ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5899/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 decembrie 2016 sub număr de Dosar x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând anularea Deciziei nr. JF 15448 din 28 noiembrie 2016 prin care s-a dispus reținerea avansului în sumă de 700 de euro, inclusiv a penalităților de întârziere, de la lt. A., încadrat la U.M. X, restituirea tuturor sumelor reținute; cu cheltuieli de judecată.

În procedura de regularizare, la data de 13 ianuarie 2017, s-a înregistrat la dosar cerere modificatoare/precizatoare prin care partea reclamantă a arătat că înțelege să modifice capetele 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, solicitând anularea Deciziei nr. JF16512 din 20 decembrie 2016 prin care s-a dispus reținerea avansului în suma de 520 de euro, inclusiv a penalităților de întârziere, de la lt. A., încadrat la U.M. X, restituirea tuturor sumelor reținute în baza Deciziei nr. JF16512.

În motivare, partea reclamantă a arătat că la data de 20 decembrie 2016 i-a fost comunicată Decizia JF 16512 prin care a fost anulata Decizia nr. JF 15448 din 28 noiembrie 2016 și prin care s-a dispus reținerea avansului nejustificat în sumă doar de 520 euro, inclusiv penalități de întârziere începând cu data de 31 octombrie 2016 și până la data recuperării sumei. Reclamantul a mai arătat că restul considerentelor rămân neschimbate.

Prin Sentința nr. 1636 din 5 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca nefondată.

Împotriva Sentinței nr. 1636 din 5 mai 2017 a declarat apel reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.

Instanța la termenul când s-a judecat pricina a recalificat calea de atac în recurs, apreciindu-se că aceasta se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.Analiza cererii de recurs

S-a susținut în cererea de recurs faptul că în mod greșit a stabilit instanța de fond ca: "incumbă reclamatului să demonstreze faptul utilizării sumelor primite cu titlul de indemnizație de cazare în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de locuirea temporară în statul în care fusese trimis. Or, dl. A. nu a prezentat niciun document justificativ privind cazarea sa la locul misiunii din Italia, fie că acesta intervenise într-una dintre locațiile recomandate de organizatorul străin, fie într-un alt spațiu, lista de hoteluri trimisă rezultând a fi fost opțională. De altfel, necesitatea justificării destinației date sumei în discuție a fost cunoscută reclamantului prin punerea la dispoziția sa, sub semnătura a instrucțiunilor privind efectuarea plaților cu numerar și gestionarea avansurilor pentru plățile în numerar.

Astfel, în momentul întocmirii raportului de plecare în misiune externă, pentru primirea avansului în valută aferent indemnizației de cazare, structura financiar contabilă impune (fără a fi în conformitate cu H.G. nr. 518/1995 și O.G. nr. 119/1999 sau fără a avea norme interne aprobate) trecerea unui asterisc în subsolul paginii cu mențiunea că "la justificarea avansului se vor prezenta documente justificative pentru indemnizația de cazare", lucru în totală neconcordanță cu H.G. nr. 518/1995, art. 12, alin. (2) care spune că "Justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepția celor reprezentând indemnizația de deplasare, se face pe bază de documente și se aprobă de către conducătorii unităților trimițătoare." doresc a sublinia aici distincția între: termenul de "documente", care, în cazul meu, se materializează prin Raportul cu nr. x din 29 august 2016 și care este definit de către DEX ca fiind un "Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație." și termenul de "document justificativ", definit de către OMFP nr. 2634/2015 privind documentele financiar contabile ca fiind un document "care stă la baza înregistrărilor în contabilitate (în jurnale, fișe și alte documente contabile, după caz), în care se consemnează operațiunile economico-financiare, în momentul efectuării lor". Facturile sunt incluse de către Nomenclator în categoria documentelor justificative. În concluzie, includerea facturilor de cazare sub incidența termenului de "documente" este nepotrivita, deoarece ele sunt clar definite ca fiind "documente justificative" și nu fac obiectul art. 12, alin. (2) al H.G. nr. 518/1995.

În instrucțiunile SMFT, referitoare la efectuarea plăților cu numerar și gestionarea avansurilor pentru plățile în numerar, care trebuie luate la cunoștință înainte de plecarea în misiunea externă, sunt făcute mențiuni, din nou, cu privire la prezentarea facturilor pentru cazare la întoarcerea din misiune, în neconcordanță, din nou, cu H.G. nr. 518/1995, art. 12, alin. (2);

Există o rezoluție a Direcției pentru Relația cu Parlamentul și Asistentă Juridică (DRPAJ) pe un aviz al unei deplasări efectuate în străinătate, la o dată ulterioară deplasării părții în misiune, anexată la dosar, în care se menționează că "în ceea ce privește nota de subsol, referitoare la justificarea avansului din Anexa nr. 2 a raportului mai sus-menționat, precizăm că această operațiune trebuie să se facă cu respectarea prevederilor art. 12, alin. (2) al Capitolului V din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, care stipulează: Justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepția celor reprezentând indemnizația de deplasare, se face pe bază de documente și se aprobă de către conducătorii unităților trimițătoare.". DRPAJ face mențiunea ca indemnizația de deplasare se acorda pe baza de documente nu pe baza de documente justificative(definite conform OMFP 2634/2015);

Aceste susțineri nu sunt justificate.

Astfel, recurentul-reclamant motivează nedepunerea tuturor documentelor justificative prin prisma modificării aduse art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 518/1995, prin H.G. nr. 582/2015, care, în prezent, are următorul conținut:

"(2) Justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepția celor reprezentând indemnizația de deplasare, se face pe bază de documente și se aprobă de către conducătorii unităților trimițătoare; în cazul cheltuielilor medicale este necesar și avizul policlinicii de specialitate."

Această modificare, așa cum reiese din Nota de fundamentare la H.G. nr. 582/2015 este adusă de către legiuitor în scopul fluidizării procesului de decontare, fără a mai fi necesară îndeplinirea condiției de aprobare a acestor documente, nefiind însă menționat nimic în legătură cu posibilitatea de a nu returna sumele neutilizate în scopul cazării.

La punctul 7. Secțiunea 4 se precizează în mod expres faptul că aplicarea actului normativ nu conduce la majorarea cheltuielilor publice.

Este evident că acordarea plafonului maxim fără returnarea sumelor destinate în scopul acoperirii cheltuielilor de cazare neutilizate în acest scop ar duce la creșterea cheltuielilor publice.

Definirea cheltuielilor de cazare în H.G. nr. 582/2015 este făcută la art. 5 lit. A) punctul b), astfel:

"prin cheltuieli de cazare se înțelege, pe lângă tarifele sau chiria plătite, și eventualele taxe obligatorii pe plan local, precum și costul micului dejun, atunci când acesta este inclus în tarif"

Totodată, acordarea plafonului maxim al indemnizației de cazare în condițiile în care organizatorul informează în scris asupra posibilității cazării la tarife mult inferioare constituie o încălcare a art. 21 alin. (8) din Legea nr. 500/2002, act normativ de rang superior hotărârii de Guvern.

Din interpretarea coroborată a art. 5 alin. (1), art. 9, art. 12 și art. 13 din H.G. nr. 518/1995, Curtea de Apel București a constatat în mod corect că, deși indemnizația de deplasare prezintă potrivit art. 12 din H.G. nr. 518/1995 un regim derogatoriu față de sumele în valută acordate cu titlu de avans, totuși este necesar ca inclusiv aceasta să rezulte că a servit scopului deplasării, adică în cauza de față achitării cazării personalului trimis în străinătate.

În acest din urmă sens, ansamblul dispozițiilor H.G. nr. 518/1995, și îndeosebi art. 13 și 14 din acest act normativ indică faptul că sumele în valută folosite în alte scopuri se recuperează, art. 5 alin. (1) lit. A) stabilind obligația beneficiarului de a cheltui indemnizația de cazare cu acest titlu, implicând în caz contrar, lipsa de temei legal a încasării sale.

Astfel deși personalul în discuție primește o indemnizație de deplasare în cazul trimiterii sale în străinătate, indemnizație alcătuită din diurnă și cheltuieli de cazare, totuși aceasta din urmă își găsește scopul în necesitatea plății cheltuielilor de cazare, ceea ce înseamnă că aceasta nu va mai fi justificată atunci când beneficiarul nu poate demonstra că a suportat vreun fel de cheltuieli pentru a locui temporar în țara respectivă.

Susținerea pleacă de la premisa că art. 12 din H.G. nr. 518/1995 se interpretează în sensul că nu ar trebui justificat faptul cheltuirii indemnizației de cazare pentru asigurarea condițiilor de locuit are ca și consecință o abatere de la principiile unei bune gestiuni financiare, respectiv eficiență, eficacitate și economicitate potrivit O.G. nr. 119/1999, republicată, având ca și consecință transformarea unei sume acordate cu destinație indemnizație de cazare într-o formă de remunerație neprevăzută de norma juridică în beneficiul angajatului respectiv.

În aceste condiții, îi revenea recurentului - reclamant să demonstreze faptul utilizării sumelor primite cu titlu de indemnizație de cazare în vederea acoperii cheltuielilor impuse de locuirea temporară în statul în care fusese trimis. Or, acesta nu a prezentat niciun document justificativ privind cazarea sa la locul misiunii din Italia.

Cât privește așa zisa rezoluție a unei direcții interne din cadrul M.A.p.N privind o destinație între termeni "documente și documente justificative".

În speța de față a aceasta nu apare ca justificată, de altfel astfel de sofisme fiind mai degrabă specifice altui gen de instituții.

Ca de altfel și faptul că avizul nefavorabil nu este semnat de către Șeful SMFT din acea perioadă, caracterul de document oficial emis de către persoane juridice de drept public nefiind îndeplinit.

Evident că asemenea aserțiuni trebuie dovedite, ceea ce recurentul nu a făcut deși sarcina probei în revenea, mai mult nu s-a indicat niciun text de act normativ incident. Totodată, în cauză este vorba despre un aviz intern față de care nu se impune vreo procedură de felul celei indicate.

În aceste condiții, în raport de argumentele invocate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 1636 din 5 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2019.

GGC - LM