ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2135/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, obligarea acestei autorități să emită o hotărâre de încetare a calității de mediator și radierea de pe tabloul mediatorilor.

2.1. Prin Sentința nr. 552/CA din 10.09.2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Sibiu a reținut că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, prevede, la art. 10 alin. (1), că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă legea organică nu prevede altfel.

În speță, tribunalul a reținut că litigiul privește o hotărâre a Consiliului de Mediere, organism de interes public central, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, competența de soluționare revenind secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia.

2.2. La data de 18 septembrie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, iar prin Sentința nr. 195 din 08 octombrie 2018, Curtea de Apel a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Totodată a dispus suspendarea soluționării cauzei și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu a fost ridicată de către pârât prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 01.08.2018, după primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, respectiv termenul din data de 11.06.2018, când, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță s-a declarat competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În aceste condiții excepția de necompetență a fost invocată de către pârât cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce ar fi atras decăderea din dreptul de a invoca excepția și în contextul în care anterior, prin încheiere interlocutorie, potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a stabilit că este competent din toate punctele de vedere să soluționeze cauza, astfel încât nu putea să mai revină asupra acestei chestiuni, fiind legată de această dezlegare, ci trebuia să procedeze la judecarea pricinii, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei fiind astfel câștigată de tribunal.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în cauză Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este competent să soluționeze litigiul ce formează obiectul dosarului x/2018 pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Analizând situația dedusă judecății, Înalta Curte constată că primul termen de judecată în fața Tribunalului Sibiu a fost stabilit la data de 11 iunie 2018, termen la care părțile legal citate nu au invocat excepții, iar instanța, verificându-și competența, s-a declarat competentă general, material și teritorial să judece cauza, astfel cum rezultă din încheierea de la acea dată .

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.", iar în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Or, în speță excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost invocată de pârâtul Consiliul de Mediere prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 01 august 2018, ulterior primului termen.

În contextul în care anterior la data de 11 iunie 2018, prin încheiere interlocutorie, potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a stabilit că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza, această instanță avea obligația ca la termenul din 10 septembrie 2018 să constate pe de-o parte că pârâtul nu se mai află în termenul de a invoca excepția necompetenței materiale, iar pe de altă parte că în ceea ce o privește, nu mai are posibilitatea de a reanaliza competența deoarece era legată de încheierea interlocutorie, pronunțată la termenul anterior.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (2), Înalta Curte constată că litigiul rămâne câștigat spre soluționare de către Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar în temeiul art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea acestui tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, în favoarea, Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2019.

GGC - GV