ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1977/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 3 lit. d) din Condiții Speciale, pct. 5 lit. a) și c) teza a II-a din Condiții Speciale, pct. 6 din Condiții Speciale, pct. 3.5 și 3.6 din secțiunea "Costuri" din Condiții Generale, referitoare la comisionul de risc și comisionul de administrare, pct. 8.1 lit. a) liniuța a doua și a treia, lit. c) și d) din Condițiile Generale, pct. 10.1 și 10.2 din secțiunea "Costuri suplimentare" din Condițiile Generale ale Convenției de credit nr. x din 21 aprilie 2008 și a clauzelor de la art. 3 pct. 5.1 lit. a) din Actul adițional nr. x din 21 octombrie 2010 la Convenția de credit 0147408 din 21 aprilie 2008, referitoare la comisionul de administrare credit și art. 2 pct. 5.1 lit. a) și b) din Actul adițional nr. x din 21 octombrie 2010, referitoare la comisionul de rambursare anticipată și comisionul de administrare credit, să se constate nulitatea absolută a acestora și eliminarea acestora din convențiile menționate;

- să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate în plus cu titlu de dobândă, precum și la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data încheierii contractului de credit până în prezent;

- să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului sau la un alt curs majorat cu 10% față de valoarea acestuia, cu recalcularea ratelor datorate de reclamanți;

- să se dispună denominarea în moneda națională a plăților;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

B.Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 583 din 4 iulie 2016, Tribunalul Călărași a respins excepția lipsei de obiect a capătului de cerere formulat de reclamanți prin care au solicitat obligarea pârâtei la restituirea dobânzii încasată în plus; a respins excepția lipsei de interes a capătului de cerere formulat de reclamanți prin care au solicitat stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU la momentul încheierii contractului, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtei D. S.A.; a constatat caracterul abuziv și pe cale de consecință nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x din 21 aprilie 2008: art. 3 lit. d) din condițiile speciale cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente, pct. 5 lit. a) și c) teza a II-a din condiții speciale cu privire la comisionul de risc și comisionul de rambursare în avans, pct. 3.5 și 3.6 din secțiunea costuri din condiții generale cu privire la comisionul de risc și comisionul de administrare pct. 8.1 lit. a) liniuța a 2-a și a 3-a lit. c) și d) din condițiile generale cu privire la scadența anticipată, pct. 10.1 și 10.2 din secțiunea costuri suplimentare din condițiile generale cu privire la creșterea costurilor pârâtei pentru creditele acordate; a constatat caracterul abuziv și pe cale de consecință nulitatea absolută a următoarelor clauze din actele adiționale la contractul de credit x/2008: art. 3 pct. 5.1 lit. a) din actul adițional nr. x din 21 octombrie 2010 cu privire la comisionul de administrare, art. 2 pct. 5.1 lit. a) și b) din actul adițional nr. x din 21 octombrie 2010 cu privire la comisionul de rambursare anticipată și comision de administrare credit; a obligat pârâta D. S.A. către reclamanții A. și B. la restituirea sumei de 6.427,31 CHF reprezentând comision de risc și comision de administrare și a respins capetele de cerere formulate de reclamanți prin care au solicitat constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei de la pct. 6 din condițiile speciale din contractul de credit, restituirea sumei ce a fost plătită în plus cu titlu de dobândă, actualizată în raport de indicele de inflație, stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU la data semnării contractului de credit sau la un curs majorat cu 10% față de valoarea acestuia cu recalcularea ratelor datorate, denominarea în moneda națională a plăților și actualizarea în moneda națională a plăților și actualizarea în raport de indicele de inflație a sumei cu privire la care pârâta a fost obligată să o restituie.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate cu privire la capătul de cerere privind înghețarea cursului de schimb CHF/LEU la momentul semnării Convenției de credit 0147408 din 21 aprilie 2008, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului sau la un curs majorat cu 10% față de cel existent la data încheierii contractului de credit, cu cheltuieli de judecată.

D.Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 990 din 3 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A. și B..

E.Considerentele instanței de apel.

Prevederile contractuale ce au format obiectul cererii reclamanților transpun în contract principiul nominalismului monetar consacrat în art. 1578 C. civ. de la 1864.

Art. 1 alin. (2) al Directivei 93/13 prevede că dispozițiile sale nu se aplică clauzelor contractuale ce reflectă acte cu putere de lege, iar în considerentul al treisprezecelea al Directivei se arată că excluderea prevăzută la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13 cuprinde clauze care reflectă dispoziții din dreptul național care se aplică între părțile contractante independent de alegerea acestora sau care sunt aplicabile din oficiu, cu alte cuvinte, în lipsa unei convenții diferite a părților în această privință.

Din jurisprudența CJUE se poate reține că sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 atât normele imperative cât și cele supletive, care se aplică ope legis, în lipsa unui acord diferit între părți în această privință.

În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia. Clauza contractuală care prevede că rambursarea creditului urmează să se realizeze în moneda în care a fost acordat creditul, chiar și în condițiile aprecierii/deprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională, reprezintă deci o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar, nici un act normativ neinterzicând acordarea și rambursarea în moneda străină.

Având în vedere considerentul 13 al Directivei 93/13, hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-186/16 în cauza Andriciuc, precum și dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, Curtea a constatat că prevederile contractuale contestate - clauza de risc valutar - reflectă transpunerea în contract a unei dispoziții legale obligatorii, iar respectivele clauze sunt excluse din domeniul de aplicare al normelor de protecție, cu consecința că nu poate fi analizat pe fond caracterul abuziv al acestora.

Este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb la cursul din momentul încheierii contractului. Nu este abuzivă clauza contractuală inserată la art. 6 care prevede efectuarea plăților în moneda în care a fost acordat creditul, respectiv CHF, iar raportat la principiul accesorium sequitur principale, este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilizarea cursului de schimb la cursul din momentul încheierii contractului.

S-a constatat că nu există o normă națională care să permită înlocuirea clauzei care prevede efectuarea plăților în moneda în care a fost acordat creditul cu o dispoziție supletivă de drept național și care să aibă un conținut similar cu cele al clauzei contestate.

Singura dispoziție legală aplicabilă în speță este tocmai art. 1578 C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului de credit, care consacră principiul nominalismului monetar și are un conținut similar cu cel al clauzei contestate.

Dispozițiile O.U.G. nr. 99/2006 permit acordarea de credite în valută și efectuarea plăților asumate prin convenții de credit în valută din moment ce activitatea de acordare a creditelor include orice operațiuni/tranzacții/produse/servicii care se pot înscrie în sfera acestui tip de activitate prestată de instituțiile de credit, fără a exista vreo distincție cu privire la moneda în care se efectuează acestea.

Curtea a apreciat că nu sunt aplicabile în speță efectele teoriei impreviziunii. Aceasta ar veni în contradicție cu principiul nominalismului monetar prevăzut de art. 1578 C. civ. de la 1864, care stabilește că:

"Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății".

Curtea a reținut că nu există nicio dispoziție legală sau vreo prevedere în Norma BNR nr. 17/2003 din care să rezulte că băncile ar suporta toate riscurile legate de acordarea unui credit, inclusiv riscul valutar, iar prin Regulamentul BNR nr. 4/2005 nu s-a stabilit obligativitatea efectuării plăților între rezidenți în moneda națională.

Nu se poate aplica teoria impreviziunii în modalitatea solicitată de reclamanți, respectiv stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/LEU la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

F.Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raporturile contractuale dintre un profesionist și un consumator se aplică cu prevalență normele speciale de determinare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale reglementate de Legea nr. 193/2000, completată cu prevederile Codului consumului.

Principiul nominalismului reglementat la art. 1578 C. civ. de la 1864 este o normă cu valoare supletivă, textul nefiind de ordine publică.

Câtă vreme prevederile art. 1578 C. civ. nu sunt de ordine publică, nu suntem în prezența unui acord reglementat de lege în sensul definit de prima teză din art. 1 alin. (2) din Directiva nr. 93/13 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, clauza nefiind expresia unei norme imperative.

Pe de altă parte, nu se poate susține că echilibrul avut în vedere la adoptarea prevederilor art. 1578 C. civ. de la 1864 mai ființează în prezent, întrucât textul are în vedere moneda metalică cu acoperire în metale prețioase, iar în prezent vorbim de o monedă discreționară.

În cauză trebuie să se stabilească dacă o clauză de risc valutar care vizează moneda de plată a fost cu adevărat negociată, dacă are caracter clar și inteligibil prin raportare la dispozițiile legii speciale.

Banca nu a acționat cu bună-credință, aceasta având obligația de a explica reclamanților riscurile, de a pune la dispoziția acestora informațiile necesare, astfel încât să aibă posibilitatea obiectivă de a evalua consecințele economice ale contractării creditului pe termen mediu și lung.

Consumatorul trebuie să cunoască și să accepte valoarea maximă rambursabilă în moneda de plată în care obține veniturile curente. Numai în aceste condiții o clauză privind riscul valutar în ce privește moneda de plată ar putea fi calificată drept clară și inteligibil.

Deprecierile valutare ale cursului leului au înregistrat, într-un interval de aproape 10 ani, prin raportare la data încheierii contractului de credit, niveluri de 135% în cazul francului elvețian, cu efecte grave asupra obligației de rambursare din partea recurenților-reclamanți.

Un remediu plenar apt să înlăture toate consecințele negative care derivă din instituirea clauzelor abuzive referitoare la riscul valutar îl constituie stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului analizat, la cursul de schimb valabil la data semnării contractului de credit.

Libertatea contractuală își găsește limita în legătura de solidaritate dintre părțile contractuale, în temeiul căreia fiecare parte trebuie să-și asume sarcina de a realiza interesul din contract al celeilalte părți.

Împrumutătorul are și trebuie să aibă interesul ca debitorul său să fie solvabil pentru a rambursa creditul.

Referitor la fluctuația cursului valutar, orice consumator obișnuit, prudent și diligent, cunoaște că există o variație a cursului monedă națională - monedă străină. Chiar dacă este de notorietate fluctuația cursului de schimb, nicio parte contractantă nu poate să prevadă cu exactitate care vor fi diferențele, acestea putând fi atât pozitive, cât și negative.

Condițiile impreviziunii sunt dovedite, aceasta existând chiar și în situația în care partea ar fi capabilă să-și execute obligațiile, dar executarea ar presupune un efort nerezonabil, exorbitant, în condiții de inechitate flagrantă, obligația fiind exclusiv de oneroasă. Intervenția instanței pentru adaptarea contractului de credit este necesară, în vederea reechilibrării acestuia, fiind îndeplinite și dovedite toate condițiile impreviziunii, prin aplicarea art. 969 - 970 C. civ.

G.Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la clauza de risc valutar sunt nefondate.

Contractul de credit încheiat între părți a avut ca obiect o sumă exprimată în franci elvețieni. Deoarece contractul de credit reprezintă o specie a contractului de împrumut de consumație, se aplică principiului nominalismului monetar, instituit de art. 1578 din C. civ. de la 1864, potrivit căruia, obligația ce rezultă dintr-un împrumut de bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract.

Principiul nominalismului având o reglementare legală, clauza privind riscul valutar nu poate fi considerată ilicită.

Recurenții-reclamanți invocă faptul că riscul valutar este suportat numai de către împrumutat, raportându-se la situația intervenită după încheierea contractului, când a avut loc o apreciere a monedei CHF în raport de moneda națională.

În situația în care ar fi intervenit o depreciere a CHF în raport de leu, este evident că riscul valutar ar fi fost suportat de bancă.

Având în vedere principiul nominalismului monetar, chiar și în lipsa acestei clauze contractuale, pârâta-intimată ar fi avut dreptul de a solicita rambursarea creditului în moneda acordată.

Pe de altă parte, faptul că pârâta este un profesionist în domeniul financiar-bancar nu implică în mod necesar cunoașterea de către aceasta a modului cum va evalua cursul valutar. Aceasta cu atât mai mult cu cât perioada contractuală este una îndelungată.

În cauză nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că, la momentul încheierii contractului de credit, pârâta-intimată avea cunoștință că în viitor moneda CHF se va aprecia considerabil față de moneda națională și a acționat în consecință pentru a-și procura câștigurile necuvenite.

Obligația de informare a profesionistului pentru asigurarea contractării de către consumator în condiții de transparență care să-i permită evaluarea consecințelor economice ale mecanismului contractual trebuie interpretată în condiții de responsabilitate calificată pentru profesionist conform exigențelor europene și naționale. Nu se poate impune băncii în condiții de responsabilitate, furnizarea unei estimări precise asupra evoluției pe termen lung a cursului CHF-LEU în cadrul obligației generale de informare corectă aparținând profesionistului deoarece, acest curs nu este rezultatul serviciilor financiare acordate sau a activității specifice ce o desfășoară.

Împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, împrumutatul și-a asumat implicit și riscul fluctuațiilor monedei contractului, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.

Normele care reglementează principiului nominalismului monetar sunt dispoziții supletive, de la care părțile pot deroga, însă o asemenea derogare nu reiese din convenția încheiată.

Este de reținut soluția pronunțată de CJUE la 9 iulie 2020 în cauza C-81/19 în care s-a statuat:

"Articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive".

Curtea Europeană de Justiție a reținut că în această privință, pe de parte, împrejurarea că se poate deroga de la o dispoziție de drept național supletivă este lipsită de relevanță în ceea ce privește verificarea aspectului dacă o clauză contractuală care reflectă o asemenea dispoziție este exclusă, în temeiul articolului 1 alin. (2) din Directiva 93/13, din domeniul de aplicare al acestei directive.

Pe de altă parte, faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispozițiile vizate la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are nici un efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive. Astfel, conform articolului 3 alin. (1) din Directiva 93/13, lipsa unei negocieri individuale este o condiție legată de declanșarea verificării caracterului abuziv al unei clauze care nu poate interveni în cazul în care clauza contractuală nu intră în domeniul său de aplicare.

Este evident că excluderea clauzelor de la controlul jurisdicțional al caracterului abuziv, respectiv din domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000, face inutilă trecerea la etapele ulterioare acestui mecanism, respectiv verificarea excluderii prevăzute de art. 4 alin. (6) din lege sau îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 4 alin. (1).

În cauză nu este aplicabil art. 1271 din noul C. civ. care reglementează nu previziunea având în vedere data la care a fost încheiat contractul de credit, respectiv anul 2008, anterior intrării în vigoare a noului C. civ.. Referitor la stabilizarea cursului de schimb valutar CHF-LEU la momentul încheierii contractului, s-a reținut în mod corect de către instanța de apel faptul că nu există nici un temei de drept care să susțină o astfel de măsură.

Cursul de schimb al monedei în care a fost acordat creditul nu este stabilit de banca pârâtă, acesta se stabilește pe piața financiară ca urmare a tranzacțiilor în baza cererii și a ofertei. Având în vedere mecanismul de stabilire a cursului de schimb, instanța nu poate stabili un curs de schimb fix, valabil o anumită perioadă de timp.

Pe de altă parte, nu există nicio dispoziție legală sau vreo prevedere în Norma BNR nr. 17/2003 din care să rezulte că băncile ar suporta toate riscurile legate de acordarea unui credit, inclusiv riscul valutar, astfel încât să se poată dispune stabilizarea cursului de schimb la valoarea de la data încheierii convenției de credit.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază criticile de nelegalitate aduse deciziei recurate ca nefondate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 990 din 3 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 octombrie 2020.