ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 961/2017

Asupra cauzei de

față constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 105 din 29 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă,

s-a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A.,

în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin primarul

general, Statul Român prin B. București și C. - decedat.

În

considerentele hotărârii s-a reținui că,

prin acțiunea înregistrată

inițial la data de 13 martie 2008, pe rolul Judecătoriei sectorului 6

București, sub nr. x/303/2008, reclamantul A. a chemat în judecată pe

pârâții C., Municipiul București și Statul Român prin D.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate

că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului

situat în București, compus din teren în suprafață de 1.124 mp

și construcția existentă pe acesta.

Prin

sentința civilă nr. 368 din 19 ianuarie 2010, pronunțată de

Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, în Dosarul

nr. x/303/2008, instanța a anulat cererea de chemare în judecata, ca

insuficient timbrată.

Împotriva

acestei sentințe reclamantul a declarat apel criticând soluția

instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin

Decizia civilă nr. 486/A din 16 aprilie 2010, pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/303/2008,

s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului

6 București; s-a anulat sentința civilă nr. 368 din 19 ianuarie

2010; s-a constatat competența materială de soluționare a cauzei

ca fiind a Tribunalului și a fost înaintată cauza serviciului

Registratură pentru repartizare aleatorie.

Cauza

a fost astfel înregistrată la data de 03 februarie 2010 în fond, pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2010,

Excepțiile

invocate și puse în discuție la termenul din 6 mai 2008 au fost

găsite nefondate de tribunal, cu motivarea că potrivit sentinței

nr. 14466/2011 a Judecătoriei sectorului 2, irevocabilă - filele 50

-51, Statul Roman prin D. este moștenitor legal al defunctei E., urmarea a

declarării vacante a moștenirii acesteia. în aceasta calitate, acest

parat poate formula apărările privind câștigarea

proprietății de către reclamant împotriva unuia din

coproprietarii terenului - E.

Reclamantul

a formulat acțiunea pentru constatarea dreptului de proprietate împotriva

pârâților coproprietari, interesul fiind dobândirea dreptului de

proprietate m exclusivitate; actele de vânzare - cumpărare sunt titlu de

proprietate pentru cota parte cuvenita pârâților din teren și din

construcție, ca moștenitori ai lui F., fără a

consfinți un drept de proprietate în patrimoniul reclamantului -

moștenitor al lui C., potrivit sentinței nr. 5794/2004 a

Judecătoriei sectorului 6, filele 13 -15. Pentru aceste considerente s-a

reținut că excepția lipsei de interes nu este întemeiată.

în

privința calității procesuale a Municipiului București,

tribunalul a reținut că Municipiul București, poate

răspunde pretențiilor reclamantului în temeiul art. 26 din Legea nr.

18/1991, având In vedere că obiectul acțiunii îl formează

dreptul de proprietate asupra unui teren și ca aceste bunuri intra în

proprietatea municipiului, în caz de moștenire vacantă.

În

privința cadrului procesual pasiv, tribunalul a reținut ca potrivit

sentinței civile nr. 4607/1958 - fila 8, și G. - menționată

și în evidentele fiscale potrivit răspunsului Primăriei sectorului

6 - filele 242 - 243 - poate pretinde cota parte din imobil. Succesiunea

acesteia nu a fost lămurită, G. fiind menționată și în

publicația de vânzare din 1965 - fila 195. în temeiul drepturilor

succesorale, cota parte a acesteia ar fi putut reveni autorului reclamantului -

fiu al acesteia, potrivit cererii de chemare în judecată și potrivit

certificatului de deces de la fila 77, dar nu s-a tăcut o atare

susținere și nu exista probe în legătură cu preluarea

drepturilor succesorale privind succesiunea lui G.

În

privința identificării imobilului, tribunalul a reținut că

expertul H. (raport - filele 158 - l 64) a menționat adresă, iar

expertul I. (raport filele 141-145) a identificat imobilul la adresă. În evidentele

fiscale, autorul reclamantului a figurat ca și contribuabil plătitor

al impozitelor și taxelor aferente imobilului.

Cu

privire la stăpânirea în fapt a autorului reclamantului, tribunalul a

reținut că aceasta este o detenție precară.

Potrivit

sentinței din 1958, acesta stăpânea In fapt imobilul, dar era și

reprezentant legal al celuilalt coproprietar C. - reprezentat ulterior în

proces de J. - potrivit încheierii din 31 octombrie 1959 - filele 125 - 126. în

sentința s-a reținut expres ca autorul reclamantului este „posesor de

fapt ai averii și se folosește de aceleași acte de care se folosesc

și pârâții"- G. și C. Reținerile au fost

menționate având în vedere ca în dosarul din 1958 autorul reclamantului a

formulat o cerere de intervenție pretinzând o cota de 14 din imobil, ca

moștenitor legal al defunctului, cerere respinsă.

în

data de 23 martie 1967 E. a înregistrat o cerere expresă pentru

rectificările din evidentele fiscale - fila 262. Modificarea a fost

făcută, în 1973 a figurat înscris C., pentru plata impozitului pe

garaj, însă, potrivit adresei de la fila 88, dosar Tribunal București

impunerea pe numele autorului reclamantului s-a tăcut din nou începând cu

anul 1999. Potrivit înscrisurilor de la filele 126 -133, autorul reclamantului

a plătit impozitul pentru teren și construcție și în

perioada 1972 - 1976, dar aceste plăți nu sunt probe suficiente

pentru a considera o posesie sub nume de proprietar, de vreme ce în

evidențe figurau titularii dreptului de proprietate potrivit

sentinței din 1958.

Tribunalul

a reținut așadar că stăpânirea In fapt a imobilului de

către autorul reclamantului este una „prin îngăduința

proprietarului", în condițiile art. 1853 C. civ. nefiind probat

că acesta a înțeles să posede în contra adevăraților

proprietari, ci ca reprezentant legal al fiului său - C., sau ca

moștenitor al mamei sale G. - coproprietar. G. este menționată

în publicația de vânzare din 1965 ca având aceeași adresa cu cea a

imobilului - de la acea data. Ca și persoana aflata în stăpânirea

imobilului în considerarea drepturilor unor coproprietari acesta nu poate

pretinde o posesie utilă., aptă să ducă la dobândirea

proprietății în temeiul art. 1847 C. civ. în perioada 1967-1999, nu

s-a putut reține nici stăpânirea imobilului în mod public în

condițiile art. 1852 C. Civ, potrivit celor reținute anterior cu

privire la înregistrările privind plata contribuțiilor fiscale.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. apreciind că

tribunalul a pronunțat o soluție greșită pe fondul cauzei.

Prin Decizia

nr. 716/A din data de 31 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și familie,

apelul

reclamantului a fost respins, ca nefondat.

În

esență, instanța de apei a reținut că reclamantul nu a

reușit să dovedească intervertirea posesiei în contra fostei

proprietare a Vi din teren și casă E. și a

comoștenitorilor G. și C.

pentru restul de La martorii nerelatând nici un aspect referitor la modalitatea

prin care autorul reclamantului și-a manifestat elementul animus

față de coproprietarii imobilului și nici momentul când a

intervenit aceasta.

De

asemenea, nu s-a dovedit că autorul reclamantului C. a transformat

detenția precară reținută prin sentința civilă

nr. 4607/1958 într-o posesie utilă și sub nume de proprietar, în

condițiile în care la data de 23 martie 1967, prin cererea

înregistrată, E. a depus la Administrația Financiara sentința

civilă nr. 12625/1955 pronunțată în 31 octombrie 1959 și Decizia

civilă nr. 49 din 7 ianuarie 1960 a Tribunalului Capitalei prin care s-a

dispus ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de

1.224 mp și construcție a numiților E., G. și minorul C.,

operând astfel» modificarea rolului fiscal pentru adresa x.

Potrivit

relațiilor comunicate instanței la data de 26 mai 2009 - fila 242

dosar fond., a rezultat că din anul 1973 a figurat în evidențele fiscale,

C. în str. x, însă în prezent la rolul fiscal din str. x nu există

rol fiscal deschis pentru nici o persoană, iar în str. x figurează C.

cu teren de 1.156 mp și construcție, însă sub acest număr

poștal se află o proprietate de stat cu o suprafață totală

de 4.268 mp, suprafață ce include cei 1.156 mp menționați

anterior.

Aceste

mențiuni din rolul fiscal au indus ideea că plățile se

referă la alt teren decât cel în litigiu, de vreme ce imobilul în litigiu

nu a trecut niciodată în proprietate statului.

Confuzia

referitoare la numărul poștal al imobilului, coroborată cu

neconcludența depozițiilor martorilor, inclusiv cea audiata în apel,

care nu are cunoștință decât de situația Imobilului din

anul 1999, a făcut imposibilă convingerea instanței că autorul

reclamantului a intervenit detenția precară în posesie utilă

și că a transmis-o în aceiași maniera reclamantului.

Nefondată

s-a considerat și susținerea potrivit căreia instanța a

greșit când a respins proba cu cercetarea la fața locului, pentru

că, în raport cu raportul juridic dedus judecății și a

chestiunii juridice supuse discuției, o astfel de probă nu aducea

nici o lămurire, nefiind utilă în soluționarea cauzei.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel, reclamantul A. a formulai recurs invocând în

drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La

termenul de judecată din 8 iunie 2017. Înalta Curte a invocat din oficiu

excepția tardivități! declarării recursului, pe care o va

analiza cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., urmând a o admite pentru considerentele ce succed:

Conform

art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la

comunicarea hotărârii, dacă

legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ.,

neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea

oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage

decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel

sau când partea dovedește că

a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În

speță, decizia instanței de apel a fost comunicată

recurentului reclamant la data de 19 decembrie 2016, iar cererea de recurs a

fost depusă la data de 3 martie 2017, cu depășirea termenul

legal de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Recurentul

reclamant în combaterea excepției tardivității recursului a

arătat că acesta este declarat în termen, întrucât, comunicarea

hotărârii nu i s-a făcut la adresa indicată prin cererea de

apel, lipsind numărul străzii, iar termenul de 15 zile curge de ta

data la care partea a luat cunoștință, respectiv de la data

foto-copierii hotărârii.

Această

susținere nu este fondată, pentru că verificând în dosarul

instanței de apel comunicarea hotărârii, se constată că

aceasta s-a făcut reclamantului în sectorul 3, București, deci pe

procesul verbal de predare apărând și numărul imobilului ca

fiind 9, iar la dosar nu se află nici o cerere din partea reclamantului,

prin care să se ti solicitat xeroxarea hotărârii și comunicarea

acesteia.

În consecință,

având în vedere că recurentul pârât nu a făcut dovada depunerii

recursului promovat în termenul legal de 15 zile de la comunicare, în

condițiile în care procesul verbal al comunicării deciziei recurate

îndeplinește, în raport de prevederile art. 100 alin. (3) C. proc. civ.,

toate cerințele legale pentru validitatea sa, făcând astfel să

declanșeze curgerea termenului de recurs, față de prevederile

art. 103 alin. (1), raportat la art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge, ca tardiv, recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 716/A din

data de 31 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 08 iunie 2017.