ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1971/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 1156 din 8 iunie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată la data de 29 iunie 2017, de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Municipiul Călărași, prin primar; a anulat Decizia de invalidare nr. 14655 din 31 martie 2017 emisă de către CNCI și a obligat pârâta să emită decizie de compensare prin puncte în favoarea reclamantului pentru o cotă de 1/2 din imobilul situat în Călărași, str. x (str. x, fost nr. 7) compus din teren în suprafață de 197,50 mp și construcție în suprafață de 70,03 mp; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Municipiul Călărași, prin primar, ca fiind tardivă; a respins cererea de obligare a pârâtei la daune cominatorii, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 189/A din 11 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței; a admis apelul pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins contestația, în contradictoriu cu această pârâtă, ca nefondată; a menținut în rest sentința civilă apelată.

Împotriva Deciziei nr. 189/A din 11 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., arătând că instanța de apel a procedat la o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material, încălcând, totodată, dreptul la un proces echitabil, întrucât a condiționat restituirea imobilului (în natură sau în echivalent) de existența construcției ce se afla pe teren la momentul exproprierii.

A mai arătat recurentul că nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14 iunie 1977, sens în care era îndreptățit la demersurile de restituire, iar nu vânzătorii din cadrul acelui contract.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 17 septembrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat recurentului la data de 24 septembrie 2019, iar termenul pentru expirarea punctului de vedere s-a împlinit la 7 octombrie 2019.

La data de 4 octombrie 2019 (data poștei), în termen legal, recurentul a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate, prin care a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora decizia/dispoziția motivată de respingere a cererii de restituire în natură se atacă la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității/unității deținătoare.

A mai arătat recurentul că textul legal menționat, contrar celor reținute prin raportul de admisibilitate, prevede că hotărârea tribunalului este supusă recursului, situație față de care calea de atac exercitată apare ca admisibilă.

Intimații-pârâți nu au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele argumente:

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, text legal care în alin. (1) reține că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării" iar în alin. (4) că "Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Din această normă rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 este apelul, sens în care prezenta cale de atac nu este prevăzută de lege, fiind, deci, inadmisibilă.

Cum Decizia nr. 189/A din 11 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București este dată în apel și este definitivă, devin incidente dispozițiile legale anterior menționate.

Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamanți împotriva deciziei din apel.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul susține că recursul este admisibil, întrucât în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în virtutea cărora hotărârile pronunțate în primă instanță de către tribunal în procedura contestării dispoziției/deciziei de respingere a cererii de restituire sunt supuse acestei căi extraordinare de atac.

În cauză însă, pricina nu are ca obiect contestarea dispoziției/deciziei de restituire emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, ci, așa cum chiar recurentul a formulat și încadrat demersul judiciar, este vorba de anularea Deciziei de invalidare nr. 14655 din 31 martie 2017, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, procedură judiciară circumscrisă dispozițiilor Legii nr. 165/2013.

În atare situație, regimul juridic al exercitării căii de atac a recursului este guvernat, așa cum s-a arătat anterior, de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, în virtutea cărora singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, este apelul.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 189/A din 11 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A., cu domiciliul procesual ales la avocat B., str. x, București împotriva Deciziei nr. 189/A din 11 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea x, Municipiul Călărași, prin primar, cu sediul în Călărași, str. x A, județ Călărași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 6 noiembrie 2019.

GGC - CL