ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2016

Decizia nr. 961/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 mai 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a IIl-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro (2.188.900 lei), reprezentând contravaloarea imobilului situat în București, sectorul 1, compus din teren în suprafață de 400 mp, imposibil de restituit în natură, după cum atestă dispoziția nr. 6364 din 05 octombrie 2006 emisă de primarul general al Municipiului București. În drept au fost invocate Constituția României, Legea nr. 10/2011, legislația Curții Europene a Drepturilor Omului.

La termenul de judecată din data de 08 octombrie 2012, s-a depus o cerere modificatoare și completatoare a acțiunii în ceea ce privește cadrul procesual activ, în sensul că în locul reclamantului B., va figura D. - soția supraviețuitoare a defunctului notificator E., conform certificatului de moștenitor din 3 noiembrie 2010. La data de 13 mai 2013, reclamantele au formulat o cerere precizatoare prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Statului Român, prin F., G. și H., precum și obligarea acestora la plata sumei totale de 500.00 euro, sub forma titlurilor de despăgubire reprezentând contravaloarea determinată la valoarea de piață a imobilului imposibil de restituit în natură.

F. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a secției civile a Tribunalului București, excepția prematuri tații acțiunii și excepția de inadmisibilitate a solicitării de stabilire a despăgubirilor. La termenul de judecată din data de 9 septembrie 2013, reclamantele au depus la dosar o cerere prin care au arătat că solicită obligarea pârâtului Statul Român, prin I. la plata sumei de 880.150 lei reprezentând contravaloarea imobilului solicitat, precum și a sumei de 385.418 lei reprezentând dobânda legală. Prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014, instanța a respins excepția necompetenței funcționale a secției civile a Tribunalului București, invocată de reclamante.

Prin sentința nr. 1650 din 09 decembrie 2014, Tribunalul București, secția a lIl-a civilă, a admis excepția de prematuritate și a respins, ca prematur introdusă, acțiunea precizată, formulată de reclamantele A. și D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin I. - fostă F. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că dispoziția nr. 6364 din 05 octombrie 2006 emisă de primarul general al Municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 400 mp, situat în București, sectorul 1 și s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, însoțită de documentația aferentă, a fost înaintată către G. în vederea plăți i despăgubirilor, fiind constituit în acest sens Dosarul nr. x/CC.

Tribunalul a reținut că procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 165 din 16 mai 2013, care la art. 34 alin. (1) prevede că dosarele care au fost înregistrate la Secretariatul F., vor fi soluționate în cadrul unui termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii, fiind exceptate dosarele de fond funciar ce vor fi soluționate în cadrul unui termen de 36 de luni. Având în vedere prevederile legale sus-menționate, tribunalul a admis excepția de prematuritate și a respins acțiunea precizată formulată de reclamante ca prematur introdusă. Împotriva sentinței tribunalului, reclamantele au declarat recurs. La termenul de judecată din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel București a calificat calea de atac formulată de reclamante ca fiind apel pentru considerentele menționate în încheierea de ședința de la acel termen.

Prin Decizia nr. 513/A din 28 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinței nr. 1650 din 09 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat sentința apelată și, rejudecând cauza, a respins acțiunea precizată și completată, ca inadmisibilă, Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că tribunalul a făcut în mod nelegal aplicarea în cauză art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în raport de obiectul cererii modificate, și a admis excepția prematurității, soluționând cauza fără a intra în judecata fondului.

Având în vedere că prin cererea de apel reclamantele au solicitat expres evocarea fondului, instanța de apel a admis apelul și, rejudecând cauza, a analizat, în legătură cu fondul pricinii, inadmisibilitatea acțiunii modificată, pe care a invocat-o la termenul de judecată din 22 iunie 2015. S-a reținut că în raport de obiectul acțiunii, astfel cum a fost modificată, și de dispozițiile legale speciale reprezentate de Legea nr. 165/2013 care reglementează procedura administrativă de valorificare, de către persoana îndreptățită, a unei creanțe împotriva statului reprezentate de dispoziția de propunere a măsurilor reparatorii prin echivalent, sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 27/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casația și Justiție, secțiile unite în recurs în interesul legi, potrivit cărora „Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct "împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional Ia Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile". În concluzie, reținând că prin acțiunea modificată,

reclamantele tind la valorificarea dispoziției nr. 6364 din 05 octombrie 2006 emisă de primarul general al Municipiului București pe cale directă, în afara procedurii administrative prevăzute de legea specială, instanța de apei a respins acțiunea ca inadmisibilă. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel reclamante au declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 ianuarie 2016. În ședința publică din 31 martie 2016, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția tardivității recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând recursul în raport de excepția de tardivitate invocata din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: Prealabil analizării oricărei chestiuni, Înalta Curte, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, și anume, 3 mai 2012, raportat la data intrării în vigoare a N.C.P.C., respectiv, 15 februarie 2013 cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 24 N.C.P.C. conform cărora „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc.

civ. de la 1864. Faptul că reclamantele și-au modificat obiectul acțiunii la 13 mai 2013, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedura civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 nu determină aplicarea noilor dispoziții procedurale care reglementează un termen mai mare de exercitare a căii de atac cum susține apărătorul recurentelor reclamante cu ocazia dezbaterilor. Potrivit art. 24 din Legea nr. 134/2010, dispozițiile legii noi de procedură se aplică număr proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, modificarea unei acțiuni introduse conform C. proc. civ. de la 1864 nu determină și schimbarea legii de procedură aplicabile. Procesul început sub C. proc. civ.

de la 1864 rămâne guvernat de acest cod până Ia epuizarea tuturor căilor de atac și rămânerea irevocabilă a hotărârii indiferent de modificările de acțiune formulate. Referitor la excepția de tardivitate invocată, din oficiu, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei cai de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. În speță, potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele 39-40 din dosarul instanței de apel, Decizia nr. 513/A din 28 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost comunicată recurentelor reclamante la data de 30 decembrie 2015, iar calea de atac a recursului a fost declarată prin poștă la data de 28 ianuarie 2016, potrivit plicului conținând motivele de recurs aflat la fila 15 din dosarul de recurs. Potrivit legii, termenul de recurs s-ar fi împlinit pe data de 15 ianuarie 2015, într-o zi de vineri.

Cum recursul a fost declarat la data de 28 ianuarie 2016, se constată că recurentele reclamante au încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece au formulat recursul cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de textul menționat. În consecință, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a căii de atac legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantele D. și A., ambele prin mandatar J. împotriva Deciziei nr. 513/A din 28 octombrie 2015 a Curții de Apei București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2016.