ÎCCJ, Decizia nr. 104/2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 175 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de A. împotriva Deciziei civile nr. 266 din 9 octombrie 2017, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva Deciziei nr. 175 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017, revizuenta A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare formulate, se arată, în esență, că cererile de revizuire soluționate prin decizia atacată au fost judecate de un complet nelegal constituit, sub două aspecte: atât cu încălcarea principiului continuității, cât și cu încălcarea principiului repartizării aleatorii.

Contestatoarea susține că instanța de revizuire a fost constituită nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 19 și 214 din C. proc. civ. și a art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, invocând principiul aparenței în drept și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018.

Arată că sunt îndeplinite condițiile legale de exercitare a contestației în anulare, întrucât excepția nelegalei compuneri a completului de judecată a fost invocată în fața instanței de revizuire iar instanța de judecată, deși s-a pronunțat asupra excepției, nu a răspuns din perspectiva argumentelor invocate de revizuentă, iar în ce privește critica formulată din sub aspectul nerespectării dispozițiilor art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 susține că neinvocarea în fața instanței de revizuire este suplinită de principiul aparenței în drept.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., anterior analizării oricăror alte chestiuni sau cereri, în condițiile art. 508 alin. (1) din același cod, va examina admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, hotărârile ce fac obiectul acesteia și motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții legale, "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata" [alin. (1)] și "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză" [alin. (2)].

De asemenea, conform prevederilor alin. (3) al aceluiași articol "Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Așa cum însăși contestatoarea precizează în preambulul cererii sale, temeiul de drept al contestației formulate îl constituie dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., mai sus citate.

Contestația în anulare formulată în cauză este inadmisibilă, fiind îndreptată împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de retractare pe această cale.

Astfel, potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele, constituțional și legal, citate mai sus, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, contestația în anulare vizează o decizie pronunțată în revizuire; or, potrivit textelor legale incidente, invocate drept temei al cererii chiar de către contestatoare, respectiv art. 503 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., anterior citate, pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile instanțelor de recurs și cele ale instanțelor de apel nesupuse recursului.

Contestația în anulare formulată în cauză nu este, așadar, admisibilă, neîndeplinind condiția prevăzută de art. 503 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. referitoare la categoriile de hotărâri susceptibile de retractare pe această cale.

Nu poate fi primit argumentul contestatoarei, potrivit căruia "nu este obligatoriu ca hotărârile (contestate - n.r.) să fie pronunțate în calea de atac a recursului", întrucât "instanța de recurs poate pronunța hotărâri în alte căi de atac decât recursul, cum sunt căile extraordinare formulate împotriva hotărârilor date în recurs".

Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., pe care contestatoarea și-a întemeiat cererea, sunt explicite în privința felului hotărârii supuse acestei căi de atac și pentru motivul invocat, prevăzând în mod expres că "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței (...)". De altfel, și celelalte puncte - 2, 3 și 4 - ale alin. (2) al art. 503 din C. proc. civ., care prevăd alte motive de contestație în anulare, vizează în mod explicit hotărâri pronunțate de instanța de recurs, în soluționarea căii de atac a recursului.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului consacrat în art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

În consecință, prin raportare la dispozițiile art. 503 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite exigențele legale pentru admisibilitatea contestației în anulare, respectiv condiția referitoare la felul hotărârii atacate, care este una pronunțată în revizuire, iar nu în recurs sau în apel (nerecurabilă).

Nefiind îndeplinită această condiție de admisibilitate, devine de prisos a fi analizate celelalte condiții de admisibilitate, prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., referitoare la invocarea excepției în cursul judecării recursului, pe de-o parte, și la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la aceasta, pe de altă parte.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 175 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2019.

GGC - GV