ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 233/2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 531/R din 18.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Lugoj în contradictoriu cu pârâta intimată Administrația Bazinală de Apă Banat, împotriva deciziei civile nr. 1430/12.12.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2017, având ca obiect acțiune în anulare, fără cheltuieli de judecată în recurs.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare reclamanta S.C. A. S.A. Lugoj, întemeiată în baza art. 503 (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a interpretării de către instanța de recurs a prevederilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind C. proc. civ., având în vedere: art. 7 (3) și art. 9, din Legea 76/2012.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 752/R din 4 noiembrie 2019, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul S.C. A. S.A., referitor la interpretarea dispozițiilor art. 7, alin. (1) și (3) și a art. 9 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 și a respins contestația în anulare formulată de contestatorul S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 531/R/18 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2017 în contradictoriu cu intimata Administrația Bazinală de Apă Banat.

Împotriva acestei decizii S.C.A. S.A. a declarat recurs cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale privind referitor la interpretarea dispozițiilor art. 7, alin. (1) și (3) și a art. 9 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010.

În susținerea cererii de recurs, recurenta a arătat, în esență, că instanța nu a respectat prevederile Legii nr. 47/1992 prin art. 29 alin. (1), deși a invocat îndeplinirea tuturor celor 4 condiții.

În opinia recurentei Curtea de Apel Timișoara s-a exprimat la general, fără să motiveze și s-a pronunțat prin decizia civilă nr. 752/R din 04.11.2019 asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, deși legea prevede minuta încheierii ca fiind obligatorie.

În continuarea susținerii cererii de recurs, recurenta a prezentat mai multe hotărâri ale Curții Constituționale ce privesc alte cauze.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge recursul, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei pronunțate în soluționarea contestației în anulare.

În legătură cu obiectul prezentei căi de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta susține, în esență, că cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate dispozițiilor art. 7, alin. (1) și (3) și a art. 9 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Din analiza acestui text de lege rezultă că una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale impune ca excepția de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7, alin. (1) și (3) și a art. 9 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei, întrucât, așa cum corect s-a reținut, instanța de recurs nu a ajuns la analiza motivelor de casare invocate de către recurenta S.C. A. S.A., ci a respins ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut că, obiectul excepției de neconstituționalitate poate fi doar o lege sau o ordonanță, ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei și oricare ar fi obiectul.

Așadar, prevederile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea cauzei, situație în care excepția de neconstituționalitate apare ca lipsită de pertinență.

Având în vedere că pentru excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale menționate nu este îndeplinită condiția legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul S.C. A. S.A. privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7, alin. (1) și (3) și a art. 9 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în decizia civilă nr. 7502/R din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă este nefondat, urmând a fi respins.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. Lugoj împotriva deciziei civile nr. 7502/R din 4 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2020.