ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1545/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele:

I. În ce privește Contractul de Credit Bancar pentru persoane fizice nr. 193/11.05.2007 (încheiat în moneda EUR),

1.2 să oblige pârâta ca, pe întreaga perioadă contractuală, să perceapă o dobândă calculată în funcție de valoarea indicelui de referință EURIBOR, astfel încât formula de calcul din art. 5 să fie: EURIBOR la 6 luni + marja fixă de 1,50 p.p. (puncte procentuale), iar această formulă să fie aplicată pentru toată perioada contractuală, începând cu momentul semnării contractului;

1.3 să oblige pârâta la a restitui reclamantei toate sumele reprezentând dobândă nedatorată, ce au fost încasate în baza clauzei declarate abuzive, respectiv încasate de bancă în plus față de cele rezultate din aplicarea formulei sus-indicate (EURIBOR la 6 luni + marja fixa de 1,50 pp);

1.4 să oblige pârâta la a plăti reclamantei dobânzi legale aferente sumelor încasate în plus de la reclamantă în baza art. 5 din contract (în contul dobânzii calculate nelegal), calculate de la data plații flecarei rate contractuale și până la restituirea lor efectivă de către pârâtă;

2.2 să constate nulitatea absolută a clauzei 9.b. din Contract, prin care se stipulează perceperea comisionului de acordare credit de 0,95% flat și eliminarea acestui comision din contract;

2.3 să constate nulitatea absolută a clauzei 9.c. din Contract, respectiv perceperea comisionului de administrare, stabilit la suma de 42,50 EUR lunar, "reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevăzută la punctul/" și eliminarea acesteia din contract.

2.4 să constate nulitatea absolută a clauzelor 9.d. si 9.e. din Contract, prin care se stipulează perceperea comisionului de transformare și eliminarea acestor comisioane din contract;

2.5 să oblige pârâta la a restitui reclamantei toate sumele de bani încasate în baza clauzelor privitoare la comisioane care au fost declarate abuzive, calculate de la data semnării contractului și până în prezent;

2.6 să oblige pârâta la a plăti reclamantei dobânzi legale aferente acestor sume plătite fără a fi datorate, calculate de la data plații fiecărei rate din credit și până la restituirea lor efectivă de către pârâta;

In ce privește Contractul de Credit Bancar pentru persoane fizice nr. 404/28.09.2007 (încheiat în moneda RON),

5.2 să oblige pârâta ca, pe întreaga perioada contractuala, să perceapă o dobânda calculată în funcție de valoarea indicelui de referință ROBOR, astfel încât formula de calcul din art. 5 să fie: ROBOR la 6 luni + marja fixă de 2,05 p.p. (puncte procentuale), iar aceasta formulă să fie aplicată pentru toata perioada contractuala, începând cu momentul semnării contractului;

5.3 să oblige pârâta la a restitui reclamantei toate sumele reprezentând dobânda nedatorata, ce au fost încasate în baza clauzei declarate abuzive, respectiv încasate de banca în plus față de cele rezultate din aplicarea formulei sus-indicate (ROBOR la 6 luni + marja fixa de 2,05 pp);

5.4 să oblige pârâta la a plăti reclamantei dobânzi legale aferente sumelor încasate în plus de la reclamanta în baza art. 5 din contract (în contul dobânzii calculate nelegal), calculate de la data plații fiecărei rate contractuale și până la restituirea lor efectivă de către pârâtă;

6.2 să constate nulitatea absolută a clauzei 9.b. din Contract, prin care se stipulează perceperea comisionului de acordare credit de 0,95% flat și eliminarea acestui comision din contract;

6.3 să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale 9.c. din Contract, respectiv perceperea comisionului de administrare, stabilit inițial la suma de 16,50 RON lunar ("reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevăzuta la punctul 7") și care ulterior anului 2010 a fost stabilit la valoarea de 92,40 RON (prin însumarea comisioanelor de administrare și de risc stabilite la data de 28.09.2007, când a fost încheiat contractul de credit).

6.3 să constate nulitatea absolută a clauzelor 9.d. si 9.e. din Contract, prin care se stipulează perceperea comisionului de transformare și eliminarea acestor comisioane din contract;

6.4 să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale 9.f. din Contract, respectiv perceperea comisionului de urmărire riscuri, stabilit la suma de 75,90 RON lunar, "reprezentând un procent de 0,23% din valoarea creditului contractat, prevăzuta la punctul 7".

6.5 să oblige pârâta la a restitui reclamantei toate sumele de bani încasate în baza clauzelor privitoare la comisioane care au fost declarate abuzive, calculate de la data semnării contractului și până în prezent;

6.5 să oblige pârâta la a plăti reclamantei dobânzi legale aferente acestor sume plătite fără a fi datorate, calculate de la data plații fiecărei rate din credit și până la restituirea lor efectivă de către pârâtă;

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

La data de 14.07.2015 reclamanta A., a depus cerere de modificare și completare a cererii de chemare în judecată deduse judecații pendinte, în sensul că reclamanta înțelege să-și completeze cererea introductiva de instanță în sensul că solicită instanței de judecata ca, prin hotărârea ce o va pronunța să constate ca fiind abuzive clauzele inserate în cadrul punctelor 1, 4 teza finala, 7, 8 si 9 din cuprinsul Actului adițional nr. x la Contractul de credit nr. x/11.05.2007, încheiat la data de 29.06.2010, să dispună excluderea acestor clauze din contract și să oblige banca pârâtă la a-i restitui toate sumele de bani încasate de la reclamantă cu titlu de dobânzi majorate conform pct. l din cadrul acestui act adițional, aceste plați nefiind datorate de reclamantă.

Judecătoria Sector 3 București – secția civilă, prin sentința civilă nr. 16093 din 16 noiembrie 2015 a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat soluționarea cererilor formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu B. S.A., cuprinse în punctul I al cererii introductive de instanță, punctele 1.1-1.4, 2.1-2.6, 3 și 4 și în cererea modificatoare, în favoarea Tribunalului București și s-a dispus disjungerea cererilor cuprinse la punctul II al cererii introductive de instanță, punctele 5.1-5.4, 6.1-6.6, 7 și 8 și în cererea modificatoare depusă în ședința publică din 9.11.2015, urmând a se forma un nou dosar.

Tribunalul București – secția a VI-a civilă prin sentința civilă 3608 din 10.06.2016, a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamantă.

Prin decizia Curții de Apel București nr. 1183/A/2018, ca urmare a admiterii căii de atac a apelului, sentința a fost anulată și trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, Tribunalul București – secția a VI-a civilă prin sentința civila nr. 232 din 01.02.2019 pronunțata în dosarul nr. x/2016, a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale reglementate de art. 5 contract x/11.05.2007 în privința criteriilor în raport de care poate varia dobânda (și anume în privința mențiunii "care se afișează la sediile B."); a respins ca neîntemeiată solicitarea de stabilire a unei formule de calcul a dobânzii, dar și de restituire a dobânzii excedentare, percepute; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a art. 3.7 din condiții generale de creditare, contract de credit x/11.05.2007, în privința posibilității băncii de a modifica nivelul comisioanelor; a respins ca neîntemeiată în rest cererea de constatare clauze abuzive în raport de contractul x/11.05.2007 și actul adițional aferent acestuia; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale reglementate de art. 5 contract x/28.09.2007 în privința criteriilor în raport de care poate varia dobânda (și anume în privința mențiunii "care se afișează la sediile B."); a respins ca neîntemeiată solicitarea de stabilire a unei formule de calcul a dobânzii, dar și de restituire a dobânzii excedentare, percepute; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a art. 3.7 din condiții generale de creditare, contract de credit nr. x/28.09.2007, în privința posibilității băncii de a modifica nivelul comisioanelor; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei inserate la art. 9 lit. f) din contractul de credit nr. x/28.09.2007 și dispune restituirea sumelor percepute cu acest titlu, precum și a dobânzii aferente începând cu data plății sumelor de bani de reclamantă către bancă; a respins ca neîntemeiată în rest cererea de constatare clauze abuzive în raport de contractul nr. x/28.09.2007 și actul adițional aferent acestuia; a respins ca neîntemeiate cererile de emitere a unor noi grafice de rambursare pentru ambele contracte de credit și a luat act că în cuvântul pe fond ambele părți au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 2173 din 20 decembrie 2019, a admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă A. și apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 232 din 01.02.2019, pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016; a schimbat, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că: a înlăturat dispoziția sentinței cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate din cuprinsul contractului nr. x/28.09.2007 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei civile nr. 2173 din 20 decembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VI-a civilă a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă, a susținut, în esență, că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel formulate, netratând sau tratând echivoc criticile care priveau dobânda variabilă contractuala rămasa după constatarea ca abuzive a clauzelor reglementate de art. 5 din contract în privința criteriilor în raport de care poate varia dobânda (și anume în privința mențiunii "care se afișează la sediile B.") și pe cele care priveau obligativitatea restituirii către reclamantă a excedentului de dobândă încasat de bancă în baza clauzelor declarate nule absolut.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că în ce privește analiza clauzelor privind dobânda contractuală stabilită prin Actul adițional nr. x din 29.06.2010, considerentele hotărârii sunt echivoce și contrare regulilor si principiilor invocate chiar de Curte în restul considerentelor hotărârii.

După o prezentare a aspectelor teoretice privind motivarea unei decizii, a jurisprudenței europene și a instanței supreme referitor la nemotivarea hotărârilor, a motivelor de apel și a unor fragmente din considerentele hotărârii atacate, recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la cercetarea fondului cauzei, prin prisma analizei susținerilor apelantei-reclamante, a înscrisurilor dosarului și a temeiului de drept invocat, aspecte ce nu satisfac exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate în apel.

În ce privește analiza actului adițional la contractul de credit nr. x din 29.06.2010, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel în considerentele hotărârii, a prezentat aspecte strict la nivel teoretic, fără o raportare la situația concretă a cauzei, considerente ce sunt contrare atât regulilor și principiilor prezentate în restul considerentelor hotărârii cât și regulilor de drept din O.U.G. nr. 50/2010 invocate chiar de instanța de apel în susținerea legalității acestui act juridic.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel este inconsecventă în motivarea hotărârii, expunând argumente contradictorii, în funcție de aspectul tratat, în sensul că normele pe care le amintește ca fiind incidente cu prilejul analizei apelului băncii nu sunt aplicate în egală măsură și în ce privește tratarea apelului reclamantei, conducând la concluzia că pricina nu a fost soluționată în mod unitar, instanța ajungând să-și contrazică propriile considerații.

Astfel, instanța nu motivează de ce a apreciat că, în fapt, clauza criticată privind dobânda stabilită prin actul adițional nu ar fi abuzivă, contrar considerentelor teoretice prezentate pe larg cu prilejul tratării apelului băncii, care susțin prezumtiva poziție de inferioritate a consumatorului în raport cu profesionistul, în cadrul contractelor de adeziune, nenegociate cu banca, precum și dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților pe care le generează clauzele neinteligibile care sunt stipulate unilateral de profesionist, instanța având atributul pe care ii conferă legea și tratatele în vigoare, de a asigura efectul util al protecției urmărite prin dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE.

În ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că soluțiile date de instanța de apel pe cererile analizate au fost pronunțate cu nesocotirea normelor de drept material în sensul că acestea contravin dispozițiilor atât art. 4 din Legea nr. 193/2000 și celorlalte norme interne și comunitare reglementate în materia protecției consumatorului, cât și normelor de drept material care reglementează interpretarea contractului și, respectiv efectele constatării nulității clauzelor contractului.

Recurenta-reclamantă susține că atât instanța de fond cât și cea de apel a respins solicitarea de interpretare a componentei variabile a dobânzii prin raportare la valoarea indicelui EURIBOR, apreciind ca o atare interpretare ar reprezenta o modificare nepermisa a contractului. O atare soluție este eronata întrucât, în primul rând analiza clauzei regăsite la art. 5 din contractual de credit, trebuia făcută prin raportare la prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000 care, în alin. (2) arată că "în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului" în condițiile în care in contractul de credit se prevede că banca a acordat un credit în moneda Euro, fiind rezonabil a se interpreta că voința reală a părților (cel puțin a reclamantei consumator) a fost ca partea variabilă a dobânzii, după primele 12 luni de contract, să fie indicele Euribor/Lună.

Refuzul instanței de a interpreta componenta variabila a contractului ca fiind indicele EURIBOR este cu atât mai inexplicabil cu cât, de la încheierea actului adițional dobânda contractuală se compune din indicele EURIBOR + marja fixa a băncii, iar o atare interpretare este pe deplin justificata prin raportare la clauza art. 2.10.b din contract.

Raportându-se la dispozițiile art. 992 și urm. C. civ. din 1864 (aplicabil), ce reglementează instituția plății nedatorate, recurenta-reclamantă apreciază ca fiind întrunite toate condițiile, din moment ce prestația efectuată de împrumutat - solvens, cu privire la excedentul de dobândă și comisioanele criticate, a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective, prin aplicarea sancțiunii nulități absolute și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.

Pentru aceste considerente, dând efect obligației de restituire ce incumbă pârâtei - accipiens și întrucât aceasta a fost de rea-credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractul de credit preredactat de ea, neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr. 193/2000, banca este datoare a restitui subsemnatei sumele încasate în baza clauzei declarate abuzive, care nu erau datorate în contractul de credit, dar și a plății dobânzii legale aferente acestor sume, calculate de la data plații fiecărei rate și până la restituirea integrală a acestora de către pârâtă.

Referitor la Actul adițional încheiat la data de 29.06.2010, recurenta-reclamantă susține că instanțele de fond și apel în mod greșit au considerat că acest act juridici încheiat între părți ar reprezenta un contract negociat câtă vreme, în cauză, nu s-a făcut dovada negocierii acestui act adițional, iar în cazul contractelor negociate părțile discută și negociază toate clauzele, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală.

Recurenta-reclamantă susține că în ce privește comisionul de acordare credit și comisionul de administrare, hotărârea instanței de apel este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (6) din Legea nr. 193/2000 întrucât modul de redactare al clauzelor privitoare la comisioane se înscrie în prevederile alin. (1) lit. a), b) și g) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Recurenta – reclamantă consideră că, privite individual, dar si global, clauzele privind cele doua comisioane pot fi considerate că au creat un dezechilibru semnificativ, fiind abuzive în sensul art. 4 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 193/2000 republicată deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditului se percep mai multe costuri (comisioane, dobânzi), fără ca distincția dintre acestea să fie exprimată în mod clar și inteligibil, iar pe de altă parte, față de valoarea dobânzii pe toată durata contractuală, s-a creat în detrimentul reclamantei-consumatoare și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, Dezechilibrul semnificativ fiind rezultatul unui comportament al profesionistului contrar bunei-credințe.

În opinia recurentei-reclamante clauza prevăzută de art. 9 lit. b) (comisionul de acordare credit) este abuzivă întrucât cuantumul sau perceperea acestui comision nu au nicio justificare.

Recurenta-reclamantă susține că, această clauză contractuală care reglementează comisionul de acordare nu prezintă o definiție a perceperii acestuia, cu indicarea clară a contraprestației ce conduce la valoarea percepută cu acest titlu, cu atât mai mult cu cât, în fapt, e vorba de o operațiune simplă și rapidă ce se efectuează de funcționarul bancar, "Procesarea"/"Acordarea creditului" reprezintă o operațiune specifică activității bancare și nu poate fi "prețuită" separat.

Referitor la clauza prevăzută de art. 9 lit. c),(comisionul de administrare), recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, fiind injustă aprecierea instanței de apel că valoarea acestui comision, de 42,5 EURO/luna (n.n. echivalentul a 200 RON/luna), "are un caracter determinat raportat la momentul încheierii contractului si este datorat întrucât este in legătura directa cu serviciile financiare oferite de banca prin convenția de credit", clauza fiind in opinia instanței în raport cu reglementarea actuala a art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.

Recurenta-reclamantă consideră că raționamentul instanței este complet greșit. Chiar daca acest comision este exprimat intr-o suma fixa - 42,50 euro, conform contractului el reprezintă un procent din valoarea împrumutului, respectiv "0,05% din valoarea creditului'", așa cum se menționează EXPLICIT in cuprinsul clauzei care-1 reglementează, deci contrar dispozițiilor alin. (3) al art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 invocat de instanță, potrivit căruia "in cazul in care acest commission se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul current al creditului" deci nu la valoarea contractului.

Referitor la clauza prevăzută de art. 9 lit. a) din contract (comisionul de rambursare anticipată), recurenta-reclamantă consideră că este abuzivă întrucât creează un dezechilibru major în defavoarea reclamantei cât timp prin prevedere contractuală se statuează plata acestui comision chiar si in situația in care ar urma să fie plătit întregul credit, în mod anticipat, fără a exista o contraprestație a băncii legată de rambursarea anticipata si care sa justifice aplicarea acestui cost, iar faptul că la momentul încheierii contractului de credit acest comision era permis nu justifică înlăturarea de la analiză a acestuia din perspectiva clauzelor abuzive, cum greșit a apreciat instanța de apel.

In ce privește clauza privind comisionul de transformare, conținută de pct. 9 lit. c) și e) din contract, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit instanța a respins solicitarea de constatare a caracterului abuziv al acestei clauze pe considerentul că nu ar fi formulat critici concrete cu privire la motivele pentru care a solicitat anularea ca abuzive a clauzelor aferente.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța nu a observat faptul că reclamanta a învederat că prin stipularea clauzei privind perceperea acestui comision nu se determina serviciul băncii ce trebuie acoperit de aceste costuri. În plus, a arătat că în prezent o astfel de clauză contractuală este exclusă de lege, cată vreme nu se mai regăsește în dispozițiile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, iar faptul că până în prezent nu s-a cerut transformarea monedei creditului nu implică excluderea de la analiză a acestei clauze din perspectiva dispozițiilor care sancționează clauzele abuzive în contractele dintre profesioniști și consumatori.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2021 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părților.

Prin încheierea din data de 13 mai 2021 a fost admis în principiu recursul și s-a acordat termen la data de 17 iunie 2021 pentru judecata pe fond.

Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acesta este în parte fondat și urmează a fi admis în parte pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv, recurenții-reclamanți au susținut că motivarea hotărârii judecătorești atacate nu cuprinde analiza corectă a raporturilor juridice dintre părți, prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor din dosar.

În ce privește motivarea necorespunzătoare a deciziei recurate, se reține că obligația de motivare care revine instanței nu presupune în mod necesar existența unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de parte, desigur cu excepția situației în care argumentul sau mijlocul de apărare omis ori incomplet analizat ar avea un caracter esențial în economia procesului, conducând la o altă soluție.

Din analiza deciziei recurate, se desprinde concluzia că motivarea are un conținut clar și concret cu referire la actele din dosar, precum și la argumentele și apărările părților. Conținutul considerentelor este lipsit de ambiguități ori contradicții și permite relevarea raționamentului care a condus la soluția pronunțată.

Astfel, instanța de apel, în virtutea dispozițiilor art. 477 și art. 479 C. proc. civ., este ținută să verifice legalitatea și temeinicia soluției pronunțate, putând să completeze considerentele primei instanțe sau chiar să le substituie, dacă este cazul.

Simpla nemulțumire a recurente-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceștia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile referitoare la comisionul de acordare și cel de administrare sunt fondate, în cauză fiind întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, lege care asigură transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor Directivei 93/13/CEE: "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".

În ce privește caracterul nenegociat al clauzei privind comisionul de acordare credit și comisionul de administrare, Înalta Curte reține că acestea nu au fost negociate de părțile în litigiu, ci au avut un caracter preformulat.

Referitor la condiția lipsei negocierii directe ale clauzelor, instanța reține că opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătură caracterul lor abuziv, întrucât art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse sau prestează servicii similare. Ceea ce sancționează legea este că, în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui comerciant, trebuie să accepte condițiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.

Legea presupune că o clauză standard preformulată nu a fost negociată direct cu consumatorul, impunând profesionistului sarcina de a prezenta probe în sensul unei negocieri pretinse de acesta. Împrejurarea că recurenților-reclamanți le-au fost prezentate în etapa precontractuală datele esențiale ale ofertei băncii nu poate fi interpretată în sensul existenței unei negocieri, ci doar în sensul că acestora le-au fost aduse la cunoștință condițiile contractuale practicate de bancă.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria acestuia să prezinte probe în acest sens. Ceea ce impune legea este ca profesionistul să probeze că a existat o negociere reală și efectivă a clauzei supusă discuției, împrejurarea că anumite clauze ar fi fost negociate neimplicând în mod necesar ca și celelalte clauze au fost tratate în același mod.

Art. 4 alin. (6) din lege nu se referă doar la exprimarea clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care această clauză să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Nu instanța trebuie să stabilească considerentele pentru care banca a perceput comisioanele, ci aceste considerente trebuie să rezulte clar din clauzele contractuale și nu din deducțiile părților sau ale judecătorului.

Comisioanele de acordare și administrare nu au fost definite. În realitate, s-a omis a fi specificate elementele care ar fi justificat rațiunea stabilirii lor, deși caracterul transparent al clauzelor contractuale impunea o definire riguroasă a oricăror comisioane și cheltuieli stabilite în sarcina consumatorului, particularizată în raport de contextul în care părțile au încheiat contractul și de toate elementele care erau de natură a influența existența și conținutul unor clauze contractuale.

Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., lipsa din contractul de credit a oricărei prevederi privind contraprestațiile exacte ale băncii nu poate echivala de plano cu inexistența unor astfel de contraprestații, deoarece enumerarea serviciilor pe care banca le prestează în schimbul unor comisioane nu este obligatorie în orice condiții și lipsa acestei enumerări nu lovește de nulitate respectiva clauză cu privire la perceperea comisionului, însă în mod evident, indiferent de menționarea lor expresă, toate comisioanele percepute de bancă trebuie să aibă corespondent în realitate.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că existența unui eventual dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale.

Potrivit hotărârii Curții pronunțate în cauzele conexate C-224/19 și C-259/19, CY împotriva Caixa Bank S.A. și, respectiv LG, PK împotriva Banca Bilbao Vizcaya Argentaria S.A., la 16 iulie 2020: "Articolul 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract de împrumut încheiat între un consumator și o instituție financiară, care impune consumatorului plata unui comision de acordare, poate crea în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în pofida cerinței de bună-credință, atunci când instituția financiară nu demonstrează că acest comision corespunde unor servicii furnizate și unor cheltuieli pe care le-a efectuat, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere".

Așadar, instanța de apel trebuia să verifice care sunt serviciile furnizate de bancă în schimbul comisionului de acordare și comisionul de administrare.

Faptul că orice bancă desfășoară activități de acordare de credite și monitorizare a situației creditului reprezintă firescul activității bancare, iar pârâta nu a arătat de ce pentru creditul acordat, alături de dobândă, care reprezintă tocmai prețul pentru acordarea creditului, a perceput și comisioane: comisionul de administrare și comisionul de acordare, acesta din urmă calculat la soldul total al creditului, deși pe parcursul derulării contractului, parte din credit este achitat.

Totodată, faptul că aceste comisioane trebuie suportate de consumator nu face decât să conducă la concluzia că aceste clauze creează, contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorilor care nu au avut posibilitatea de a cunoaște ce servicii presta banca lunar în schimbul acestor comisioane.

Astfel, în cauza Banca Espaniol, C.J.U.E. reține că "sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora".

Așa fiind, în ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de administrare și comisionul de acordare, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 193/2000 și nu a ținut seama de jurisprudența C.J.U.E.

Criticile referitoare la dobânda variabilă, comisionul de rambursare anticipată și comisionul de transformare sunt nefondate.

În cauză se constată că la încheierea contractului de credit părțile au acceptat și și-au exprimat consimțământul privind stabilirea unei dobânzi variabile, iar caracterul variabil, indexabil al dobânzii a fost cunoscut și agreat de ambele părți.

În redactarea dobânzii, așa cum corect a reținut și instanța de apel, termenii sunt neechivoci, astfel încât reclamanta, chiar și în lipsa unor cunoștințe de specialitate putea înțelege natura variabilă a dobânzii aplicabile după o anumită perioadă contractuală limitată pentru care se percepea o dobândă fixă.

În acord cu reținerile instanței de apel se apreciază dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu oferă posibilitatea instanței de a modifica dispozițiile contractuale, ci numai de a constata că unele clauze sunt sau nu abuzive și să dispună înlăturarea lor, când este cazul.

În ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată și comisionul de transformare se observă că recurenta nu a formulat critici propriu-zise împotriva raționamentului logico-juridic privind reținerile referitoare la aceste comisioane, iar instanța de recurs nu poate să se substituie reclamantei în ceea ce privește raportarea la prevederile Legii nr. 193/2000, din perspectiva caracterului abuziv al acestor clauze.

Prin urmare, dată fiind lipsa unor veritabile critici de nelegalitate cu privire la soluția dată asupra comisioanelor de rambursare anticipată și de transformare din contractul de credit, Înalta Curte nu poate proceda la analiza ei, controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului fiind limitat la verificarea legalității deciziei recurate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Fiind întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă urmează a fi admis, va fi casată în parte decizia recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 232 din 01.02.2019, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, numai în ceea ce privește comisionul de acordare prevăzut de art. 9 lit. b) și comisionul de administrare prevăzut de art. 9 lit. c) din contractul de credit nr. x/11.02.20007.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2173 din 20 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 232 din 01.02.2019, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, numai în ceea ce privește comisionul de acordare prevăzut de art. 9 lit. b) și comisionul de administrare prevăzut de art. 9 lit. c) din contractul de credit nr. x/11.02.20007.

Menține celelalte dispoziții.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2021.