ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1468/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 667 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1183 A din 23 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului, în esență pentru următoarele motive:

Instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs prin care contestatoarea a invocat faptul că în rejudecare, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 din vechiul C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate a arătat faptul că, în rejudecarea cauzei, instanța de apel nu a respectat dispozițiile instanței de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., potrivit cărora:

"În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

În cuprinsul deciziei de casare, Înalta Curte a trasat în mod clar limitele rejudecării cauzei, stabilind că singura problemă de drept care trebuie dezlegată este aceea dacă, în prezenta cauză, repartizarea beneficiilor rezultate din executarea lucrărilor conform contractului nr. xa/27.07.2009 a fost efectuată în conformitate cu procentele stabilite prin actul adițional nr. x/29.03.2010 sau nu, și în funcție de acest fapt, dacă reclamanta este îndreptățită la restituirea sumei solicitate prin acțiune.

Rezultă fără echivoc faptul că instanța de casare a confirmat puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2012, stabilind că instanța de rejudecare trebuie să verifice doar dacă beneficiile din întregul contract de asociere au fost împărțite conform actului adițional nr. x, iar în urma acestei verificări, instanța să determine dacă suma ce face obiectul cauzei îi revine contestatoarei.

Instanța de casare a dezlegat, obligatoriu pentru instanța de rejudecare, că recurentei îi revine procentul din beneficii prevăzut de actul adițional nr. x și, în acest context, dreptul de a-i fi restituite sumele achitate contrar cuantumului acestor procente.

Cu toate acestea, curtea de apel, ca instanță de rejudecare, nu a ținut cont de limitele casării, cu consecința interpretării eronate a contractului de asociere împreună cu actele adiționale, pronunțând astfel o decizie nelegală.

Contrar celor reținute de instanța de rejudecare, instanța de casare a dat o altă interpretare actului dedus judecății, contrară atât voinței reale a părților, cât și dezlegărilor instanței de casare, interpretare care lipsește de efecte juridice voința părților înscrisă în actul adițional nr. 2.

Față de dispozițiile clare ale deciziei de casare, curtea de apel nu putea să mai analizeze aspectele referitoare la aplicabilitatea actului adițional nr. x, ci trebuia doar să verifice dacă au fost respectate procentele stabilite de părți prin acest act adițional, respectiv dacă pârâta este obligată să restituie sumele încasate care nu au acoperire în lucrări efectuate de aceasta.

Conform actelor de la dosarul cauzei, rezultă că este vorba despre acordul părților cu privire la împărțirea beneficiilor rezultate din contractul de asociere, iar aceste beneficii erau reprezentate de prețul contractului nr. xa/27.07.2009, iar nu despre decontarea pe parcurs a lucrărilor sau despre aplicarea unei cote de participare la beneficii și pierderi, raportat la anumite etape ale efectuării lucrărilor.

Prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat faptul că instanța de apel trebuie să stabilească cu exactitate situația de fapt, din care să rezulte ce lucrări au fost realizate efectiv de către intimata-pârâtă înainte de încheierea actului adițional nr. x din 29.03.2010.

Conform literaturii de specialitate, cu privire la dispozițiile alin. (1) ale art. 315 din vechiul C. proc. civ., prima regulă enunțată în această materie vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta și cu privire la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care le face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate, astfel cum s-a decis în mod constant și de jurisprudență.

Aceste aspecte au fost invocate prin motivele de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în analiza motivelor de recurs formulate, nu a analizat în cuprinsul considerentelor criticile referitoare la încălcarea de către curtea de apel a dispozițiilor art. 315 din vechiul C. proc. civ., limitându-se la a afirma că "în rejudecare Curtea de Apel a analizat raporturile juridice potrivit regulilor răspunderii contractuale."

Motivarea instanței trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea acesteia, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile contestatoarei.

De asemenea, în cuprinsul motivării, instanța trebuia să analizeze fiecare motiv de recurs, apărările părților, probele care au fost administrate, motivele pentru care unele dintre acestea au fost reținute iar altele au fost înlăturate, textele de lege pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită.

Instanța de recurs avea obligația de a se pronunța în mod strict asupra motivului de recurs formulat, în sensul de a aprecia temeinicia și legalitatea acestuia și de a motiva în mod explicit respingerea sa ca nefondat.

Pentru o apreciere completă a motivului contestației în anulare prevăzut de art. 318 teza finală din C. proc. civ. este imperios necesar să se facă distincție între motive și argumente.

Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres și limitativ de art. 304 din C. proc. civ.).

În concluzie, în speță, instanța de recurs nu a arătat care sunt considerentele pentru care a înțeles să respingă motivul de recurs prin care a invocat faptul că în rejudecare, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 din vechiul C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 318, art. 319 alin. (2) C. proc. civ., precum și celelalte dispoziții legale aplicabile.

Intimata S.C. PAFS S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, motivat de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a detaliat respingerea motivului de recurs invocat de către contestatoare la pag. 8 și 9, astfel că nu se poate considera că instanța a omis să se pronunțe asupra acestuia.

Contestatoarea a formulat concluzii scrise, prin care a reiterat motivele arătate în cerere.

Excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare urmează a fi unită cu fondul cauzei. Condiția de admisibilitate în cazul contestației în anulare speciale vizează doar obiectul cererii, în sensul că pe calea ei se poate urmări numai desființarea hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs. Având în vedere argumentele invocate de intimata S.C. PAFS S.R.L. în susținerea acestei excepții, Înalta Curte constată că acestea vizează fondul contestației în anulare, motiv pentru care acestea vor fi avute în vedere la soluționarea cererii.

Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că prin decizia nr. 667 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1183 A din 23 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Instanța de recurs a reținut că unul din motivele de recurs, vizează faptul că instanța a ignorat dispozițiile obligatorii ale instanței de casare cu privire la problema ce trebuie dezlegată. Astfel, a dat o altă interpretare actului dedus judecății, contrară atât voinței reale a părților, cât și dezlegărilor instanței de casare, interpretare care lipsește de efecte juridice voința părților înscrisă în actul adițional nr. x După ce concluziile raportului de expertiză au demonstrat faptul că PAFS nu a executat lucrările pretinse, instanța de apel reține o altă concluzie pe baza unor supoziții ale acesteia și ale unor interpretări greșite a actelor deduse judecății.

Înalta Curte a învederat că, față de dezlegarea dată de instanța de recurs referitor la corecta calificare a cererii de chemare în judecată, prin decizia de casare s-a statuat că problema de drept ce se impune a fi dezlegată este aceea dacă în prezenta cauză repartizarea beneficiilor rezultate din executarea lucrărilor conform contractului nr. xa din 27 iulie 2009 a fost efectuată în conformitate cu procentele stabilite prin actul adițional nr. x din 29 martie 2010 sau nu, și în funcție de acest fapt, dacă recurenta-reclamantă este îndreptățită la restituirea sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Acțiunea în pretenții a recurentei-reclamante se întemeiază pe răspunderea contractuală. Potrivit contractului de asociere în participațiune și contractului de lucrări nr. 17546a din 27 iulie 2009 au fost stabilite lucrările pe care trebuia să le execute fiecare dintre părți, iar prin actul adițional nr. x din 23 octombrie 2009 s-au stabilit noile cote de participare la profit și pierderi.

La data emiterii facturii fiscale nr. x din 21 decembrie 2009, precum și la data la care reclamanta-recurentă a efectuat plățile aferente, era în vigoare actul adițional nr. x, care stabilea noile cote de participare la profit și pierderi. Astfel, prin plata efectuată recurenta-reclamantă a acceptat existența obligației pe care aceasta o avea ca urmare a efectuării lucrărilor de către pârâta-intimată. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta-intimată are obligația să restituie sumele achitate motivat de faptul că a intervenit un act ce a schimbat cotele de participare la profit și pierderi, act ce nu poate produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor.

S-a reținut în mod corect de către curtea de apel că nu sunt întrunite în cauză condițiile răspunderii contractuale. Actul adițional prin care se diminuează cota de participare a pârâtei-intimate nu poate retroactiva și nu poate fi aplicat unor situații deja finalizate sub prevederile contractuale anterioare.

Curtea de apel a analizat atât condițiile cerute pentru plata nedatorată, dar și cele privind răspunderea contractuală, respectiv pretențiile ce decurg din executarea contractului de asociere. Pentru promovarea unei acțiuni în restituirea unei plăți nedatorate, trebuie să se probeze existența condițiilor esențiale în vederea producerii efectelor plății nedatorate, respectiv: existența unei plăți, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să fie făcută din eroare. În speță, a existat o plată parțială în executarea unei obligații ce izvora din contract. Această plată nu a fost făcută din eroare, factura nu a fost contestată, iar plățile au fost efectuate pentru lucrările executate în temeiul contractului de asociere.

Factura nr. x din 21 decembrie 2009 a fost emisă la momentul în care era în vigoare actul adițional nr. x din 23 octombrie 2009 la contractul de asociere în participațiune, astfel că s-a respectat cota de 33,08% din rezultatul financiar și a avut ca temei lucrările efectuate de pârâta-intimată pe baza contractului de asociere.

Actul adițional nr. x din 29 martie 2010 la contractul de asociere în participațiune prevede o cotă de participare a pârâtei-intimate S.C. PAFS S.R.L. la rezultatele financiare de 6,56%. Acest act adițional modifică în mod substanțial condițiile de desfășurare ale unui contract cu executare succesivă și în niciun caz nu poate avea efecte retroactive.

Orice modificare într-un contract a cărui executare se întinde în timp nu poate produce efecte retroactive, având în vedere faptul că rezultatele deja produse și încheiate sunt supuse normelor convenționale existente la momentul producerii lor. Părțile nu au prevăzut în mod expres faptul că actul adițional nr. x din 29 martie 2010 va produce efecte retroactive, astfel că intervenția unui act adițional ulterior nu poate afecta raporturile executate sub condițiile stabilite de clauzele anterioare, în vigoare la data acelor fapte juridice.

Așa fiind, instanța de apel nu a interpretat greșit actele juridice deduse judecății și nici nu a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Nu se poate reține că pârâta-intimată prin semnarea actului adițional nr. x recunoaște faptul că nu a executat lucrările, respectiv nu și-a îndeplinit obligațiile, câtă vreme acestea erau deja executate și achitate prin plățile efectuate de către recurenta-reclamantă la data de 29 decembrie 2009, 30 decembrie 2009 și 1 februarie 2010.

În ceea ce privește expertiza efectuată în dosarul nr. x/2012, este de reținut pe de o parte că aceasta este o probă administrată într-un alt litigiu în care pârâta-intimată nu a fost parte, iar în al doilea rând, aprecierea probelor nu constituie un motiv de nelegalitate care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta face critici raportat la situația de fapt reținută de instanța de apel însă în mod corect a reținut aceasta că nu există niciun motiv pentru care recurenta-reclamantă a semnat actul adițional nr. x și a efectuat plăți în baza acestuia, iar ulterior susține că pârâta-intimată nu și-a executat obligațiile ce-i reveneau din contract.

Prin încheierea actului adițional nr. x din 29 martie 2010 nu se poate ajunge la restituirea pretențiilor executate în temeiul actului adițional nr. x din 23 octombrie 2009.

Față de aceste considerente, curtea de apel a reținut în mod corect faptul că nu sunt întrunite nici condițiile necesare pentru restituirea unei plăți nedatorate și nici condițiile răspunderii contractuale, astfel că în cauză nu există nici un motiv de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea deciziei recurate.

Potrivit art. 318 din vechiul C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând sau admițând numai în parte recursul, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a din același cod, trebuie îndeplinite următoarele condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs și această omisiune să se fi produs din greșeală, textul referindu-se la omisiuni esențiale și involuntare în raport cu situația existentă la dosar în momentul pronunțării hotărârii.

Din aceste dispoziții ale legii rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestații în anulare este condiționată de omisiunea instanței de a se pronunța asupra unuia din motivele recursului, după cum rezultă expres din conținutul textului legal citat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, constată că la judecarea recursului au fost analizate toate motivele invocate de recurentă, nefiind posibilă o nouă analizare a acestora pe calea contestației în anulare.

Argumentele în susținerea motivelor invocate au fost grupate de către instanța de recurs, arătându-se foarte clar, prin raționamente expuse pe larg în paginile 8 și 9 ale deciziei atacate, care sunt considerentele pentru care s-a apreciat că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 315 din vechiul C. proc. civ.

Nemulțumirea contestatoarei cu privire la modul în care au fost soluționate motivele sale de recurs și motivată decizia contestată sub acest aspect nu poate duce la deschiderea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate de art. 317 și art. 318 din C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte constatând neîndeplinite condițiile art. 318 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 667 din 10 aprilie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2017.