pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare, în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

De asemenea, au solicitat acordarea și plata, începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o noua tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011 și emiterea ordinelor de salarizare prin care să se țină cont, în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date, precum și emiterea pentru fiecare dintre reclamanți a unor noi ordine de salarizare prevăzute de art. 8 alin. (2) din Capitolul VIII al Legii 284/2010, astfel încât nivelul indemnizației de bază cuvenite subsemnaților să includă efectiv și majorările de 5%, 2% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, cu toate consecințele.

Prin Sentința nr. 1640 din 5 mai 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Cluj și a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de aceștia în consecință, a respins excepția lipsei de obiect invocată de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondată, a admis cererea reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Tribunalul Cluj, obligând pârâtul Ministerul Justiției să emită noi ordine de salarizare în mod legal, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia Curții Constituționale a României nr. 794/2016 și Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017, ținând cont de vechimea în muncă, promovarea, majorările salariale și să dispună plățile aferente corespunzătoare începând cu data de 09.04.2015 prin ordonatorul terțiar Tribunalul Cluj.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că, începând cu data de 1.01.2010, modalitatea de calcul a salariilor personalului în cauză s-a realizat potrivit anexei nr. VI/1 la Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice care nu are în vedere majorările de 5%, 2%, respectiv 11% acordate conform O.G. nr. 10/2007 prin hotărâri judecătorești.

În opinia recurentului, nefiind criticată modalitatea de salarizare începând cu 1.01.2010, criticile reclamantului trebuiau respinse ca inadmisibile.

Cu referire la perioada 1.08.2016 - 1.10.2016, a arătat că, în conformitate cu Ordinul MJ nr. 219/C/1.02.2017, intimații-reclamanți au primit indemnizații majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, așa încât este nejustificată obligarea Ministerului Justiției de a emite ordine prin care să le fie recalculată indemnizația de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, chiar dacă aceștia dețineau hotărâri judecătorești prin care li s-au acordat majorările salariale de 18% anterior datei de 01.10.2016, întrucât, pe de o parte, nu existau indemnizații de încadrare majorate care erau efectiv în plată, iar pe de altă parte, decizia Curții Constituționale nu are efecte retroactive.

În privința diferențelor salariale solicitate și acordate de instanța de fond, recurentul-pârât a arătat că, pe de o parte raportul obligațional care are ca obiect plata drepturilor salariale se desfășoară între intimații-reclamanți și instanța unde funcționează, iar pe de altă parte, acordarea drepturilor salariale pentru perioada anterioară emiterii ordinelor criticate este lipsită de temei legal.

Prin întâmpinarea depusă la data de 1.09.2017 intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat menținerea sentinței recurate în ceea ce privește soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

Prin rezoluția completului investit cu soluționarea cauzei a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică fără a mai parcurge procedura de filtrare a recursului având în vedere Hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Intimații-reclamanți au investit instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 8 cu referire la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat emiterea pentru fiecare reclamant, începând cu data de 9.04.2015, a noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a creșterilor salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Soluționând cauza, curtea de apel a admis cererea reclamanților în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Tribunalul Cluj și a obligat Ministerul Justiției să emită noi ordine de salarizare în raport de Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Ordinul MJ nr. 219/C/1.02.2017, ținând cont de vechimea în muncă, promovarea, majorările salariale și să dispună plățile aferente corespunzătoare începând cu data de 9.04.2015 prin ordonatorul terțiar Tribunalul Cluj.

Această soluție nu este însușită de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situației de fapt.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță a soluționat cauza fără să lămurească pe deplin împrejurările de fapt, limitându-se la preluarea în cuprinsul hotărârii a unor referiri ample la decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în recursul în interesul legii (Decizia nr. 25/2011) sau de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 23/2015), precum și la decizii ale Curții Constituționale - Decizia nr. 794/2016.

Înalta Curte reține că instanța de fond nu a analizat susținerile recurentului-pârât Ministerul Justiției care a învederat că a îndeplinit obligațiile care îi incumbau cu privire la emiterea noilor ordine de salarizare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, fiind avute în vedere și dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 potrivit căreia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare trebuie să includă majorările stabilite prin hotărârile judecătorești și să fie aceleași pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale.

În contextul arătat, soluția primei instanțe este lipsită de suport probator în absența oricărei trimiteri la înscrisurile pe care se întemeiază, împrejurare ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei, de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre părți.

În raport de motivele sus reținute, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să valorifice toate susținerile și apărările părților din proces, să analizeze întregul material probator administrat în cauză în vederea lămuririi pe deplin a situației de fapt, inclusiv sub aspectul calității procesuale pasive a recurentului-pârât pe capătul de cerere privind obligarea sa la plata diferențelor salariale restante din perspectiva dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 potrivit cu care calitatea de ordonator principal de credite nu cuprinde și obligația de plată a diferențelor salariale restante, ci numai de a dispune toate măsurile care se impun în vederea asigurării în bugetele proprii ale instanțelor a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței nr. 1640 din 5 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2019.

GGC - GV