ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 607/2019
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 607/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra contestației penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 104 din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana extrădabilă A., în baza art. 67 din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că nu mai subzistă condițiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea persoanei extrădabile A..
S-a dispus de îndată retragerea cererii de extrădare formulate în baza Încheierii penale nr. 1 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul x/2013
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin Încheierea penală nr. 1 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2013, s-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală pentru a solicita Emiratelor Arabe Unite extrădarea numitului A..
Încheierea penală nr. 1 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia a avut la bază adresa nr. x din data de 29.04.2013 a Inspectoratului General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol, prin care Curtea de Apel Alba Iulia era informată asupra faptului că A. fusese localizat pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, având în vedere emiterea pe numele respectivei persoane a unui mandat de arestare preventivă în lipsă (Mandatul de arestare preventivă nr. x/2011 din 1 aprilie 2011).
Astfel, prin Încheierea penală nr. 3/MP/2011 din data de 1 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul penal nr. x/2011, definitivă la data de 6 aprilie 2011 prin Încheierea penală nr. 1405/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus față de inculpatul A. luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând cu data încarcerării.
S-a emis Mandatul de arestare preventivă nr. x/2011 din data de 1 aprilie 2011, mandat care nu a putut fi pus în executare până la această dată.
În urma sesizării formulate de IPJ Alba - Serviciul de Investigații Criminale s-a emis Mandatul de urmărire internațională nr. 1/U/2011 din data de 2 mai 2011 și Mandatul European de Arestare nr. 2/J/2011 din data de 18 mai 2011.
Distinct de aceasta, s-a reținut că prin sesizarea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub nr. x/2019, Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Internațional Interpol a solicitat ca instanța să aprecieze asupra retragerii cererii de extrădare formulate de Curtea de Apel Alba Iulia în baza Mandatului de arestare preventivă nr. x/2011 emis pe numele persoanei extrădabile A., în contextul în care în urma corespondenței purtate cu omologii din Abu Dhabi se comunicase că persoana extrădabilă nu mai poate fi localizată pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.
S-a mai arătat că Mandatul de arestare preventivă nr. x/2011 din 1 aprilie 2011 emis de Curtea de Apel Alba Iulia nu mai este valabil odată cu emiterea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 37/2014 din 29 octombrie 2015 emis de Curtea de Apel Târgu Mureș, astfel că mandatul de arestare preventivă a fost înlocuit cu mandatul de executare a pedepsei închisorii.
În raport cu această solicitare, instanța Curții de Apel Alba Iulia, în cuprinsul încheierii ce formează obiectul examinării în cauză, a arătat că dispozițiile relevante soluționării cererii sunt cele de la art. 67 din Legea nr. 302/2004 ("Retragerea cererii de extrădare"), conform cărora:
"(1) În cazul în care persoana extrădabilă nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare, instanța competentă, din oficiu sau la cererea procurorului, stabilește, prin încheiere motivată, că nu mai subzistă condițiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea și dispune de îndată retragerea cererii de extrădare. Hotărârea se transmite Ministerului Justiției în termen de 24 de ore de la pronunțare. Ministerul Justiției retrage neîntârziat cererea de extrădare, informând despre aceasta Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
(2) Dispozițiile art. 65 se aplică în mod corespunzător".
S-a arătat de către instanță că în baza textului legal menționat examinarea îndeplinirii condițiilor privind retragerea cererii de extrădare se putea face și din oficiu fără să fie necesară efectuarea de verificări suplimentare ori vreun examen de regularitate din partea Ministerului Justiției, neputându-se pronunța o soluție de respingere a cererii ca fiind formulată de o persoană fără calitate, așa cum se solicitase reprezentantul Ministerului Public.
În continuare, în analiza impusă de dispozițiile art. 67 din Legea nr. 302/2004, instanța a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute pentru retragerea cererii de extrădare formulate împotriva persoanei extrădabile A..
S-a reținut că cererea de extrădare a persoanei extrădabile formulată în baza încheierii penale nr. 1 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2013, a avut la bază Mandatul de arestare preventivă nr. x/2011 emis la data de 1 aprilie 2011 de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2011 (Încheierea penală nr. 1/MP/2011 din 1 aprilie 2011).
Măsura arestării preventive a fost luată în lipsă pentru fapte cercetate în Dosarul penal nr. 6/2011 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, cauză penală în care a fost inculpată persoana extrădabilă.
La data de 8 iulie 2011, persoana extrădabilă a fost trimisă în judecată pentru infracțiunile pentru care fusese luată măsura arestării preventive, cauza fiind înregistrată p0e rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/2011.
Prin Sentința penală nr. 170 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală s-a dispus strămutarea judecății cauzei ce forma obiectul Dosarului nr. x/2011 la Curtea de Apel Târgu Mureș.
În cauza mai sus menționată, prin Sentința penală nr. 21 din 15 aprilie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a dispus, între altele, condamnarea persoanei extrădabile A. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, și 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni concurente.
Sentința Curții de Apel Târgu Mureș a rămas definitivă la data de 29 octombrie 2015, prin Decizia penală nr. 391/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În baza sentinței pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 37/2014.
În raport de cele reținute, având în vedere dispozițiile art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., conform cărora măsurile preventive încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului, prima instanță a constatat că persoana extrădabilă nu se mai află sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. x/2011 emis de Curtea de Apel Alba Iulia care a stat la baza formulării cererii de extrădare, motiv pentru care, în baza art. 67 din Legea nr. 302/2004, a constatat că nu mai subzistă condițiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea persoanei extrădabile A. și a dispus retragerea cererii de extrădare formulate în baza Încheierii penale nr. 1 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2013
Împotriva Încheierii nr. 104 din data de 14 noiembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba.
S-a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea încheierii atacate și, în rejudecare, respingerea solicitării de retragere a cererii de extrădare privind persoana extrădabilă A..
S-a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 304/2004 în raport de împrejurarea că pe de o parte, Biroul Internațional Interpol nu avea calitatea de a solicita Curții de Apel Alba Iulia retragerea cererii de extrădare formulată în baza mandatului de arestare preventivă emis față de persoana extrădabilă, iar pe de altă parte, se impunea obținerea de date suplimentare de la autoritatea centrală română în materie de cooperare internațională spre a se verifica stadiul procedurii de extrădare, cu atât mai mult cu cât instanța Curții de Apel Alba Iulia nu era instanță de executare în cazul sentinței definitive de condamnare.
Examinând încheierea atacată în raport de actele și lucrările dosarului și criticile invocate, Înalta Curte constată ca fiind nefondată contestația formulată în cauză.
Cererea de extrădare a persoanei extrădabile A. a avut la bază Mandatul de arestare preventivă nr. x/2011 emis la data de 1 aprilie 2011 de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2011 (Încheierea penală nr. 1/MP/2011 din 1 aprilie 2011).
Prin sentința penală nr. 21 din 15 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă la data de 29 octombrie 2015, prin decizia penală nr. 391/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea persoanei extrădabile.
Din actele dosarului rezultă că măsura arestării preventive dispusă de Curtea de Apel Alba Iulia prin Încheierea penală nr. 1/MP/2011 din 1 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/2011 (mandat de arestare preventivă nr. x/2011) a încetat de drept la data de 29 octombrie 2015.
Potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana extrădabilă nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă, instanța competentă, din oficiu sau la cererea procurorului, stabilește prin încheiere motivată, că nu mai subzistă condițiile prevăzute de lege pentru a solicita extrădarea și dispune de îndată retragerea cererii de extrădare.
În cazul de față, ca urmare a încetării de drept a măsurii arestului preventiv prin încheierea definitivă pronunțată în data de 1 aprilie 2011, în Dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel Alba Iulia, în ceea ce îl privește pe A., acesta nu se mai află sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. x/2011, care a constituit temeiul constatării ca îndeplinite a condițiilor pentru solicitarea extrădării.
În aceste împrejurări, în condițiile în care din analiza art. 62 din Legea 302/2004 rezultă că extrădarea nu poate fi solicitată de autoritățile române decât în privința unei persoane față de care a fost emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei închisorii ori căreia i s-a aplicat o măsură de siguranță, subînțelegându-se că persoana a cărei extrădare se solicită trebuie să se afle încă, la momentul formulării cererii, și pe parcursul derulării procedurii extrădării, sub puterea, după caz, a mandatului de arestare preventivă, a mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a măsurii de siguranță dispuse, Înalta Curte constată nu există motive pentru a considera că mai subzistă condițiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea.
Ca urmare, Înalta Curte constată că încheierea contestată este legală și temeinică, reținându-se, în mod corect, că în cauză nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, justificându-se retragerea cererii de extrădare, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Retragerea cererii de extrădare s-a făcut în baza sesizării din oficiu a instanței, Biroul Internațional Interpol fiind doar entitatea care a comunicat informațiile relevante, fără să se poată considera însă că respectiva entitate ar fi acționat ca un titular al dreptului de sesizare.
Din acest motiv nu a putut primită susținerea parchetului în sensul că Biroul Internațional Interpol nu avea calitatea de a solicita Curții de Apel Alba Iulia retragerea cererii de extrădare formulată în baza mandatului de arestare preventivă emis față de persoana extrădabilă, entitatea menționată furnizând doar informațiile relevante obținute în derularea procedurii privind punerea în executare a mandatului de arestare, instanța competentă fiind cea care le-a evaluat și a decis cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba împotriva încheierii nr. 104 din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, privind pe persoana extrădabilă A..
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană extrădabilă, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba împotriva Încheierii nr. 104 din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, privind pe persoana extrădabilă A..
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană extrădabilă, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2019.