ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1489/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1489/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 850/A, pronunțată la data de 09 mai 2017, în dosarul nr. x/2016, a respins apelul formulat de pârâta S.C. A. S.R.L. București împotriva sentinței civile nr. 1173/28.04.2016 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata- reclamantă B., având ca obiect rezoluțiune contract, ca nefondat, și a respins cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. Corbeanca.
Cum recurenta- pârâtă nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 19 octombrie 2017 cu mențiunea de a timbra recursul cu 1.678,83 RON taxă judiciară de timbru și 5 RON timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat.
Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 19 octombrie 2017, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului recurentei- pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. Corbeanca împotriva deciziei civile nr. 850/A din 09 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2017.