ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 249/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la data de 30 septembrie 2008, contestatorii A., B., A. fiu și C. au solicitat, în contradictoriu cu intimații D., SOCIETATEA CIVILĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI "E." și F., ca, pe baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța, să se constate nulitatea procesului-verbal din 18 septembrie 2008 întocmit de executorul judecătoresc F. și împrejurarea că titlul executoriu nu are la baza niciun titlu de proprietate pentru apartamentul situat în imobilul din București, str. x, fostă Câmpia Turzii, nr. 7.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, 373

1

, 399 alin. (2) și art. 405 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1576 din 4 noiembrie 2008, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând incidența dispozițiilor art. 400 alin. (1), art. 373 alin. (2) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 188/2000.

Împotriva sentinței au declarat recurs contestatorii arătând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. care atrag competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin decizia civilă nr. 959 din 21 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-A civilă a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, reținând că cererea formulată vizează titlul executoriu, respectiv sentința civilă nr. 1576/2008 a Tribunalului București, fiind astfel incidente dispozițiile art. 400 alin. (2) teza I C. proc. civ.

După casarea cu trimitere, Tribunalul București, având în vedere decizia de casare prin care s-a stabilit că actul de sesizare a instanței este o contestație la titlu și nu contestație la executare propriu-zisă, în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., a respins contestația la titlu, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 328 din 1 martie 2011.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 182 din 15 februarie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a admis acțiunea formulată de reclamantul G. în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, A., B., A. fiu și C. și a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. x.

A apreciat instanța că în condițiile art. 399 teza II, art. 400 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., se pot formula cereri privind înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executor, dar nu se poate pune din nou în discuție fondul cauzei ca o consacrare a principiului lucrului judecat, potrivit art. 1202 C. civ.

Tribunalul a constatat că motivele invocate de contestatori se referă la chestiuni de fond care au fost deja cercetate atât cu ocazia constituirii titlului executoriu, cât și cu ocazia exercitării căilor de atac și că într-o asemenea contestație nu se pot repune în discuție și administra probe pentru a se combate situații de fapt soluționate cu ocazia judecării procesului de fond în care s-a pronunțat hotărârea pusă în executare.

Referitor la celelalte motive ale contestației care au vizat nulitatea procesului-verbal din 18 septembrie 2008 întocmit de executorul F., prescripția punerii în executare a titlului executoriu, lipsa cererii de executare, lipsa dovezii de mandatar sau reprezentant al persoanei D., cât și cele referitoare la persoana acestuia (dacă este sau nu decedat), tribunalul a constatat că aceste motive vizează de fapt contestația la executare propriu-zisă consacrată de art. 399 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

S-a reținut că, având în vedere decizia de casare prin care s-a stabilit, cu forța obligatorie, că obiectul cererii îl reprezintă o contestație la titlu, tribunalul fiind competent numai sub acest aspect, motivele ce au avut în vedere executarea silită propriu-zisă au fost înlăturate de la examinare, considerându-se că nu se încadrează în dispozițiile art. 399 alin. (1) teza II C. proc. civ., referitoare la contestația la titlu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, la data de 5 aprilie 2011, contestatoarea B., în nume personal și în calitate de reprezentant convențional al contestatorilor A., A. fiu și C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond, admiterea contestației, astfel cum a fost formulată.

Recurenții au arătat că, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sentința este lovită de nulitate din perspectiva neexaminării capătului 3 de cerere privind contestația la executare întrucât nu a fost pusă în discuție și nu a fost analizată susținerea privitoare la titlu ce se execută, respectiv sentința civilă nr. 182/2002 a Tribunalului București. Au considerat recurenții că titlul pus în executare este lovit de nulitate întrucât are la bază sentință judecătorească caducă ce nu a fost pusă niciodată în executare fiindcă, la rândul ei, nici ea nu se baza pe vreun act de proprietate.

S-a arătat că sentința este lovită de nulitate întrucât nu constată nulitatea "titlului" dată fiind nedeținerea posesiei imobilului de către defunctul D., în contradictoriu cu recurenții care dețin posesia din anul 1991, acesta neavând vreodată titlu de proprietate pentru acest apartament.

În ședința publică de la data de 3 mai 2011, Curtea s-a considerat legal învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 328/2011, aspect care a fost contestat de către titulara căii de atac, aceasta susținând că recalificarea nu s-a făcut procedural în sensul că dosarul a fost repartizat unui complet de apel, deși exercitase recurs.

Cu referire la calificarea și înregistrarea căii de atac, Curtea a reținut că potrivit art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a CSM, astfel cum a fost modificat, repartizarea cauzelor se face în mod aleatoriu în sistem informatizat, prin programul ECRIS, sau prin metoda sistemului ciclic, dacă repartizarea în sistem informatic nu se poate realiza din motive obiective, o singură dată.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins cererea de suspendare a judecății formulată de apelanta-reclamantă B. în temeiul art. 244

1

alin. (1) C. proc. civ. și, având în vedere împrejurarea că, după închiderea dezbaterilor apelanta-reclamantă a formulat verbal cerere de recuzare, a amânat pronunțarea la data de 13 noiembrie 2012 și a înaintat dosarul completului imediat următor în vederea soluționării cererii de recuzare.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 14 noiembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins cererea de recuzare, ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia nr. 416 A din 20 noiembrie 2012, a respins, ca nefondat apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței nr. 328 din 1 martie 2011 a Tribunalului București.

Împotriva încheierii din 6 noiembrie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie au formulat recurs reclamanții B., A., A. fiu și C..

Recurenții-reclamanți își subsumează criticile motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea încheierii atacate și pe cale de consecință, anularea deciziei nr. 416 A/2012 a Curții de Apel București, dat fiind faptul că a avut la bază o încheiere nulă.

Criticile recurenților se referă la încălcarea procedurii față de faptul că intimata H. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta nu a înțeles să formuleze cerere de introducere în cauză, la încălcarea dreptului recurenților de a declara recurs separat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a judecății cauzei conform art. 244

1

C. proc. civ. până la judecarea dosarului nr. x/2012 și la faptul că soluția în cauză a fost pronunțată de o instanță recuzată la momentul pronunțării.

Înalta Curte, examinând încheierea recurată, constată că recursul este inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 244

1

alin. (1) C. proc. civ. asupra suspendării procesului instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecății procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Din economia articolului precitat rezultă că nu sunt supuse căii de atac a recursului încheierile prin care s-a respins cererea de suspendare, ipoteză în care se situează speța.

Conform art. 268 C. proc. civ. încheierile care preced hotărârea și care au ca finalitate pregătirea soluționării pricinii sunt încheieri premergătoare.

Consecința logică și directă a reglementării art. 268 alin. (2) C. proc. civ. este aceea că încheierile premergătoare nu pot fi atacate decât odată cu fondul, făcând corp comun cu decizia finală, fiind astfel supuse căii de atac numai odată cu aceasta.

În plus, este de subliniat că încheierile susceptibile de a forma, în mod separat, obiectul exercitării căilor de atac sunt expres și limitativ prevăzute de lege.

Întrucât în speță încheierea recurată a fost atacată în mod distinct și nu odată cu decizia prin care a fost soluționat fondul cauzei, față de faptul că regimul juridic al acestei încheieri nu o situează în sfera de reglementare a dispozițiilor speciale prevăzute de legiuitor care permit atacarea în mod separat a încheierilor premergătoare înainte de desesizarea instanței, prin hotărâre finală, recursul este inadmisibil.

În considerarea celor ce preced, recursul va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge recursul declarat de reclamanții B., A., A. fiu și C. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 februarie 2017.