ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.06.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2019

HOTĂRÂRE
04.06.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 01.04.2016 reclamantul Cabinet Individual de Insolvență "A." a solicitat în calitate de administrator judiciar al SC B. SA Galați, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei ASF nr. 491/26.02.2016, de respingere a plângerii prealabile, precum și a Deciziei ASF nr. 3199/27.10.2015, prin care i s-a aplicat o sancțiune în cuantum de 5000 de RON, suspendarea efectelor actelor administrative menționate, până la soluționarea cu caracter definitiv a prezentului litigiu și plata cheltuielilor de judecată.

Prin actul emis de ASF contestat i s-a aplicat reclamantului o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 5000 de RON, pentru nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționarea pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate.

Prin Sentința nr. 3189 din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția nulității cererii de suspendare; s-a respins cererea de suspendare, ca nefondată.

A fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în anularea Deciziilor ASF nr. 491/26.02.2016 și nr. 3199/27.10.2015, formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență "A.", în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Cabinet Individual de Insolvență "A." criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează următoarele aspecte:

Recurentul solicită admiterea solicitării de suspendare a executării deciziei contestate până la definitivarea dosarului.

Se arată că soluția instanței de fond privind interpretarea prevederilor Legii nr. 151/2014 este eronată.

Prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 ar trebuie să se interpreteze în sensul restrictiv prevăzut în conținutul acestora, respectiv că, doar Consiliile de Administrație sau Directoratele au obligația de a convoca și de a efectua demersurile necesare pentru desfășurarea adunării generale extraordinare a acționarilor, sau nu.

Raportat la prezenta speță, legea nu prevede posibilitatea de a opta între cine să fie tras la răspundere în caz de neefectuare a demersurilor pentru convocarea adunării extraordinare a acționarilor, în condițiile în care societății nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, aceasta deținând în permanență un Consiliul de Administrație.

Precizează recurentul că existența unui Consiliu de Administrație la SC B. SA Galați și a unui administrator special, conform prevederilor legale, trebuia să se realizeze tragerea la răspundere a Consiliului de Administrație, în Legea nr. 151/2014 nefiind inclus în enumerarea evidențiată și administratorul judiciar.

Apare nelegală măsura intimatei de a nu trage la răspundere persoanele la care se referă prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, în condițiile în care societatea mereu a deținut un Consiliu de Administrație și același administrator special C.

Analizând chiar și adresele depuse de către intimată, la care se constată că nu a anexat și răspunsurile societății B. SA, din cuprinsul lor reiese clar mențiunea că neîndeplinirea obligațiilor atrage răspunderea exclusivă a Consiliului de Administrație - adresa din 18.03.2014 a ASF, paragraf 3.

De altfel, nu s-a realizat nicio comunicare din partea intimatei către recurenta Cabinet de Insolvență CII A.

Se mai poate observa că societatea B. SA își exprimase de nenumărate ori intenția de radiere din evidențele instituției, solicitare față de care se constată că intimata a fost de rea-credință, nedemarând demersuri în acest sens sau solicitări de depunere anumite acte, pentru a se ajunge la o finalitate satisfăcătoare tuturor părților.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond, respingerea acestuia ca nefondat, reiterând apărările de la instanța de fond.

Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției nulității, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 C. proc. civ. și o va respinge constatând că motivele invocate pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pe fond, analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Aspecte de fapt și de drept relevante

Se reține că prin Decizia ASF nr. 3199/27.10.2015, s-a dispus sancționarea C.I.I. A., în calitate de administrator judiciar al SC B. SA Galați, cu amendă în cuantum de 5.000 RON, întrucât, administratorul judiciar nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile și obligațiile aferente funcției deținute încălcând astfel dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Împotriva Deciziei A.S.F. nr. 3199/27.10.2015 reclamantul-recurent a formulat plângere prealabilă soluționată prin Decizia nr. 491/26.02.2016, în sensul respingerii acesteia.

La data de 27 octombrie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 774 din 24 octombrie 2014.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1): "Consiliile de administrație/directoratele societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ sau pe piața acțiunilor necotate au obligația să convoace și să efectueze demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile stabilite de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a Pieței RASDAQ, precum și pentru ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare".

Potrivit art. 9 "Activitatea Pieței RASDAQ și a pieței valorilor mobiliare necotate încetează de drept la 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Având în vedere dispozițiile acestui act normativ și implicațiile asupra societăților ale căror acțiuni sunt înregistrate la A.S.F. și tranzacționate pe piața RASDAQ sau piața valorilor mobiliare necotate, A.S.F., prin adresa înregistrată cu nr. x/04.11.2014, a comunicat societății B. SA dispozițiile legale, sancțiunile care se aplică în caz de nerespectare a legii precum și paginile web și/sau publicațiile unde poate fi găsită, în integralitate Legea nr. 151/2014

În urma verificărilor efectuate nu s-au identificat publicații ale societății în Monitorului Oficial, partea a IV-a, referitoare la convocarea și/sau desfășurarea adunării generale extraordinare a acționarilor al cărei obiect să vizeze respectarea Legii nr. 151/2014.

Conform Sentinței comerciale nr. 351CC din data de 07.04.2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Tribunalul Galați a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de societatea B. SA, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, fiind numit administrator judiciar CM A. GALAȚI, acesta urmând să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din respectiva lege.

În ceea ce privește obligația convocării și desfășurării adunării generale extraordinare a acționarilor

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, "Consiliile de administrație/directoratele societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ sau pe piața acțiunilor necotate au obligația să convoace și să efectueze demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile stabilite de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a Pieței RASDAQ, precum și pentru ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, în baza prevederilor Legii nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.)".

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006 în conformitate cu care "Principalele atribuții ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, sunt: (...) convocarea, prezidarea și asigurarea secretariatului ședințelor adunării creditorilor sau ale acționarilor, asociaților ori membrilor debitorului persoană juridică".

Prevederile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006, în conformitate cu care: "(1) După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților.

(2) Administratorul special are următoarele atribuții:

a) exprimă intenția debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2);

b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și 80;

c) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;

d) propune un plan de reorganizare;

e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului;

f) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului;

g) primește notificarea închiderii procedurii".

Art. 3 pct. 26, 27 și 30 din Legea nr. 85/2006 sunt deopotrivă relevante:

- administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele și pe contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să își administreze activitatea și să le reprezinte interesele în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Adunarea generală a acționarilor, asociaților sau membrilor persoanei juridice va fi convocată de administratorul judiciar ori de lichidator pentru desemnarea administratorului special, în termen de maximum 10 zile de la deschiderea procedurii sau, după caz, de la ridicarea dreptului debitorului de a-și administra averea. Adunarea generală va fi prezidată de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz. Dacă adunarea asociaților/acționarilor convocată conform prezentului punct nu desemnează un administrator special, debitorului i se va ridica dreptul de administrare, dacă acesta nu a fost ridicat, iar debitorul, respectiv asociații/acționarii sunt decăzuți din drepturile recunoscute de procedură și care sunt exercitate prin administrator special. Dacă un administrator special nu a fost desemnat, pentru soluționarea acțiunilor prevăzute la art. 46 și a celor reglementate de art. 79 și 80, debitorul va fi reprezentat de un curator special desemnat dintre organele de conducere statutare aflate în exercițiul funcțiunii la data deschiderii procedurii. Desemnarea se va face de către judecătorul-sindic în camera de consiliu și fără citarea părților. În cazul în care ulterior adunarea asociaților/acționarilor alege un administrator special, acesta va prelua procedura în stadiul în care se găsește la data desemnării;

- administratorul judiciar este persoana fizică sau juridică compatibilă, practician în insolvență, autorizat în condițiile legii, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute la art. 20 în perioada de observație și pe durata procedurii de reorganizare; reprezentantul SPRL sau IPURL va trebui să îndeplinească condițiile prevăzute mai sus;

- mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special. Mandatul administratorului special se limitează la reprezentarea intereselor acționarilor/asociaților de la data ridicării dreptului de administrare. Încetarea mandatului impune obligația predării gestiunii".

Se reține de Înalta Curte că instanța de fond nu a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, prin raportare la situația de fapt care este reprezentată de obiectul contravenției, respectiv clarificarea statutului juridic al acțiunilor SC B. SA Galați, care se tranzacționează pe piața Rasdaq sau pe piața valorilor mobiliare necotate și prin raportare la subiectul activ al obligației de convocare a adunării generale extraordinare a acționarilor, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 în scopul dezbaterii și luării unei decizii în interesul acționarilor societății.

În ceea ce privește atribuțiile administratorului judiciar versus atribuțiile administratorului special

Se constată prin raportare la obligația de convocare a adunării generale, că aceasta revenea administratorului special care are ca sarcină de a administra activitatea debitorului și de a reprezenta interesele acționarilor/asociaților (art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006) față de obligația cu titlu general a administratorului judiciar de a exercita atribuțiile prevăzute la art. 20 în perioada de observație și pe durata procedurii de reorganizare (art. 3 pct. 27 din Legea nr. 85/2006) și când nu este desemnat un administrator special.

Referitor la invocarea prevăzută de art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006, această prevedere este pusă în aplicare ca urmare a demersurilor administratorului special care trebuie să acționeze pentru luarea unei decizii în interesul acționarilor, să anunțe administratorul judiciar și să convoace adunarea generală a acționarilor.

Competențele legale ale administratorului special se exercită sub supravegherea administratorului judiciar și a judecătorului sindic, care va aproba/încuviința demersurile necesare pentru respectarea dispozițiilor legale, promovarea și valorificarea intereselor societății și ale acționarilor/asociaților (art. 18 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006).

Este de necontestat că administratorul special prin prisma atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2006 are obligația de a aduce la îndeplinire toate măsurile necesare în vederea respectării de către societatea pe care o administrează a prevederilor Legii nr. 151/2014.

Retragerea de la tranzacționare pe BVB - piața Rasdaq a acțiunilor emise de SC B. SA Galați și radierea din evidența ASF a acțiunilor emise, precizări făcute de recurentă, nu au relevanță în contextul factual și nu au legătură cu dezlegarea necesară speței de față.

Înalta Curte concluzionează că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, după deschiderea procedurii de insolvență față de o societate, administratorul special are calitatea de reprezentant al acționarilor și reprezintă interesele societății.

În speță, până la data pronunțării prezentei decizii nu s-a făcut dovada că administratorului special i s-a ridicat dreptul de administrare, așa încât deciziile atacate sunt nelegale.

Temeiul juridic al soluției adoptate de instanța de recurs

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul declarat de recurentul-reclamant Cabinet Individul de Insolvență "A." împotriva Sentinței civile nr. 3189/2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și va casa sentința atacată. În rejudecare, va admite acțiunea și va dispune anularea Deciziilor ASF nr. 491/26.02.2016 și nr. 3199/27.10.2015.

Va fi dispusă respingerea cererii de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Cabinet Individul de Insolvență "A." împotriva Sentinței civile nr. 3189 din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Casează sentința atacată și, rejudecând;

Admite acțiunea și dispune anularea Deciziilor ASF nr. 491/26.02.2016 și nr. 3199/27.10.2015.

Respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2019
a respecta reglementările specifice pieței de capital în virtutea statutului său juridic, obligație care subzistă până la radierea valorilor mobiliare din evidența C.N.V.M./A.S.F. Acțiunile societății B. SA au fost retrase de la tranzacțion
ÎCCJ 2019-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4049/2019
Ședința publică din data de 18 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată p
ÎCCJ 2019-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2978/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios admi
ÎCCJ 2019-02-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 844/2019
reprezintă contestația împotriva unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv decizia 1899/12.08.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Fiscală prin care s-a soluționat contestația împotriva Deciziei Autorități
ÎCCJ 2019-04-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2136/2019
împrejurare este distinctă de elementul obiectiv al contravenției reținute în sarcina intimatului reclamant prin decizia contestată în cauză. De altfel, prin Decizia nr. 2628 din 15 octombrie 2015 s-a dispus retragerea de la tranzacționare
Sursă