ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4049/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 26.11.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1406/24.06.2015 și a Deciziei nr. 2193/10.09.2015 emise de pârâtă, solicitând anularea acestora.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1583 din data de 12.05.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1583 din 12 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține în esență că, în mod greșit prima instanță a respins cererea dedusă judecății. A fost amendat cu 10.000 RON pentru că nu a pus acțiunile societății pe RASDAQ, iar în 2015 a fost a sancționat că nu a retras de pe piață acțiunile. În situația de față, recurentul apreciază că nu trebuia să primească două amenzi, ci doar una, iar amenda trebuia să fie aplicată societății nu persoanei fizice.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, față de care în principal a solicitat constatarea nulității, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.

Considerentele Înaltei Curți Examinând cererea de recurs, prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Astfel, se constată că deși recurentul-reclamant nu a invocat vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din Noul C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi asimilate unor motive de casare care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de acest text de lege. În raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din Noul C. proc. civ., se constată că recurentul nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de fond atunci când a soluționat pricina și nu face nicio referire la aceste argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii. Or, promovarea unei cereri de recurs, fără arătarea în concret a eventualelor greșeli de judecată ale primei instanțe, ori elementele de nelegalitate ale sentinței recurate nu pot acoperi excepția nulității recursului. Dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)- e), precum și cerințele menționate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", iar la alin. (3) se menționează în mod expres că: "Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică". Așa fiind, Înalta Curte constată că alegațiile recurentului în sensul că, în mod greșit prima instanță a respins cererea dedusă judecății și că nu trebuia să primească două amenzi, ci doar una, iar amenda trebuia să fie aplicată societății nu persoanei fizice, nu reprezintă motive concrete de nelegalitate ale sentinței atacate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, Înalta Curte va admite excepția nulității și va constata nul recursul declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE,