ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3693/2018

Ședința publică din data de 26 septembrie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10163 din 2 decembrie 2016, Judecătoria Focșani a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., în sensul că a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în art. 4.1 privind comisionul de administrare, art. 4.1 privind comisionul de acordare credit, art. 4.2 privind dobânda penalizatoare de 5. p.a. față de dobânda prevăzută la art. 4.1 din contract, art. 4.3 privind dreptul băncii de a modifica unilateral dobânzile și comisioanele bancare, art. 4.6 privind dobânda anuală efectivă de 15,13%; a dispus restituirea sumelor achitate de reclamant cu titlu de comision acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și a comisionului de administrare credit de 0,4% din soldul creditului sume la care se adaugă dobânda legală. A respins capătul de cerere privind suportarea riscului valutar și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 1800 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, părțile au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 348 din 16 noiembrie 2017, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis în parte apelurile formulate de pârâta B. S.A. și de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 10163 din 2 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr. x/2015. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte capătul 1 de cerere și stabilizat cursul valutar al CHF la cursul BNR valabil la data când cursul CHF s-a majorat cu 20% față de valoarea de la data acordării împrumutului și a dispus restituirea sumelor încasate cu acest titlu, cu dobânda legală aferentă de la data achitării și până la restituirea integrală a sumei.

A înlăturat dispozițiile instanței referitoare la constatarea existenței clauzei abuzive cuprinse în art. 4.2. din contract privind dobânda penalizatoare de 5 p.a. și a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 348 din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă.

La termenul din 20 aprilie 2018, Curtea de Apel Galați, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursului.

Prin decizia civilă nr. 188/R din 20 aprilie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurenta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 348 din 16 noiembrie 2017, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație si Justiție examinarea în condițiile legii a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Alin. (4) din același text de lege menționează expres că în cazurile anume prevăzute de lege recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Conform dispozițiilor art. 96 alin. (3) C. proc. civ., curtea de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor doar în cazurile prevăzute de lege, cum ar fi cele prevăzute de dispozițiile art. 414, art. 421, art. 437 și art. 440 C. proc. civ.

Față de normele de competență invocate, s-a apreciat că interpretarea și aplicarea actualului C. proc. civ. în ceea ce privește calea de atac extraordinară a recursului este în sensul de a fi soluționat doar cu privire la legalitatea hotărârii recurate și doar de către instanța supremă de casație.

Ca argument suplimentar, în sprijinul hotărârii de declinare, s-a evocat decizia Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, obligatorie pentru instanța de judecată, din care rezultă că "în viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege (art. 414, art. 421, art. 437 și art. 440 C. proc. civ. - s.n.) examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competența de soluționare a recursului aparține, cu excepțiile prevăzute de lege, Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece rolul acesteia, ca instanță de casație, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție".

Recursul a fost înregistrat la data de 4 iunie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin rezoluția completului din data de 13 iunie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 26 septembrie 2018.

În ședința publică din data de 26 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

În speța supusă examinării, Curtea de Apel Galați a apreciat că împotriva deciziei civile nr. 348/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reținând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanță de apel.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Galați, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Galați, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reține Curtea de Apel Galați, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 se reține faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanța supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanței de contencios constituțional.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Vrancea în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Galați căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 348/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal, în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2018.