ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 966/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.08.2014, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva încheierii de ședință din data de 19.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea de ședință de la termenul din 17.10.2014, tribunalul a dispus suspendarea judecății în baza dispozițiilor art. 411 pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1472 din 04.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din data de 19.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014; onorariul avocatului în cuantum de 200 RON rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul A..

Pe parcursul soluționării recursului, la termenul din 7 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin încheierea din data de 7 martie 2016, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea jucării cererii de recurs formulate de recurentul reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1472 din 04.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, față de lipsa nejustificată a părților la strigarea pricinii.

Împotriva încheierii de suspendare din data de 07.03.2016, reclamantul a formulat recurs la data de 21 martie 2016, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul susține că nu s-a prezentat la proces din motive medicale și solicită repunerea dosarului pe rol, fără a invoca vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în raport de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2017, prin care s-a statuat admisibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a recursului împotriva încheierilor prin care a fost întrerupt cursul judecății, pronunțate de instanțele de apel, în situația în care apelul este ultima cale de atac.

De asemenea, prin raportul întocmit în cauză s-a reținut că susținerile recurentului nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, neîncadrându-se în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 29 martie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul a depus note de ședință, arătând că lasă la aprecierea instanței soluția care se va pronunța în cauză, deoarece nu are cunoștințe juridice și este o persoană cu dizabilități, care posedă certificat de handicap și nu are posibilități financiare pentru a angaja un avocat.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din același Cod prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că, prin declarația de recurs, recurentul nu a indicat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum și că susținerile pe care le-a invocat nu pot fi circumscrise niciunuia dintre acestea.

Astfel, examinarea declarației de recurs relevă nemulțumirea recurentului față de soluția pronunțată de curtea de apel, fără a indica de ce este nelegală soluția de suspendare a judecății recursului pronunțată de instanță.

Cum susținerea formulată de recurent se rezumă doar la o singură afirmație potrivit căreia nu s-a prezentat la proces din motive medicale, instanța supremă impune concluzia că recurentul nu a formulat niciun motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în cele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod va constata nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2017.