ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1011/2020

Asupra recursurilor formulate în cauză, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj, la 26 mai 2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanta A. S.A., a formulat, în contradictoriu cu Administrația Bazinală de Apă Banat, plângere contravențională, prin care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/23.04.2017.

Prin sentința civilă nr. 578/2019 din 5 martie 2019, pronunțată de Judecătoria Lugoj, s-a respins plângerea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT ș.a.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel, iar prin decizia civilă nr. 92/NLP/A din 11 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepția nulității procesului-verbal nr. x/25.04.2017, invocată de apelanta-reclamantă și s-a respins cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 578/05.03.2019 și împotriva încheierii din data de 16.01.2018, pronunțate de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Bazinală de Apă Banat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

În ședința publică din 23 septembrie 2019, reclamanta a formulat cerere de recuzare a completului R1, în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 2 coroborate cu art. 45 C. proc. civ.

Prin încheierea din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respinsă cererea de recuzare a completului de judecată R1.

Prin decizia nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă.

La 7 noiembrie 2019, reclamanta a formulat recurs nemotivat, împotriva deciziei nr. 751/R din 4.11.2019, în ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

La 15 noiembrie 2019, recurenta a depus la dosar cerere de recurs împotriva încheierii civile din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum și cerere de recurs împotriva omisiunii instanței de a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate invocată.

În motivare, în ce privește recursul îndreptat împotriva încheierii din 10.10.2019 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, recurenta învederează că a formulat cerere de recuzare doar față de unul dintre judecătorii din complet, care a mai soluționat și dosarul nr. x/2019, cu obiectul contestație în anulare. Totodată, solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., întrucât este interzis unui judecător să stabilească dispoziții general obligatorii în cazurile supuse judecății.

În ce privește recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, cu privire la omisiunea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, recurenta învederează că instanța de apel era obligată să admită sau să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere, nu printr-o decizie. Totodată, arată că obligația de a se pronunța asupra sesizării subzista indiferent dacă s-a explicat sau nu, prin punctul de vedere, cererea de sesizare.

Recursul a fost comunicat intimatei la 10 decembrie 2019, însă aceasta nu a depus întâmpinare.

La 4 mai 2020, recurenta a depus la dosar precizări, prin care a arătat că instanța de apel nu a respectat decizia nr. 575/2010, rezumată, a domnului judecător B., de la Curtea de Apel Timișoara, hotărârea nr. 26/2010 a Curții Constituționale, decizia XXXIV/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a judecat excepția odată cu fondul, a omis să judece excepția, chiar dacă a considerat că nu sunt elemente suficiente și nu a respectat dispozițiile art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 5 martie 2020, recurenta a formulat cerere de reluare a judecății cauzei și a solicitat judecata în lipsă, iar la 23 martie 2020, a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru .

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat împotriva încheierii din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019 a aceleiași curți de apel, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile pct. 1 al art. 488 C. proc. civ. sancționează situația în care completul nu a fost alcătuit conform legii. Acest prim motiv de casare vizează nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la compunerea și constituirea legală a instanței.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând motivele de recurs expuse de recurentă, Înalta Curte reține că nu au fost invocate critici de nelegalitate privind constituirea și componența completului care a soluționat cererea de recuzare, sau alte critici care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute expres de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., astfel, excepția nulității recursului împotriva încheierii din 10.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul x/2017, invocată din oficiu, este fondată și urmează a fi admisă.

În ce privește afirmația recurentei potrivit căreia a formulat cerere de recuzare doar împotriva unui judecător, iar nu împotriva întregului complet, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât recurenta nu a dezvoltat motivarea în sensul de a arăta explicit în ce a constat nelegalitatea pretins săvârșită de instanță.

Pe de altă parte, instanța supremă reține și că, din încheierea de la 23.09.2019, reiese în mod evident că reprezentantul recurentei A. S.A. a solicitat oral, în ședință publică, recuzarea Completului R1, în întregime, iar nu doar a unuia dintre judecătorii care intrau în compunerea acelui complet.

Se reține că trimiterea recurentei la dispozițiile art. 5 alin. (4) din C. proc. civ. este lipsită de relevanță în soluționarea prezentului recurs, întrucât aceste dispoziții nu au fost invocate în susținerea cererii de recuzare, Curtea de apel reținând că recurenta nu a indicat în concret împrejurările de fapt pe care își sprijină cererea de recuzare.

Analizând, cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția de inadmisibilitate a recursului împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este fondată și urmează a o admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare".

Prin decizia anterior indicată, a fost respins ca inadmisibil recursul formulat de recurenta A. S.A. Lugoj împotriva deciziei civile nr. 92/NLP/A/11.02.2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2017.

Cu privire la cererea recurentei de sesizare a Curții Constituționale, se constată că, în considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că înscrisul depus la dosar la 4.11.2019 nu se constituie într-o solicitare adresată instanței de a sesiza instanța de contencios constituțional cu vreo excepție care ar fi incidentă în soluționarea cauzei. A mai reținut instanța că simpla prezentare efectuată nu îndeplinește condițiile necesare prevăzute de art. 148 C. proc. civ., iar, cum înscrisul nu se constituie într-o cerere adresată instanței, neindicându-se de fapt ce se solicită instanței, curtea de apel o va omite de la analiză.

Cu privire la această omisiune de a soluționa pretinsa cerere de sesizare a Curții Constituționale, recurenta a înțeles să formuleze recurs, în termen de 48 ore de la pronunțarea deciziei recurate.

Se reține că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevăd expres și limitativ exercitarea căii de atac a recursului numai împotriva încheierii prin care instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, soluția respingerii cererii fiind o condiție esențială pentru admisibilitatea căii de atac a recursului.

Întrucât, în cauză, prin decizia recurată, instanța nu a pronunțat o soluție de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, formularea căii de atac a recursului împotriva omisiunii instanței de a soluționa cererea de sesizare a Curții Constituționale nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prin urmare, recurenta A. S.A. neavând deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, cu privire la omisiunea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., să respingă ca inadmisibil recursul împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, cu privire la omisiunea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul x/2017

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, cu privire la omisiunea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2020.