ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Creditorii A. și B. au contestat măsura luată de administratorul judiciar consorțiul format din C.. și D.., prin care s-a respins înscrierea la masa credală a debitoarei S.C. E. S.R.L. cu suma de 43.556 RON, reprezentând concediul de odihnă neefectuat, aferent perioadei cuprinse între 2011-2016. În motivare, au arătat că deși au fost repuși în funcție S.C. E. S.R.L. a refuzat reprimirea la muncă fiind astfel prejudiciați de concediul de odihnă.

Prin sentința civilă nr. 89/C din 12 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis contestația formulată de creditorii A. și B. împotriva măsurii administratorului judiciar desemnat al debitoarei S.C. E. S.R.L. și s-a dispus înscrierea la masa credală a debitoarei a creditorilor A. și B. cu suma de câte 43.556 RON fiecare, reprezentând creanță salarială.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 680/2017 din 27 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis apelul declarat de apelanta S.C. E. S.R.L. prin administrator special împotriva sentinței civile nr. 89 din 12.06.2017 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins contestația formulată.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire creditorii A. și B., dosarul fiind înregistrat la data de 29 decembrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuenții A. și B. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună modificarea, în tot, a deciziei civile nr. 680/2017 din 27 noiembrie 2017, în sensul respingerii apelului formulat de către S.C. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 89/C din 12 iunie 2017 a Tribunalului Sălaj, cu consecința menținerii acesteia astfel cum a fost pronunțată.

S-a învederat că instanța a analizat separat situația juridică a celor două persoane și că în ceea ce îl privește pe revizuentul A. există deja o decizie pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, care a fost reținută în considerentele hotărârii a cărei revizuire se solicită. De asemenea, revizuenții au arătat că există și o soluție dată în dosarul nr. x/2016, pronunțată de către același complet de judecată.

Cu privire la revizuentul A. se susține că decizia a cărei revizuire se solicită, încalcă puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1768 din 19.12.2016, pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, deoarece suma de 23.274,73 care reprezintă drepturi salariale nete, aferente perioadei 06.10.2015-25.02.2016 (data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă), nu a fost analizată pe fond și nu s-a stabilit dacă este sau nu datorată de către debitoare, ci s-a decis că ea reprezintă pretenții plus petita față de obiectul acelei cauze, respectiv contestație la tabelul preliminar.

În ceea ce îl privește pe revizuentul B. s-a arătat, prin cererea de revizuire, că a fost greșit recunoscută autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1023 din 5 septembrie 2016, pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, în contextul în care se susține că nu a existat o judecată pe fond a completului specializat în litigii de muncă, acesta rezumându-se la a constata că s-a deschis procedura de insolvență împotriva debitoarei și la a transfera soluționarea litigiului către judecătorul sindic.

Referitor la perioada cuprinsă între 06.09.2016-17.10.2016, s-a susținut că aceeași instanță, Curtea de Apel Cluj, a pronunțat două soluții definitive, potrivnice, prima fiind cea pronunțată în dosarul nr. x/2016. Astfel, potrivit acestei soluții, Curtea de Apel Cluj a recunoscut dreptul revizuentului B. cu privire la sume de bani reprezentând drepturi salariale, pentru o perioadă de după deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății angajatoare.

În opinia revizuenților, obiectul celor două dosare, respectiv dosarul nr. x/2016 și dosarul nr. x/2016 îl reprezintă sume de bani datorate pentru o perioadă de după deschiderea procedurii insolvenței, iar soluțiile pronunțate de instanță sunt opuse.

S-a menționat că în toate cele trei dosare, este vorba despre drepturi salariale, născute în baza acelorași raporturi contractuale, între aceleași părți.

Prin urmare, revizuenții au opinat că este întemeiată cererea de revizuire formulată în cauză, atâta timp cât s-au pronunțat soluții contrare de către Curtea de Apel Cluj între aceleași părți, în aplicarea acelorași texte de lege și în analiza acelorași raporturi contractuale.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenții apreciind că există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 38/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de revizuire formulată de A. și B. împotriva deciziei civile nr. 680 din 27 noiembrie 2017, pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Cluj, care a fost păstrată în întregime.

În ceea ce privește primul motiv de revizuire, invocat de către revizuentul A., prin care s-a susținut faptul că decizia a cărei revizuire se solicită încalcă puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1768 din 19 decembrie 2016, pronunțate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj a notat că această sentință a fost schimbată, urmare a admiterii apelului declarat de societatea debitoare, astfel încât cererea cu care a fost învestit judecătorul sindic a fost respinsă în integralitate.

Instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a conchis că prin decizia civilă nr. 274/2017 din data de 9 mai 2017, deși instanța de apel nu a analizat și nu a recalificat natura juridică a sumei de 23.274,73 RON, despre care la fond s-a apreciat că ar putea reprezenta creanță curentă, esențial este faptul că în cadrul deciziei a cărei revizuire se cere, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1768/2016 și a deciziei civile nr. 274/2017 a fost invocată și analizată.

Curtea a constatat că în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, având ca obiect contestația formulată de creditorul A. la tabelul preliminar al creditorilor societății debitoare E. S.R.L., s-a solicitat și înscrierea în tabelul creditorilor cu următoarele sume: salarii în perioada suspendării, începând cu data de 11 noiembrie 2011 și până la data formulării contestației, concedii neplătite în perioada anterioară suspendării contractului individual de muncă (2008-2011), stimulente, premii pentru activitate de administrare, cota parte din activul net.

S-a reținut că pentru sumele care reprezintă drepturi salariale, concedii, prime sau alte beneficii din perioada analizată de către instanța de judecată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, respectiv 06.10.2015 - 25.02.2016, efectul pozitiv al lucrului judecat este incident, întrucât instanța de apel a dezlegat situația lor juridică.

În consecință, Curtea de Apel Cluj a statuat că pot constitui obiect de analiză, în dosarul nr. x/2017, doar drepturile pretinse pentru perioada 25.02.2016 - 17.12.2016, corespunzătoare perioadei cuprinse între data concedierii și data soluționării definitive a contestației formulate împotriva măsurii adoptate (05.09.2016), respectiv momentul concedierii revizuentului A. prin decizia nr. 27/2017.

S-a reținut că în situația în care, în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată și instanța s-a pronunțat asupra incidenței sale, partea nu mai poate invoca aceeași apărare pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea în care s-a examinat, în cel de-al doilea proces, autoritatea de lucru judecat.

Instanța de revizuire a relevat că aceste temeiuri ale inadmisibilității cererii de revizuire sunt prezente și în ceea ce privește al doilea motiv de revizuire, care îl vizează pe revizuentul B..

În ceea ce privește susținerea, potrivit căreia prin decizia atacată a fost recunoscută, în mod greșit, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1023 din 5 septembrie 2016, pronunțate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2016, Curtea a constatat că prin această sentință, instanța specializată în litigiile de dreptul muncii, a procedat la soluționarea cererii de despăgubiri formulate de către B., stabilindu-se că solicitarea de acordare a drepturilor salariale pentru perioada analizată, cuprinsă între data întocmirii deciziei de concediere și data anulării acesteia de către instanță, este nefondată, hotărâre care a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege.

S-a arătat că se putea analiza caracterul fondat al cererii de obligare la despăgubiri doar prin exercitarea căii de atac împotriva sentinței respective, instanța de control judiciar fiind singura în măsură să cenzureze, sub aspectul legalității și temeiniciei, sentința civilă nr. 1023 din 5 septembrie 2016 a Tribunalului Sălaj.

Față de împrejurarea că o atare cale de atac nu a fost exercitată de către părți, Curtea a concluzionat că efectul pozitiv al lucrului judecat este incident, iar acele sume nu mai pot fi analizate, în condițiile în care instanța specializată a dezlegat situația lor juridică, în sensul că nu se datorează, fiind nefondate.

Prin urmare, s-a conchis că sunt pe deplin incidente referirile anterioare vizând inadmisibilitatea demersului inițiat de către revizuenți, cu atât mai mult cu cât, de această dată, decizia atacată este criticată nu pentru motivul că ar încălca autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, ci pentru că a fost validată, în mod greșit, o astfel de apărare, ceea ce nu poate constitui motiv de revizuire.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de revizuire, care îi privește pe ambii revizuenți și vizează încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 620 din 31.10.2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, în fapt, a sentinței civile nr. 93 din 19.06.2017, date de judecătorul sindic în același dosar, instanța de revizuire a reținut următoarele:

Sentința civilă nr. 93 din 19 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2016, se referă strict la revizuentul A., așa încât curtea se poate pronunța asupra cererii doar în aceste limite, iar împrejurarea că revizuentul B. se află în aceeași situație de fapt, nu îl îndreptățește pe acesta să apeleze la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce îl privește pe revizuentul A., curtea a apreciat că se pune problema caracterului admisibil al cererii, din perspectiva faptului că se ridică semne de întrebare asupra cerinței referitoare la tripla identitate de obiect, cauză și părți între cele două procese.

Astfel, instanța de revizuire a notat că în dosarul nr. x/2016 există statuări definitive cu privire la îndreptățirea revizuentului de a-i fi rambursate sumele reprezentând indemnizația aferentă concediului de odihnă pentru perioada 06.10.2015-17.10.2016.

S-a reținut că prin raportul administratorului judiciar, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență, sub nr. x din 24.04.2017, s-a respins cererea de plată a revizuentului A., pentru perioadele 05.10.2015-25.02.2016, respectiv 05.09.2016-17.10.2016, iar în cel de-al doilea proces, finalizat prin pronunțarea deciziei ce face obiectul revizuirii, a fost contestat raportul de activitate al administratorului judiciar, care a analizat și a respins cererea de plată a revizuentului vizând achitarea unor drepturi salariale restante aferente perioadei 06.10.2015-17.10.2016 și a concediilor de odihnă neefectuate pe perioada cuprinsă între anii 2011-2016.

Prin raportul de activitate publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 7969 din 24.04.2017, administratorul judiciar a reținut că pentru perioada 05.10.2015-24.02.2016, respectiv 05.09.2016-17.10.2016 nu se datorează drepturi salariale, deoarece salariatul nu s-a prezentat la locul de muncă, iar pentru perioada 25.02.2016-05.09.2016 sumele nu sunt datorate, întrucât instanțele de judecată au stabilit astfel.

Curtea de Apel Cluj a statuat că perioadele analizate în cele două hotărâri se suprapun parțial (intervalul 06.09.2016-17.10.2016) și că par să existe, la prima vedere, statuări contradictorii privind caracterul (ne)fondat al unor pretenții salariale, în sens larg, aferente acestuia, însă identitatea de obiect nu este întrunită, din moment ce în dosarul cu indicativul a15 s-a discutat despre indemnizația de concediu, în timp ce în cel cu indicativul a14 despre salariul efectiv datorat.

Totodată, s-a arătat că situația descrisă de către revizuent pare mai degrabă să vizeze o contradicție între considerente, care, așa cum s-a arătat în doctrină, nu poate constitui motiv de revizuire, soluție fundamentată, din nou, pe caracterul special și limitativ al motivelor de retractare, prevăzute de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

În plus, s-a reținut că, din analiza deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, par să se desprindă mai degrabă consecințe juridice diferite ale unei stări de fapt, în contextul în care este de subliniat că în discuție erau drepturi salariale de natură diferită, întemeiate pe texte legale distincte.

Astfel, s-a reținut că în dosarul cu indicativul a15, a fost analizată o perioadă mai lungă decât cea indicată de către revizuent, așa încât, dat fiind faptul că este vorba despre un interval comun de cca o lună, iar în dispozitivul sentinței civile nr. 93/2017 a Tribunalului Sălaj nu a fost stabilit un anumit cuantum al indemnizației de concediu, ci doar s-a dat dispoziție ca ea să fie calculată de către administratorul judiciar, cu respectarea prevederilor legale incidente și, cum acestea nu condiționează dreptul la indemnizația de concediu de o anumită perioadă efectiv lucrată, curtea a apreciat că nu este incident cazul de revizuire invocat în cerere.

În fine, cu privire la ultimul motiv de revizuire, instanța a statuat că nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul cu indicativul a16, deoarece în cele două cauze, perioadele de timp discutate erau diferite, iar în decizia atacată, soluția dată a fost parțial motivată prin apelarea la efectul pozitiv al lucrului judecat în privința statuărilor cuprinse în decizia civilă nr. 274 din 09.05.2017 a Curții de Apel Cluj, din dosarul nr. x/2016.

S-a mai arătat că sunt de prisos orice alte discuții, de vreme ce în cuprinsul deciziei a cărei revizuire se cere, s-a reținut că:

"Cu privire la despăgubirile solicitate sub forma drepturilor salariale aferente perioadei 25.02.2016 - 05.09.2016, Curtea constată că în dosarul înregistrat sub nr. x/2016/a16, instanța de judecată a validat propunerea administratorului judiciar în sensul recunoașterii drepturilor salariale corespunzătoare. Așa fiind, pentru perioada amintită, Curtea nu mai poate analiza cererea creditorului, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat asupra acestor drepturi salariale".

Pentru toate aceste considerente, cererea de revizuire a fost respinsă, constatându-se că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 38/2018 din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă au declarat recurs revizuenții A. și B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 16 martie 2018.

Recurenții-revizuenți au solicitat admiterea recursului și admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, apreciind că instanța supremă este competentă material să soluționeze cererea de revizuire.

Pe fondul cererii, revizuenții au cerut să se dispună modificarea, în tot, a deciziei civile nr. 680/2017 din 27 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, în sensul respingerii apelului formulat de către S.C. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 89 din 12 iunie 2017 a Tribunalului Sălaj, cu consecința menținerii acesteia.

Recurenții-revizuenți A. și B. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În primul rând, recurenții au arătat că înțeleg să invoce nulitatea deciziei pronunțate de către Curtea de Apel Cluj în judecarea cererii de revizuire pentru motivul că această instanță nu era competentă material să o soluționeze.

Mai susțin că s-a respins, în mod nelegal, cererea de revizuire, Curtea de Apel Cluj motivând în sensul că perioadele de timp analizate în dosarele anterioare în care Curtea s-a pronunțat sunt diferite, astfel încât nu poate fi vorba despre același obiect.

S-a arătat că între părți s-au purtat mai multe litigii, ce au format obiectul mai multor dosare, ultimele trei dosare, respectiv dosarul nr. x/2016, dosarul nr. x/2016 și dosarul nr. x/2016 fiind soluționate de către Curtea de Apel Cluj.

Recurenții au precizat că în dosarele anterior menționate au fost analizate drepturile lor salariale, fie că acestea reprezintă salarii efective, pe anumite perioade de timp, situate după data deschiderii procedurii de insolvență împotriva societății E. S.R.L., fie că reprezintă indemnizație de concediu.

În ceea ce privește dreptul la salarii și la alte sume de bani incluse de legiuitor în categoria drepturilor salariale, recurenții au menționat că s-a născut în baza acelorași două raporturi juridice de muncă, stabilite între părți încă din anul 1995. Totodată, s-a arătat că nu au existat contracte de muncă noi, astfel încât să se analizeze, din perspective diferite, drepturile salariale pentru fiecare dintre cei doi revizuenți.

Prin urmare, recurenții-revizuenți A. și B. au susținut că în toate cele trei dosare s-a analizat același lucru și anume dacă au sau nu au dreptul la salariu și la alte sume de bani asimilate salariilor, pe o anumită perioadă, defalcată, din diferite motive.

Au mai susținut că obiectul real al dosarelor respective nu este reprezentat de suma concretă, raportat la o anumită perioadă de timp, ci de însăși dreptul la salariu pe perioada de timp ulterioară datei la care s-a deschis procedura insolvenței.

În opinia recurenților-revizuenți, există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește soluția pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, în sensul că, prin respingerea apelului, s-a menținut sentința civilă nr. 93 din 19.06.2017 a Tribunalului Sălaj, fiind recunoscut dreptul creditorului A. la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada cuprinsă între 06.10.2015 (data deschiderii procedurii de insolvență) și 17.10.2016 (data desfacerii contractului de muncă a angajatului A.).

S-a învederat că aceeași idee se regăsește și în dosarul nr. x/2016, întrucât a rămas definitivă sentința civilă nr. 90 din 12.06.2017 a Tribunalului Sălaj, prin care s-a recunoscut dreptul la salariu al revizuentului A. pentru perioada cuprinsă între 25.02.2016 - 05.09.2016, adică pe o porțiune din perioada în care salariatului A. i s-au recunoscut drepturi materiale de natura celor salariale, în dosarul nr. x/2016.

Altfel spus, s-a arătat că sunt două hotărâri ale aceleiași instanțe, care recunosc dreptul revizuentului A. la salarii și alte sume, cu titlu de drepturi salariale, aferente unei perioade de timp clar determinate, iar prin ultima decizie se nesocotește acest drept.

Pentru toate aceste argumente, recurenții-revizuenți A. și B. au apreciat că este incidentă situația reglementată de către legiuitor în cuprinsul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecarea cauzei, să se dispună respingerea apelului declarat de către S.C. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 89 din data de 12 iunie 2017 a Tribunalului Sălaj, cu consecința menținerii acesteia, ca fiind temeinică și legală.

Intimata S.C. E. S.R.L., reprezentată de administrator special F. și de administrator judiciar consorțiul format din C.. și D.. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că s-a reținut, în mod corect, de către instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire împrejurarea că este îndoielnic caracterul admisibil al acesteia din perspectiva faptului că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză între cele două procese.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea acestuia către părți.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea pe fond a acestuia.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că deși recurenții-revizuenți și-au întemeiat calea de atac exercitată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la modul în care a fost soluționată cererea de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Susținerile recurenților, potrivit cărora Curtea de Apel Cluj nu era competentă material să soluționeze cererea de revizuire nu pot fi primite, în condițiile în care art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. stabilește că necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță, revizuenții A. și B. nu au înțeles să invoce excepția de necompetență materială a instanței, astfel cum rezultă din cele consemnate în partea introductivă a deciziei civile nr. 38/2018 din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Cluj și, pe cale de consecință, acest aspect nu poate constitui obiectul unei critici în prezentul recurs.

În consecință, Înalta Curte va analiza decizia ce formează obiectul recursului din perspectiva motivului de recurs ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, urmând să verifice dacă instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a respectat dispozițiile legale care reglementează cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin cea de-a doua critică formulată, recurenții-revizuenți au susținut că decizia civilă nr. 680/2017 din 27 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016 este susceptibilă de a fi revizuită, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece în toate cele trei dosare indicate în cuprinsul cererii, având nr. 24/84/2016/a14, nr. 24/84/2016/a15 și nr. 24/84/2016/a16, s-a analizat același lucru, respectiv dreptul la salariu pe perioada de timp ulterioară datei la care s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei E. S.R.L. și există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește soluția dată de Curtea de Apel Cluj în dosarul cu indicativul a15.

Răspunsul la această critică presupune analizarea condițiilor instituite de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care au constituit temeiul cererii de revizuire soluționate prin decizia recurată.

Potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru incidența cazului de revizuire anterior enunțat este necesar ca în dosare diferite între care există tripla identitate de părți, obiect și cauză să fi fost pronunțate hotărâri contradictorii.

Așadar, rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat și vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația imposibilă generată de existența hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii și a anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, cu mențiunea că acestea trebuie pronunțate în dosare separate, iar nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiași pricini.

Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

Contrar celor afirmate de către recurenții-revizuenți prin cererea de recurs, se reține că nu există identitate de obiect între dosarul nr. x/2016 și dosarul nr. x/2016, astfel cum, în mod corect, a statuat Curtea de Apel Cluj.

În privința obiectului acțiunii, înțeles ca pretenție dedusă judecății, se constată că dosarul nr. x/2016 are ca obiect contestația formulată de creditorii B. și A. împotriva măsurii administratorului judiciar privind neînscrierea la masa credală a acestor creditori ai debitoarei S.C. E. S.R.L. cu drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 5 octombrie 2015 și 24 februarie 2016, iar în dosarul nr. x/2016 creditorul A. a contestat măsura luată de administratorul judiciar consorțiul format din C.. și D.., prin care s-a respins înscrierea la masa credală a debitoarei S.C. E. S.R.L. cu suma de 21.042 RON, reprezentând concediul de odihnă neefectuat, aferent perioadei cuprinse între anii 2011 și 2016.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2016 are ca obiect contestația formulată de debitoarea S.C. E. S.R.L. împotriva măsurii administratorului judiciar privind înscrierea la masa credală a creditorului A. cu drepturile salariale, aferente perioadei cuprinse între 25 februarie 2016 și 5 septembrie 2016.

Față de cele arătate, se constată că instanța de revizuire a reținut, în mod corect, faptul că nu există identitate în privința obiectului, de vreme ce au fost analizate drepturi diferite, aferente unor perioade de timp distincte, fiind vorba despre un interval comun de aproximativ o lună.

Totodată, Înalta Curte consideră util să sublinieze faptul că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a analizat, cu justețe, fiecare susținere formulată de către revizuenți și a argumentat, pentru fiecare dintre aceștia, de ce nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În realitate, recurenții-revizuenți din prezenta cauză nu aduc critici veritabile de nelegalitate a hotărârii atacate, ci își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul cu indicativul a14, soluție care, în opinia acestora, este contrară celor date, de către aceeași instanță, în dosarele cu indicativele a15 și a16, negând faptul că între aceste dosare nu este întrunită identitatea de obiect.

Într-o altă exprimare, recurenții solicită schimbarea deciziei civile nr. 680/2017 din 27.11.2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, pe calea revizuirii, încercând să acrediteze ideea că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. permit acest lucru.

Or, un astfel de demers procesual este contrar rațiunilor avute în vedere de către legiuitor atunci când a reglementat acest motiv de revizuire.

Pe cale de consecință, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de către revizuenții A. și B..

În ceea ce privește cererea formulată de intimata G. S.A. privind obligarea recurenților A. și B. la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 452 din C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Intimata G. S.A. a depus la dosarul cauzei copia facturii fiscale nr. x din 28.06.2019, copia dovezii de plată, constând în extras de cont din data de 15 iulie 2019 și copie extras din anexa la factura fiscală nr. x din 28.06.2019.

În cuprinsul facturii fiscale nr. x din 28.06.2019 se menționează suma de 116.018,99 RON și contractul de asistență juridică nr. x din 16.05.2019, iar din extrasul de cont din 15 iulie 2019, rezultă că s-a achitat suma de 97.494,95 RON și suma de 18.524,04 RON, cu titlu de onorariu - abonament lunar.

Analizând înscrisurile depuse în probațiune pe acest aspect, Înalta Curte notează că nu se face nicio referire la contractul de asistență juridică nr. x din 25.04.2019, încheiat între intimata din prezenta cauză G. S.A. și H., contract menționat pe împuternicirea avocațială, aflată la dosarul de recurs.

În aceste condiții, nu există vreun element probator care să ateste că onorariul de avocat în sumă de 245,80 RON, indicat în cuprinsul anexei la factura fiscală nr. x din 28.06.2019 a fost plătit pentru asistența juridică efectuată în prezentul dosar, cu atât mai mult cu cât, este necontestat faptul că intimata G. S.A. a fost reprezentată de către această societate de avocați în mai multe litigii.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 452 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatei G. S.A. privind obligarea recurenților A. și B. la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 38/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata G. S.A. privind obligarea recurenților A. și B. la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.