ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 408/2019

Asupra recursurilor de față;

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună:

1.1.1 - să constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 5, teza a II-a din Contractul de credit nr. 1143 PEP din 9 noiembrie 2007 ("dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile D."), fiind o clauză abuzivă și să dispună eliminarea acesteia din contract;

1.2 - să oblige pârâta ca pe întreaga perioadă contractuală, să perceapă o dobândă calculată în funcție de valoarea indicelui de referință EURIBOR, astfel încât formula de calcul din art. 5 să fie: EURIBOR la 6 luni + marja fixă de 1,50 p.p., iar această formulă să fie aplicată pentru toată perioada contractuală, începând cu momentul semnării contractului;

1.3 - să oblige pârâta să restituie reclamantului toate sumele reprezentând dobânda nedatorată, încasate în baza clauzei declarate abuzive, respectiv sumele încasate de bancă în plus față de cele rezultate din aplicarea formulei sus-indicate (EURIBOR la 6 luni + marja fixă de 1,50 p.p);

1.4 - să oblige pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente sumelor încasate în plus în baza art. 5 din contract (în contul dobânzii calculate nelegal), calculate de la data plății fiecărei rate contractuale și până la restituirea lor efectivă de către pârâtă;

2.2.1 - să constate nulitatea absolută a clauzei 9.a din contract, prin care se stipulează abuziv perceperea comisionului de acordare credit de 2,50% și eliminarea acestui comision din contract;

2.2 - să constate nulitatea absolută a clauzei 9. din contract, respectiv perceperea comisionului de administrare, stabilit la suma de 45,95 Euro lunar, "reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevăzută la pct. 1" și eliminarea acestei clauze din contract;

2.3 - să constate nulitatea absolută a clauzelor 9.c și 9.b din contract, prin care se stipulează perceperea comisionului de transformare și eliminarea acestor comisioane din contract;

2.4 - să constate nulitatea absolută a art. 9.e din contract, privind comisionul de rambursare anticipată, cu obligarea pârâtei la eliminarea acestui comision din contract;

2.5 - să oblige pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor de bani încasate începând cu data semnării contractului și până în prezent în baza clauzelor privitoare la comisioane, anulate ca abuzive, întrucât aceste sume au fost plătite de reclamanți fără a fi datorate.

2.6 - să oblige pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente acestor plăți nedatorate, calculate de la data plății fiecărei rate de credit, până la restituirea lor efectivă de către pârâtă;

3 - să dispună eliminarea din Contractul de credit nr. 1143 PFP din 9 noiembrie 2007 a clauzelor abuzive prevăzute de art. 2.4, 2.6, 2.10 lit. a), 2.11 lit. a), 3.1, 3.3, 3.4, 3.7, 3.8, 3.9 din Condițiile Generale, precum și tuturor referirilor din contract la "dobânda de referință variabilă" (DRV) și, respectiv la comisioanele declarate abuzive, pentru motive de nulitate absolută.

4 - obligarea pârâtei să emită reclamanților un nou grafic de rambursare, care să reflecte costul contractului, după eliminarea tuturor clauzelor abuzive.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

La data de 27 iunie 2016, garantul ipotecar C. a formulat cerere de intervenție voluntară principală, prin care a arătat că își însușește în totalitate cererile și apărările formulate în cauză de reclamanți, reluând solicitările și argumentele expuse de reclamanți în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

B. Hotărârea primei instanțe:

Prin Sentința civilă nr. 4864 din 14 iulie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta D.; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5 teza a II-a din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1143 PFP din 9 noiembrie 2007 care prevede că după primele 12 luni "dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile D., la care se adaugă 1,50" și a clauzei stipulate la pct. 9 lit. b) privind plata comisionului de administrare; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 2.10.a, art. 2.11.a, art. 3.7, art. 3.8 și art. 3.9 din Condițiile Generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar; s-a dispus eliminarea din contract a clauzelor al căror caracter abuziv s-a constatat anterior; a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de administrare de la data încheierii convenției de credit până în prezent; a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor încasate de pârâtă cu titlu de comision de administrare, de la data pronunțării hotărârii până la data plății efective a respins celelalte pretenții ca neîntemeiate; a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta C.; a obligat pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 RON; a obligat reclamanții la 1500 RON cheltuieli de judecată către pârâtă; a compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de către părți.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții A. și B., intervenienta C., precum și pârâta D.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin Decizia civilă nr. 2280/A din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelurile declarate de apelanții reclamanți A. și B., apelanta intervenientă C., precum și de apelanta-pârâtă D. S.A., a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de rambursare anticipată - art. 9 prima liniuță din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1143 din 9 noiembrie 2007; s-a dispus înlăturarea clauzei contractuale din contractul de credit; a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă și la comisionul de administrare; a păstrat în rest dispozițiile sentinței apelate; a compensat cheltuielile de judecată.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei Curții de Apel București au declarat recurs reclamanții A. și B., intervenienta C., precum și pârâta D. S.A.

Reclamanții și intervenienta critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea nu este motivată sau conține contradicții atât între considerentele expuse, cât și între considerente și dispozitiv - art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de apel nu a analizat în mod efectiv cererea de apel formulată de reclamanți și intervenientă, prin prisma probelor administrate.

Aceștia nu au solicitat "modificarea" și "completarea" contractului sau "înlocuirea clauzei referitoare la dobândă, ci așa cum reiese din petitul cererilor formulate de aceștia, în realitate, s-a solicitat instanței să interpreteze sintagma "dobânda de referință variabilă afișată la sediile D." (clauză abuzivă) ca fiind "indicele EURIBOR", astfel încât dobânda să fie formată din marja fixă stabilită de părți (1,5 p.p) la care să se adauge indicele EURIBOR (obiectiv determinabil) apare ca fiind rezonabilă, în considerarea aceluiași deziderat amintit de către instanța de apel ca, "un contract intrat în circuitul civil trebuie mai degrabă să continue decât să fie desființat".

În același sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Considerentele hotărârii, prezentate strict la nivel teoretic și fără o raportare la situația concretă a cauzei, sunt ele însele contradictorii.

Deși infirmă soluția instanței de fond, de constatare a caracterului abuziv al clauzei care instituie dobânda variabilă (art. 5 teza a II-a), nu aduce niciun argument în susținerea acestei soluții.

Curtea nu explică cum a ajuns la concluzia că, de fapt, sintagma "dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile D." ar oferi consumatorului o minimă reprezentare asupra modului în care va evalua dobânda, pentru a justifica astfel de ce a infirmat soluția primei instanțe.

Curtea de Apel a ales varianta cea mai împovărătoare pentru consumator, aceea de a menține clauza abuzivă în exact aceeași formă în contract, fără a justifica eventuala răsturnare a caracterului abuziv al acesteia, declarat de instanța de fond.

Deși nu neagă culpa profesionistului, Curtea nici nu justifică de ce nu a remediat ea însăși clauza abuzivă, în sensul anulării sau înlocuirii ei cu o normă de drept național cu caracter supletiv și nici de ce a ales varianta cea mai grea pentru consumator, aceea de a menține clauza abuzivă în exact aceeași formă, deși dezechilibrul contractual creat de această clauză este recunoscut.

Instanța recunoaște importanța cererilor cu a căror soluționare a fost învestită, prin prisma unor norme imperative care sancționează clauzele abuzive, lovite de nulitate absolută, astfel că este surprinzătoare soluția instanței de a nu se pronunța asupra caracterului abuziv al clauzei privind dobânda contractuală reținând în schimb că o atare cerere ar fi incompatibilă cu ordinea de drept.

Există contradicții între considerentele hotărârii și dispozitiv.

Deși menține în contract comisionul de administrare, apreciind că nu s-a făcut dovada caracterului abuziv al acestuia, prin dispozitivul hotărârii păstrează dispozițiile instanței de fond de anulare a clauzei conținute de art. 3.9 din contract, care definesc acest comision.

Soluția dată de instanța de apel a fost pronunțată cu nesocotirea normelor de drept material în sensul că acestea contravin dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, dar și celorlalte norme interne și comunitare reglementate în materia protecției consumatorului, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Practica instanțelor a fost constantă în a aprecia că toate clauzele contractuale care prevăd că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referință variabilă, afișată la sediile D., dar și clauzele care permit băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii sunt clauze abuzive întrucât intră în contradicție cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe juridice.

Prin art. 2.10 lit. a) s-a stipulat posibilitatea modificării dobânzii de către bancă în funcție de costul resurselor, fără a se indica un minim element concret, public și verificabil care ar putea conduce la modificarea acelui cost și, pe cale de consecință a dobânzii variabile.

Caracterul negociat, invocat de bancă, al clauzelor contractuale care reglementează dobânda, acesta nu a fost dovedit în cauză, aspect reținut inclusiv de Curtea de Apel.

Simpla acceptare de către împrumutat a uneia dintre ofertele de creditare și aderare la condițiile de creditare redactate în prealabil de bancă, fără a avea posibilitatea reală să influențeze natura clauzelor contractului de credit, nu echivalează cu o negociere a acestora.

Prin încheierea contractului de credit supus analizei în cauză s-a produs în mod evident un dezechilibru în detrimentul consumatorilor.

Contractul nu a oferit un indiciu clar, obiectiv cu privire la evoluția ulterioară a componenței variabile a dobânzii, care să permită previzionarea cuantumului viitor al costului contractual.

Pentru restabilirea echilibrului prestațiilor și contraprestațiilor părților, este echivalabilă interpretarea clauzei referitoare la "dobânda de referință variabilă afișată la sediile D." cu o variabilă obiectiv determinabilă, respectiv "indicele EURIBOR", astfel dobânda contractuală fiind formată din marja fixă stabilită inițial de părți de 1,5 p.p. + indicele EURIBOR, această interpretare întrunind exigențele expuse chiar de către instanța de apel, în sensul complinirii clauzelor cu norme naționale având caracter supletiv.

Pe parcursul a 10 ani de contract, consumatorii au plătit în plus, în baza clauzelor abuzive ce reglementează dobânda, aproximativ 67.000 Euro, sumă care se consideră îndreptățiți să le fie restituită.

Hotărârea instanței este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1), (2), (3) și (6) din Legea nr. 193/2000 întrucât modul de redactare al clauzelor privitoare la comisionul de acordare credit și comisionul de administrare se înscrie în prevederile alin. (1) lit. a), b) și g) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

În ce privește domeniul serviciilor prestate de bancă pentru care se percep cele două comisioane se constată că acestea sunt similare conținutului dobânzii variabile care cuprinde toate operațiunile administrative efectuate pentru creditare, respectiv chirii, întreținerea rețelei IT, salariile personalului băncii, astfel că aceste comisioane reprezintă a doua contraprestație percepută de bancă pentru un serviciu unic prestat, a cărui evaluare este inclusă și în conținutul prețului creditului, afișat la sediile D.

Clauza prevăzută de art. 9 lit. a) din contract - comisionul de acordare credit, este abuzivă întrucât cuantumul sau perceperea acestui comision nu are nicio justificare. Pe de altă parte, acest comision a crescut costul contractului, deși banca nu justifică o contraprestație pentru perceperea lui.

Clauza conținută de art. 9 lit. b) din contract - comisionul de administrare este de asemenea abuzivă, hotărârea instanței de apel fiind dată și cu privire la acest aspect cu aplicarea greșită a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Acest comision perceput lunar de bancă disimulează de fapt un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și creează un avantaj băncii.

Terminologia folosită nu este decriptată în condițiile generale ale contractului, pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute de către pârâtă aceste costuri.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

D. S.A. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Soluția pronunțată în apel este parțial nelegală, în măsura admiterii pretențiilor cererii de chemare în judecată întrucât a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au fost încălcate normele prescrise de Legea nr. 193/2000.

Clauzele referitoare la dobândă, la comisioane nu la costuri sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențială a obiectului contractului de credit.

Față de redactarea clauzei din contractul de credit referitoare la comisionul de rambursare anticipată, prin exprimarea în cuantum numeric și în formulă procentuală, reiese cu claritate atât costul lunar, cât și costul total al creditului, iar consecințele economice erau deplin previzibile încă de la data încheierii contractului de credit.

Înainte de semnarea contractului, banca a furnizat clienților un proiect al acestuia, iar consumatorii aveau posibilitatea de a solicita o perioadă de timp pentru studierea clauzelor cuprinse în acesta. De asemenea, aceștia aveau posibilitatea să solicite modificarea anumitor clauze sau să refuze încheierea contractului în condițiile propuse.

Clauza contestată a fost negociată sau ar fi putut fi negociată de către un consumator diligent.

Cererea de acordare a creditului a fost semnată și depusă la 16 octombrie 2007, iar contractul a fost semnat la 9 noiembrie 2007, existând un interval de timp suficient în care să reflecteze asupra produsului de creditare oferit de D. ori chiar să-l refuze.

Părțile au cunoscut obligațiile lor de la data încheierii contractului, astfel că și-au asumat riscul pe care îl implică derularea contractului de credit.

Consumatorii aveau posibilitatea de a opta între mai multe tipuri de credite existente pe piața financiar-bancară.

Astfel, aveau posibilitatea de a opta între serviciile mai multor bănci care activează pe piață ori între produsele oferite de aceeași bancă. Aveau, de asemenea, posibilitatea de a solicita în scris negocierea unei clauze.

Clauza contestată nu este contrară bunei-credințe. Banca a acționat corect și echitabil față de consumatori. Presupusa rea-credință a băncii ca urmare a perceperii dobânzii și comisioanelor pretins abuzive are în vedere exclusiv "omisiunea" băncii de a presta servicii cu titlu gratuit, ceea ce ar conduce în cele din urmă la acordarea unui credit la un preț infim și nesustenabil pentru aceasta.

Clauza contestată nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Comisionul de rambursare anticipată nu poate produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, întrucât banca a comunicat reclamantului că acest comision a fost eliminat din contract. Această clauză nu a produs vreun efect anterior momentului eliminării acesteia.

Instanța de apel a reținut în mod eronat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de rambursare anticipată.

Se solicită admiterea recursului promovat de D. și casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

F. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți și intervenientă este fondat și urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare, aceleiași instanțe, iar recursul declarat de D. S.A. urmează a fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 6 C. proc. civ.:

"hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

În caz de reformare a hotărârii ce a format obiectul apelului, instanța de apel este obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe.

În cauză, instanța de apel a pronunțat o soluție a cărei motivare nu răspunde acestor exigențe. Astfel, a fost modificată soluția pronunțată de instanța de fond, însă nu au fost prezentate motivele de fapt și de drept care au determinat schimbarea soluției primei instanțe, ci doar au fost arătate considerente teoretice și s-au prezentat citate din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene fără a se arăta în ce măsură aceasta este aplicabilă cauzei de față.

În acest sens, reținem următoarele considerente ale deciziei pronunțate în apel:

"Clauza referitoare la dobândă, deși posibil a fi lovită de nulitate întrucât împrumutatul nu numai că nu ar fi avut reprezentarea sumei ce ar urma să fie plătită la momentul încheierii contractului, dar nici chiar la momentul plății nu ar putea verifica modalitatea de stabilire pentru că nu au fost precizate criterii ce exclud voința unilaterală a profesionistului - creditor nu poate fi analizată într-o cerere al cărei obiect este incompatibil cu ordinea de drept".

Înalta Curte reține că instanța de apel nu a analizat dacă respectiva clauză referitoare la dobândă este o clauză abuzivă și deci nulă, stabilind doar că cererea reclamanților are un obiect incompatibil cu ordinea de drept. Această concluzie a instanței de apel este contrară Legii nr. 193/2000, instanța având obligația de a analiza dacă respectiva clauză este abuzivă sau nu față de dispozițiile legii.

Cu atât mai mult, se impunea a se face această analiză de către Curtea de Apel, câtă vreme, tribunalul a reținut că în speță "sunt incidente dispozițiile lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000 (în forma în vigoare la data încheierii contractului) care declară ca fiind abuzive prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale, or, clauza 5 teza II prevede dreptul băncii de a modifica dobânda de referință variabilă din componența dobânzii curente, de unde rezultă că interpretarea acestei clauze este lăsată exclusiv la latitudinea pârâtei, aceasta având libertatea să modifice cuantumul dobânzii în absența oricărui motiv sau criteriu obiectiv prevăzut în contract".

În mod greșit a reținut instanța de apel că reclamanții consumatori au solicitat modificarea clauzelor contractuale. În realitate, aceștia au solicitat interpretarea acestor clauze prin raportare la un criteriu obiectiv de stabilire a dobânzii de referință variabilă, astfel încât aceasta să nu fie exclusiv la latitudinea băncii întrucât, în acest mod, ar fi o clauză abuzivă.

În acest sens, este jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 310/2016 a secției a II-a civile, în care se reține:

"este rezonabil a se interpreta că voința părților a fost aceea ca partea variabilă a dobânzii, după primele 12 luni de la acordarea împrumutului, să fie indicele Euribor/lună.

(...) nu este vorba de o modificare a clauzelor contractuale, deci de o ingerință în voința părților, ci de o interpretare a clauzelor contractuale, plecând de la analiza ansamblului clauzelor, dar ținând seama și de faptul că sintagma care se referă la partea variabilă a dobânzii, după primele 12 luni de la încheierea contractului, are caracter abuziv".

Înalta Curte reține caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5 teza a II-a din contractul de credit și din perspectiva faptului că prevederea contractuală referitoare la modificarea dobânzii de referință variabilă, al cărui cuantum și mod de calcul nu sunt prevăzute în contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât plasează consumatorul într-o situație juridică inferioară în raport cu banca. În acest mod, consumatorul este obligat să accepte modificarea costului creditului conform deciziei unilaterale a băncii, clauză incompatibilă cu prevederile legislației în materia protecției consumatorului în vigoare la data încheierii contractului.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște posibilitatea instanței naționale de a analiza caracterul abuziv și de a declara ca nule, clauzele abuzive ale unui contract în contextul protecției speciale pe care o instituie Directiva 93/13/CEE.

Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 4 din Legea nr. 193/2000, în cauză fiind întrunite astfel dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, clauzele contractuale care prevăd că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referință variabilă, afișată la sediile D., dar și clauzele care permit băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii sunt clauze abuzive întrucât intră în contradicție cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000.

În contractul de credit încheiat între părți nu este definită noțiunea de dobândă de referință variabilă și, cu toate că, prin art. 2.10 lit. a) s-a stipulat posibilitatea modificării dobânzii de către bancă în funcție de costul resurselor de finanțare, nu s-a indicat un element concret și verificabil care ar putea conduce la modificarea acestui cost și, respectiv a dobânzii variabile.

În cauză, nu s-a făcut dovada caracterului negociat al clauzelor contractuale și nici nu există dovada că recurenții consumatori au fost informați cu privire la posibilitatea negocierii clauzelor contractuale și procedura ce trebuia urmată în acest caz.

Ca o consecință a constatării nulității absolute a clauzei, în virtutea principiului quod nullum est, nullum producit effectum, este just ca banca să restituie sumele reprezentând dobânda nedatorată.

În ceea ce privește comisionul de acordare credit și comisionul de administrare, instanța de apel a reținut aceste clauze ca fiind valabile motivat de faptul că valoarea acestor comisioane ar fi clar determinată în contract și, raportat la valoarea creditului, nu ar afecta echilibrul contractual.

Înalta Curte reține că toate clauzele privind comisioanele sunt clauze preformulate, standard, care nu au fost negociate, banca menționând că sunt aplicabile tuturor tipurilor de credite.

Curtea de apel nu a analizat dacă aceste comisioane au o justificare și respectiv dacă banca a justificat o contraprestație pentru perceperea lor.

În realitate, aceste comisioane percepute lunar măresc artificial costul efectiv al creditului, iar din analiza acestora nu se poate determina care este realitatea ce este acoperită de aceste costuri, cât timp împrumutul este cu dobândă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanți și intervenientă este fondat și, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. acesta urmează a fi admis, decizia recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de apel.

Recursul declarat de D. S.A. va fi respins pentru următoarele considerente:

Clauzele referitoare la dobândă și la comisioane nu sunt excluse de la analizarea caracterului abuziv al acestora.

Astfel, în cauza C-484/08 Curtea de Justiție a Uniunii Europene reține:

"dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 8 din Directiva nr. 93/13/CE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări (...) care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil".

Așa fiind, instanța are dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda și comisioanele.

Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, clauzele unui contract bancar care se referă la prețul contractului trebuie redactate într-un mod clar și inteligibil, astfel încât, consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale contractului încheiat.

Contractul trebuie să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât consumatorul să poată să evalueze pe baza unor criterii clare și inteligibile consecințele economice care rezultă.

Clauza contractuală trebuie analizată din punct de vedere al consecințelor pe care le produce raportat la un eventual dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Comisionul pentru rambursarea anticipată trebuie analizat și din perspectiva faptului că banca nu prestează nici un serviciu în schimbul rambursării anticipate a creditului, plata acestuia neacoperind o contraprestație din partea băncii.

O.U.G. nr. 50/2010 stabilește că nu se percepe comision de rambursare anticipată la credite cu dobânda variabilă.

Nu este relevant faptul că reclamanții consumatori au semnat contractul, atâta timp cât legiuitorul nu consideră suficient faptul aderării la contract sau al opțiunii între mai multe tipuri de contracte de adeziune, ci impune dovada negocierii directe a contractului în întregul său.

În cauză nu s-a făcut dovada acestor negocieri.

Critica băncii privind "omisiunea" sa de a presta servicii cu titlu gratuit nu poate fi reținută.

În realitate, clauzele contractului de credit trebuie să respecte legislația în materia protecției consumatorului. Nu s-a pus nicicând problema că nu trebuie să fie prevăzută dobânda într-un contract de credit, însă aceasta trebuie să fie clar definită și având criterii obiective de determinare a dobânzii de referință variabilă, fără a se permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului acesteia.

Este de reținut comportamentul băncii care, în perioada în care indicele EURIBOR era în creștere, a majorat cuantumul dobânzii, însă când valoarea acestui indice a scăzut, banca nu a mai redus dobânda.

Față de aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 496 C. proc. civ., recursul declarat de D. S.A. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B. și de intervenienta C. împotriva Deciziei civile nr. 2280/A din 18 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează, în tot, decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN