ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 811/2019

HOTĂRÂRE

17.04.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 811/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 6 iulie 2017, A. (moștenitor al reclamantului B.), C., D. și E. (ultimii doi moștenitori ai reclamantei F.) au solicitat, în contradictoriu cu SC G. SA, SC G. COM SA, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, soluționarea pe fond, în întregime, a notificării nr. x/2001; stabilirea existenței și întinderii dreptului lor, în sensul dispozițiilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013; constatarea faptului că imobilul revendicat a fost preluat abuziv de statul român, că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și că dosarul administrativ constituit în baza legii speciale nu a fost soluționat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 165/2013 de către pârâtele deținătoare ale imobilului în prezent, urmând a se dispune, în principal, restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, acordarea măsurilor reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013. Dacă se va constata imposibilitatea restituirii în natură, reclamanții au solicitat a se dispune, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, obligarea pârâtei A.N.R.P. să procedeze la plata despăgubirilor în condițiile legii, prin convertirea punctelor în bani și obligarea ultimelor două pârâte la plata acestora.

În subsidiar, au solicitat obligarea primelor două pârâte la emiterea dispoziției de restituire în natură a imobilului și la rectificarea cărților funciare corespunzătoare acestuia, iar în cazul imposibilității restituirii în natură, la obligarea pârâtelor la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și la înaintarea dispoziției ce se va emite către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

La 7 august 2017, reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că au arătat că înțeleg să cheme în judecată și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de pârâtă.

Prin Sentința nr. 250 din 23 februarie 2018, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția necompetenței. A declinat, în favoarea Tribunalului București, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

În esență, a făcut aplicarea art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu referire și la Decizia Curții Constituționale nr. 115/2016.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința nr. 2253 din 7 noiembrie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente.

A constatat, în esență, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 165/2013, că reclamanții sunt în etapa prevăzută de art. 33 și nu de art. 34 din Legea nr. 165/2013, chiar și în situația în care părțile au sesizat instanța potrivit ambelor articole neputând fi reținută o competență exclusivă de ordine publică.

A mai reținut tribunalul, în raport de art. 112 și art. 116 C. proc. civ., că reclamanții aveau opțiunea de a alege între mai multe instanțe competente și că niciun pârât nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (4) din cod.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea care a determinat desesizările reciproce ale instanțelor este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, art. 32, 33, 34 și 35 și pe cele ale Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 165/2013 a fost adoptată în scopul eficientizării procesului prevăzut de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau a acordării despăgubirilor aferente acestora.

Aplicarea în timp a dispozițiilor actului normativ menționat este prevăzută la art. 4, care stipulează în sensul că acestea sunt incidente cererilor formulate și depuse, în termenul legal, la entitățile legal învestite, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare.

Ca atare, se constată incidența dispozițiilor Legii nr. 165/2013 cauzei deduse judecății, respectiv a celor cuprinse la art, 35, fiind în ipoteza prevăzută de lege, în care nu s-a răspuns notificării formulate de reclamanți, în termenul legal.

Astfel, prin art. 35 din Legea nr. 165/2013 s-a acordat competența de soluționare a cererilor înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Văzând conținutul solicitărilor reclamanților formulate în procedura legilor speciale și cadrul juridic în care acestea pot fi soluționate în ipoteza speței - aceea de nesoluționare a notificării adresate în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Timișoara, str. x -, se apreciază că revine Tribunalului București competența exclusivă de soluționare a cauzei, în raport de art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, dat fiind că toate entitățile cu atribuții în soluționarea notificării, respectiv Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au sediul în București.

Prin urmare, în considerarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.