ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 897/2019

HOTĂRÂRE
18.04.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 897/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Încheierea de ședință publică din data de 16 ianuarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de restituire a cauțiunii consemnate în dosarul nr. x/2012 la dispoziția Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pentru cererea de suspendare provizorie a executării Deciziei civile nr. 1867 din 13 februarie 2012, cerere formulată de petenta A. SA București, în contradictoriu cu intimații B. și B..

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, recurenta A. SA București (fostă, SC C. SA).

Recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta fiind legal citată pentru termenul din 18 aprilie 2019 cu mențiunea de a timbra recursul cu 4 RON taxă judiciară de timbru și 0,15 RON timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat.

Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 18 aprilie 2019, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului recurentei.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta A. SA București (fostă, SC C. SA) împotriva Încheierii de ședință publică din data de 16 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 811/2019
a civilă. Prin încheierea din 16 ianuarie 2019, în temeiul art. 155 1 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a suspendat judecata cererii de restituire a cauțiunii consemnate în dosarul nr. x/2012 la dispoziția Curții
ÎCCJ 2019-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1432/2019
10,15 RON. La data de 20 septembrie 2019, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 10 RON, învederând că dosarul se află în rejudecare și în primul ciclu procesual a plătit taxă
ÎCCJ 2017-10-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1489/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 850/A, pronunțată la data de 09 mai 2017, în dosarul nr. x/2016, a respins apelul f
ÎCCJ 2019-11-05
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1969/2019
primire a recursului declarat de reclamantul A. s-a constatat că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., neavând anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru, sens în care s-
ÎCCJ 2019-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1271/2019
Casație și Justiție, secția I civilă, constatând că cererea de recurs nu este timbrată, a înștiințat petentul că are obligația de a depune, la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor ar
Sursă