ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1367/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1367/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30.07.2015, sub nr. x/2017, reclamanta Universitatea Politehnica București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea pârâtei la plata debitului în cuantum de 28.348,33 RON, reprezentând prefinanțare nededusă de la Partenerul A., în cadrul proiectului x, cu titlul "Restructurarea sistemului de practică productivă a studenților din învățământul tehnic superior - TRIPOD", cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1301 pronunțată la 10 aprilie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei Judecătoriei Sectorului 1 București, secția Civilă.
În argumentarea acestei soluții, curtea de apel a reținut, în esență, că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect un act administrativ tipic sau asimilat, pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci este o acțiune civilă având ca obiect capete de cerere evaluabile, competența revenind astfel judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) coroborate cu cele ale art. 123 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 4549/2017 din 08 iunie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reținându-se în esență, că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, având în vedere că reclamanta este, ca natură juridică, o autoritate a administrației publice centrale fiind sub coordonarea Ministerului Educației Naționale.
S-a mai reținut caracterul de act administrativ al contractului de finanțare și că acordului de parteneriat îi sunt aplicabile aceleași dispoziții legale conform art. 2.2 din respectivul acord, motiv pentru care în conformitate cu art. 10
1
din Legea nr. 554/2004, competența materială revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.
Competența materială este reglementată de norme de ordine publică și, având caracter absolut, părțile nu pot deroga de la aceste norme.
Normele de competență materială sunt stabilite sub aspect procesual după obiectul, valoarea sau natura cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi soluționate în concret de o anumită categorie de instanțe judecătorești.
Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În speță, Înalta Curte reține că reclamanta a învestit instanța de judecată cu o cerere având ca obiect pretenții în cuantum de 28.348,33 RON, rezultate din acordul de parteneriat încheiat între reclamantă și pârâtă.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că la data de 31.08.2010, între Universitatea Politehnica din București, în calitate de Partener Principal, și A., în calitate de Partener Național 4, s-a încheiat Acordul de Parteneriat, în vederea derulării contractului de finanțare x/31.08.2010. A mai arătat reclamanta că potrivit art. 5 alin. (1) din contractul de finanțare și acordului de parteneriat, A. a primit ca prefinanțare suma de 65.872,77 RON, însă aceasta nu a venit cu documente de plată decât în cadrul cererii de rambursare nr. x, 4 și 5, nu a depus documente financiar-contabile la cererea finală, astfel încât beneficiarul, respectiv Universitatea Politehnică din București, a fost în imposibilitate de a recupera diferența necheltuită din totalul prefinanțării primite de partenerul 4 A..
În raport cu dispozițiile legale evocate, Înalta Curte constată că în litigiul dedus judecății, reclamanta nu a învestit instanța cu o cerere care să aibă ca obiect analiza legalității și temeiniciei unui act administrativ în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care să emane de la o autoritate a administrației publice centrale și care să atragă competența materială de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel, potrivit art. 10 din lege.
Totodată, este de observat că pârâta A. nu a fost parte a contractului de finanțare nr. x din 31.08.2010 iar acțiunea în regres formulată de beneficiar cu privire la obligații asumate de parteneri prin acordul de parteneriat nu este supusă normelor de competență specifice raportului juridic principal, izvorul obligațional dintre pârâtă și reclamantă fiind acordul încheiat ce nu poate fi asimilat unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Așadar, în raport cu natura și obiectul cauzei, pretenții civile în cuantum de 28.348,33 RON, în temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., competența materială și teritorială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 1 București.
Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2017.