ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 94/2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub număr de dosar x/2015, reclamanții A. și B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții D. S.A., E. - Sucursala Focșani, F. prin mandatar D. S.A. și E. S.A., constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la suportarea riscului valutar (prevăzute de art. 6.1.2, 6.1.3, 6.4), la dobândă (prevăzute de art. IV pct. 4.5). la comisioane abuzive (art. V-5.1 lit. b), precum și cele prevăzute la pct. 8.6, 8.14., 8.13, din contractul de facilitate credit și garanție nr. x/17.03.2008, dar și din actul adițional nr. x/26.03.2013 pentru ultimul punct.

Au mai solicitat obligarea pârâților la înghețarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul ratelor la cursul CHF/LEU din momentul încheierii contractului, curs ce să fie valabil până la finalizarea contractului.

De asemenea au solicitat obligarea pârâților la convertirea în RON a creditului la cursul de schimb CHF/LEU de la data acordării, precum și la restituirea în RON a contravalorii comisionului de acordare prevăzut la art. V pct. 5.1 lit. b) în cuantum de 4580,75 RON, actualizat până la data plății efective.

Legat de dobândă reclamanții solicită modificarea contractului de credit în sensul precizării faptului că dobânda curentă și valoarea ratelor de credit pot fi modificate doar cu acordul ambelor părți.

Prin sentința civilă nr. 28 din 7 aprilie 2016, Tribunalul Vrancea a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B. și C. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 158/A din data de 19 iunie 2017, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanții A., B. și C. și a schimbat în tot sentința civilă nr. 28 din 7 aprilie 2016 a Tribunalului Vrancea, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți.

A constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. b) din contractual de credit nr. x/17.03.2008, referitoare la comisionul de acordare.

A obligat pe pârâtă să restituie reclamanților suma de 1.818,3 CHF percepută cu titlu de comision de acordare, reprezentând 2% din valoarea creditorului sau echivalentul în RON al acesteia calculate la cursul BNR de la data plății efective.

A respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere din acțiunea principală.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții A., B. și C. au declarat recurs, care a fost înregistrat la 1 februarie 2019 pe rolul secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 619 din 21 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fost declinată competența de soluționare a recursului formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 158/A din data de 19 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în favoarea secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub număr de dosar x/2019

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 18 octombrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La 15 noiembrie 2019, recurenții-reclamanți A., B. și C. au transmis la dosar punct de vedere la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Totodată, dispozițiile art. 99 alin. (1) teza I din C. proc. civ., prevăd următoarele:

"(1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte", iar alin. (2) din același cod stipulează că "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt."

Art. 101 din C. proc. civ. prevede că:

"(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății. (2) Aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept".

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ.:

"dacă prin aceeași hotărâre au soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Prin raportare la aceste texte de lege, se constată că prin acțiunea introductivă s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate în cadrul Contractului de facilitate credit și garanție nr. x/17.03.2008, dar și în actul adițional nr. x/26.03.2013, încheiate între părțile aflate în litigiu, cu consecința anulării acestor clauze.

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32), s-a reținut că efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, hotărârilor pronunțate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013. Or, această ipoteză este aplicabilă și în prezenta cauză, în condițiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la 19 iunie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

De asemenea, dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON inclusiv sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, modificate prin O.U.G. nr. 95/2016, conform cărora:

"dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții C., A. și B. împotriva deciziei civile nr. 158/A din 19 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți C., A. și B. împotriva deciziei civile nr. 158/A din 19 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2020.