ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4091/2018

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.07.2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât. Prin Sentința civilă nr. 333 din 05.02.2016, instanța a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității. Motivul de casare invocat în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul A.. Invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008. Referitor la prima condiție pentru existența calității de colaborator al Securității, prevăzută de art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv aceea de furnizare de informații prin care se denunțau activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, recurentul susține că instanța de fond a neglijat să ia în considerare că "nota informativă" în temeiul căreia a reținut calitatea sa de colaborator al fostei Securități a fost scoasă din context de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Astfel, arată că nu s-a ținut cont de perspectiva istorică a acelor vremuri și nici de situația sa personală de ofițer de artilerie supus constrângerilor și obligațiilor rezultate din Regulamentul disciplinei militare. De asemenea, nu s-a ținut cont de lipsa de consecințe a informațiilor furnizate Securității, de împrejurarea că numitul B. (persoana urmărită de la care a obținut informațiile) a fost scos de sub urmărire iar dosarul clasat iar sora acestuia, C. (persoana la care se refereau informațiile privind intențiile de plecare din țară) a părăsit legal România, cu acordul autorităților comuniste. Așadar, condiția nu este îndeplinită. Referitor la cea de-a doua condiție pentru existența calității de colaborator al Securității, prevăzută de art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv aceea ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, se susține că nici aceasta nu este îndeplinită deoarece din actele dosarului nu rezultă că ar fi avut vreo imixtiune în viața particulară, familială sau în corespondența vreunei persoane și nici că a adus atingere onoarei sau reputației vreunei persoane.

Prin întâmpinare, intimata Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Analiza motivului de casare

Examinând sentința recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză, luând în considerare argumentele părților, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivele de nelegalitate expres arătate la pct. 1 -

Recurentul a indicat de drept motiv de casare pct. 8, pretinzând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Potrivit acestor dispoziții legale, prin "colaborator al Securității" se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Așadar, pentru a dobândi calitatea de colaborator al Securității, persoana trebuie să fi furnizat informații care: - denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist; - au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Recurentul pretinde că sentința este nelegală deoarece niciuna din aceste două condiții nu este îndeplinită în cauză. Înalta Curte respinge această apărare. 6. Astfel, referitor la prima condiție, rezultă din acte actele dosarului (nota informativă din 23.07.1985 aflată în copie olografă la fila x și în transcriere la dos. fond) că recurentul a declarat organelor Securității că la data de 21.07.1985, el și soția sa au fost vizitați de către numitul B. (persoană aflată sub urmărirea Securității) și au discutat, printre altele, despre sora acestuia (a lui B.), despre faptul că "a depus actele" și că așteaptă aprobarea pentru a efectua o vizită în Canada. În acest context, recurentul a furnizat următoarea informație: "Din maniera în care a răspuns [întrebarea a fost adresată de soția recurentului numitului B. și se referea la sora acestuia din urmă] am înțeles că sora lui urmează să plece într-o vizită în Canada și să rămână acolo". Așadar, mai mult decât să descrie faptele, recurentul le-a interpretat, afirmând că numitul B. a lăsat să se înțeleagă că sora sa, după ce va părăsi legal România, va rămâne ilegal în Canada. Așa cum bine au arătat atât instanța de fond cât și intimata, în condițiile anului 1985, fapta de a rămâne definitiv într-o altă țară necomunistă, în condițiile în care intenția declarată autorităților era doar de vizitare a acelei țări, reprezenta o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist. În consecință, prima condiție cerută de lege este îndeplinită. Informațiile nu au fost scoase din context, așa cum pretinde recurentul, ci, din contra, au fost înțelese în contextul anului 1985, când părăsirea definitivă a țării era resimțită de regimul comunist ca un afront la adresa sa, ca o atitudine potrivnică și refractară "mărețelor realizări comuniste". Calitatea de militar a recurentului nu prezintă nicio importanță deoarece, pe de-o parte, nu este prevăzută de lege ca o circumstanță de luat în considerare, iar pe de alta, nu s-a făcut nicio dovadă că astfel de denunțări erau cerute de regulamentele militare. De asemenea, nu prezintă nicio relevanță pentru constatarea calității de colaborator al Securității, faptul că denunțul nu a avut nicio urmare. Interpretarea recurentului adaugă la lege. 7. Referitor la cea de-a doua condiție, denunțul a adus atingere dreptului la viață privată reglementat de art. 17 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, și a fost susceptibil să conducă la luarea unor măsuri de urmărire și verificare a persoanei denunțate. Pentru considerentele expuse mai sus (pct. 6 din prezenta decizie), este lipsit de relevanță dacă informațiile furnizate Securității au avut sau nu urmări efective pentru persoana denunțată, fiind suficient că au adus atingere dreptului la viață privată. 8. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.