ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3186/2018

Ședința publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. de a converti în RON creditul acordat în baza convenției, utilizând cursul de schimb CHF/RON practicat la data efectuării conversiei, începând cu data de 12.06.2009 sau înghețarea cursului de schimb valutar CHF - LEU la valoarea de la data semnării convenției, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de la cumpărător; să se constate caracterul abuziv al prevederilor art. 4.1 din contractul de credit în sensul că dobânda este variabilă după cele 3 luni de grație și modul de calcul al dobânzii și păstrarea fixă a dobânzii raportat la dobânda care a fost acordat creditul; constatarea caracterului fix al ratei dobânzii pentru toată perioada de creditare aferentă convenției de credit, obligarea pârâtei de a păstra același procent fix și în viitor, eliberarea unui nou plan de rambursare a creditului; constatarea caracterului abuziv al dispozițiilor art. 4.1 din contract privind comisionul de administrare lunară a creditului și restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare; constatarea caracterului abuziv al art. 4.3 din convenția de credit prin care banca poate modifica în mod unilateral dobânda și comisioanele de administrare și modul de înștiințare a dobânzii în modalitățile menționate de către pârâtă în contract; constatarea caracterului abuziv al dispozițiilor art. 10 din convenția de credit denumită Act adițional nr. x din data de 12.06.2009 și restituirea sumelor achitate cu acest titlu.

Judecătoria Focșani prin sentința 1060/2017 din 14 februarie 2017a admis în parte acțiunea, a constatat existența clauzelor abuzive în contractul de credit invocat, încheiat la 12.06.2006 la art. 4.1 comision de administrare și comision de acordare credit în cuantum de 2,5% din valoarea creditului, 4.3 privind dreptul băncii de a modifica unilateral dobânzile și comisioanele bancare; a respins capătul de cerere privind convertirea creditului în Ron, înghețarea cursului leu - CHF, la valoarea de la data semnării convenției, clauzelor cuprinse la art. 4.1 din contract privind dobânda variabilă și constatarea caracterului fix al dobânzii pe întreaga perioadă de creditare și a obligat pârâta, să restituie sumele achitate cu acest titlu.

Prin decizia civilă nr. 343 din 14.11.2017 Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, a admis apelurile declarate de apelanții A. și B. S.A. București - B. S.A. SUCURSALA FOCȘANI, împotriva sentinței civile nr. 1060/14.02.2017 pronunțată de Judecătoria Focșani, a schimbat în parte, sentința și în rejudecare; a înlăturat dispozițiile cu privire la constatarea existenței clauzelor abuzive din actul adițional 400 x/12.06.2009, referitoare la art. 4.1 - privind comisionul de acordare 4.3 - privind dreptul băncii de a modifica - in mod unilateral dobânzile și comisioanelor bancare și pe cale de consecință și obligația B. de a restitui sumele încasate cu acest titlu; a constatat caracterul parțial abuziv al clauzei prev. de art. 3.1., referitoare la moneda creditului, respectiv "valoarea estimată totală plătibilă de împrumutat potrivit contractului este de 12784.69CHF și pe cale de consecință nulitatea cesteia’’; a stabilizat cursul de schimb valutar CHF RON și a dispus conversia în RON a creditului, pentru efectuarea plăților, în temeiul contractului precizat, la cursul BNR, valabil la data când cursul CHF s-a majorat cu 10% față de valoarea de la data acordării împrumutului din 18.04.2008 și a dispus restituirea sumelor încasate cu acest titlu, cu dobânda legală, aferentă de la data achitării și până la restituirea integrală a sumei; a menținut restul dispozițiilor sentinței cu privire la comisionul de administrare și restituire a sumelor încasate cu acest titlu și a obligat B. la plata onorariului avocat către reclamant în sumă de 600 RON.

Împotriva acestei decizii pârâta B. S.A. a declarat recurs

Curtea de Apel Galați, secția I civilă prin decizia civilă nr. 116/R din 28 martie 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurenta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 343 din data de 14.11.2017, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 18 mai 2018.

Prin rezoluția completului din data de 24 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În ședința publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Vrancea în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 343/2017 din 14 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2018.