ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 194/2017

HOTĂRÂRE

02.02.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 194/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 28 ianuarie 2016, la Tribunalul Specializat Cluj, reclamanta A. S.R.L. Dezmir a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A. Elveția, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumelor de:

- 108.623,40 euro, echivalentul în RON la data plății la cursul de schimb al BNR, reprezentând despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat;

- 7.331,51 euro, echivalentul în RON la dată plății la cursul de schimb al BNR, reprezentând dobânda legală de 6 %/an pentru perioada 18.11.2014 - 31.12.2015 aferentă debitului în suma de 108.623,40 euro;

- dobânzii legale de 6 % pe an aferentă sumei de 108.623,40 euro, calculată de la data înregistrării acțiunii și până la achitarea integrală a debitului principal;

- cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ. și art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1961, art. 1962 și art. 1967 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, în data de 30 martie 2016, pârâta B. S.A. a solicitat instanței să dispună: admiterea excepției necompetentei teritoriale a Tribunalului Comercial Cluj, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, admiterea excepției autorității de lucru judecat, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat și obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1309/2016 Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Prahova.

Această instanță a statuat că, deși litigiul se poartă între "profesioniști", împrejurare care nu atrage competența materială de soluționare a Tribunalului Specializat Cluj, întrucât nu există vreo normă de procedură care să prevadă acest lucru. În opinia acestei instanțe, categoria "profesioniștilor" nu este identică și nu poate fi confundată cu cea a foștilor comercianți care să impună judecarea lor de instanțele specializate, foste comerciale.

A reținut că debitoarea nu are sediul în România și că, nu poate fi făcută aplicarea art. 107 C. proc. civ., regula generală de stabilire a competenței teritoriale.

Prin urmare, conform art. 113, pct. 3 C. proc. civ., competentă este instanța de la locul executării contractului și având în vedere că, marfa a fost încărcată de la depozitul debitoarei aflat în localitatea Urlați, județul Prahova, competent este Tribunalul Prahova.

Prin sentința nr. 1685 din 12 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamanta A. S.R.L. Dezmir-Cluj în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Elveția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

S-a reținut că temeiul juridic invocat de reclamantă este art. 1349 și art. 1357 C. civ., situație în raport cu care analiza competenței s-a făcut din perspectiva răspunderii civile delictuale, care atrage incidența dispozițiilor art. art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai sunt competente instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Astfel, s-a avut în vedere că locul săvârșirii prezumtivei fapte ilicite este în județul Prahova, iar locul producerii prezumtivului prejudiciu este la sediul societății care invocă acest prejudiciu, respectiv în județul Cluj.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte la data de 20 ianuarie 2017, fiind stabilit termen de judecată la data de 2 februarie 2017 la Completul 7.

Înalta Curte, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Specializat Cluj și Tribunalul Prahova, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca prezenta pricină, iar, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Specializat Cluj competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În primul rând, față de soluțiile celor două instanțe, Înalta Curte constată că, în realitate, conflictul negativ privește competența teritorială, în ciuda faptului că prima instanță a invocat formal excepția necompetenței materiale. În raport de soluția de declinare de la Tribunalul Specializat Cluj la Tribunalul Prahova, întreaga analiză a primei instanțe privitoare la efectele sistemului monist introdus de Noul C. civ. asupra competenței instanțelor de judecată este complet lipsită de relevanță.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că reclamanta la termenul din 12 decembrie 2016 în fața Tribunalului Prahova, secția a II - civilă, de contencios administrativ și fiscal și-a precizat temeiul juridic al cererii de chemare în judecată ca fiind art. 1357 și urm. C. civ., respectiv răspunderea civilă delictuală, instanțele fiind ținute de acesta în baza principiului disponibilității inclusiv cu prilejul verificării competenței când devin incidente dispozițiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ. Chiar dacă debitoarea din cauză este o persoană juridică de altă naționalitate decât cea română, acest element de extraneitate nu înlătură aplicabilitatea unor norme de procedură ca lex fori cât timp nu s-a înlăturat competența generală a instanțelor române.

Având în vedere temeiul juridic ales de reclamantă prin cererea introductivă și reiterat în fața instanței, competența teritorială de soluționare a pricinii este alternativă, reclamanta putând opta între instanța în circumscripția căreia s-a produs prejudiciul sau instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită, în afara celei de la sediul pârâtului.

În cauză, locul pretinsei fapte ilicite este în Prahova, iar locul pretinsului prejudiciu invocat de reclamantă este la sediul societății reclamante, adică în Cluj.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., în toate cazurile de competență alternativă - cum este și cazul de față - reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, și nu instanța. Odată alegerea de competență făcută, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei și nici pârâtul sau chiar instanța din oficiu. Cum reclamanta a înțeles să introducă acțiunea la Tribunalul Specializat Cluj, situație în care această instanță este competentă să soluționeze pricina.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.